We use cookies - they help us provide you with a better online experience.
By using our website you accept that we may store and access cookies on your device.

Cum e să fii oficial în Hattrick?

Aceasta este întrebarea pe care am adresat-o mai multor oficiali. Haideți să vedem ce au răspuns!

Game Masteri:

GM-Catalin (5103730):

La fel ca și în alte țări presupun. Uneori, deciziile tale nemulțumesc comunitatea și devii instantaneu un tip rău, alteori lumea apreciază efortul tău. Important este să nu aplici dublul standard, să fii consecvent în ceea ce faci și să nu cazi în capcana popularității. Nu tot ce-i place comunității este și permis de reguli, iar atunci ești nevoit să intervii (spam-ul, să zicem că este un exemplu potrivit în sensul acesta).
Pe termen lung, cred că acestea sunt elementele care-ți asigură o relație civilizată cu comunitatea.

GM-Madeira (932504):

Voluntar în echipa GM-România înseamnă responsabilități în plus față de un utilizator obișnuit, înseamnă ceva mai mult timp petrecut pe site, probabil și un „buchet” de înjurături de la utilizatorii sancționați, dar aduce cu sine și plăcerea de a ajuta comunitatea și de a contribui cu ceva la lumea virtuală în care intră, mai rar sau mai des, 18 mii și ceva de români.
Fiind ceva ce fac de plăcere, nu mi se pare o corvoadă, iar colegii sunt de excepție, ceea ce face atmosfera și mai placută.

GM-Shaddy (212439):

A fi oficial în Hattrick este oarecum asemănător cu orice activitate din acest joc, care implică interacţiunea cu comunitatea şi atenţia acordată tuturor detaliilor şi care într-un final îţi aduce satisfacţia îndeplinirii unui obiectiv.
Responsabilitatea este însă mult mai mare, iar satisfacţia nu este numai personală, rezultatul muncii contribuind la bunul mers al jocului.

Moderatori:

Mod-alexstef (3338372):

A fi oficial Hattrick reprezintă o responsabilitate în plus, și față de comunitatea Hattrick, dar și față de mine.
Față de comunitatea Hattrick, mai ales pentru că acțiunile mele pot fi asociate foarte ușor cu ale întregii echipe de oficiali (chiar dacă e o decizie luată de mine sau în urma consultării cu colegii mei), și în acest fel trebuie să respecte regulamentul, să fie clare și la obiect. Legat de partea personală, m-a făcut să văd unele lucruri într-o altă lumină, să ajung să iau deciziile în unele privințe mult mai repede față de perioada în care nu am fost oficial. Am învățat multe lucruri în ultima vreme, am cunoscut mulți oameni la întâlnirile cu „hattricii”, şi, sper eu, că această responsabilitate m-a facut să fiu un om mai bun. :)

Mod-laurpopa (825786):

În primul rând mulțumesc pentru ocazia de a mă adresa comunității românești, este o mare onoare pentru mine.
Despre mine ca persoană nu aș vrea să spun foarte multe, apropiații mă cunosc deja destul de bine.
Joc Hattrick de vreo 10 ani și fără performanțe notabile (un sezon în divizia a V-a a fost vârful activității mele ca manager), asta pentru că sunt mult mai atras de factorul uman al jocului și anume comunitatea.
M-am întâlnit cu mulți utilizatori în RL și mai sunt încă mulți alții cu care aș vrea să ma întâlnesc, însă dintr-un motiv sau altul nu s-a întâmplat deocamdată.
Am urmărit cu asiduitate forumurile de-a lungul vremii și am fost fascinat de discuții, de pasiunile pe care le stârnește fotbalul, atât cel virtual cât și cel real, atât în teren (vezi Fed Cup :D), cât și în afara lui.
M-au deranjat întotdeauna conflictele, atitudinile ostile și dorința de a avea dreptate cu orice preț, astfel încât dorința de a schimba aceste lucruri a fost suficientă și firească pentru a intra ca moderator în rândul oficialilor. Am vrut întotdeauna să fiu un exemplu atât ca atitudine cât și ca utilizator al limbii române într-un mod corect gramatical. Nu știu cât de mult am reușit, dar voi persista în aceste demersuri.
Sunt convins că de-a lungul timpului mi-am atras atât simpatii cât și antipatii, dar asta nu face decât să arate caracterul profund uman al oricărui oficial, care este înrolat benevol în această muncă. Aș vrea ca toată lumea să înțeleagă că fiecare membru al echipei de oficiali ocupă această poziție pentru a face jocul mai plăcut pentru marea masă a utilizatorilor și nu pentru folosul personal, pentru a-și satisface orgoliul că are puterea dată de câteva butoane în plus. Aceste lucruri vin cu o mare responsabilitate și este multă muncă dincolo de această responsabilitate. Spun asta cu tărie, făcând de asemenea referire și la perioada de câteva luni în care am fost GM.

