We use cookies - they help us provide you with a better online experience.
By using our website you accept that we may store and access cookies on your device.

Pariuri sportive

În rândurile următoare vom vorbi despre un viciu al omului care datează de multă vreme. Pariurile au apărut în Grecia antică (700 BC) în timpul jocurilor olimpice, elenii fiind mari consumatori. Puțin mai târziu romanii au preluat acest gen de joc și l-au transformat într-o afacere, luptele între gladiatori aducând venituri colosale ghiaburilor acelor vremuri. Asocierea evenimentului sportiv cu parierea s-a păstrat apoi până în secolul 19 când, în Marea Britanie, putem spune că s-au pus bazele pariurilor pe care le știm astăzi.

Iată mai jos câteva cazuri de pariuri celebre:

,,In cadrul Cupei Naţiunilor Africane la fotbal, reprezentativa ţării Mali era condusă cu 4-0 cu 11 minute înainte ca meciul să se încheie. La acel moment, o agenţie de pariuri locală a crescut cota celor din Mali la 1000-1 pentru un egal. Surprinzător, un parior a riscat aproximativ 5 lire sterline chiar dacă şansele de câştig erau aproape 0%. Cea mai mare surpriză a fost pe teren, atunci când Mali a reuşit să înscrie 2 goluri în 10 minute şi alte 2 goluri în 2 faze scurte din cele 3 minute de prelugire acordate. Asta i-a adus fericitului parior nu mai puţin de 5000 de lire sterline în doar 11 minute''

,,În 2006, un fan înfocat al formaţiei Liverpool a pariat că Xabi Alonso va înscrie un gol cu un şut din jumătatea propriei echipe. Adrian Hayward din Newburry a pariat 200 de lire că acest lucru se va întâmpla la o cota de 125-1. Câteva săptămâni mai târziu, într-un meci din FA Cup împotriva celor de la Luton, Xabi Alonso a remarcat că portarul celor de la Luton era ieşit cu mult din suprafata careului, astfel că a sutat de la aproape 70 de metri. Bineînţeles, mingea a ajuns în poartă, iar Adrian Hayward a câştigat 25000 de lire''

Vă prezint mai jos un mic interviu cu useri din Hattrick care îşi omoară timpul cu această îndeletnicire.

Poftă bună la citit! :)

1. Ce sfaturi de început ai da unui tip care își dorește să parieze? Îți mai aduci aminte ce greșeli (dacă au fost) făceai la început ?

2. Care este părerea ta despre casele de pariuri, despre cum își prezintă oferta, ce bonusuri au? Ce crezi că ar trebui îmbunătăţit pentru ca un client să revină să parieze?

3. Ai un sistem propriu pe care mergi constant sau crezi că ar fi benefic să alternezi perioadele și strategia în joc? Ne poți dezvălui câte ceva din el?

4. Cât la sută crezi că e inspirație, muncă și cât noroc în privința pariurilor?

5. Care e cel mai mare câștig al tău pe un singur bilet? Dar cea mai mare gaură?

6. Aveți echipe pe care evitați a le juca? Dacă da, care sunt acestea și ce v-au făcut în trecut să le ocoliți? :)

7. Un cuvânt de încheiere pentru hattrickerii care ne citesc.


Mod-laurpopa (825786):

1. Să conștientizeze de ce pariază: de fun, de plictiseală, să se îmbogățească etc. Să parieze doar bani pe care și-i poate permite să-i piardă. Să își seteze limite clare și disciplină.

2. Bonusurile sunt bune, dar sunt one time. La alegerea unei case de pariuri ar trebui luate în considerare marja casei respective, varietatea ofertei și politica față de câștigători. Personal recomand Betfair și Pinnacle.

3. Orice sistem dezvolți, poate fi îmbunătățit. Nu există un sistem care să îți garanteze succes continuu. Dar există sisteme care pe termen lung sunt profitabile.
Sistemul meu se bazează pe risc management: mize mari, risc mic, profit mic. L-am mai descris: 10% din bancă pe over 0.5 goluri (cote mici). Astfel se adună profit puțin câte puțin. Când pierd, mizez restul de 90% din bancă 2-3 meciuri consecutiv, până la o cotă cumulativă de 1.11, cu care îmi acopăr pierderea inițială. Mai am și alte sisteme în testare, dar nu prea m-am mai ocupat în ultima perioadă.

4. “Norocul și-l face omul cu mâna lui”. Poți câștiga desigur de multe ori, însă dacă nu ai o strategie clară și elaborată iar mai apoi verificată, pe termen lung vei ieși pe minus.

