Folosim cookies - acestea ne ajută să îţi oferim o experienţă online mai bună.
Folosind acest website, accepţi că putem salva şi accesa cookies pe aparatul tău.

Ajutor »   Manual »   Introducere 

Introducere

Acesta este manualul Hattrick. Pentru o introducere mai rapidă în joc accesează ghidul începătorului.

Hattrick este un joc în care îţi conduci propria echipă de fotbal spre glorie, în competiţie cu alţi utilizatori din toată lumea.

Hattrick este un joc simplu; lucrurile de bază pot fi învăţate foarte uşor. Poţi juca Hattrick chiar dacă accesezi site-ul numai o dată sau de două ori pe săptămână (deşi noi am vrea ca acest lucru să se întâmple cât mai des). Provocarea nu este să joci contra unui calculator ci să intri în competiţie cu alţi utilizatori. Pe parcursul jocului vei avea şansa de a-ţi face o mulţime de prieteni, acest lucru făcând din Hattrick şi un joc social.

Sarcinile tale generale

Vei avea atât sarcini de manager/antrenor cât şi sarcini specifice unui proprietar de club. Planifici tacticile şi strategia clubului, decizi ce antrenezi şi alegi jucătorii care vor fi trimişi în teren. Cumperi şi vinzi jucători, investeşti în stadion şi multe altele. Pentru a avea succes te sfătuim să-ţi creezi o strategie şi un plan pe termen lung. Succesul şi gloria nu apar peste noapte.

Noua ta echipă

Vei primi echipa într-una din ultimele două divizii din ţara ta. Pentru a-ţi începe ascensiunea vei avea la dispoziţie un lot de jucători (unii mai buni, alţii mai puţin…), un stadion şi o sumă de bani. De aici înainte este de datoria ta să îţi arăţi valoarea.

Nu-ți face griji legat de numele echipei tale. Poţi schimba numele echipei între sezoane, dar va costa 10 000 US$ dat fiind că materialele promoționale, echipamentele de joc, etc. vor fi schimbate. Vei pierde de asemenea 3% din membrii fan club-ului - unii fani nu te vor ierta pentru abandonarea vechiului nume.

Regiunea şi vremea

Echipa se află într-o regiune aleasă de tine, regiune cu care probabil ai o anumită legătură. Regiunile au scopul de a grupa utilizatori din aceeaşi zonă. Alt element important al regiunilor este faptul că fiecare dintre ele are o evoluţie proprie a vremii. Nu există regiuni care să aibă vreme mai bună sau mai rea decât altele; toate regiunile sunt la fel din acest punct de vedere aşa că nu trebuie să-ţi faci griji atunci când îţi alegi regiunea.

Vremea influenţează anumite lucruri, dintre care cel mai important e numărul de spectatori (atunci când plouă vin mai puţini spectatori la stadion) și prestația jucătorilor. În pagina "Regiunea" poţi vedea cum e vremea astăzi dar şi prognoza meteo pentru ziua următoare. Dacă astăzi e soare, sunt şanse bune ca şi mâine să fie soare (mai mari în comparaţie cu şansele de a apărea alte tipuri de vreme), aşa că evoluţia vremii nu e complet aleatoare.

Poţi schimba regiunea în timpul intersezonului. Acest lucru te va costa 10 000 US$ şi clubul fanilor va pierde 3% din membri.

Cel mai bun sfat al nostru

Cel mai bun sfat pe care ţi-l putem da este să citeşti acest manual. Nu e nevoie să-l citeşti pe tot deodată; citind primul capitol vei avea o oarecare idee cum să joci. Un alt sfat pe care ţi-l dăm este să foloseşti forumurile jocului în caz că ai nelămuriri. Există chiar şi un forum numit "Întrebări", unde poţi adresa orice întrebări, cere sfaturi etc.

Insistăm asupra unui singur lucru: pentru a-ţi oferi ţie şi tuturor celorlalţi utilizatori cea mai bună experienţă Hattrick, există câteva reguli de conduită care trebuie respectate. Le poţi găsi la Regulile casei.

Jucători: Calităţi

Fiecare jucător are 8 calităţi de bază, care influenţează diferit performanţele acestuia. Hai să le enumerăm:
Rezistenţa: Arată cât din capacitatea sa pierde un jucător de-a lungul unui meci.
Construcţie: Abilitatea de a controla balonul şi a obţine situaţii de a înscrie.
Atac: Se presupune că mingea trebuie să intre-n poartă.
Extremă: Abilitatea de a crea situaţii de gol pe laturile terenului.
Portar: Apără poarta echipei.
Pase: Atacantul ia laurii, dar jucătorul care a dat pasa decisivă este la fel de important.
Apărare: Abilitatea de a stopa atacurile adversarului.
Faze fixe: Rezultatul loviturilor libere şi penaltiurilor depinde foarte mult de această calitate.

Cât de bun este jucătorul tău?

În realitate un jucător este caracterizat ca extremă bună sau fundaş ok. În Hattrick folosim un sistem similar. Folosim denumiri (nu numai pentru jucători), iar scala merge de la inexistent la divin. Poţi vedea toate denumirile în Anexa.

Jucătorii diferiţi au nevoie de calităţi diferite

Nu toate calităţile sunt importante pentru fiecare jucător, dar rezistenţa contează pentru toţi.  Uneori e îndeajuns ca un jucător să exceleze într-o singură calitate, dar de obicei cei mai buni jucători au calităţi multiple.  Jucătorul îşi foloseşte calităţile (în afară de rezistenţă) în funcţie de poziţia sa din teren:

Portari:

Cea mai importantă este evident calitatea de portar. Pe lângă aceasta, contează într-o măsură mai redusă calitatea de apărare, iar cea de faze fixe îi ajută să apere loviturile libere şi penaltiurile.

Apărători centrali:

Apărătorii se bazează mult pe calitatea de apărare. Calitatea de construcţie este de asemenea benefică, dar şi cea de pase care contează foarte mult în iniţierea unui contraatac.

Apărători laterali:

Apărarea este cea mai importantă, dar contează foarte mult şi calitatea de extremă. Construcţia are o valoare mai mică, iar calitatea de Pase contează în contraatac.

Mijlocaşi centrali:

Cheia oricărei echipe de succes este prezenţa unor jucători cu calitate de construcţie. Aceştia pot beneficia de calităţi suplimentare: pase şi apărare într-o măsură foarte mare, precum și ceva atac.

Extreme:

Bineînţeles, calitatea de extremă e absolut necesară, dar la fel de importantă este cea de construcţie. De asemenea, calităţile de pase şi apărare contează mult în performanţa jucătorului.

Atacanţi:

Sarcina lor este să dea goluri, deci calitatea de atac este cea mai importantă. Calitatea de pase este şi ea importantă, de asemenea şi cele de extremă și construcție.

Schimbări în calităţi

Calităţile pot fi îmbunătăţite în timp prin antrenament. Acesta poate fi menţinut pe toată durata vieţii jucătorului, dar pe măsură ce acesta îmbătrâneşte va pierde încet-încet din calităţi. Mai multe despre antrenament găseşti în capitolul special.

Jucători: Alte atribute

Vârsta

Poţi vedea vârsta exactă a jucătorilor pe pagina lor. Un an în Hattrick are 112 zile.

Personalitatea

Toţi jucătorii au o personalitate. Pot fi drăguţi sau răi, lideri sau singuratici, temperamentali sau calmi. Momentan personalitatea nu contează prea mult în joc, dar este bine să ai un căpitan de echipă cu abilităţi de lider bune. Mai multe informaţii găseşti la capitolul Psihologie.

Experienţa

Jucătorii ce au jucat multe meciuri importante vor fi mai experimentați, experiență ce-i va ajuta în viitor în diferite feluri. Experiența poate influența evenimentele speciale, înscrierea sau primirea golurilor sau poate ajuta echipa în a evita dezorganizarea, printre alte lucruri. Experiența este evaluată separat, acest atribut nedepinzând de abilitățile jucătorului. Fiecare meci jucat și fiecare tip de meci jucat are un efect diferit în rapiditatea cu care un jucător acumulează experiență. În total sunt necesare 100 de puncte de experiență pentru a ajunge la un nivel superior. Punctele câștigate în fiecare tip de meci sunt prezentate în acest tabel.

Tipul meciului Puncte de experiență
Meci de campionat 3.5
Meci de baraj 7
Meciul din Cupa Principală 7
Meci din Cupa Secundară 1.75
Meci de antrenament 0.35
Amical internaţional 0.7
Meci din HT Masters 17.5
Meci de la academie 3.5
Meci amical de la academie 0.35
Vechea Cupă Mondială 35
Finala din formatul vechi al Cupei Mondiale 70
Amicalele dintre naționale, în formatul vechi 7
Meci de Campionat Mondial 28
Cupa Mondială (semifinala și finala) 56
Cupa Mondială (Wildcards) 14
Campionatele Continentale 14
Campionatele Continentale (Sferturi, Semifinale și Finala) 21
Cupa Națiunilor 7
Cupa Națiunilor (Faza Eliminatorie) 14
Amical al naționalei 3.5

Loialitatea

Jucătorii cu un nivel înalt de loialitate faţă de club joacă mai bine. Loialitatea creşte odată cu timpul petrecut la club.

Există două tipuri de loialitate:

Bonusul de loialitate

În fiecare zi consecutivă petrecută la club, un jucător va deveni puţin mai ataşat şi mai loial echipei. Cu cât devine mai ataşat şi mai loial, cu atât joacă mai bine.

Loialitatea se câştigă rapid la început, apoi din ce în ce mai încet pe măsura trecerii timpului. Nivelul maxim de loialitate e atins după trei sezoane, dar cel de mijloc după 12 săptămâni.

Bonusul maxim: +1 nivel la toate calităţile (în afara rezistenţei)

Exemplu: Tommy Wright are Construcţie bun, Apărare acceptabil şi nivelul de loialitate maxim (divin). El va juca la fel ca un jucător cu Construcţie excelent şi Apărare bun (evoluţia reflectându-se în rating-ul său de stele).

Jucătorul primeşte bonusul întreg când atinge nivelul divin de loialitate. Jucătorii de la tineret încep de la nivelul divin.

Atenţie: Jucătorul îşi pierde loialitatea faţă de club dacă e vândut unei alte echipe. Aşadar, dacă mai târziu îl cumpăraţi înapoi, nivelul său de loialitate trebuie crescut din nou.

Bonusul clubului de origine

Jucătorii care au jucat dintotdeauna pentru clubul de origine, de pildă cei promovaţi de la tineret, vor da mai mult pe teren pentru clubul de care li se leagă cele mai frumoase amintiri.

Bonus: +0.5 nivel la toate calităţile (în afara rezistenţei).

Jucătorii care au jucat pentru clubul de origine de-a lungul întregii cariere sunt indicaţi pe pagina lor printr-o iconiţă în formă de inimă. Atenţie: jucătorii de la tineret vânduţi şi apoi răscumpăraţi nu vor primi acest bonus.

Primirea ambelor bonusuri

Un jucător poate primi ambele bonusuri. Când promovezi un jucător de la tineret (fireşte, nu are importanţă dacă foloseşti reţeaua de scouteri sau academia), acesta va primi un bonus de 1.5 nivele la toate calităţile (în afara rezistenţei) până când îl vinzi.

Indexul Total Calităţi (ITC)

ITC este măsura calităţilor jucătorului. ITC creşte cu antrenamentul şi variază cu forma.

Forma

Cu cât forma jucătorului este mai mare, cu atât mai bine va evolua. Forma reflectă o combinaţie de stări fizice şi psihice.

Pe pagina jucătorului poţi vedea forma curentă, cea care este luată în considerare la calcularea meciurilor. Un jucător excelent în formă mizerabilă este mai slab decât un jucător acceptabil în formă bună, spre exemplu.  Forma curentă este afectată negativ de antrenamentul de rezistenţă: cu cât procentul acestui antrenament este mai ridicat, cu atât mai mare este efectul negativ asupra formei.

În plus, există o formă de fundal "ascunsă", care este folosită la calculul tendinţei formei curente. Săptămânal, la antrenament, forma curentă a fiecărui jucător se va schimba spre forma de fundal.  Forma curentă nu se schimbă brusc pentru a o urmări pe cea de fundal, ci se mişcă în paşi mici în câteva săptămâni, cu paşi mai mari daca e îndepărtată de cea de fundal.

După ce forma curentă s-a schimbat în timpul antrenamentului, există şansa ca forma de fundal să se schimbe pentru fiecare jucător. Fiecare jucător are aceeaşi şansă individuală de schimbare a formei de fundal, şi nu poţi face nimic ca să schimbi această formă.  Însă când şansele decid ca forma de fundal să se schimbe, există mai mulţi factori care influenţează care va fi forma de fundal:

  • Dacă jucătorul a jucat în acea săptămână. Foarte important!
  • Intensitatea antrenamentului - cu cât e mai mare cu atât mai bine.
  • Antrenorul - cu cât este mai priceput, cu atât forma este în general mai bună.
  • Antrenor de formă - un Antrenor de Formă e specializat în îmbunătăţirea formei.
  • Secunzii - aceştia îmbunătăţesc şi ei forma.

Specialitatea

Cam jumătate dintre jucători au o caracteristică denumită specialitate, care are impact în meciuri. Există 5 specialităţi principale disponibile: Tehnic, Rapid, Cap, Puternic şi Imprevizibil.  Fiecare specialitate principală are o parte bună şi una proastă, explicaţii mai multe în capitolul Evenimente speciale. Specialităţile pot fi de folos pentru anumite tactici, după cum se explică în capitolul Tactici.

Există două specialități rare: Rezistent și Ajutor. Jucătorii cu specialitatea Rezistent se vor vindeca ceva mai repede decât ceilalți și pot trece peste o accidentare ușoară pe durata meciului. Jucătorii de Ajutor vor încerca să-și ajute coechipierii care sunt aproape de ei pe teren. Dacă au succes, coechipierii lui se vor descurca mai bine dar, de asemenea, daca nu au succes, organizarea echipei va scădea.

Accidentările

Câteodată jucătorii se accidentează. Dacă se întâmplă acest lucru, accidentarea, dacă nu cumva e minoră, îi va face pe aceştia indisponibili timp de câteva meciuri. Riscul de accidentări creşte pe măsură ce echipa creşte intensitatea antrenamentului, sau numărul Antrenorilor Secunzi prezenţi.

