Community » Hattrick Press

Maestrul

Written by HPE-relu_

Dacă ar fi să compar măiestria literară în proza arhiscurtă, aş spune că dragoselu (679355) reprezintă în PA-ul românesc, ce au însemnat Nadia în gimnastică, Hagi în fotbal sau Năstase în tenis.

Possible spoiler. Click here to show

Majoritatea anunţurilor de presă din cuprinsul articolului sunt scrise între 2007 - 2009. Pentru multe alte mărgăritare literare, accesaţi: (/Club/Announcements/?teamId=181292), cu rugămintea de a apăsa butonul Like din dreptul celor care v-au plăcut!

Second life

Cu banii luați din vânzarea lui Roșu mi-am schimbat telescoapele... Deh, în urmă cu vreun an dădeam avansu' la o mașină nouă. Pentru că doctorii sunt scumpi oriunde, m-am ambiționat să-l operez singur pe Ohnsorg în urma unei răni urâte la tibie și acuma, fără un picior fiind, zilele lui de glorie s-au dus. Un prieten cu balastieră s-a oferit să mă ajute la mărirea Arenei, dar trebuie să umblu să-i pună conexiune. Tocmai a bidat cineva pe juniorul meu acceptabil. Numai bine, fac comandă la o pizza...

O stea căzătoare

Îmi amintesc perfect. Era ziua în care devenisem acționar majoritar. S-a strecurat în vestiar printre schele și saci de ciment. Am înțeles imediat că-i tehnic. Peste ani a ajuns să fie supranumit "paparazzo al paianjenilor". Mingea plecată din călcâiul lui îi surprindea mereu în poziții indecente.

Acum stă în față mea. Strânge la piept, cu mândrie, o ramă de lemn. În spate, călăul sprijină plictisit securea. Îmi pică fisa. Recitesc raportul: "Ohnsorg. A scăzut la atac de la bun la acceptabil"

Pssst! Regele vânează!

Se furișează prin iarba mică și deasă, vântul îl ajută. O ia spre stânga, de acolo va lovi mai bine. Prada are o privire senină, nările i se dilată, adulmecă, dar degeaba... Regele cere și primește glonțul. Se mai uită o dată. E liniște. Se încoardă și trage. Bang! Trasorul pleacă necruțător, victima dă neputincioasă din brațe și cade. Stadionul erupe!
18 iunie '94, ora 02:34. Hagi înscrie un gol de legendă contra Columbiei și face milioane de oameni să se simtă ciudat: mândri că sunt români.

Yes, fire him!

Am repetat de câteva ori în fața oglinzii. În autobuz șopteam mereu aceleași vorbe, cu obstinație.
După cum pășeam pe hol, au știut că arde. “Vine piromanul!” s-a auzit o voce și toți au dispărut în gaura de șarpe. A rămas doar el, neprihănitul.
În timp ce-i aprind mâneca paltonului cu bricheta, mă întreabă inocent: "Mă arzi, nene? Mă arzi? Iar te-au enervat la federația aia?”. Îmi revin din transă. Bat paltonul să înăbuș focul și-l iau tare: ”Încă mai ești aici? Hai, fuga la antrenament!”.

Rudolph

M-am născut sub cerul liber, undeva în nord. Mama era blândă și bună, iar tata, ehei... Era mare figură babacu'! Umbla țanțoș, cânta frumos și dobora bradul cu capul! La trei ani serveam patria (duceam mâncare la ai noștri pe granița cu rușii), apoi m-am băgat în transporturi, part-time la un bătrân smintit, da-i bine măcar că văd toată lumea. Cel mai mișto e când moșu' înțepenește în horn și insistă să-i ard una în moalele capului ca s-o ia la vale. Hai că m-am luat cu vorba! Ia mai mânați, măi!

Supernanny

Lucrurile se schimbă. Am angajat-o din timp. Înaltă, severă și foarte frumoasă. Uau! S-o urmărim la lucru, la creșa clubului. Uau! Faceți liniște...
Arată spre bucălatul cu suzetă: "Ăsta trage bine! E atacant!”. Îl ia în brațe pe crețul ăla blond: "De ce plângi, mein lieber? Ai făcut treaba mică! Alții stau prin spitale așteptând un vânt și tu plângi? Hmm, imprevizibil! Notează!”. Se oprește la cel mai mic: "Se dă cu capul de pereți, trece-l la Head momentan, dar să-l urmărim și la rezistentă".

Smells like team spirit (Cup preview)

Suporterii lui Gordor sunt cei mai sarcastici din Hattrickul autohton. Dar azi iritarea dă în clocot! Divinii stau pe bancă, ascultând comenzi vechi, în stânga apărării bate vântul...
Cu un minut înainte de Cupă, răbdarea se rupe și lumea dă buzna în birou. Șeicul regulamentelor, prințul senatorilor moțăie, vegheat de eșichierul Yahoo. Un pion advers se mișcă discret: "Mat!". "No, da ce-i baiu'?" apare pe monitor. "Blesteme! Joacă șah cu ardeleanu' în loc să pună echipa..." urlă fanii furioși.