5. La prima parte a întrebării, datorită sistemului meu… nimic spectaculos: profit de vreo 60-70€.
La partea a doua, parcă 1270€. De reținut însă că banii pierduți au fost câștigați la pariuri, nu am venit cu ei “de acasă”.

6. Nu ocolesc echipe, ci campionate. Datorită sistemului meu evit Rusia, Peru și ador Olanda și Cehia U19 & U21.

7. Moderație. Limite clare când să se retragă, atât la câștig, cât și la pierdere. Și să nu parieze din plictiseală, de genul “niciun meci interesant astazi… hai să pun ceva la volei măcar”.


Tipster (403459):

1. În primul rând trebuie să-și stabilească suma maximă pe care o poate utiliza pentru a paria. Nu paria ce nu-ți permiți să pierzi - un sfat vechi mereu actual. Apoi e foarte important să nu pariezi influențat sentimental sau pe sporturi necunoscute, doar din dorința de a paria.
Ca în orice joc de noroc apare tentația de a "mări miza" în special atunci când pierzi. Nu o face. Joacă în funcție de banca stabilită, fii disciplinat.
Îmbină în stabilirea mizei cunoștințele de matematică, împarte riscul pe mai multe mize, nu pune "casa" pe un singur bilet.

2. Sunt case și case, fiecare interesate în primul rând de propriul câștig
contează totul ca să revii ca jucător, de la interfață, ofertă, bonusuri, cote, rapiditatea cu care procesează retragerile, etc
Pinnacle, bet365, betfair sunt cele pe care le recomand eu.

3. Am încercat multe sisteme în cei 18 ani de când pariez. Sunt adeptul mizelor mari pe bilete single sau cu cel mult 2 meciuri.
Însă joc și "avioane" acele bilete combo alcătuite din meciuri de tipul 2p/1f însă cu sume mici.
Cred că cei mai mulți bani se fac pariind "live" dar și adrenalina dată de acest tip de joc te poate termina :)
Am trăit clipe în care în câteva ore să faci din 10 eur 5000 eur și reversul în care să pierzi absolut orice pariu pus în 5-6 ore de live.
Așa încât am decis că mai sănătos e să las live-ul pentru cei mai tineri. :)

4. Norocul e important în aceeași măsură în care e important și în viață. :)
Viața poate fi trecută oricând în categoria jocurilor de noroc, încă de când venim pe lume norocul sau ghinionul ne poate trimite într-un "pătuț regal" sau într-un colț uitat de lume.
Există oameni ghinioniști/norocoși astfel că vor exista întotdeauna și pariori de același tip.
Munca și documentarea e foarte importantă dar nu va putea anula diferența aia de câțiva cm care face ca mingea să lovească bara în min 93 în loc să intre în portă. :)

5. Sunt comparabile (din păcate). În jur de 10,000 ron / bilet, asta și fiindcă sistemul meu în care am investit cele mai mari sume avea ca treaptă maximă (ultimul pariu) această sumă. Mai precis ori câștigăm ori pierdeam 10,000 ron după care reveneam la miza inițială de 2500 ron. Am și câștigat am și pierdut.

6. Nu. N-am astfel de superstiții. Încerc să pariez cât mai matematic, să exclud orice implicare a sentimentelor. Iar superstițiile țin de sentimente. :)

7. Din păcate pariurile sunt influențate tot mai mult de jocurile de culise. "Mafia pariurilor" nu e un mit, e o realitate. Evitați meciurile "sigure" de care vorbeşte toată lumea, meciurile în care o echipă e decimată de accidentări și toți se gândesc doar la ce diferență va pierde. Sau, mai bine, nu le evitați. Pariați contra "mulțimii"! :)

Mult noroc!

morsanu (1013931):

1. Sunt multe de zis unui începător: să nu te uiți neapărat la cote, să încerci să analizezi echipele, să fii informat în permanență. Și cel mai important: să pariezi bani pe care ești pregătit să îi pierzi. Greșeala cea mai frecventă la un începător e să mărească miza după ce a pierdut un pariu, crezând că așa o să reușească să recupereze banii pierduți. Greșeală pe care am făcut-o și eu, bineînțeles.

2. De 10 ani pariez 99% online și sunt mulțumit, oferta este foarte variată, de aceea nu am prea interacționat cu agențiile locale. Casa câștiga întotdeauna, mai multe nu prea sunt de zis.

3. Am încercat multe sisteme și strategii, nu am găsit încă formula câștigatoare 100%. În schimb mi-am format niște principii, de exemplu să nu pariez mai mult de 2-3 evenimente pe un bilet.

4. Cred că ambele joacă rol egal în pariuri. Problema vine atunci când te lasă norocul și nu ești pregătit să te bazezi pe analiză.