Jucătorii mai bătrâni se vindecă mai greu, putând fi angajaţi medici ca să-i ajuţi să se recupereze mai repede. Medicii pot reduce riscul accidentărilor. Jucătorii care se apropie de 40 de ani se vor recupera foarte greu sau deloc. De asemenea, nu uita că durata de accidentare este estimată în săptămâni - dacă atacantul tău vedetă are o accidentare de o săptămână, va dura pănâ la o săptămână până va fi vindecat complet.

Cartonaşele galbene şi roşii

Jucătorii sunt avertizaţi sau eliminaţi în timpul meciurilor, unii dintre ei mai des decât alţii. 2 avertismente în acelaşi meci înseamnă eliminare, şi de asemenea suspendare pentru următorul meci oficial.  Un jucător va fi suspendat un meci după ce acumulează 3 avertismente. Avertismentele din ligă, cupă şi baraj sunt contabilizate la fel. Dacă un jucător a fost deja avertizat de 2 ori în meciuri de ligă şi primeşte alt avertisment în meciul de cupă, va fi suspendat pentru următorul meci oficial, indiferent dacă acesta este de cupă, de campionat sau de baraj.

Poţi vedea câte avertismente au jucătorii înaintea unui meci. Un jucător care a acumulat 3 avertismente sau care a fost eliminat va avea un cartonaş roşu în lista jucătorilor, pentru a se vedea că este suspendat.  Suspendările expiră după ce s-a jucat un meci oficial. De asemenea, se anulează la sfârşitul sezonului. Un transfer la o altă echipă nu anulează suspendarea jucătorului. Acesta nu poate fi suspendat într-un amical și nici nu își poate ispăși o suspendare într-un meci amical.

Formaţia: Fundamentele

Ca manager al echipei trebuie să decizi modul în care va juca echipa şi ce formulă va aborda. Înainte de fiecare meci trebuie să dai ordinele de meci, lucru pe care îl poţi face pe pagina "Meciuri". Ordinele trebuie trimise cu cel puţin 20 minute înainte de startul meciului, dar ceasul arbitrului poate indica o oră uşor diferită, aşa că încearcă sa nu trimiţi ordinele în ultimul moment. Poţi seta şi o formulă "standard" de joc (îţi recomandăm să fii precaut şi să faci acest lucru). Această formulă va fi preluată de Hattrick pentru meciurile următoare dar, evident, poţi modifica oricând formaţia şi jucătorii pentru fiecare meci în parte.

Formaţia de start şi schimbările

Pentru fiecare meci trebuie să alegi titularii, rezervele, executantul fazelor fixe şi căpitanul echipei. În interfaţa ordinelor de meci vei folosi drag & drop pentru a aşeza jucătorii pe poziţiile dorite.

Dacă un jucător suferă o accidentare, el va fi înlocuit de rezerva pentru acel post. Dacă nu ai o rezervă pentru acel post sau dacă şi acea rezervă se accidentează în timpul meciului, va intra pe teren o altă rezervă (de pe un alt post). Dacă nu mai ai rezerve, va trebui să continui meciul cu doar 10 jucători. Dacă nu mai ai rezerve şi portarul este accidentat, un jucător de câmp va trece automat în poartă. Acelaşi lucru se întâmplă dacă nu ai ales un portar de la bun început. Poţi seta şi schimbări condiţionate. Citeşte capitolul referitor la schimbări pentru mai multe informaţii.

Forfait

Reţine că trebuie să începi meciurile oficiale cu minim 9 jucători în teren pentru a evita un forfait, care duce la pierderea antrenamentului pentru acel meci.

Dacă nu trimiţi pe teren cel puţin 9 jucători în meciurile neoficiale sau de tineret, atunci jucătorii tăi vor fi înlocuiţi de tineri din cartier. Spre deosebire de meciurile oficiale, acest lucru nu va afecta negativ antrenamentul jucătorilor care au fost trimişi pe teren într-un meci oficial în acea săptămână.

Alegerea aşezării echipei

Poţi folosi orice formaţie care poate fi creată cu interfaţa ordinelor de meci; pe pagina Antrenament există o listă a tuturor formaţiilor posibile.

Ce trebuie reţinut e că atunci când într-o poziţie centrală există mai mult de un jucător (fundaşi centrali, mijlocaşi centrali sau atacanţi), ei nu vor putea contribui la rating-urile echipei cu întreaga lor capacitate. Această scădere a contribuţiei este mai mare pentru trei astfel de jucători decât pentru doi. Logica din spatele regulii: atunci când există mai mulţi jucători într-o anumită zonă, ei încep să se bazeze unul pe celălalt şi astfel nu pot contribui cu întreaga lor capacitate.

Pe scurt, un singur jucător aflat într-o poziţie centrală contribuie 100%. Folosirea a doi jucători într-o poziţie centrală conduce la o scădere a contribuţiei (care îi afectează pe amândoi), iar folosirea a trei astfel de jucători înseamnă o scădere chiar mai mare (care îi afectează pe toţi trei). Regula afectează toate calităţile jucătorilor.

Intensitatea scăderii contribuţiei e mai mare pentru mijlocaşii centrali decât pentru atacanţi şi mai mare pentru atacanţi decât pentru fundaşi. Mai exact, pierderea suferită de mijlocaşii centrali este cam de două ori mai mare decât cea a fundaşilor, iar pentru atacanţi e undeva între cele două menţionate mai sus.

Tacticile şi atitudinea echipei

În formularul de ordine poţi seta şi tactica formaţiei şi atitudinea echipei pentru acel meci. Tacticile sunt descrise în capitolul Meci: Tactici iar atitudinea echipei în capitolul Psihologie.

Ordinele de marcaj

Cu ajutorul marcajului om la om instruiești unul dintre jucătorii tăi să urmărească și să neutralizeze un jucător important al echipei adverse. Marcajul nu vine niciodată fără riscuri, așa că folosește-l cu grijă - dar având jucătorul potrivit la momentul potrivit, poate fi un mod eficient de a egala balanța meciului.

Principiul este că ordonezi unul jucător să stea în umbra și să obstrucționeze un anumit jucător al echipei adverse. Dacă oponentul este pe teren, ordinul intră în vigoare după 5 minute și jucătorul tău va contribui mai puțin la echipa ta decât ar face-o în mod normal. Mai precis, jucătorul tău contribuie cu 50% mai puțin dacă adversarul tău este aproape și cu 65% mai puțin dacă e departe. Beneficiul este că, teoretic, contribuția jucătorului țintă va scădea și ea. Acest lucru depinde de cât de eficient este jucătorul tău la marcaj. Secretul este să găsești situațiile în care marcajul te ajută și să eviți situațiile în care nu te ajută.

Un jucător ce a primit instrucțiuni de marcaj nu poate primi alte instrucțiuni. Acest lucru înseamnă că a da unui jucător ordine de marcaj anulează orice alt ordin primit legat de a fi ofensiv, defensiv, spre flanc sau spre mijloc.

Poți da un singur ordin de marcaj oricărui apărător, fundaș lateral și mijlocaș și având ca țintă numai un atacant, extremă sau mijlocaș din echipa adversă. Dacă jucătorul vizat nu apare pe teren sau dacă joacă într-o poziție care nu poate fi marcată, ordinul se anulează, dar jucătorul tău va pierde 10% din contribuția sa. Totuși, un ordin de marcaj care nu a fost declanșat la start poate deveni activ mai târziu, dacă ținta intră în joc sau se mută pe o poziție marcabilă.

Atâta timp cât ordinul de marcaj este activ, un jucător nu va contribui cu abilitățile sale la tacticile de echipă (cum ar fi presingul sau contraatacul). Totuși, va contribui la tactici cu abilitățile sale dacă ordinul de marcaj nu a intrat în vigoare, dar după ce s-a aplicat penalizarea de 10% menționată.

Abilitatea de apărător contează cel mai mult la jucătorul tău care marchează. Ea este comparată cu cea mai mare abilitate a jucătorului țintă. Această verificare decide cât de mare va fi penalizarea contribuției jucătorului țintă. Jucătorii puternici primesc un plus mare la apărare (10%) în timpul marcajului iar jucătorii fără specialitate primesc un bonus mai mic (5%). Pentru ținte, specialitatea tehnic va oferi o penalizare de 8% asupra celei mai mari abilități, în timp ce jucătorii imprevizibili primesc o bonificație de 8%. Forma, rezistența, experiența, loialitatea, faptul că a fost crescut de club și sănătatea sunt importante atât pentru jucătorul ce marchează cât și pentru țintă. Aceste bonificații și penalizări cauzate de specialități sunt luate în considerare numai pentru calculul efectului marcajului, nu pentru evaluări.

Orice penalizare pentru jucătorul ce face marcaj afectează toate abilitățile mai puțin cea de portar și cea de faze fixe. Penalizările aplicate țintei exclud și apărarea.

Ordinele individuale

Le poţi oferi tuturor jucătorilor de câmp aflaţi pe teren ordine individuale. Poţi, spre exemplu, folosi un mijlocaş cu ordin de joc "defensiv". Asta înseamnă că este mijlocaş central, dar se va concentra mai mult pe defensivă decât în mod normal şi mai puţin pe atac. Sunt 4 ordine individuale, vezi tabelul pentru detalii complete şi ce înseamnă pentru fiecare poziţie. De asemenea, poți cere unui jucător să marcheze un altul din echipa adversă. Mai multe detalii sunt oferite în secțiunea de marcaj om la om.
Poziţie Tactici Efect
Apărător lateral Ofensiv Ceva mai multă Extremă, parţial mai multă Construcţie, mai puţină Apărare
Defensiv Ceva mai multă Apărare, mai puţină Extremă, parţial mai puţină Construcţie
Către mijloc Mai multă Apărare centrală, mai puţină Apărare laterală, mult mai puţină Extremă, ceva mai multă Construcție
Apărător central Ofensiv Mai multă Construcţie, mult mai puţină Apărare
Către extremă Mult mai multă Apărare pe laterale, mult mai puţină Apărare în centru, ceva Extremă, parţial mai puţină Construcţie
Extremă Ofensiv Mai multă Extremă, ceva mai multe Pase, mai puţină Apărare, mai puţină Construcţie
Defensiv Mult mai multă Apărare, mai puţină Extremă, ceva mai puţine Pase
Către mijloc Ceva mai multă Construcţie, mai puţină Extremă, ceva mai multă Apărare centrală, ceva mai puţină Apărare laterală, ceva mai multe Pase pe centru, mai puţine Pase pe laterale
Mijlocaş central Ofensiv Mai multe Pase, mult mai puţină Apărare, ceva parţial mai puţină Construcţie, ceva mai mult Atac
Defensiv Mai multă Apărare, mai puţine Pase, parţial mai puţină Construcţie, ceva mai puțin Atac
Către extremă O cantitate importantă de Extremă, ceva mai puţină Construcţie, ceva mai mult la Pase şi Apărare pe laterale, ceva mai puține Pase și Apărare pe centru, nimic la Atac
Atacant Defensiv Ceva mai multă Construcţie, mai multe Pase (chiar mai multe Pase pe flancuri pentru Atacanții Tehnici), mult mai puţin Atac şi ceva mai puțină Extremă
Către extremă Mai multă Extremă, mult mai mult la Atac şi ceva mai mult la Pase pe laterale, ceva mai puţin la Atac, Extremă şi Pase pe mijloc, ceva mai puțin la Construcție

Meciul: Generalităţi

Găsirea formulei ideale de start este una din cele mai mari provocări din Hattrick. În acest capitol şi în următoarele ne vom axa pe calităţile jucătorilor.

Chestiuni de bază ale simulării meciurilor

În fiecare repriză se generează un număr de atacuri, iar mijlocul decide care echipă beneficiază de ele. Echipa cu cel mai puternic mijloc este mai probabil să primească cele mai multe atacuri.  Când o echipă primeşte un atac, se decide ce fel de atac este. Atacurile obișnuite vin pe flancul drept, flancul stâng sau pe mijloc, precum și din faze fixe (lovituri libere și penaltiuri). Atacul echipei aflate în ofensivă va încerca să pătrundă prin apărarea echipei adverse în sectorul respectiv.

Atacurile simple

În fiecare meci există un număr de atacuri simple. Unele sunt deschise, putând fi luate de oricare dintre cele două echipe, altele îi sunt rezervate fiecăreia.

În cazul atacurilor deschise, mijlocul decide care dintre echipe primeşte atacul. Atacurile rezervate funcţionează în acelaşi fel, cu o excepţie: Dacă mijlocul tău "câştigă" unul dintre atacurile adversarului, îl opreşti - însă nu îl primeşti tu. Nu poţi primi atacurile rezervate ale adversarului, nici el neputându-le primi pe ale tale.

Majoritatea atacurilor simple apar în raportul de meci, însă cele cu şanse foarte mici de reuşită nu sunt raportate.  Poţi beneficia de atacuri suplimentare din Evenimente speciale şi contraatacuri. Aceste atacuri adiţionale sunt descrise în celelalte două capitole care tratează meciul.

Avantajul echipei gazdă

Echipa gazdă este ajutată de spectatori. În mod obişnuit posesia este mai mare pe teren propriu.  Când ambele echipe sunt din aceeaşi regiune, meciul este considerat derby. În acest caz, echipa gazdă beneficiază în continuare de avantajul terenului propriu, dar echipa oaspete primeşte şi ea cam o jumătate din acest bonus. Dacă meciul se joacă pe teren neutru, nicio echipă nu primeşte avantaj, chiar dacă una dintre echipe este din regiunea unde e amplasat stadionul.

Psihologia şi mentalitatea antrenorului

Spiritul echipei, încrederea în sine şi atitudinea echipei afectează mersul echipei. Mai multe detalii în capitolul "Psihologie".
Mentalitatea antrenorului (ofensiv, defensiv, neutru) joacă un rol în meci. Mai multe detalii la capitolul "Antrenament".

Trebuie să te axezi pe rating-ul echipei.

După ce s-a jucat un meci, obţii o evaluare (rating) a echipei pentru fiecare compartiment. Aceste evaluări îţi spun cum au evoluat compartimentele în meci, pe baza lor calculându-se meciul.

