We use cookies - they help us provide you with a better online experience.
By using our website you accept that we may store and access cookies on your device.

Cupa PerSempre - Mediaș - 2016

Cupa federațiilor PerSempre, ediția a XI-a, este în plină desfășurare. Turneele de calificare de la București și Mediaş s-au încheiat, urmează să se joace, în perioada 10 - 12 iunie, turneul final în Sinaia.
Câțiva dintre șefii federațiilor, căpitanii echipelor sau participanții emblematici la această competiție de fotbal pe sintetic între managerii din Hattrick, au împărtășit impresia lor cu privire la cele petrecute în Ardeal, weekend-ul trecut.

Ce impresie ți-a lăsat această ediție?
Care sunt lucrurile care te-au impresionat în mod plăcut și ce anume poate fi îmbunătățit pe viitor?



Lonca_ (1923070)

A fost o ediție faină, ca de-obicei.

Nu a ieșit foarte bine dineul, din cauza servirii, dar acesta este un aspect greu de controlat de către organizator. În schimb, mi-au plăcut mult locația și calitatea terenurilor.

Succes ardelenilor la Sinaia!


_mido_ (3912199)

După mine, a fost o ediție reușită, și cu bune și cu rele, precum toate celelalte, la care m-am simțit foarte bine, mai ales în afara terenului.

Observ cu plăcere că, pe ediție ce trece, pe măsură ce unii îmbătrânim iar alții înaintează în vârstă, și cu cât începem să ne cunoaștem mai bine între noi, pentru mine spectacolul se mută din ce în ce mai mult în afara terenului. Dacă pe teren e din ce în ce mai greu, în afara lui, la o bere bere sau o pălincă, e din ce în ce mai ușor... :)
Probabil că, la ediția de peste 10 ani, competiția multora va fi doar cea de din afara terenului, și nu va mai fi nici măcar un concurs, ci doar o petrecere continuă. :)

Sigur, ar fi de menționat deficiențele de la dineu, lucru care ar trebui îmbunătățit cumva la edițiile viitoare, însă le-am depășit ușor datorită oamenilor de acolo, cu care m-am simțit extraordinar, nu mai zic de tradiționalul deja "moment folk"... (https://www.facebook.com/Ht.P.Romania/videos/vb.1411395832509571/1608736582775494/?type=2&theater&notif_t=like&notif_id=1463261650873819)
În rest, baza în care s-a organizat turneul ne-a oferit toate condițiile, jos pălăria și mulțumiri organizatorilor!

Prin urmare, mă bucur că am putut participa la încă o ediție a Cupei PerSempre, sunt entuziasmat că mi-am revăzut prietenii dragi, că am întâlnit oameni pe care nu am avut ocazia să-i cunosc până acum și sper să pot reveni la anul, la Arad, la o nouă ediție, alături de persoanele acestea frumoase.

Felicitări brașovenilor pentru câștigarea turneului, felicitări tuturor participanților - cu o mențiune specială pentru mureșeni, care au dat dovadă de mult respect față de competiție, onorând-o prin prezență, chiar și într-un număr extrem de redus, arătând până și fair-play față de participanți, prin renunțarea la punctajul obținut pe teren.
Închei prin a ura mult succes echipelor calificate la Sinaia și să ne revedem sănătoși la Arad, în 2017!


kuumba (4268913)

A fost fain, precum ne-am obișnuit deja. A-i vedea anual pe cei cu care interacționăm (mai mult sau mai puțin) în Hattrick este o experiență unică, aceasta fiind ceea ce a impresionat, ca de obicei, în special fiind vorba de echipele din Ardeal.

Legat de ceea ce s-ar putea îmbunătăți, nu știu dacă nu cumva ar fi o idee bună fie să se anuleze total dineul, fie să fie făcute toate activitățile în aceeași locație.
A doua variantă cred că ar fi soluția, însă ar fi destul de dificil de implementat.
Ar trebui găsit un complex care să le aibă pe toate: cazare pentru 150-200 de persoane, 2-3 terenuri de fotbal, sală de mese și posibilitatea de a servi 150 de oameni.
Oare găsim așa ceva?


johnny_ (73136)

Atât eu, cât și băieții, ne-am simțit excelent. Personal, îmi place când mergem în locuri unde nu s-a mai organizat competiția. Este o experiență interesantă de fiecare dată.