De dragul atmosferei, voi ridica puțin vălul, dar nu vă așteptați la dezvăluiri senzaționale. Pentru că nici nu sunt. Știu că mulți ar vrea să afle detalii din “bucătăria internă”, însă nu voi fi foarte darnic cu aceste lucruri.
Uneori, mai ales după disputarea unor meciuri mai aprige în RL, oamenii vin pe forum cu dezinhibițiile de la berile băute în timpul partidei și încep să-și exprime puncte de vedere… de multe ori contradictorii și profund neregulamentare.
Dimineața mă trezesc și eu, deschid calculatorul și încep să citesc ce s-a mai scris peste noapte. Și dincolo de aceste intervenții pe care le șterg și le sancționez, găsesc acolo întrebări publice pe la 2-3 noaptea: “De ce nu ia niciun moderator nicio măsură?”. Vă asigur că măsurile se iau, dar nu întotdeauna în timp real.
Surprinzător poate, dar oficialii au și o viață privată și nu lucrează în schimburi.
O altă parte interesantă și uneori nostimă sunt rapoartele. Este foarte bine că utilizatorii ne raportează abaterile pe forum pentru că este greu să acoperim absolut toate forumurile, însă uneori avem parte de rapoarte de la o anumită categorie de utilizatori: „pârâcioșii”. Sunt unii utilizatori care sunt în conflict deschis cu alții și apoi își fac rapoarte reciproc de mama focului. Lucrurile merg și mai departe: când într-adevăr lucrurile trec de limita regulamentului, mai întâi îi aplică o „corecție” pe forum, apoi îl raportează. După ce sunt sancționați ambii, încep întrebările: „dar celălalt cât a primit?”. Precizez încă o dată aici pentru toată lumea: fiecare caz este discutat doar cu cel în cauză și dincolo de abaterea în sine, o pondere semnificativă o are și istoricul (cazierul).
Și pentru că deja am spus prea multe… aș vrea să închei într-o notă veselă: vă mulțumesc că mă lasați să vă fac un forum mai plăcut, iar dacă nu vă place asta… probabil că vă voi ţine departe de el.
Sunt mândru de comunitatea românească și vă rog mult: să nu ne mai auto-discredităm noi ca români, pentru că destul o fac alții. Dacă ne scădem singuri stima de sine ne facem degeaba viața mai grea. Așa că fiți nemaipomeniți, așa cum vă consider eu pe toți!

Language Administrator:

LA-Bizkeks (3262058):

Ce-mi place cel mai mult la "job"-ul acesta e să ştiu că fac jocul mai plăcut pentru atâtea mii de oameni care folosesc site-ul zi de zi în limba română. Dacă ar avea calitate proastă traducerile şi exprimarea în general, probabil că n-ar mai deschide lumea site-ul cu aceeaşi nerăbdare - sau ar trece pe limba engleză, care ar răpi din farmec. De-asta nu văd niciodată traducerile ca pe o responsabilitate enervantă, ci ca pe un hobby care chiar îmi face plăcere. În plus, ceilalţi oficiali sunt oameni grozavi (pe mulţi i-am cunoscut şi în persoană), deci simt şi că fac parte dintr-o echipă reuşită. După 8 ani de joc şi 4 de tradus, mă bucur că am avut ambele idei. :)

LA-DDracea (2758590):

Cum e să fiu oficial Hattrick? Hmm... Grea întrebare, fiindcă nu pot spune că e cu mult diferit față de timpurile când eram un simplu utilizator.

Păi, dimineața trebuie să mă trezesc la ora 6:30 ca să prind avionul spre birourile din Malmo. Ajung acolo în jurul prânzului...

Glumesc.

Ca LA, treaba mea este să traduc modificările aduse jocului de orice fel, fie ele modificări în manual, implementări de noi facilități, texte modificate parțial, etc. De asemenea mai sunt responsabil de traducerea anunțurilor noi - aici se încadrează editorialele, myHT-urile și system info-urile - și de acceptarea sau respingerea poreclelor noi sugerate de alţi jucători.