Denumirile aprecierilor (rating-urilor) de meci (scala fiind de la inexistent la divin) sunt specificate în 4 sub-niveluri: foarte scăzut, scăzut, ridicat şi foarte ridicat. Astfel e mai uşor de ştiut cât de bună este aprecierea în cadrul unei trepte. Spre exemplu o apreciere "bun foarte ridicat" este doar cu puţin mai scăzută decât "excelent foarte scăzut", dar cu mult mai bună decât "acceptabil foarte scăzut".

Evaluare prin stele

După un meci jucătorii primesc o evaluare în stele pentru performanţa în meci. Cu cât mai multe stele, cu atât mai bună performanţa.

Reţine că evaluarea în stele arată doar performanţa individuală a jucătorului pe poziţia particulară pe care a jucat şi e de folos doar pentru a compara jucători folosiţi pe aceeaşi poziţie de joc. Nu este un instrument ideal de măsurare a forţei echipelor. Pentru a şti cum a evoluat întreaga echipă (şi pentru a compara cu alte echipe), uită-te la evaluările echipei.

De asemenea, fii atent la faptul că efectele de echipă (de pildă scăderea contribuţiei atunci când există mai mult de un jucător într-o poziţie centrală, vezi capitolul Formaţia: Fundamentele) nu sunt reflectate în rating-ul de stele.

Caz normal

Pe scurt, nivelul posesiei decide numărul de ocazii pe care echipa ta îl va avea pe durata unui meci. Celelalte compartimente ale echipei tale vor decide câte dintre aceste ocazii vor fi transformate în goluri.

Tabelul următor te-ar putea ajuta la alcătuirea echipei. Observaţie: acest tabel este o aproximaţie.  Unele nivele ale calităţii vor prezenta diferenţe minime între ele în ce priveşte performanţa, în timp ce pentru altele diferenţele pot fi semnificative. Ordinele individuale şi scăderea contribuţiei în cazul în care sunt folosiţi doi sau mai mulţi jucători într-o poziţie centrală (citiţi capitolul anterior) nu au fost luate în considerare.

Parte din echipă Factori (primii cei mai importanţi)
Mijloc Construcţie mijlocaşi centrali
Construcţie extremă
Construcţie fundaşi centrali
Construcţie atacanţi
Construcţie fundaşi laterali
Atac lateral stânga Extremă extremă stânga
Extremă fundaş lateral stânga
Atac atacanţi
Pase mijlocaş central stânga
Pase extremă stânga
Extremă atacanţi
Pase atacanţi
Pase mijlocaşi centrali
Apărare lateral stânga Apărare fundaş lateral stânga
Portar portarul
Apărare fundaş central stânga
Apărare extremă stânga
Apărare fundaş centrali centru
Apărare portar
Apărare mijlocaş central stânga
Apărare mijlocaş central centru
Atac central Atac atacanţi
Pase atacanţi
Pase mijlocaşi centrali
Atac mijlocaşi centrali
Pase extreme
Apărare centrală Apărare fundaşi centrali
Portar portarul
Apărare mijlocaşi centrali
Apărare fundaşi laterali
Apărare portar
Apărare extreme
Atac lateral dreapta Extremă extremă dreapta
Extremă fundaş lateral dreapta
Atac atacanţi
Pase mijlocaş central dreapta
Pase extremă dreapta
Extremă atacanţi
Pase atacanţi
Pase mijlocaşi centrali
Apărare lateral dreapta Apărare fundaş lateral dreapta
Portar portarul
Apărare fundaş central dreapta
Apărare extremă dreapta
Apărare fundaş centrali centru
Apărare portar
Apărare mijlocaş central dreapta
Apărare mijlocaş central centru

Antrenament

Săptămânal poţi alege tipul de antrenament pe care îl doreşti. Efectele antrenamentului se produc în timpul actualizărilor de joi sau vineri, depinzând de ţară. Tipul de antrenament setat în momentul începerii actualizării este cel care decide antrenamentul din acea săptămână. Schimbările formei au loc tot în acest moment.

Vârsta jucătorului şi nivelul calităţilor

Tinerii se antrenează în general mai repede, iar cu cât se antrenează depinde şi de nivelul curent al calităţii respective, cu cât nivelul este mai scăzut cu atât antrenamentul este mai rapid.  Antrenarea calităţilor foarte scăzute este de multe ori mai rapidă decât la nivele medii ale calităţilor, iar antrenarea calităţilor ridicate se derulează mai încet decât a celor de nivel mediu.

În afară de vârstă şi nivelul calităţii, sunt patru factori care decid efectele antrenamentului: intensitatea şi tipul antrenamentului, procentul antrenamentului de rezistenţă şi antrenorii (principal şi secundari).

Intensitatea Antrenamentului

Cu cât intensitatea antrenamentului este mai mare, cu atât forma este mai bună, iar efectele antrenamentului cresc. Tu decizi intensitatea antrenamentului, introducând un număr între 0 şi 100.  Dezavantajul nivelului ridicat al intensităţii este creşterea riscului de accidentare. Tu decizi ce intensitate este mai bună - poţi întreba şi alţi utilizatori pe forumuri.

O reducere semnificativă a intensităţii poate oferi un "bonus de moment" pentru spiritul echipei. Odată ce le spui jucătorilor să se antreneze din nou cu mai multă intensitate, spiritul echipei va scădea, fireşte. Schimbarea trebuie făcută cu cel puţin o actualizare înainte de antrenament pentru a intra în vigoare.

Tip de antrenament

Există 11 tipuri de antrenament. Fiecare îmbunătăţeşte o anumită calitate a jucătorilor. Antrenamentele sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Antrenori

Dacă ai un antrenor bun, antrenamentul va fi mai eficient decât cu un antrenor mai slab. Antrenorii secunzi ajută, de asemenea, la creşterea efectului antrenamentului.

Antrenament rezistenţă

Rezistenţa va fi antrenată în fiecare săptămână, într-un procent desemnat din totalul intensităţii de antrenament setate pentru acea săptămână. Eficienţa lui scade la intensitate mare - este mult mai eficient să antrenezi tot timpul câte puţin, decât mult din când în când.  Jucătorii bătrâni necesită mai mult antrenament de rezistenţă săptămânal pentru a-şi menţine un nivel al rezistenţei, ceea ce înseamnă că managerul echipei trebuie să găsească un nivel ideal pentru echipă şi ambiţiile ei.  Jucătorii care au evoluat minim 90 de minute pentru echipa voastră în timpul săptămânii primesc 100% antrenament de rezistenţă. Jucătorii care au evoluat mai puţin de 90 de minute (rezervele care au intrat pe parcursul meciului, de exemplu) primesc 75% din antrenament plus o cantitate proporţională cu numărul de minute jucate. Jucătorii care nu au evoluat deloc în cursul săptămânii pentru echipa voastră, dar sunt îndeajuns de sănătoşi pentru a se antrena (accidentaţi pentru o săptămână sau deloc), primesc 50% din antrenament.

Antrenamentul de rezistenţă afectează negativ forma echipei tale; cu cât procentul de rezistenţă este mai mare cu atât mai defavorabil este efectul asupra formei.  Trebuie notat că numai forma curentă, nu şi cea de fundal, este afectată de antrenamentul de rezistenţă.

Principii de bază

Cantitatea de antrenament primită de un jucător depinde de numărul de minute jucate pentru echipa ta în săptămâna respectivă, într-o poziţie care primește antrenament. Meciurile jucate pentru alte echipe nu produc efecte decât asupra formei, nefiind luate în calcul pentru antrenament. Dacă jucătorul nu a avut parte de acțiune sau dacă nu a jucat nici măcar un minut în timpul săptămânii, el nu se va antrena deloc. Un jucător se poate antrena dacă joacă 90 de minute în timpul săptămânii. Dacă joacă mai mult de 90, nu va primi antrenament suplimentar. Dacă joacă, spre exemplu, 50 de minute, se va antrena mai puţin, 50 din 90.

Dacă jucătorul a jucat în două poziţii diferite de-a lungul săptămânii, va fi aleasă poziţia care îi dă cel mai mare avantaj la antrenament. Comportamentul individual în timpul meciului nu afectează antrenamentul.

Extremele vor primi doar o jumătate din efectul antrenamentului atunci când se antrenează la Construcţie. Regula este valabilă şi pentru fundaşii laterali când se antrenează la Extremă.

Nu contează dacă jucătorul joacă în amical, meci de cupă sau meci de campionat - toate meciurile sunt la fel din punctul de vedere al antrenamentului. Totuşi, dacă nu ai destui jucători pe teren la începutul unui meci oficial, îl vei pierde prin neprezentare, însă vei pierde numai antrenamentul pentru acel meci, nu pentru întreaga săptămână. Dacă echipa adversă e cea care nu se prezintă la meciul oficial, vei câştiga meciul iar jucătorii tăi vor primi antrenament, dar nu şi experienţă. Vei primi experiență pentru formație.

Parantezele indică efecte mici. Parantezele duble indică efecte foarte mici.

Tip antrenament Îmbunătăţeşte ...pentru...
Faze fixe Faze fixe Toţi jucătorii care joacă, 25% bonus către jucătorul care execută fazele fixe şi portar
Apărare Apărare Apărători  ((Toţi jucătorii care joacă))
Atac Atac Atacanţi  ((Toţi jucătorii care joacă))
Extremă Extremă Extreme  (Apărători laterali)  ((Toţi jucătorii care joacă))
Atac și faze fixe (Atac) (Toţi jucătorii care joacă)
(Faze fixe) ((Toţi jucătorii care joacă))
Pase Pase Mijlocaşi centrali, extreme şi atacanţi  ((Toţi jucătorii care joacă))
Construcţie Construcţie Mijlocaşi centrali  (Extreme)  ((Toţi jucătorii care joacă))
Portar Portar Portari
Pase (Apărare + Construcție) Pase Apărători, mijlocaşi centrali şi extreme  ((Toţi jucătorii care joacă))
Apărare (Apărare + Construcție) Apărare (Portari, apărători, mijlocaşi centrali şi extreme) ((Toţi jucătorii care joacă))
Extremă (Extremă + Atac) Extremă Atacanţi şi extreme  ((Toţi jucătorii care joacă))
Individual (doar la Academia de Tineret) Calităţile importante pentru poziţia ocupată în meci (Toţi jucătorii care joacă)

Exemplu

Echipa se antrenează la "Extremă" în această săptămână. Ia în calcul că ziua de meci poate varia - sâmbătă se referă la meciul de campionat, iar miercuri la meciul amical sau de cupă.

  • Adam Adams a jucat ca extremă sâmbătă, dar nu a jucat miercuri. Se va antrena 90 minute la Extremă.
  • Bert McBert a jucat 90 minute ca extremă sâmbătă şi 90 minute ca atacant miercuri. Şi el se antrenează 90 minute la Extremă.
  • Carl Carlson a jucat 50 minute extremă sâmbătă şi 90 minute ca fundaş lateral miercuri. Se va antrena 50 minute Extremă şi 40 minute Extremă cu efect redus.
  • David Davis a jucat 40 minute ca extremă sâmbătă, dar 90 minute ca atacant miercuri. Se antrenează 40 minute cu efect complet la Extremă şi 50 minute la Extremă cu efect rezidual.
  • Freddie Fredericks joacă 90 minute ca fundaş lateral sâmbătă şi miercuri. Se antrenează 90 minute Extremă cu efect scăzut.
  • Gus O'Gumby nu a jucat deloc nici sâmbătă, nici miercuri. El nu îşi va îmbunătăţi calităţile deloc.

Scădere de calitate

Când un jucător se apropie de vârsta de 30 de ani, va pierde din calităţi în fiecare săptămână. Cât de mult va pierde depinde foarte mult de vârsta lui şi nivelul calităţii sale principale. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât scăderea va fi mai bruscă. Cu cât este mai în vârstă cu atât scade mai repede.

Antrenor

Antrenorul este un personaj important responsabil de antrenarea şi motivarea jucătorilor.

Abilităţi antrenor

Calitate: Un antrenor priceput cunoaşte metodele corecte de antrenare a jucătorilor. Cu cât este mai talentat antrenorul, cu atât va fi mai eficace antrenamentul. Nivelul maxim al unui antrenor este excelent. Toate echipele noi pornesc cu un antrenor acceptabil.

Lider: În afară de planificarea antrenamentului, antrenorul inspiră de asemenea jucătorii. Spiritul echipei va fi mai bun în general dacă antrenorul are capacitate ridicată de lider.

Tactici: Antrenorul poate fi ofensiv, defensiv sau neutru, ceea ce afectează (numai) performanţele echipei în timpul jocului. Un antrenor ofensiv îmbunătăţeşte atacul în detrimentul apărării, iar antrenorul defensiv apărarea în detrimentul atacului. Un antrenor defensiv îmbunătăţeşte apărarea o idee mai mult decât îmbunătăţeşte atacul un antrenor ofensiv. Antrenorul neutru nu ajută şi nici nu scade vreun compartiment.

Deteriorarea abilităţilor

După ce antrenorul a fost în club de un sezon, capacitatea sa de lider va începe să scadă. Odată ce antrenorul ajunge la lider dezastruous, începe să scadă capacitatea de antrenor.

Schimbă antrenorul

Dacă nu eşti mulţumit de antrenor, poţi recruta unul din exterior sau promova un jucător. Schimbi antrenorul de la ”Specialiști”, din meniul "Clubul meu".

Toţi antrenorii de acelaşi nivel sunt egali. Dacă cumperi un antrenor acceptabil, este întotdeauna mediu acceptabil (antrenorul excelent este însă cu doar o jumătate de treaptă mai calificat decât cel bun).

Când angajezi un nou antrenor cel vechi rămâne în echipă ca jucător, însă nu mai poate deveni antrenor şi nici nu-l poţi vinde. Dacă nu vrei să-l păstrezi, trebuie să-l concediezi.

Angajează un antrenor din exterior

Când recrutezi un nou antrenor trebuie să decizi stilul de joc preferat al acestuia, apoi cât de bun vrei să fie. Fiecare combinaţie de lider şi calitate are un preţ fix, cu cât antrenorul este mai bun, cu atât mai mare este preţul.

Promovează un jucător ca antrenor

Când promovezi un jucător în postul de antrenor, acesta îşi va menţine capacitatea de lider. Experienţa sa determină nivelul de antrenor şi costul de transformare. Deci, dacă ai un jucător experimentat cu nivel de lider ridicat, ar fi o afacere bună să-l faci antrenor. Jucătorul trebuie să fie în echipă de 16 săptămâni pentru a-l putea promova, iar nivelul său de antrenor nu poate să fie mai mare decât nivelul de experiență.