Recuperatorii

Suedezii ăștia acționează rapid și hotărât. Stema este smulsă de pe frontispiciu. Pozele cu vechi glorii zac rupte pe podea. Din biroul patronului sunt săltate stilourile și colile de hârtie. Statisticienii, niște tipi obsedați de stele și cifre, sunt alergați de mulțimea furioasă spre ieșire. La ușa vestiarului stau doi blonzi cu un aer aparent absent. Cum iese câte unul de la duș, îi aplică pe față o folie adezivă pe care o smulg apoi cu sadism.
Clubul tău nu mai este Supporter Hattrick.

Apocalipse now

Pistoalele cu apă ale GM-ilor nu au făcut bine serverelor și, după o bătălie pe cinste, sediul Hattrick s-a umplut de fum și urâtul ăla în șezlong a apărut pe monitoare. Acuma baza de date chiar o luase razna rău! Solidul a devenit titanic în câteva secunde, pușculițele s-au umplut cu vârf și îndesat, tribunele au devenit mult mai încăpătoare. Era prea frumos... Mesajul a venit la timp, sec și firesc. "Datorită noilor modificări, prețul pachetului Supporter se majorează. Cu respect, HT-Team".

Singur împotriva tuturor

Primul user Hattrick a fost, logic, un suedez. Probabil că nu l-a amuzat să ajungă pe locul 1 în Allsveskan fără să trudească. Cu siguranță nu l-a înveselit nici faptul că nu avea cu cine să facă un amical, pierzând mult la antrenament. Apoi, cum să râzi dacă în jurul tău sunt doar fictivi și n-ai cu cine schimba o vorbă? Legenda spune că înainte ca motoarele să fi fost reglate, a tras un divin de 17 ani. L-a concediat pentru că nu știa cu cât să-l vândă. Și oricum, cine să-i fi dat bani pe el?

Punguța cu o sută patruzeci de milioane de bani

Juniorul era anost. A salutat în trecere echipa și a luat loc pe raft, la preț de franzelă feliată. Numai că niște samsari ciudați ni l-au luat și au lăsat o avere în schimb. Băieții stăteau în vestiar pe maldăre de gologani, râzând prostește. Economistul se jură că vede Raiul. Doctorii mi-au reamintit că n-avem un tomograf ca lumea.
Apoi au venit niște băieți de la Centru. Au agitat un magnet uriaș și duși au fost cu banii!
Gata! La treabă! De unde, domle, să va mai dau și apă minerală?

Banii vorbesc

„La disco!” au explodat derbedeii când i-am întrebat unde vor să sărbătorim promovarea.
Mihnea auzise la tineret că ăștia mari nu mai au rușine față de patron. Trabucuri groase cât un braț de copil, licori fine la discreție, dame de companie. Soarbe încet din paharul cu Fanta, când o palmă peste spate îl îneacă. „Dă-te, mă, la brunetă aia singurică!” îl încurajează Cloutier, „il capitano”. Copilul revine cu lacrimi în ochi. „M-a întrebat de salariu. Când ajung și eu mitic, să am bani, nene?”

Vânătorul de cerbi

Epuizați și goi, stăm pe blana de urs și ne alintăm, inspirați de trofeele de pe pereți: "iepurașule”, “căprioaro”, “fazanule”. Se aud pași și ușa se deschide. Sar în picioare: “Vă salut, domnule Vulpescu. Fiica dvs. m-a invitat la ceaiul de la ora cinci”. "Dimineața?". Fata sare între noi: "Tată, nuuu!".

Sunt doar un exponat pe perete, flancat de căpățânile pedichiuristului și antrenorului de fitness. Fata intră împreună cu un tânăr, “Mersi c-ai venit. Mi-era poftă de pizza. Bei un ceai?”.

Trei semne

Când a căzut cu mâinile în var nestins, albindu-le până la coate, și n-a plâns, oamenii au zis că ăsta-i un semn. La sfârșitul clasei a șasea, când dăscălii și-au luat rămas-bun doar de la el, dând din umeri a neputință, rudele au înțeles. Era al doilea semn. Peste ani, când ancheta care zguduise orașul a eșuat, el, comisarul, îndrăgostindu-se de cerșetoarea hoață, ai lui au știut că se arătase al treilea semn, ultimul. Copilul lor își împlinea destinul. Devenea, în sfârșit, agent de circulație.