Treburile acestea consumă ceva timp, dar nu e ca și cum ai o slujbă zilnică și te așezi să lucrezi în fiecare zi la un birou. Câteodată sunt lucruri multe de tradus venite repede, alteori sunt puține sau chiar deloc. De regulă timpul e suficient pentru a le traduce, cei de deasupra noastră informându-ne din timp de textele ce necesită traduceri.

Eu cu Mihai (Bizkeks (3262058)) ne cunoaștem de ani buni, atât în Hattrick, cât și în viața reală și pot spune că am reușit să colaborăm bine împreună. Când unul din noi are programul mai ocupat, celălalt ia prim-planul când vine vorba de treburile de LA. Câteodată ne sfătuim în legătură cu unele traduceri, iar când vine vorba de porecle ne punem de acord la fiecare din ele înainte de a lua o decizie.

În materie de beneficii, noi suntem informați în legătură cu viitoare schimbări în joc ceva mai repede decât jucătorul de rând, dar nu consider că e o chestie neapărat ajutătoare. Când am timp, încerc să explic lumii cum stau treburile pe threadurile deschise pe forum în momentul în care implementările se produc, știind ceva mai bine cum vor funcționa, având acces la forumul staffului. Mai e faptul că primim supporter gratuit pentru munca noastră. Eu personal l-aș cumpăra și dacă nu ar fi așa. E o modalitate de a susține financiar jocul pe care îl placi și îți oferă câteva îmbunătățiri experienței din joc.

În rest, îmi văd de echipele mele, continui să încerc să le duc cât mai sus în stilul caracteristic, deci la capitolul acesta faptul că sunt oficial nu are nicio influență.

Editori:

CoachDinamo (299466):

Munca de oficial (oricare dintre funcțiile din joc) înseamnă în primul rând o responsabilitate mare față de comunitate. Ca editor se vede foarte bine acest lucru pentru că munca presupune contactul cu marea masă a celor care joacă Hattrick.

Cu cei peste 10 ani din joc deja împliniți, pot spune că un post în echipa oficialilor din Hattrick îmi inspiră respect și îmi cere la rândul său mult bun simț.

Ed-relu_ (7533491)

Mai întâi vreau să precizez că funcţia de editor nu e o funcţie de oficial Hattrick, deşi nick-ul nostru apare pe pagina oficialilor.

Editarea şi publicarea articolelor trimise de diverşi manageri nu reprezintă sarcini atât de solicitante ca şi responsabilităţile unui GM, MOD sau LA. Avem parte şi noi de momente/perioade mai tensionate, însă, de regulă, acestea se dezamorsează fără a fi nevoie de măsuri punitive. De exemplu, atunci când numărul articolelor aflate în aşteptare este mai mare de 3-4, pot să apară nemulţumiri în rândul autorilor care nu-şi văd munca pe monitor atât de repede pe cât şi-ar dori. La fel, când se organizează concursuri literare iar termenul limită de trimitere a materialelor se apropie, se întâmplă ca scriitorii să fie mai stăruitori în a afla stadiul în care se află articolul trimis iar răspunsul să nu fie unul mulţumitor pentru ei.
Cu toate acestea, pagina Ht Press rămâne una de interes crescut pentru mulţi manageri activi, iar echipa de dezvoltatori Hattrick a reconfirmat interesul ca această secţiune a jocului să fie dezvoltată şi promovată în rândul utilizatorilor.

Pentru mine să fac parte din echipa de editori a Ht Press România e o plăcere, o modalitate de a da ceva înapoi minunatei comunităţi din ţara noastră. Mă bucur de fiecare dată când primim un material publicabil şi nu-mi plac perioadele de secetă prelungită. Urmăresc destul de multe discuţii, publice sau din diverse federaţii, şi încerc să-i determin pe cei ce dezvoltă subiecte interesante să colaboreze cu noi.

Uneori reuşesc, alteori rămân cu o simplă promisiune, însă am convingerea că numărul celor care ne vor căuta din proprie iniţiativă va creşte în fiecare sezon.

Mulțumesc!


Nota editorului:

CN: (16385013.1)



Articolul anterior: Interviu cu antrenorii României (17338)

2013-09-26 00:18:31, 2089 views

Link directly to this article (HT-ML, for the forum): [ArticleID=17369]

 
Server 071