Finanţe

Ca manager al clubului eşti responsabil şi de finanţele echipei. Plăteşti datoriile şi încasezi veniturile săptămânii la fiecare actualizare economică săptămânală. Pentru a afla când are loc actualizarea în liga ta, accesează pagina Program local. Dacă, de exemplu, cumperi un jucător pentru 10 000 US$, jucătorul este accesibil imediat iar suma de la "Cumpărare jucători" creşte cu 10 000 US$.

Venituri si cheltuieli

La pagina "Finanţe" poţi vedea bugetul săptămânii curente şi starea sa pe săptămâna anterioară. Iată ce înseamnă fiecare element al bugetului:

Venituri

Spectatori: Veniturile din biletele vândute la meciurile de campionat disputate pe teren propriu şi la meciurile de cupă sau amicale. Vezi capitolul "Stadionul" pentru mai multe informaţii legate de veniturile din bilete.

Sponsori: În fiecare săptămână primeşti o sumă de bani de la sponsori. Vezi capitolul "Fani şi sponsori" pentru mai multe informaţii.

Vânzare jucători: Când vinzi un jucător, venitul e afişat aici. Vezi capitolul "Transferuri" pentru mai multe detalii.

Comisioane: Banii primiţi de echipă când e ultimul club sau clubul de origine vor fi afişaţi aici. Vezi capitolul "Transferuri" pentru mai multe detalii.

Altele: Toate celelalte venituri sunt acumulate aici, cum ar fi abonamentele fanilor şi premiile în bani.

Cheltuieli

Salarii: În fiecare săptămână trebuie să plăteşti salariile jucătorilor. Pentru fiecare jucător plăteşti 250 US$ plus o sumă în funcţie de nivelul calităţilor sale şi de vârstă. Trebuie să plăteşti 20% în plus pentru jucătorii străini.

Întreţinerea stadionului: Costul săptămânal de întreţinere a stadionului. Vezi capitolul "Stadionul" pentru mai multe detalii.

Modernizarea stadionului: Costul lucrărilor de construcţie sau de demolare făcute la stadion.

Specialişti: Fiecare specialist te costă între 1 020 US$ şi 33 840 US$ pe săptămână, în funcţie de nivelul specialistului (de la 1 la 5) și de lungimea contractului (de la 1 la 16 săptămâni).

Căutare de talente: Costurile săptămânale pentru academia de tineret sau investiţia în reţeaua de scouteri.

Cumpărare jucători: Costurile achiziţionării de noi jucători sunt afişate aici. Vezi capitolul "Transferuri" pentru mai multe detalii.

Altele: Aici sunt adunate toate celelalte cheltuieli – de exemplu concedierea specialiştilor sau promovarea jucătorilor la echipa mare.

Dobândă: Dacă ai datorii va trebui să plăteşti o anumită dobândă.

Fondurile cash și rezervele Consiliului de Administrație

Consiliul de Administrație (CA) limitează lichiditățile disponibile managerului pentru cheltuieli precum salariile, transferurile sau extinderea stadionului. Fondurile suplimentare vor fi blocate de către CA pentru a asigura stabilitatea financiară a clubului. Dacă e necesar, CA poate elibera bani din aceste rezerve, însă doar într-un ritm controlat.

Directorul Financiar, pe care-l poți găsi în pagina de specialiști, poate crește atât lichiditățile cât și rata de înapoiere din rezerve.

Datoriile şi falimentul

Nu te opreşte nimic să cheltui în continuare chiar dacă ai ajuns la zero cu banii. Poți avea o datorie mică și tot să cheltuiești bani pe, de exemplu, achiziția de jucători sau pe angajarea unui antrenor. Odată ce datorezi 200 000 US$, opțiunile tale de cheltuială sunt limitate. Primeşti un credit de 500 000 US$ de la bancă dar va trebui să plăteşti o dobândă consistentă pentru acest împrumut. Dacă ajungi la datorii de 500 000 US$ vei primi un avertisment de faliment. Dacă nu reuşeşti să ajungi deasupra limitei de 500 000 US$ în două săptămâni după avertisment, vei da faliment şi vei fi eliminat din Hattrick! Dacă o echipă are jucători de vânzare care au oferte suficient de mari pentru a o duce în "zona de siguranță", sau are sume importante în rezervele Consiliului de Administrație, aceasta nu va falimenta.

Fani şi sponsori

Sponsorii şi fanii controlează sursele de venit, deci te sfătuim să ai o bună relaţie cu ei şi să le menţii dispoziţia la nivele înalte, vei avea numai de câştigat.

Dispoziţia fanilor

Membrii "fan club"-ului au un cuvânt greu când este vorba de finanţele echipei. Cotizaţiile (30 US$/persoană) se plătesc o dată pe an dar, mai important, starea fanilor contează foarte mult în ceea ce priveşte veniturile provenite din biletele vândute.

Cea mai simplă metodă de a păstra ridicată dispoziţia acestora şi de a atrage mai mulţi fani este să le îndeplineşti aşteptările. Aşteptările acestora se găsesc la pagina fanilor.

Aşteptări sezon

La începutul fiecărui sezon fanii îţi vor spune ce aşteaptă de la echipă. Aşteptările lor depind în principal de sezonul trecut, de aşteptările de atunci şi de rezultatele respective.

Pe măsură ce echipa ta avansează sau retrogradează în sistemul de ligi, fanii se vor obişnui încet cu noua situaţie. Dacă ai promovat recent, aceştia nu vor avea aşteptări mari. Dacă te menţii în aceeaşi divizie ani la rând, aceştia vor dori mai multe.

Aşteptări meci

Aşteptările referitoare la sezon influenţează la rândul lor aşteptările pentru fiecare meci. Pe pagina Fani poţi vedea la ce se aşteaptă ei de la fiecare meci. În general, fanii au aşteptări mai mari când joci acasă.

Dacă rezultatul meciului coincide cu aşteptările lor, le va plăcea victoria. Dacă rezultatul este mai bun decât aşteptările lor, dispoziţia le va fi şi mai bună. Dacă acesta este sub aşteptări, le va afecta negativ dispoziţia. Pentru primele meciuri din sezon, reacţia fanilor va fi mai moderată.

La începutul sezonului aşteptările referitoare la meciuri se bazează pe aşteptările de sezon ale fanilor ambelor echipe. Pe măsură ce se desfăşoară sezonul, poziţia actuală din ligă şi nr. de puncte al ambelor echipe devin mai importante. În meciurile de cupă, fanii îşi bazează aşteptările de meci pe aşteptările de sezon (incluzând nivelul diviziei) ale ambelor echipe.

Atitudinea echipei şi rezerva de bani influenţează fanii

Atitudinea Joacă relaxat sau Meciul sezonului influenţează de asemenea reacţia fanilor faţă de rezultatul meciului. Dacă rezultatul este conform cu aşteptările (sau mai bun) atunci jocul relaxat va reduce efectul pozitiv iar meciul sezonului va creşte efectul pozitiv.

Dacă rezultatul este mai slab decât aşteptările, jocul relaxat va creşte efectul negativ iar meciul sezonului va reduce efectul negativ.

Dacă ai mulţi bani în cont, fanii vor fi ceva mai greu de mulţumit deoarece simt că ai putea investi în îmbunătăţirea echipei. Fanii echipelor mai bogate reacţionează mai puternic la înfrângeri şi mai slab la victorii decât cei ai echipelor mai slabe. Cu cât ai mai mulţi bani cu atât aceste aşteptări ale fanilor vor avea o semnificaţie mai ridicată.

Sponsori

Sponsorii oferă o sursă importantă de venit pentru clubul tău. Ca și în cazul fanilor, asta înseamnă că echipele mai de succes sunt, de asemenea, plătite mai bine. Dar sponsorii concurează, de asemenea, între ei și au strategii diferite pentru modul în care doresc să-ți recompenseze echipa, iar acest lucru poater fi speculat în avantajul său de către un manager inteligent.

În săptămâna 16, cu o săptămână înainte de începerea noului sezon, managerului i se prezintă o serie de oferte de sponsori pentru sezonul viitor.

Toate echipele din serie au aceeași șansă de a primi o anumită ofertă, dar sumele de bani pot varia, deoarece sponsorii își bazează ofertele pe clubul fanilor și divizia echipei. Acest lucru înseamnă că toate echipele vor avea o serie unică de ofertă, cerând ca proprietarul să s decidă cu atenție asupra a ce e mai bine pentru echipă.

Toate contractele vin cu o sumă fixă săptămânală. În plus, acestea vor avea niște sume ca bonificații. Unele dintre aceste bonificații vor fi realizate foarte ușor contra unei recompense fixe, în timp ce bonificațiile sunt mai riscante, dar vin și cu recompense pe măsură. Contractele expiră la finalul fiecărui sezon, moment în care vei avea alte contracte din care să alegi.

Dacă nu alegi niciun contract, conducerea va face acest lucru în locul tău. Vor alege întotdeauna acel contract care are cea mai mică cantitate de risc, deci cea mai mică recompensă potențială.

Stadionul

Clubul va începe cu un stadion mic, pe care îl poţi mări în cursul carierei tale în joc. Detaliile pot fi schimbate pe pagina stadionului.

Venituri şi costuri

Stadionul are patru tipuri diferite de scaune, fiecare cu preţul său şi costurile sale de întreţinere.

  Venit Cost săptămânal
Locuri la peluze 7 US$ 0.5 US$
Locuri obişnuite 10 US$ 0.7 US$
Locuri acoperite 19 US$ 1 US$
Locuri în lojele VIP 35 US$ 2.5 US$

În rapoartele de meci din meciurile de acasă poţi vedea câte bilete au fost vândute pentru fiecare tip de scaun. Venitul din bilete de meci este distribuit diferit între cluburi, depinzând de tipul de meci:

Meciuri de campionat: Echipa gazdă încasează toţi banii.

Meciuri de cupă: Echipa gazdă încasează 2/3 din bani, iar oaspeţii primesc restul de 1/3, cu excepția ultimelor șase runde când meciurile sunt jucate pe teren neutru și veniturile se împart în mod egal.

Amicale şi baraje: Venitul e împărţit 50/50.

Manifestarea publicului

Audienţa depinde în mare parte de fani. Dispoziţia fanilor şi mărimea clubului fanilor sunt cei mai importanţi factori. Poziţia actuală în serie şi diferenţa dintre poziţia echipei şi poziţia adversarului sunt de asemenea importante (pentru meciurile de campionat).

Într-o anumită măsură contează şi fanii adversarului (starea şi numărul lor), fiindcă unora dintre ei poate le-ar plăcea să vină la meci. E bine de ştiut că lumea va deveni mai interesată de a-ţi vizita stadionul odată cu trecerea sezonului. În general vei avea audienţe mai ridicate spre finalul sezonului decât la începutul lui.

Vremea, cum era normal, contează şi ea. Mai puţini spectatori vor veni la stadion pe vreme urâtă, dar cei care vor veni vor fi interesaţi să cumpere bilete mai scumpe, sub acoperiş. Deci e posibil ca venitul total să fie cam la fel pentru orice tip de vreme, în cazul în care sunt destule locuri din fiecare tip.

Îmbunătăţirea stadionului

Pentru a dezvolta stadionul vei cere unei companii de construcţii să reconstruiască stadionul. Va dura în jur de 1 săptămână depinzând de scopul reconstrucţiei. Plăteşti 10 000 US$ per modificare a stadionului, plus un cost pentru fiecare scaun scos sau adăugat:
  Cost construcţie Cost demolare
Locuri la peluze 45 US$ 6 US$
Locuri obişnuite 75 US$ 6 US$
Locuri acoperite 90 US$ 6 US$
Locuri în lojele VIP 300 US$ 6 US$

Este o idee bună să ai diferite tipuri de locuri în stadion pentru fani. Majoritatea vor bilete la peluze, deci acestea trebuie să fie cele mai multe. Unii vin la meci numai dacă au locuri confortabile (iar alţii vor cere un acoperiş deasupra capului), deci trebuie să ai şi din acestea. Cei pretenţioşi vor să stea în loja VIP, nu sunt mulţi, dar nu-i uita. Locurile acoperite şi cele VIP nu sunt afectate atât mult de vreme comparativ cu celelalte.

Specialişti

Angajarea specialiştilor potriviţi are o importanţă majoră în echipă în dezvoltarea clubului tău. Poate că nu-i vei găsi pe banca oficială în ziua meciului, dar vor lucra zi de zi cu jucătorii de-a lungul săptămânii, îi vor oferi sprijin antrenorului principal sau vor îndeplini alte sarcini esenţiale pentru club. Pentru tine ca manager este important să alegi oamenii potriviţi în aceste roluri.

Efectele specialiştilor şi nivelele calităţilor

Orice contribuţie primeşti de la angajarea unui specialist se aplică ca un bonus static la o valoare existentă a echipei. Acest bonus va fi mereu vizibil. Însă din moment ce aceste valori sunt dinamice de la bun început şi pot fi influenţate şi de alţi factori, efectul final avut de un nou specialist angajat este mai greu de prezis cu exactitate. Lucrul de care poţi fi însă sigur este că îndrepţi indicatorul într-o direcţie bună. Specialiştii cu calităţi mai bune contribuie, natural, cu un bonus mai mare. Aceste bonusuri sunt liniare - ceea ce înseamnă că orice nivel adiţional al calităţii contribuie mereu la fel de mult ca nivelul anterior. Dacă ai mai mulţi specialişti în cadrul aceleiaşi categorii, bonusurile lor se combină şi se aplică o singură dată. Astfel, un Antrenor Secund de nivel 4 are acelaşi efect ca doi Antrenori Secunzi de nivel 2. Pentru a face lucrurile mai uşoare, bonusul acordat de specialiştii voştri existenţi la un moment dat sau de cei pe care plănuiţi să-i angajaţi va fi mereu vizibil pe pagina Specialiştilor. Un tabel cu toate categoriile de specialişti şi bonusurile acordate de ei poate fi de asemenea găsit la finalul acestei secţiuni.

Numărul de specialişti

Poţi angaja în total 4 specialişti, dintre care maximum 2 Antrenori Secunzi. Din toate celelalte categorii îţi este permis să angajezi câte un singur specialist.