Bunul meu prieten Elba

Pe vreme rea, privind prin fereastră, îl vedeam pe stâlp, cum ia în piept de unul singur vântul și rafalele de ploaie. Uneori scăpa câte un scurt-circuit și traficul o lua razna. Într-o zi, niște domni în salopetă l-au înlocuit cu unul mai dichisit. Ăsta mi-a semnalizat roșu când a venit soacră-mea la noi, a clipit galben când hoții ne-au călcat beciurile într-o noapte, în fine, mi-a dat verde la vecină într-o joi, când soțul îi era la piață. Așa am înțeles că e din ăla inteligent, cum ar veni.

Din jurnalul lui Costică Hogaș

L: Șase fani au aruncat cu abonamentele după mine. Doctorul mi-a pus pansament.
M: Șeful e nervos. Zice ceva de un poll, că nu merge cum trebuie.
Mi: L-am rupt pe-unul de-al lor. Nu-i pierdere mare. Toți împreună n-au salariul cât al meu.
J: Seara am făcut o criză, parcă eram la exorcizare. Apoi toți au zis că arăt magnific.
V: Toată ziua am cărat topuri de hârtie. Patronul scrie că un nebun.
S: Am pierdut. A fost o prostie mare c-am jucat în mocirla aia.
D: Ce caut eu pe Transfer List?

Seara devoratorilor de publicitate

- Radarul nu minte. Așadar, domnule Mitică, avem o problemă. Mică...
- M-am speriat că-i mare. Știi, vând medicamente... Spre rezolvare, ia de-aici un Kent, mai rar un polițist atât de vigilent!
- Stai! Acuma văd! N-ai plătit la drumuri, n-ai asigurare... Lipsuri cu duiumul, domnule Mitică. Și eu nu fumez. E problemă mare...
- Mă nenorocești! Uite milionul și să ne trăiești! Ia și asta, împarte-o cu colegul. O să țineți minte mai bine că n-am nicio vină. Nuuu, n-are efecte adverse. E doar lecitină.

Poeme fierbinți

Caniculă pe stadioane, echipe iritate, galerii încinse. Încălzirea globală îi silise pe toți s-apuce Calea Nordului. Mozii agitau biciurile, netezind asperitățile uriașului crotal pe care convoiul îl întruchipa în migrația sa peste coline. Tjecken și Bjorn, la bordul noului Volvo Supporter: „I-am numărat, sunt toți, nouă sute și ceva de mii. A rămas doar unul, poți să crezi? M-a repezit, trufașul, e tare ocupat. Nu găsește rimă la arunc prosopul”. „Îl știu: fammy, seria V.24, România. Poetul”.

Persecuție în direct: Bot de mămăligă românească de la dr. Oetker

S-au scărpinat în bărbile lor roșii, au izbit de câteva ori cu patul pistolului de lipit în colțul mesei, au suflat pilitură pe mochetă verde, colaboratorii le-au repetat că da, el e, apoi au pus telefonul în furcă și s-au apucat de lucru. Știau precis ce e de făcut.

Oamenii botului căra prudent mingea, tic-tac, ca pe-un ou de dinozaur, tic-tac. „Voi începeți!”. Ceva nu e în regulă...

Respir adânc. "Jucați!". Acum știu că totul e o afacere doar între mine și el, serverul central.

Frankensteinipi

Doctorul agită drujba prin aer. „De la ăsta iau extrema, e mitic” țipă și-l ciopârțește pe bietul tânăr, un fost star al U-20 Qatar. „Uau, ăsta e magic la mijloc!” sare la următoarea victimă. „Aduceți fundașul divin! Și unu' cu skill rapid, am destui în beci. Iese un jucător, ce n-a văzut Hattricku'... Da' cu ăsta ce-i? Slab pase, în rest jalnic... Faceți mișto de mine?”. „Are 5.000 salariu. Poate luați de pe el trei de zero, să-i lipiți acolo, în coadă la salariu...” râd asistentele, fugind pe scări.

Ziua răzbunării

Un joc de șah din fildeș căruia îi lipseau caii, un tricou al lui Hagi cu numărul 5 pe spate, o carte de Agatha Christie fără capitolul final, în fine, o roșcată sărind din tort cu ocazia majoratului, din cauza căreia a învățat cât de tare doare Penicilina. Asemenea cadouri primise de-a lungul timpului Paulică Zlotea de la prietenii care acum erau la peluză, implorându-l să înscrie penaltiul decisiv din minutul 90. „Păi ce, io-s prostu' vostru?” urla vârful, năpustindu-se spre punctul cu var.

Fața ascunsă a Hattrickului

O babă cu nasul cârn și riduri cât tranșeele Plevnei mi-a șoptit ceva interesant. O fi fost cândva profă pe la Informatică, altfel nu-mi explic de unde știe atâtea. Zice că dacă dai calculatorul cu unsoare de vier, treci monitorul de trei ori prin apă clocotită cu oțet și apeși cu putere tasta Space pe toată durată primei reprize (neapărat cu fruntea și numai în colțul ei drept), vei observă cu ochiul liber cum crește posesia echipei tale în al doilea mitan. Aștept o confirmare (eu nu am oțet).