Precum în fiecare ediție, am rămas impresionat de comunitatea din Hattrick, ce conține niște oameni extraordinari! Pentru mine, a fost mai puțin important că berea nu era rece la dineu sau că felul doi l-am primit la pachet pentru că, până la urmă, e o întâlnire de socializare cu un pic de fotbal și lucrurile acestea s-au întâmplat oricum. :)

Nu știu ce-aș îmbunătăți, sincer, e ok formatul actual.


Clubber (100279)

Mi s-a părut că a fost o ediție care s-a apropiat mult de cele de la început, cu meciuri parcă mai amicale și fără scandaluri.
M-a impresionat faptul că lumea a fost dispusă să ne ajute să jucăm meciurile și țin să le mulțumesc pe această cale tuturor celor care au jucat pentru noi.

Nu știu ce ar putea fi îmbunătățit pe viitor... poate modul de organizare al dineului, pentru că nu este prima oară când sunt probleme cu mâncarea.


aletheu (489615)

Păi în afară de palincă ta și reîntâlnirea cu oamenii mișto pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului la cupa asta, n-am mai nimic pozitiv despre ediția aceasta. Iar ceea ce cred despre organizare mai bine să nu zic, că nu există atâta libertate de exprimare nici măcar la HT-Press.
Dar o să-ți răspundă alții de la noi, care-s mai temperați în exprimare.


Mircea_ (9688348)

Nu am impresii, ci câteva certitudini:

- Ardelenii sunt lenţi; atât de lenţi încât AA a ajuns la Mediaş mai repede decât medieşenii!

- Pentru ca o localitate să fie declarată oraş - şi organizatoare de Cupa PerSempre - trebuie să aibă Mc, KFC, Pizza Hut sau măcar o shaormerie non-stop.

- De ce nu sunt bogaţi medieşenii? Fiindcă nu joacă la păcănele.

- În Mediaş este atât de linişte încât primăria va izola fonic toate hotelurile în care sunt turişti ce sforăie.

- Mediaşul este mic: Anton (945664) a parcurs 1 km, pe jos, în 2 ore - la Timişoara a reuşit aceeaşi performanţă, dar cu taxiul.

- Athoss (1332895) s-a implicat meteorologic; nu ştiu cu cine a vorbit la telefon, dar a reuşit şi a oprit ploaia, în speranţa că asta îi va aduce voturi în alegeri.

- Mutu (4130824) ar fi fost un organizator mai bun, dacă îl desemna pe Suciu (12683218) organizator.

- Pentru a nu se repeta ruşinea altor oraşe în care s-a terminat băutura, clujenii au dublat cadourile celebre. Iar arădenii au triplat şpaga pentru viitoarea ediţie.

- Culmea competiţiei: în 2017 să se joace faza Ardeal la Bucureşti; sau la Caracal.


aarmy (2030323)

A fost o ediție bună, atuurile au fost complexul sportiv cu cele 3 terenuri unul lângă altul, mesele oferite celor ce ne-au făcut companie la această excursie, berile, sucurile, înghețatele puse la dispoziție de magazinul complexului.
Ne-a plăcut amabilitatea și flexibilitatea organizatorilor; unde erau probleme, s-a căutat o rezolvare imediată. Unde, desigur, va trebui să îmbunătățim, este dineul, să avem parte de o servire mai rapidă, de o curte pentru seara de bere (vineri seară), și de o organizare mai bună la distribuția hotelurilor. Excursia, per ansamblu, ne-a lăsat o impresie pozitivă!


GRASSU_ (1017102)

Ca în fiecare an, mă surprinde plăcut "setea" de socializare și ușurința cu care trecem peste încrâncenarea și "animozitățile" create înaintea competiției.
La fel de surprinzător este și modul în care Hattrick-ul rămâne, totuși, un "liant" între amatorii de socializare/distracție și cei dornici de performanțe sportive (și asta în condițiile în care, pentru mulți dintre noi, jocul propriu-zis nu mai e "o atracție").