Angajarea şi concedierea

Când angajezi un specialist, trebuie să alegi o durată a contractului de până la 16 săptămâni. Cu cât e mai lung contractul, cu atât va fi mai ieftin pentru club. Ai opțiunea de a rezilia un contract înainte de termen, dar va trebui să plătești dublul economiilor făcute până atunci, așa că o răzgândire poate deveni costisitoare. De asemenea, specialiștii nu pot fi concediați în prima și ultima săptămână a contractului. Acestea sunt însă singurele limitări ale puterii tale asupra contractelor staff-ului.

Rezilierea unui contract înainte de termen

Când reziliezi un contract înainte de termen, trebuie să plătești un comision ce corespunde dublului banilor economisiți cu contractul până la acea dată. De pildă, dacă e vorba de un specialist de nivelul 3, al cărui un contract pe 13 săptămâni vrei să-l reziliezi în cea de-a 8-a săptămână, înseamnă că până acum ai plătit de 8 ori salariul săptămânal de 4 800 US$ (în total, 38 400 US$). Totuși, dacă acest contract era încheiat pe 8 săptămâni, ai fi plătit de 8 ori 6 000 US$, în total 48 000 US$. Economiile sunt de 9 600 US$, iar comisionul de reziliere va fi 19 200 US$.

Cost/săptămână

Durata contractului Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 4 Nivel 5
1 săptămână 2 115 US$ 4 230 US$ 8 460 US$ 16 920 US$ 33 840 US$
2 săptămâni 2 055 US$ 4 110 US$ 8 220 US$ 16 440 US$ 32 880 US$
3 săptămâni 1 890 US$ 3 780 US$ 7 560 US$ 15 120 US$ 30 240 US$
4 săptămâni 1 770 US$ 3 540 US$ 7 080 US$ 14 160 US$ 28 320 US$
5 săptămâni 1 710 US$ 3 420 US$ 6 840 US$ 13 680 US$ 27 360 US$
6 săptămâni 1 650 US$ 3 300 US$ 6 600 US$ 13 200 US$ 26 400 US$
7 săptămâni 1 575 US$ 3 150 US$ 6 300 US$ 12 600 US$ 25 200 US$
8 săptămâni 1 500 US$ 3 000 US$ 6 000 US$ 12 000 US$ 24 000 US$
9 săptămâni 1 440 US$ 2 880 US$ 5 760 US$ 11 520 US$ 23 040 US$
10 săptămâni 1 380 US$ 2 760 US$ 5 520 US$ 11 040 US$ 22 080 US$
11 săptămâni 1 320 US$ 2 640 US$ 5 280 US$ 10 560 US$ 21 120 US$
12 săptămâni 1 260 US$ 2 520 US$ 5 040 US$ 10 080 US$ 20 160 US$
13 săptămâni 1 200 US$ 2 400 US$ 4 800 US$ 9 600 US$ 19 200 US$
14 săptămâni 1 140 US$ 2 280 US$ 4 560 US$ 9 120 US$ 18 240 US$
15 săptămâni 1 080 US$ 2 160 US$ 4 320 US$ 8 640 US$ 17 280 US$
16 săptămâni 1 020 US$ 2 040 US$ 4 080 US$ 8 160 US$ 16 320 US$

Categorii de specialişti

Antrenor secund

Bonusul de viteză al antrenamentului dat de Antrenorii Secunzi este adăugat eficienţei existente a antrenamentului echipei tale. Verificaţi să aveţi un antrenor suficient de bun înainte de a vă gândi să cheltuiţi bani mai mulţi pe secunzi. În momentul în care aveţi un antrenor competent, angajarea unui număr de Antrenori Secunzi de calitate poate fi o strategie bună pentru orice echipă axată pe antrenament.

Nivel Viteza antrenamentului Riscul de accidentare Formă
Nivel: 0
Niciun bonus 40% Niciun bonus
Nivel: 1
+3,5% +2,5% +0,05
Nivel: 2
+7% +5% +0,1
Nivel: 3
+10,5% +7,5% +0,15
Nivel: 4
+14% +10% +0,2
Nivel: 5
+17,5% +12,5% +0,25

Detaliile efectelor

Acest bonus este adăugat ca un multiplicator peste eficienţa existentă a antrenamentului, decisă de calitatea antrenorului principal, intensitatea antrenamentului şi nivelul de antrenament de rezistenţă. Ca un exemplu, dacă ai avea un antrenor de nivel bun, intensitate 100% şi antrenament de rezistenţă de 10%, următoarele viteze de antrenament pot fi atinse de către un mijlocaş de 22 de ani cu calitatea de construcţie formidabilă:

Fără antrenor secund: 8 săptămâni până la nivelul următor.
Combinaţie de antrenori de nivelul 5: 7 săptămâni până la nivelul următor.
Combinaţie de antrenori de nivel total 10: 6 săptămâni până la nivelul următor.

Poţi avea până la 2 Antrenori Secunzi angajaţi simultan. Dacă ai mai mult de unul singur, nivelurile lor combinate vor crea un singur bonus. Asta înseamnă că un singur Antrenor Secund de nivel 4 va contribui exact cât doi Antrenori Secunzi de nivel 2.

Pe lângă efectele asupra antrenamentului, Antrenorii Secunzi au şi două efecte secundare. Cresc forma, dar şi riscul de accidentare.

Riscul de accidentare este calculat ca un procentaj pe meci şi pe echipă. Riscul de bază ca o accidentare să afecteze un jucător din echipa ta este de 0.4 accidentări pe meci. Cu un Medic de nivelul 5, riscul poate fi redus la 0.025. Antrenorii Secunzi cresc riscul de accidentare cu 0.025 per nivel. Asta înseamnă că un Antrenor Secund de nivelul 5 creşte riscul standard de accidentare la 0.525 (0.15 cu un Medic de nivelul 5) şi doi Antrenori Secunzi de nivelul 5 cresc riscul standard la 0.65 (număr care poate fi coborât înapoi la 0.275 cu un Medic de nivelul 5).

După cum e menţionat mai sus, Antrenorii Secunzi cresc pe de altă parte forma de fundal a jucătorilor. Dacă ai antrenori de nivelul total 10, forma de fundal va creşte cu 0.5 nivele. Cu alte cuvinte, doi Antrenori Secunzi de nivelul 5 aduc jumătate din contribuţia unui Antrenor de Formă de nivelul 5.

Înapoi la categorii

Medic

Medicii se ocupă de condiţia fizică a jucătorilor. Aşadar, ei trebuie să lucreze preventiv, pentru a evita accidentările, şi să ajute la recuperarea jucătorilor care totuşi se accidentează. Prezenţa unui Medic în echipă va reduce atât riscul de accidentare cât şi durata recuperării pentru jucătorii accidentaţi.

Nivel Viteza de recuperare Riscul de accidentare
Nivel: 0
Niciun bonus 40%
Nivel: 1
+20% -7,5%
Nivel: 2
+40% -15%
Nivel: 3
+60% -22,5%
Nivel: 4
+80% -30%
Nivel: 5
+100% -37,5%

Detaliile efectelor

De fiecare dată când echipa ta joacă un meci, există un risc de accidentare pentru jucători. Prezenţa unui Medic va reduce riscul de bază. Un Medic de nivelul 5 va reduce riscul de la 0.4 accidentări pe meci la 0.025 pe meci, dar ţine minte că alţi factori - precum angajarea de Antrenori Secunzi - îl pot creşte.

Dacă un jucător se accidentează, Medicii ajută şi ca recuperarea să fie mai rapidă. În Hattrick, accidentările sunt afişate cu o perioadă estimativă de recuperare. În timpul actualizarilor zilnice, jucătorul se recuperează câte puţin spre 90% din sănătate (moment în care poate juca din nou, dar este încă accidentat uşor), iar în final, spre 100% din sănătate, când este refăcut în totalitate.

Graficul arată diferenţa de viteză a recuperării complete după aceeaşi accidentare, în funcţie de angajarea sau nu a unui Medic. Fără Medic, un jucător de 19 ani are nevoie de 3 săptămâni pentru a se recupera. Cu un Medic de nivel 2, recuperarea va dura 2 săptămâni, iar cu un Medic de nivel 5 aproximativ o săptămână şi jumătate.

Un jucător de 29 de ani cu aceeaşi accidentare ar avea nevoie de 6 săptămâni pentru a se reface fără vreun Medic. Un Medic de nivelul 1 reduce timpul necesar refacerii la aproximativ 5 săptămâni. Un Medic de nivelul 5 îl reduce la sub 3 săptâmăni.

Înapoi la categorii

Psiholog sportiv

Jocul mental este aproape la fel de important ca şi cel fizic. Angajarea unui Psiholog Sportiv te poate ajuta în creerea unei atmosfere câştigătoare. Acest specialist te va ajuta să menţii atât încrederea în sine a echipei ridicată, precum şi spiritul echipei.

Nivel Spiritul echipei Încrederea în sine
Nivel: 0
Niciun bonus Niciun bonus
Nivel: 1
+0,1 +0,2
Nivel: 2
+0,2 +0,4
Nivel: 3
+0,3 +0,6
Nivel: 4
+0,4 +0,8
Nivel: 5
+0,5 +1

Detaliile efectelor

Spiritul echipei este influenţat de atitudinea de joc setată echipei în meciurile anterioare. Imediat după un meci, spiritul echipei poate creşte sau scădea, în funcţie de atitudinea aleasă. La fiecare actualizare zilnică, spiritul echipei tinde să se normalizeze, ceea ce înseamnă că dacă este ridicat va coborî uşor, iar dacă este scăzut, se va ridica uşor. Un Psiholog Sportiv te poate ajuta în acest proces ridicând valoarea de bază spre care spiritul echipei tinde în mod natural. O astfel de valoare mai ridicată înseamnă că valori ridicate ale spiritului echipei vor cădea mai greu, în vreme ce valorile scăzute vor creşte mai repede. Bonusul primit valorează o zecime de nivel pentru fiecare nivel al calităţii Psihologului. Astfel, un Psiholog Sportiv de nivel 5 va creşte valoarea de bază a spiritului echipei tale cu jumătate de nivel.

Încrederea în sine a echipei este de asemenea ajutată de Psihologul Sportiv. Ea este în principal influenţată de rezultatele echipei tale şi de numărul de goluri marcate de ea. Psihologul Sportiv acordă un bonus de un nivel întreg de încredere în sine pentru un angajat de nivel 5, sau o cincime de treaptă pentru fiecare nivel de calitate angajat.

Înapoi la categorii

Antrenor de formă

Performanţa unui jucător pe teren nu are de-a face doar cu rezistenţa şi calităţile sale fizice. Jucătorii pot intra şi ieşi din formă ca urmare a multor factori, mai cu seamă de ordin mental.

Antrenorul de Formă este specializat în a scoate totul din jucătorii pe care îi ai. El ţine lotul motivat şi cu poftă de joc. Angajarea unui Antrenor de Formă nu este o unealtă de reparare rapidă şi nici nu are un efect permanent - dar în unele situaţii ale unor echipe poate fi o soluţie bună.

Nivel Formă
Nivel: 0
Niciun bonus
Nivel: 1
+0,2
Nivel: 2
+0,4
Nivel: 3
+0,6
Nivel: 4
+0,8
Nivel: 5
+1

Detaliile efectelor

Forma unui jucător este o modalitate de măsurare a cât de aproape este el de a performa la potenţial maxim. Valoarea găsită pe pagina jucătorului este forma curentă, folosită în simularea meciului. Cu toate acestea, forma curentă urmăreşte mereu o evoluţie, iar valoarea urmărită de ea este numită formă de fundal. Folosind un Antrenor de Formă, vei primi un bonus la actualizarea formelor de fundal. De fiecare dată când forma de fundal este recalculată (acest lucru se întâmplă cam o dată la două săptămâni), fiecare nivel al Antrenorului de Formă va ridica această formă cu 0.2 nivele. Astfel, un Antrenor de Formă de nivel 5 va adăuga un întreg nivel de formă de fundal jucătorilor tăi când se aplică actualizarea. Luaţi aminte că forma de fundal poate în continuare să coboare, dar media ei în timp va fi mai ridicată.

Înapoi la categorii

Director financiar

Directorul financiar creşte flexibilitatea economică a managerului, acest lucru fiind folositor doar managerilor cluburilor bogate.

(Dacă ești utilizator nou, nu e nevoie să te gândești la angajarea unui Director Financiar.)

În mod normal, Conducerea va seta o limită de lichidităţi pentru manager spre a fi folosită pentru cheltuieli precum salarii, achiziţionări de jucători sau proiecte pentru stadion. Orice bani adiţionali acestui capital de funcţionare vor fi rezervaţi de către Conducere pentru a asigura stabilitatea viitoare a Clubului. Dacă va fi nevoie, Conducerea va elibera bani din fondul de rezervă înspre capitalul de funcţionare, dar în limita unei rate măsurate. Surplusul de capital de funcţionare va fi convertit în fond de rezervă la o rată de 2% din totalul avut, săptămânal.

Angajând un Director financiar, Conducerea va permite atât un capital de funcţionare mai mare, precum şi o rată crescută a eliberării banilor din fondul de rezervă. În acest fel, managerul va putea investi mai agresiv decât ar permite Conducerea în caz contrar. Angajarea unui Director financiar poate fi necesară pentru echipe care au economisit bani timp de câteva sezoane, iar acum vor să cheltuie mult și rapid pentru a încerca o abordare mai scumpă a Cupei sau campionatului.

Nivel Fonduri maxime Bani înapoiaţi/săptămână
Nivel: 0
15 000 000 US$ 50 000 US$
Nivel: 1
17 000 000 US$ 100 000 US$
Nivel: 2
19 000 000 US$ 200 000 US$
Nivel: 3
21 000 000 US$ 300 000 US$
Nivel: 4
23 000 000 US$ 400 000 US$
Nivel: 5
25 000 000 US$ 500 000 US$

Exemplu: Team Tycoon a acumulat fonduri însumând 40 000 000 US$. Fără un Director financiar, Conducerea ar permite managerului accesul la doar 15 000 000 US$ la un moment dat. Dacă acesta cheltuieşte 2 000 000 US$, iar noul raport al lichidităţilor este de 13 000 000 US$, Conducerea va elibera fonduri de rezervă managerului, dar numai câte 50 000 US$ pe săptămână.