5. Cel mai mare câștig raportat la miză este de 1300 cu 3 lei băgați pe un bilet cu 16 meciuri, acum 13 ani. Aveam 16 ani și au fost bani destui pentru o vacanță la mare. Găuri mari nu am avut, dar am avut multe perioade în care nu mi-a ieșit nimic și a trebuit să iau pauze.

6. Încerc să evit echipele favorite, FC Brașov și naționala, pentru că sunt prea subiectiv. Dar nu tot timpul reușesc să mă abțin.

7. Vă salut și vă urez multă inspirație în pariuri.

satelite (6406268)

1. Pariază responsabil. Niciodată nu paria mai mult decât îți poți permite. Preferabil 1-5% din bancă. Greșeli fac și acum :)) mergeam de cele mai multe ori 'all-in' pe echipe gen Barcelona. Dacă simți că nu e ziua ta bună, las-o baltă și fă orice alt ceva. După un câștig mare sau o gaură pe măsură treci pe margine 2-3 zile. Când 'simți' că e momentu pariază pe el, eu de cele mai multe ori am câștigat.

2. Evit pe cât posibil să joc pentru bonus. În general recomand pinnacle. Bet365 mi-au anulat pur și simplu pariuri pe același meci în momente diferite ...cote de la 2 la 351 toate câștigate pe un meci din Uruguay ... De atunci îi cam evit.

3. De obicei joc 2-3 meciuri over 0.5/over 1 ht sau over 1.5 ft. Iar pe live de cele mai multe ori merg prin min 70 încă un gol dacă echipa gazdă este condusă. Mai urmăresc mult echipele care își împart punctele(3for3) și aici este o pâine de mâncat doar că trebuie așteptat returul.

4. 51 % muncă 49 % noroc. De ce? Fiindcă poți să analizezi cât vrei și să ai toate informațiile când e să nu îți iasă nu iese orice ai paria.

5. Cel mai mare câștig a fost 12299,95 Ron cu 0.5 Ron pariați. Cea mai nasoală pierdere a fost de aproximativ 7500 euro prin februarie, dacă nu greșesc. Începusem cu 10 euro, cotă 1.5 all-in (habar nu am până unde vroiam să merg :)) )

7. Echipele de top pe care pariază peste 90% din pariori. Acolo câștigă casele de pariuri, nu degeaba vezi peste tot (bwin, Bet365 şamd) reclame la ele.

8. Multă baftă vă doresc și multe cifre la câștiguri. Chiar dacă nu mai sunt așa activ pe forum să știți că încă nu am dat faliment. ( glumesc)

last_winner (7930859):

1. Sfaturi?... E mult spus... Dar poate ar merge cam așa: să nu ai favoriți, să nu pariezi mai mult decât îți poți permite. Greșeli: am favoriți și nu pot fi deci obiectiv, sunt destul de conservator în alegerea pronosticurilor, rar am mai multe tipuri de pariuri pe bilet, pariez din prea multe sporturi.

2. Sunt prea multe. :))

3. Nu am un sistem. După cum am răspuns la prima întrebare pariez destul de limitat din ofertă (gen simple sau duble, handicap, dă gol - nu dă gol).

4. În mod normal ar trebui ca inspirația (munca) să fie suficientă, dar cum se mai spune: cu norocul omului nu-i de glumit! Acum de exemplu am un pariu cu mine însumi: să câștig pe un bilet de minim 11 meciuri cu cotă de peste 1,25 fiecare (nu am reușit să câștig încă, cu toate că pariez cam de multă vreme).

5. Nu am avut câștiguri mari. Cel mai interesant câștig a fost relativ la suma investita: 1 leu = 475 lei (super 6). Gaură: cred că 1 milion... pariat pe ceva super sigur.

6. Liga a 2-a România. Sunt niște rezultate ciudat de ciudate.

7. Să parieze doar de plăcere. Dacă și vor câștiga, cu atât mai bine.


Acest articol a fost scris la sugestia amicului Relu (7533491). Sper că v-a plăcut. :)

Nota editorului:
Aprecierea cititorilor faţă de munca autorului poate fi exprimată cu un simplu click pe butonul Like, un comentariu sau o declaraţie de presă cu referire la acest material.

Cu precizarea că pariurile prezintă atât câştiguri cât şi pierderi vă aşteptăm pe forum : (16760835.127) să dezbatem împreună plusurile şi minusurile acestei activităţi care pasionează o parte din managerii din Hattrick.

Acest material a fost publicat şi pe pagina noastră de facebook: (https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1435451163437371&id=1411395832509571)

Articolul anterior: Bătrânul și Hattrick-ul (18912).



2015-05-10 14:26:30, 4492 views

Link directly to this article (HT-ML, for the forum): [ArticleID=18908]

 
Server 071