La a doua întrebare aș face 3 precizări:

1. Organizatorii acestor întruniri trebuie să înțeleagă că nu e ușor să "pui pe roate" așa ceva, pentru un număr atât de mare de participanți. Patronii de hoteluri, restaurante sau de baze sportive își urmăresc propriul interes și încearcă să obțină profituri cât mai mari. La început îți promit "marea cu sarea" pentru că la decont să te trezești cu tot felul de matrapazlâcuri în cel mai pur stil balcanic. De aceea, încheierea unor contracte cât mai clare legate de preț și ceea ce oferă trebuie să fie o prioritate încă de la primele discuții.

2. Eu repet asta de câțiva ani: cred că 2 faze locale în provincie plus una în capitală, fiecare cu mai puține echipe participante, este o soluție mult mai bună și mai ușor de "manageriat". Sunt mulți utilizatori dintre cei care au participat încă de la primele ediții și care pun în "TOP amintiri" ediții la care au participat 3-4 federații.
Ideea că dacă suntem mai mulți, socializam mai mult, este în mare parte falsă. Pur și simplu nu ai timpul necesar de a depăși un simplu "Salut" cu toată lumea. La dineu, sau pe marginea terenului, se formează bisericuțe și nu din motive de antipatii, ci din motive practice, legate de spațiu și timp.

3. Un regulament mult mai detaliat (și nu mă refer aici doar la latura sportivă ci și la aspecte administrative și de organizare a acestei competiții).


Mutu_ (4130824)

Părerea mea sinceră:

Arbitrajul - nu neapărat cel mai bun, dar cel mai corect, sigur.

Baza sportivă (aici mă refer la tot - parcare, terasă, teren, mâncare, vestiar) - zic că a fost peste toate celelalte patru baze sportive la care am participat.

Dineul - locația bună, preț bun (la turneul final e 50 lei); restul, cel mai slab dineu de până acum.

Cazare - nu mă pot pronunța.

Sincer, am vrut să fac mult mai multe, aveam plănuite și mai multe realizări, însă pur și simplu n-am avut nici un sprijin din partea băieților mei. M-am ocupat singur de tot.


bcosmin (998500)

Cred că _mido_ (3912199) ar trebui să răspundă. Dar fiindcă deocamdată nu mă pot exprima pe alte căi, am să scriu (și) eu.

A fost, și în acest an, un weekend în care m-am simțit excelent și groaznic luni.
Vreau să le mulțumesc coechipierilor în primul rând, că m-au suportat alături de ei, și, desigur, adversarilor, participanților, organizatorilor, pentru atmosfera creată și întreținută.
Atât pe teren, unde mi s-a părut că sportivitatea a fost la cote maxime (n-am văzut toate meciurile, sigur, dar, cât am văzut, au fost doar vreo 2-3 intrări mai dure sau ieșiri nervoase), cât și cea din tribune.
Au fost o grămadă de băieți de ispravă pe care mi-a făcut mare plăcere să-i reîntâlnesc.
Mulțumiri speciale lui Bibicu (317269) pentru onoarea și plăcerea de a-l avea printre ferehaștei!

Ce m-a impresionat, însă, în mod deosebit au fost grătarele lui athoss (1332895) și eugenix2000 (3940439), noroc cu pălinca lui _mido_. :)

Îmbunătățiri pentru viitor... Probabil treaba cu dineul ar trebui gândită altfel. Deja, de vreo 3 ani, apar nemulțumiri și neajunsuri. Nu e vina organizatorilor, dar probabil ar trebui schimbat ceva.

Felicitări calificaților! Respect învinșilor!


athoss (1332895): - (16969871.2)

Nota editorului: Aprecierea cititorilor faţă de munca autorului poate fi exprimată cu un simplu click pe butonul Like, un comentariu sau o declaraţie de presă cu referire la acest material.

Vă aşteptăm pe forum: (16969871.1).

Acest material poate fi urmărit și pe pagina de Facebook: (https://www.facebook.com/notes/hattrick-press-romania/cupa-persempre-media%C8%99-2016/1611894685793017).

Articolul anterior: PIC DEAL – o afacere cinstită, între doi oameni de onoare. Oare? (19497).

2016-05-20 15:12:18, 1326 views

Link directly to this article (HT-ML, for the forum): [ArticleID=19567]

 
Server 070