Acum Team Tycoon angajează un Director financiar de nivel 3. Conducerea devine mai încrezătoare că banii vor fi mânuiţi responsabil. Capitalul de funcţionare permis este crescut la 21 000 000 US$, iar rata de eliberare a fondurilor de rezervă este crescută la 300 000 US$ săptămânal. Atâta timp cât lichidităţile clubului rămân sub 21 000 000 US$, câte 300 000 US$ vor fi transferați săptămânal de către Conducere din fondul de rezervă. Dacă lichidităţile trec de pragul de 21 000 000 US$, spre exemplu din vânzarea de jucători, banii vor fi convertiţi spre fondul de rezervă la rata de 2% din totalul avut, în fiecare săptămână.

Înapoi la categorii

Asistent tactic

Angajarea unui asistent tactic va îmbunătăți flexibilitatea echipei, având la dispoziție mai multe mișcări strategice și așezări avansate. Efectele unui astfel de asistent sunt simțite mai degrabă pe termen scurt, el influențând doar meciul următor - așadar asigură-te că îl angajezi doar dacă ai cu adevărat nevoie.

Nivel Schimbări / ordine suplimentare Flexibilitatea stilului de joc
Nivel: 0
Niciun bonus Niciun bonus
Nivel: 1
+1 +20pp
Nivel: 2
+2 +40pp
Nivel: 3
+3 +60pp
Nivel: 4
+4 +80pp
Nivel: 5
+5 +100pp

Detaliile efectelor

În loc de maximum 5 ordine standard pe meci (care pot fi folosite pentru schimbări, comportamente sau schimbări de poziții), primești câte un ordin în plus pentru fiecare nivel al asistentului tactic, până la un total maxim de 10 ordine cu un asistent de nivelul 5. Atenție - limita de 3 schimbări pe meci rămâne aceeași, chiar dacă ai angajat un asistent.

Stilul de joc variază între 100% defensiv (standard pentru antrenorii defensivi) și 100% ofensiv (standard pentru antrenorii ofensivi), stilul neutru fiind la mijloc. Vei putea face aceste alegeri în interfața ordinelor de meci, unde pentru fiecare nivel al asistentului tactic vei primi câte 20 de procente de flexibilitate la stilul de joc.

De exemplu, dacă ai un antrenor defensiv și un asistent tactic de nivelul 5, vei avea la dispoziție un stil de joc de la 100% defensiv până la neutru. Dacă ai un antrenor care nu e nici defensiv, nici ofensiv, cu un asistent tactic de nivelul 5 opțiunile tale vor fi de la mijlocul neutru până la 50% defensiv și 50% ofensiv.

Asistentul tactic trebuie să se afle în funcție la club în timpul desfășurării meciului. Dacă ai trimis ordinele având asistent tactic, iar apoi l-ai concediat sau contractul său a expirat și nu a fost înnoit, meciul va fi simulat fără ordinele/schimbările suplimentare și folosind stilul de joc standard al antrenorului.

Formaţia: Experienţă şi confuzie

Experienţa formaţiei

Echipa poate juca în orice formaţie doreşti, dar jucătorii pot deveni confuzi şi juca sub capacitatea normală dacă foloseşti o formaţie cu care nu sunt obişnuiţi. Pentru a creşte experienţa formaţiei şi a evita confuzia echipa trebuie să exerseze formaţia respectivă. Câştigi ceva experienţă pentru formaţie de fiecare dată când o foloseşti (amicalele şi meciurile din competiţiile oficiale contează la fel de mult). Cantitatea de experienţă primită pentru fiecare formaţie este proporţională cu numărul de minute în care acea formaţie a fost folosită (maximul este de 90 minute pe meci), ca şi în cazul antrenamentului jucătorilor. Totuși, dacă vei câștiga prin neprezentarea adversarului și trimiți pe teren minim 9 jucători, vei primi experiență pentru formație. Pe de altă parte, treptele de experienţă devin tot mai greu de atins pe măsură ce creşte nivelul lor. Dacă o formaţie nu este folosită, experienţa cu acea formaţie va scădea în timp. Rişti ca experienţa să scadă şi de fiecare dată când vinzi un jucător.

Confuzie

Dacă jucătorii tăi nu au destulă experienţă cu o formaţie, riscă să apară confuzia oricând pe durata meciului, care le afectează negativ performanţa. Un nivel excelent (sau mai ridicat) de experienţă este îndeajuns pentru a fi în siguranţă. De asemenea, dacă jucătorii au acumulat experienţă individuală (vezi mai jos) mare, riscul scade.

În cazul apariţiei confuziei, experienţa formaţiei influenţează şi ea intensitatea acestui fenomen: cu cât e mai scăzută experienţa formaţiei, cu atât vor fi mai afectaţi de confuzie jucătorii. Dacă jucătorii cad pradă confuziei, va apărea un text care va descrie nivelul curent de organizare. Un eveniment de confuzie care spune că organizarea echipei a scăzut la "mizerabil" presupune un lucru rău, pe când o scădere până la "bun" are doar un efect negativ limitat. Dacă jucătorii sunt cuprinşi de confuzie la pauză antrenorul poate ameliora situaţia.

Experienţa individuală a jucătorilor

Experienţa influenţează pozitiv evoluţia unui jucător. Pentru a câştiga experienţă, jucătorii trebuie să fie folosiţi în meciuri. Meciurile de cupă națională sau divizonară dau experienţă aproximativ dublă în comparaţie cu meciurile de campionat, în vreme ce meciurile din cupele Challenger și de consolare dau jumătate din experiența câștigată într-un meci de campionat. Un amical internaţional aduce cam a cincea parte din experienţa pe care o dă un meci de campionat, iar un amical intern aduce jumătate din experienţa oferită de un amical internaţional. Cea mai mare experienţă se câştigă în meciurile echipelor naţionale, urmate de meciurile din Hattrick Masters.

Cantitatea de experienţă pe care o primeşte un jucător depinde de numărul de minute jucate, ca şi în cazul antrenamentului. Un jucător nu poate primi experienţă mai mult decât corespunzator a maxim 90 de minute pe meci.

Căpitanul echipei şi experienţa totală

Poţi desemna un căpitan pentru fiecare meci. Experienţa şi nivelul de lider al căpitanului sunt foarte importante întrucât aceşti factori reprezintă un bonus atunci când se calculează experienţa totală a echipei – care poate atât să prevină confuzia cât şi să ducă la evitarea situaţiilor de nervozitate din meciurile importante. În asemenea situații, numai echipa cu experienţa inferioară în acel moment poate să primească eveniment negativ de nervozitate. Intensitate evenimentului e decisă de diferenţa între nivelurile de experienţă ale celor două formaţii. Fenomenul nu are niciodată loc în meciurile de campionat sau amicale.

Căpitanul echipei trebuie să fie ales dintre titulari. Dacă nu ai desemnat un căpitan, jucătorii vor alege un coechipier căruia cred că i s-ar potrivi rolul.

Executanţi penalti

Meciurile de Cupă şi de Baraj se pot termina cu lovituri de departajare în cazul în care scorul este egal după prelungiri. Executanţii pot fi aleşi dintr-o sub-pagină a formularului cu ordine de meci. Când alegi ordinea ţine minte că nu e nimic mai tensionant decât o serie de lovituri de departajare, iar la fiecare penalti (nu cele din timpul regulamentar) este făcut un test asupra experienţei executantului. Pe lângă experienţă, calităţile de atac şi faze fixe ale executantului (cât şi specialitatea Tehnic) sunt luate în considerare. Pentru portari calitatea de portar e tot ce contează.

Meciul: Faze fixe şi evenimente speciale

În acest capitol despre meci mergem mai departe şi ne vom concentra pe două detalii importante pentru un meci: cum înscrii din faze fixe şi ce poţi câştiga din "evenimente speciale" (şi din alte evenimente din cadrul meciului).

Faze fixe

Unele dintre atacurile normale vor avea ca rezultat faze fixe. La fel ca în fotbalul real, poţi câştiga multe puncte de pe urma acestora. Există două tipuri de faze fixe, directe şi indirecte.

Faze fixe directe

Loviturile considerate directe sunt penaltiurile şi loviturile libere directe. Pentru a marca, executantul îşi foloseşte calitatea de faze fixe încercând să depăşească portarul advers. Portarul, pe lângă calitatea de portar, şi-o utilizează şi pe cea de faze fixe pentru a apăra loviturile directe, dar nu poate fi folosit ca executant de faze fixe.

Faze fixe indirecte

Cam 1/3 din loviturile libere vor fi indirecte, iar succesul lor presupune muncă de echipă. Contează (în ordinea importanţei) media atacului tuturor jucătorilor de câmp, media calităţii lor de faze fixe şi calitatea de faze fixe a executantului. La apărarea loviturilor libere se iau în calcul (în ordinea importanţei) media apărării jucătorilor de câmp, media lor de faze fixe, calitatea de portar a portarului şi calitatea lui de faze fixe.

Evenimente speciale

Pe lângă atacurile simple poţi avea parte şi de "evenimente speciale". Evenimentele speciale sunt evenimente de meci ce depind de calităţile jucătorilor, specialităţile lor în particular, ceea ce face să fie o strategie construirea unei echipe care are un echilibru optim de jucători cu specialități.

Sunt două tipuri de evenimente speciale: evenimente de echipă și evenimente individuale. Probabilitatea ca o echipă să primească un eveniment special de echipă este dictată de posesia mingii (dacă ai 55% posesie, atunci ai 55% șanse să primești un eveniment special de echipă)

Evenimentele speciale individuale sunt date de specialitățile jucătorilor de pe teren. A avea jucători cu specialități este avantajos, dar nu suficient. Trebuie să ai jucători cu atributele potrivite și pe poziția potrivită pentru ca un anumit eveniment să fie declanșat. Este importantă găsirea echilibrului optim pentru jucătorii cu specialități în echipa ta.

Pentru fiecare eveniment special ce are loc în meci, șansa de a mai primi unul va scădea.

Condițiile de vreme

Anumite specialităţi sunt mai potrivite pentru anumite condiţii meteo. Toate randamentele jucătorilor sunt afectate în anumite condiții de vreme încă de la începutul jocului.

Jucătorii Tehnici câștigă 5% din abilități pe soare, dar pierd 5% din abilități pe ploaie.

Jucătorii Puternici câştigă 5% din abilități pe ploaie și pierd 5% pe soare.

Jucătorii Rapizi pierd 5% pe ploaie cât și pe soare.

Atunci când vremea influențează jucătorii, vei primi o informație în raportul de meci și numărul de stele al jucătorilor afectați se va modifica în consecință.

Evenimente de gol

Specialităţile (şi alte atribute ale jucătorilor) îţi pot aduce atacuri adiţionale. În plus faţă de cele scrise mai jos, jucătorul care primeşte şansa de a înscrie (fiind deseori, dar nu întotdeauna, chiar jucătorul care a creat această şansă) are nevoie şi de calităţi de atacant pentru a înscrie din aceste atacuri.

Jucătorii Imprevizibili îşi pot folosi calitatea de pase pentru a crea pase lungi neașteptate, dacă sunt portari, fundași laterali sau fundași centrali, și abilitatea de atac, pentru a intercepta mingea, dacă aceștia sunt mijlocași centrali, atacanți sau extreme. Dacă sunt jucători de câmp, imprevizibilitatea lor poate crea șanse improbabile de a înscrie. Cu cât este mai scăzută abilitatea de apărare a apărătorilor sau mijlocașilor imprevizibili, cu atât crește probabilitatea de a face o greșeală prostească, pentru a da adversarilor șansa de a înscrie. De asemenea, o extremă imprevizibilă sau un atacant cu abilitate mică de pase va cauza cu o probabilitate mai mare șansa de a se îndrepta spre poarta ta și de a înscrie pentru echipa cealaltă (autogol). În plus, o extremă imprevizibilă sau un atacant imprevizibil are șanse mai mari să creeze haos în propria apărare, fapt ce poate duce la un autogol.

Extremele, mijlocașii şi atacanţii Rapizi pot crea o șansă folosindu-și viteza. Acest lucru poate fi contrat dacă echipa opusă folosește un jucător defensiv (apărător sau fundaș lateral) care este și el rapid și are un nivel suficient de ridicat de apărare pentru a ține pasul jucătorului care atacă. Vei primi un plus la nivelul de contraatac pentru fiecare extremă, mijlocaș sau atacant rapid din echipă. Oponentul poate reduce efectul folosind mijlocași, fundași laterali sau apărători rapizi (numai plusul poate fi anulat, nu și nivelul tactic inițial).

Extremele, mijlocașii şi atacanţii Tehnici pot crea şanse de gol dacă apărătorul sau mijlocaşul advers are specialitatea Cap (acesta nu trebuie să fie neapărat exact în partea opusă). Mai mult, fiecare apărător și fundaș lateral tehnic îți va oferi o șansă mică de a crea un contraatac non-tactic dintr-o șansă normală ratată a adversarului. Cu cât este mai bună abilitatea de pase a apărătorului, cu atât șansa e mai mare.

Extremele cu suficientă abilitate de extremă pot crea şanse care trebuie finalizate de altă extremă, de către un mijlocaș sau de către un atacant. Dacă acel jucător este un atacant suficient de bun, va fi mai probabil să înscrie; dacă este un specialist la cap va fi și mai ușor pentru el să înscrie.

Corner: Pentru a marca din corner, îți poți mări șansele prin a avea un executant cu un nivel ridicat de faze fixe și prin a avea o evaluare mai ridicată a fazelor fixe ofensive decât evaluarea fazelor fixe defensive ale adversarului. Sunt două tipuri de lovituri de colț. În primul tip, cu cât sunt mai mulți jucători buni la cap în echipă (executantul de faze fixe nu se ia in considerare) și cu cât este mai mic numărul de jucători buni la cap din echipa adversă, cu atât sunt mai mari șansele de a înscrie. A nu avea nici un jucător bun la duelurile la cap în echipă te va face foarte slab când te aperi la un corner și foarte slab când încerci să înscrii din corner. În celălalt tip, șansa de a înscrie va depinde de abilitățile de a înscrie a jucătorului ce primește mingea. Nu uita faptul că un corner poate duce la un cartonaș galben pentru echipa în atac, dar dacă jucătorul tău are deja unul, el va fi foarte atent pentru ca riscul de a-l primi pe al doilea să fie mai mic decât ar fi fost în condiții normale.

Experienţă: Atacanţii experimentaţi pot înscrie folosindu-şi experienţa. Lipsa de experienţă a fundaşilor sau a mijlocaşilor poate oferi adversarilor o şansă de gol.

Oboseală: Apărătorii centrali obosiţi pot face greşeli. În afară de cazul în care atacantul opus este şi el obosit, acest lucru poate conduce la o ocazie pentru adversar.

Alte evenimente de meci

Există şi alte evenimente care pot apărea într-un meci. Probabilitatea de apariţie a acestor evenimente nu depinde de nivelul mijlocului, aşa că această probabilitate nu va creşte atunci când domini mijlocul terenului.

Contraatacuri: Chiar dacă nu foloseşti această tactică, există o mică şansă de a primi posibilităţi de contraatac. Aceste contraatacuri "independente de tactică" nu presupun nepărat ca echipa respectivă să aibă mijlocul mai slab decât adversarul (condiţie care este necesară în cazul folosirii tacticii "contraatac"). Vezi capitolul "Tactici" pentru mai multe detalii despre contraatacuri.

Şuturi de la distanţă: Chiar dacă nu foloseşti tactica "şuturi de la distanţă", există o mică şansă de a primi oportunităţi de şuturi de la distanţă. Citeşte capitolul "Tactici" pentru mai multe informaţii despre şuturile de la distanţă.

Mijlocașii puternici, dacă joacă defensiv se pot concentra asupra distrugerii atacurilor și recâștigării mingii. Dacă presingul său are succes, atacul oponentului se încheie. Pentru a face așa ceva, el se bazează pe apărare și pe rezistență.

Atacanții puternici,dacă sunt jucați normal, pot să-și pună corpurile în locul potrivit, forțând o a doua șansă de a trage și de a marca după ce a fost ratată ocazia inițială a echipei tale. Vor avea nevoie de abilități suficiente de construcție și atac pentru a face asta. Ia aminte că jocul lor fizic poate duce la cartonașe galbene. Totuși, dacă el are deja unul, jucătorul va fi mai precaut în astfel de situații.

Vei primi o penalizare de aglomerare dacă pui în câmp doi sau trei jucători care au aceeași combinație de specialități și poziții din următoarele categorii: atacant defensiv tehnic, atacant puternic și mijlocaș defensiv puternic. Dacă bagi în teren doi jucători din același tip, vei suferi o penalizare a contribuției acestora (4% fiecare). Dacă bagi trei, penalizarea va fi mai mare (7.5% fiecare).

Meci: Tactici

Pentru fiecare meci poţi ordona echipei să folosească o anumită tactică. Fiecare tactică are avantaje, dar şi dezavantaje - deci alege cu grijă. Sunt şase tipuri de tactici (plus jocul "normal") disponibile. Dacă nu alegi o tactică echipa va juca "normal".

Nivel tactic

Cât de bine stăpâneşti o tactică depinde de priceperea echipei pentru acea tactică. Această pricepere este calculată cu diferite calităţi ale jucătorilor împreună cu bonusul de experienţă a fiecărui jucător implicat.

Eficienţa tacticilor depinde şi de priceperea jucătorilor de pe teren. Cu cât sunt mai buni jucătorii, cu atât au nevoie de un nivel tactic mai ridicat pentru a atinge aceeaşi performanţă. Practic, asta înseamnă că ai nevoie de niveluri tactice mai mari atunci când tu și adversarul tău aveți jucători valoroși pe teren.

Presing

Presing înseamnă că jucătorii tăi pun presiune pe adversari şi se concentrează pe stoparea atacurilor adverse mai mult decât pe crearea propriilor atacuri. Presingul poate fi o alegere bună când îţi simţi echipa inferioară şi doreşti să fie mai puţine goluri.

Avantaj: Reduci numărul total de şanse al ambelor echipe într-un meci.

Dezavantaj: Rezistenţa va scădea mai repede.

Calităţi utile: Nivelul tactic de Presing este determinat de totalul calităţii de apărare şi totalul rezistenţei tuturor jucătorilor de câmp. Dacă un jucător are specialitatea "Puternic", calitatea de apărare contează dublu. Cu cât sunt mai obosiţi jucătorii tăi, cu atât mai puţin vor putea pune presiune pe adversari.

Oricând este distrusă o şansă potenţială folosind tactica de presing, acest lucru apare în raportul meciului. Nu vei afla niciodată care dintre echipe ar fi beneficiat de această şansă. Dacă ambele echipe joacă presing efectul este, în medie, dublu. În plus, când joacă împotriva unei echipe ce foloseşte şuturile de la distanţă, o echipă ce joacă presing are o șansă mare de a opri o ocazie de şut de la distanţă.

Contraatac

Contraatac înseamnă că laşi adversarul să controleze balonul în mod deliberat şi, imediat ce ratează un atac, încerci să contraataci rapid. Jocul de contraatac poate fi o opţiune inspirată dacă ai apărare foarte bună şi atac foarte bun (dar un mijloc slab), şi, în special, în combinaţie cu un atac ineficient al adversarului.

Avantaj: Primeşti atacuri adiţionale (CA-uri când apărarea ta a oprit atacul advers).

Dezavantaj: Pierzi 7% din mijloc.

Calităţi utile: Nivelul tactic de contraatac este determinat de totalul sumei calităţilor de pase şi apărare ale fundaşilor tăi. Pasele sunt de două ori mai importante decât apărarea.

Doar echipa care nu domină mijlocul la momentul unui atac ratat poate avea parte de avantajele acestei tactici (şi trebuie să pierzi posesia înainte de a se aplica penalizarea tactică de 7%). Dacă domini mijlocul, atunci vei suferi doar dezavantajul. Toate contraatacurile sunt prezentate în raportul de meci. De fiecare dată când echipa ta primește un contraatac, șansele să primească altul scad exponențial.

Atac pe centru

Atac pe centru (AC) înseamnă că echipa ta se concentrează pe atacuri pe centrul terenului, în detrimentul atacurilor laterale. Cu alte cuvinte schimbi atacuri pe extreme cu atacuri pe centru. De fiecare dată când are loc conversia unei ocazii laterale într-una pe centru, șansele ca acest lucru să se întâmple din nou scad exponențial.

Avantaj: Aproximativ 15-30% dintre atacurile primite pe flancuri se vor transforma în atacuri pe centru.

Dezavantaj: Apărarea pe ambele extreme scade.

Calităţi utile: Nivelul tactic de atac pe centru este determinat de totalul calităţii de pase a jucătorilor de câmp.

Convertirea unui atac pe extremă în atac pe centru va fi întotdeauna menţionată în raportul de meci.

Atac pe flancuri

Atacul pe flancuri funcţionează la fel ca "Atacul pe centru", însă în sens opus; înseamnă că vei schimba atacurile centrale cu cele laterale. Cum, în mod normal, primeşti mai puţine atacuri centrale decât laterale, procentual vei converti mai multe din ele. Deasemenea, cu cât mai multe șanse convertite, cu atât mai greu va fi ca următoarele să fie convertite.

Avantaj: Aproximativ 20-40% dintre atacurile primite pe centru se vor transforma în atacuri pe flancuri.

Dezavantaj: Apărarea centrală scade.

Calităţi utile: Totalul calităţii de pase a tuturor jucătorilor de câmp determină nivelul tactic de Atac pe flancuri.

Mutarea unui atac de pe centru pe unul dintre flancuri apare întotdeauna în raportul de meci.

Joc creativ

"Jocul creativ" (JC) înseamnă că jucătorii încearcă să îşi folosească mai mult specialităţile şi alte calităţi.

Avantaj: Creşti numărul maxim de evenimente speciale care apar în timpul meciului - pentru ambele echipe, dar echipa ta va avea ceva mai multe șanse de a primi un eveniment special, atât pozitiv cât și negativ.

Dezavantaj: Apărarea echipei care foloseşte această tactică va suferi o scădere.

Calităţi utile: Jocul creativ necesită ca jucătorii tăi să aibă abilități ridicate de pase și o experiență mare (prima categorie fiind mai importantă). Dacă jucătorul este Imprevizibil, contribuția la această tactică este dublată. Pentru a profita bine de această tactică, este recomandată o echipă optimizată pentru evenimente speciale (o echipă cu mulți jucători care au specialități și o combinație potrivită de abilități).

Şuturi de la distanţă

În cazul acestei tactici jucătorii sunt instruiţi să încerce mai degrabă să şuteze de la distanţă decât să ducă faza de atac până la capăt. Cu alte cuvinte renunţi la atacurile de pe centru şi de pe laterale în schimbul şuturilor de la distanţă. Şutul de la distanţă pune faţă în faţă jucătorul care trage cu portarul advers. Tactica poate fi folositoare dacă întâmpini greutăţi în a înscrie din atacurile normale de pe centru/stânga/dreapta şi dacă ai jucători pricepuți la şuturi.

Avantaj: Tactica poate converti în şuturi de la distanţă până la 30% din atacurile normale de pe centru şi laterale.

Dezavantaj: Atacul central/lateral şi mijlocul scad uşor.

Calităţi utile: Nivelul tactic al şuturilor de la distanţă este determinat de totalul calităţilor de Atac şi de Faze fixe ale jucătorilor de câmp. Nivelul de Atac contează de trei ori mai mult decât cel de Faze fixe.

Când un atac normal este convertit în şut de la distanţă, echipa care se apără are o şansă de a bloca şutul în cazul în care foloseşte tactica "Presing". Dacă acest lucru nu se întâmplă, un jucător de câmp al echipei ce se află în atac (mijlocaşii centrali şi extremele au şanse duble faţă de restul jucătorilor) va efectua şutul de la distanţă. Calitatea şutului va depinde de nivelul calităţilor de "atac" şi faze fixe" ale celui care trage, iar portarul se va opune folosind calităţile de "portar" şi "faze fixe". Atât pentru jucător cât şi pentru portar este nevoie de câte ceva la fiecare calitate, şi este preferabil sa ai nivel ceva mai mic dar la ambele calităţi decât să ai o calitate foarte mare şi una foarte slabă.

Toate şuturile de la distanţă (inclusiv cele blocate) sunt prezentate în raportul meciului.

Schimbări

După cum am menţionat în capitolul Formaţia, dacă unul dintre jucători este accidentat, rezerva pentru acea poziţie îl va înlocui automat. Poţi de asemenea să setezi schimbări precondiţionate.

Schimbări precondiţionate

Poţi seta schimbări în avans pentru un meci, ori pentru a face acea mişcare tactică de geniu ori pur şi simplu pentru a schimba un jucător obosit cu altul proaspăt. Spre exemplu poţi schimba un atacant cu un apărător adiţional pentru a-ţi asigura avantajul de pe tabelă, sau ai posibilitatea de a înlocui un fundaş cu un atacant dacă eşti condus. De asemenea poţi alege să schimbi un ordin individual al unui jucător.

Adăugarea unei schimbări precondiţionate

Pentru a adăuga o schimbare accesezi opţiunea "Schimbări / Ordine" în formularul de ordine de meci. Alegi jucătorul care doreşti să părăsească terenul şi înlocuitorul lui. Apoi decizi condiţiile schimbării. Poţi selecta ca schimbarea să aibă loc după un anumit minut sau/şi în funcţie de situaţia meciului cu ajutorul opţiunii "Condiţii avansate". Mai mult, prin intermediul acestei opţiuni poţi adăuga o condiţie pentru a schimba poziţia jucătorului pe teren în cazul în care unul dintre jucătorii echipei (sau unul dintre cei ai echipei adverse) primeşte cartonaş roşu.

Adăugarea unei schimbări de comportament

Poţi adăuga schimbări de comportament şi în tab-ul "Schimbări / Ordine". La fel ca la adăugarea unei înlocuiri, alegi jucătorul în cauză şi apoi adaugi condiţiile pentru când doreşti să îşi schimbe comportamentul.

Poţi adăuga cinci ordine pentru jucători

Poţi adăuga maxim 5 ordine diferite pentru jucători (schimbări şi modificări de comportament). Reţine că arbitrul nu va permite mai mult de trei schimbări pe meci.

Ordinele sunt executate când se îndeplinesc condiţiile.

Toate ordinele vor fi executate în meci când se îndeplinesc condiţiile stipulate înainte de meci. Dacă aceste condiţii nu se îndeplinesc, ordinele nu vor fi executate. Dacă comanzi o schimbare în min 65 la orice scor, schimbarea va fi efectuată în min 65. Dacă comanzi o schimbare în min 70 dacă eşti la conducere, schimbarea va avea loc oricând după min 70 dacă această condiţie este îndeplinită. Deci dacă preiei conducerea în min 80, atunci va avea loc schimbarea.

Dacă pui două comenzi pentru min 70, una dacă eşti la conducere şi alta dacă conduci cu mai mult de 1 gol, iar scorul e 3-0, ambele comenzi vor fi efectuate.

Atenție: Dacă ai setat două comenzi cu aceleași condiții (minutul și rezultatul, de exemplu) atunci ele NU vor fi efectuate concomitent, ci în ordinea în care au fost create.

După meci poţi vedea ordinele date jucătorilor tăi (dar nu şi ale adversarului) printr-un link la pagină cu numărul de stele, şi informaţii legate de executarea ordinelor sau nu.

Nu poţi reacţiona la accidentări

Nu este posibil să pui un ordin pentru accidentare. Dacă un jucător se accidentează în timpul meciului, sistemul reacţionează automat. Asta mai înseamnă că o accidentare îţi poate da peste cap planurile de schimbări, ca în fotbalul real.

Psihologie

Managementul unei echipe de fotbal nu se rezumă doar la antrenament şi tactici, ţine la fel de mult şi de psihologie. Jucătorii trebuie să creadă în ei înşişi şi să-şi dorească să câştige. Psihologia echipei afectează rezultatele meciurilor, iar rezultatele meciurilor afectează, reciproc, psihologia echipei.

Spiritul echipei

Atmosfera de la club are o influenţă importantă asupra jocului echipei. Spiritul echipei afectează ratingul mijlocului (cu cât e mai ridicat spiritul echipei, cu atât mai bun va fi) şi, ca rezultat, posesia. Spiritul echipei poate fi afectat de mai multe lucruri, dar în special de nivelul de lider al antrenorului, atitudinea echipei pentru fiecare meci, transferuri şi psiholog.

Încrederea

Jucătorii trebuie să aibă încredere în ei pentru a juca bine. O echipă cu încredere în sine scăzută are probleme în a înscrie din ocaziile avute. Încrederea în sine ridicată este, de obicei, un lucru bun, dar dacă ajunge prea sus jucătorii pot subestima echipele care nu sunt la fel de bune ca a lor (detalii mai jos). Încrederea echipei se reflectă în evaluările din sectorul atacului. Încrederea în sine e în mare parte dependentă de rezultatele meciurilor anterioare, dar poate fi îmbunătățită de către psihologul sportiv și de către un antrenor cu nivel ridicat de lider.

Atitudinea echipei

Înaintea fiecărui meci oficial le poţi spune jucătorilor cât de important este meciul. Setarea atitudinii echipei afectează posesia. Ai trei variante:

Meciul sezonului: Jucătorii vor da totul pe teren. Însă după meci spiritul echipei va scădea, ceea ce înseamnă că nu vor juca la maxim în următoarele meciuri.

Normal: Jucătorii se comportă ca de obicei.

Relaxat: Jucătorii vor juca relaxat, ştiind că vin meciuri mai importante. Imediat după meci spiritul echipei va creşte iar jucătorii vor juca mai bine în meciurile următoare.

Personalitatea jucătorilor

Toţi jucătorii au o personalitate. Jucătorii necinstiţi şi agresivi tind să primească mai multe cartonaşe şi să fie eliminaţi mai des. Calitatea de lider este importantă pentru căpitanul numit şi pentru antrenor.

Evenimente de meci psihologice

Desfășurarea unui meci poate influența comportamentul jucătorilor dincolo de instrucțiunile date de antrenor. Unele evenimente pot avea impact psihologic într-un anume meci, dar nu afectează spiritul echipei sau încrederea acesteia pentru meciurile viitoare. O echipă care are un avantaj de două goluri într-un meci va începe să-și piardă din elanul ofensiv și să se concentreze mai mult pe apărare. Efectul va crește proporțional cu diferența de scor: după fiecare gol, atacul va slăbi cu 9% și apărarea se va îmbunătăți cu 7.5%. Reducerea diferenței de scor va avea efectul opus. După ce diferența trece de 8 goluri nu vor mai exista schimbări.

În unele situații echipele pot rezista acestui efect psihologic. Dacă echipa a primit instrucțiunea "Meciul sezonului", aceasta nu se va retrage în apărare chiar dacă se află la conducere cu o diferență mare de scor. Regula este valabilă și atunci când echipa joacă finala în Cupele naționale, Campionatul Mondial, Hattrick Masters sau ultimul meci al sezonului. La naționale, echipa nu se va retrage în apărare dacă partida contează pentru semifinale și finală (Campionatele Mondiale) sau din sferturi, semifinale și finală (Cupa Națiunilor sau Cupele Continentale).

O echipă care joacă neobișnuit de slab în prima repriză poate primi cuvinte de încurajare de la antrenor pe durata pauzei, îmbunătățindu-și apoi jocul în a doua jumătate a meciului.

Subestimarea

Dacă joci cu o echipă aflată într-o poziţie mai joasă în clasament iar încrederea echipei tale este puternică (sau mai ridicată), jucătorii tăi şi-ar putea subestima adversarii, jucând astfel la o capacitate sub cea normală. Riscul apariţiei subestimării depinde de diferenţa de puncte dintre echipe, nivelul de încredere şi atitudinea echipei tale. Cu cât e mai mare diferenţa, cu cât e mai ridicat nivelul, etc., cu atât e mai mare riscul subestimării adversarului. Singurul mod de a evita complet acest risc e atitudinea "Meciul sezonului".

Dacă echipa ta îşi subestimează adversarul, intensitatea fenomenului depinde de diferenţa de puncte, nivelul de încredere, atitudinea echipei şi locul de desfăşurare al partidei. În funcţie de rezultat, echipa îşi poate reveni la pauză: poate exista o revenire completă dacă adversarul conduce, 2/3 în caz de scor egal şi 1/3 când conduci cu un gol.

Subestimarea adversarului poate avea loc doar în meciurile de campionat, însă este exclusă în primele trei etape.

Transferuri

Lista de transferuri este locul unde cumperi jucători noi şi îi vinzi pe cei pe care nu mai vrei să-i păstrezi. Poţi avea maxim 50 de jucători în echipă. Pagina de licitaţii îţi oferă o imagine de ansamblu despre jucătorii pe care îi cumperi/vinzi. Pe lângă asta, îţi arată şi transferurile unor jucători pentru care ai dreptul să iei o anumită sumă de bani.

Vânzarea unui jucător

Pentru a vinde un jucător trebuie să îl pui pe lista de transferuri, ceea ce se poate face de pe pagina acelui jucător. Alegi preţul pe care îl doreşti iar jucătorul va fi plasat pe lista de transferuri. Pentru a-ţi forma o idee despre valoarea unui jucător, foloseşte opţiunea Compară Transferul; îţi sugerăm să alegi mereu un preţ de pornire realist. Un jucător trebuie să fi evoluat minim un meci la clubul tău pentru a-l putea pune pe lista de transferuri si nu poţi pune un jucător pe lista de transferuri de mai multe ori decât numărul de meciuri jucat pentru clubul tău. Această restricţie nu se aplică jucătorilor pe care i-ai promovat de la tineret sau celor pe care i-ai avut în lot în momentul primirii echipei. Un jucător va rămâne pe lista de transferuri 3 zile înainte de a ajunge la clubul care a oferit cel mai mult pentru el, presupunând că cineva a licitat pentru jucător cel puţin preţul de pornire. Un jucător vândut dispare către noul său club imediat după încheierea licitaţiei, cu o excepţie: dacă una dintre cele două echipe implicate în transfer joacă un meci în acel moment, jucătorul va sosi la club imediat după încheierea acelui meci. Dacă nu este găsit vreun cumpărător, atunci jucătorul rămâne la clubul actual. Reţine că odată pus pe lista de transferuri jucătorul nu poate fi scos de acolo. Dacă totuşi te răzgândeşti, singura modalitate sigură de a păstra jucătorul este să îl cumperi tu însuţi.

Cumpărarea unui jucător

Ca să cumperi un jucător trebuie să vizitezi lista de transferuri, care poate fi găsită sub meniul "Clubul meu", sub meniul "Internaţional" sau folosind iconiţa din partea dreaptă sus a siteului. Acolo poţi să cauţi un tip de jucător şi să faci o ofertă după ce dai click pe numele lui. Trebuie să creşti oferta existentă cu 1 000 US$ sau 2%, care valoare este mai mare. Dacă nu există ofertă pe jucător poţi licita preţul de deschidere, dacă acesta este egal sau mai mare de 1 000 US$. Reţine că suma ofertelor plus salariile jucătorilor licitaţi (mereu plăteşti primul salariu al jucătorului imediat după achiziţionarea lui) nu trebuie să te îndatoreze mai mult de 200 000 US$.

Poţi licita pe un jucător până la expirarea termenului limită. Dacă cineva licitează cu 3 minute sau mai puţin înainte de expirarea termenului limită, acesta se va prelungi cu alte 3 minute de la momentul licitării.

De mare ajutor când cumperi un jucător sunt informaţiile despre calităţile sale, personalitate, etc. Poţi folosi opţiunea "Compară transferul" pentru a vedea cu cât au fost vânduţi recent jucători similari.

Licitări automate

Licitările automate funcţionează aidoma celor normale. Dacă alegeţi o ofertă maximă, sistemul va licita pentru voi când e nevoie, licitând cea mai mică sumă posibilă (cu 2% peste oferta precedentă, minimum 1 000 US$).

Puteţi schimba oricând oferta maximă (coborând-o sau ridicând-o), dar, desigur, nu puteţi îndepărta o licitare deja făcută. Oferta voastră maximă vă e vizibilă doar vouă, ceilalţi manageri văd doar oferta curentă.

Puteţi avea activă o singură licitare automată. Dacă oferta voastră a atins maximul, nu se mai consideră că ar fi o licitare automată şi puteţi seta o altă ofertă maximă dacă doriţi.

Pentru anumite situaţii (de exemplu, când doi utilizatori au aceeaşi ofertă maximă sau când licitează unul împotriva celuilalt) am creat reguli speciale. Mai jos veţi găsi exemple relevante.

Agentul, clubul de origine şi taxele de transfer.

Plasarea unui jucător pe lista de transferuri costă 1 000 US$. După vânzare agentul jucătorului, clubul de origine şi clubul anterior îşi vor primi partea din bani. Pe pagina jucătorului poţi vedea câţi bani vei păstra dupa vânzare. Iată elementele de bază:

Cât de mult primeşte agentul depinde de cât de mare e perioada în care jucătorul a aparţinut echipei.

Clubul de origine primeşte întotdeauna 2% din preţul de vânzare. Când eşti club de origine primeşti 2% de fiecare dată când acel jucător e vândut.

Fondul clubului anterior primeşte întotdeauna 3% din preţ. Când tu eşti clubul anterior, suma primită de tine depinde de numărul de meciuri în care jucătorul a evoluat pentru echipa ta.

Vezi aceste tabele pentru mai multe informaţii.

Când vinzi un jucător de la tineret nu se consideră că eşti ultimul club. Dar data viitoare când este vândut vei primi bani pentru ultimul club, dacă jucătorul a jucat minim un meci pentru echipa de seniori.

Veniturile din transferuri merg în rezervele clubului

Pentru unii jucători vânduți conducerea ar putea decide să transfere o parte din încasări în rezervele clubului.

Acest lucru se întâmplă doar pentru anumiți jucători și pentru majoritatea managerilor va fi rară o astfel de situație.

Conducerea clubului te va anunța, atunci când pui jucătorul pe lista de transferuri, dacă acest proces va avea loc, iar dacă are loc vei fi informat și despre procentul exact care va merge în rezervele conducerii.

Conducerea clubului poate face acest lucru atunci când consideră că un jucător este tranzacționat din motive speculative sau ca o modalitate de a stoca valoare. Conducerea va argumenta că echipa nu trebuie să înlocuiască jucătorul respectiv din motive competitive. (În trecut, astfel de jucători au fost denumiți „Lingouri de aur” de către comunitate, pentru capacitatea lor de a-și menține valoarea financiară timp îndelungat).

În prezent, conducerea clubului ia în considerare reținerea de bani doar pentru portari (cel puțin abilitate bun de portar) sau potențiali viitori antrenori (cel puțin lider solid plus experiență de nivel minimum inadecvat).

Procentul alocat Rezervelor Conducerii din vânzarea jucătorului depunde de numărul meciurilor jucate în ultima vreme pentru echipa voastră.

Regula generală este că, pentru cei care joacă în mod regulat, toți banii rămân ca lichidități - nu se duc în Rezervele conducerii. A juca în mod regulat înseamnă cel puțin 60 de minute, o dată pe săptămână.

Absențele din cauza accidentărilor sunt ignorate însă dacă jucătorii tineri nu intră pe teren și mai mulți bani vor fi alocați Rezervelor Conducerii.

Exemplu: un jucător care îndeplinește criteriile „Lingoul de Aur” a început meciurile din ligă tot sezonul. Atunci când managerul ia în considerare vânzarea jucătorului, Conducerea clubului nu intervine. Toate încasările (după comisioanele agentului) vor fi disponibile în lichidități. Dacă însă jucătorul nu e pus pe lista de transferuri ci trimis pe banca de rezerve, după 2 săptămâni 12 % din veniturile transferurilor vor fi alocate rezervelor Conducerii în cazul unei eventuale vânzări a jucătorului. După patru săptămâni pe bancă, procentul ajunge până la 24%. Daca managerul decide în schimb să trimită din nou jucătorul pe teren, după șase săptămâni înapoi în echipă, jucând meciuri de ligă sau de cupă, fotbalistul respectiv poate fi din nou vândut fără ca bani să ajungă în rezerve.

Ca regulă generală, este nevoie de trei săptămâni de joc într-un meci de ligă sau de cupă pentru a se recupera fiecare două săptămâni de inactivitate. Dacă jucați doar amicale, recuperarea durează de două ori mai mult. Dacă un jucător a fost crescut în echipa dumneavoastră, banii nu vor merge în Rezervele conducerii, indiferent de abilitățile și de numărul de meciuri jucate. Acest lucru este valabil și pentru jucătorii care s-au alăturat clubului în ultimele două săptămâni și nu au avut timp să devină titulari.

Transferurile pot afecta spiritul echipei

Oricând vinzi sau cumperi un jucător rişti o scădere a spiritului echipei. Riscul creşte când vinzi un jucător agreabil şi când cumperi un jucător dezagreabil. Dacă vinzi un jucător de la tineret nu rişti scăderea spiritului echipei dacă este vândut în maxim 6 zile de la venirea sa în echipa de seniori.

Opriri de server

Termenul limită al transferurilor poate fi extins (în cel mai satisfăcător mod cu putinţă) în cazul închiderii serverelor. Totodată reţine că serverul poate fi închis foarte aproape de termenul limită. Un transfer se consideră încheiat atunci când jucătorul va ajunge la noul său club și, până atunci, mai pot avea loc extinderi ale perioadei de transfer atunci când au loc întreruperi. Trebuie să te simţi un om norocos pentru a aştepta ultimul minut înainte de a licita. Este recomandat să puneţi jucătorii la vânzare pentru un preţ care vi se pare rezonabil, altfel riscând să vindeţi jucătorul la un preţ mai mic decât speraţi. Astfel puteţi evita eventuala dezamăgire cauzată de închiderea neaşteptată a serverelor.

Fair-Play pe Piaţa de Transferuri

Jucătorii buni şi banii sunt aspecte cheie în Hattrick, ceea ce face foarte important ca nimeni să nu beneficieze de pe urma unor activităţi anormale pe lista de transferuri. Asta înseamnă că e interzisă cumpărarea jucătorilor la preţuri umflate, precum şi orice altă activitate care oferă vreunei echipe un avantaj financiar ilicit. Doar atribute cum ar fi calităţile, vârsta, unicitatea sau potenţialul pentru NT/U21 şi care au o influenţă asupra jocului, au un rol în determiarea valorii pe piaţă a unui jucător.

Game Master-ii au autoritate totală de a anula sau ajusta preţurile de transfer anormale, de a amenda echipele sau chiar de a restricţiona accesul utilizatorilor implicaţi. Dacă primeşti o sumă exagerată pe un jucător aflat la vânzare, trebuie să contactezi imediat echipa GM. Pentru a contacta un Game Master, accesează pagina de contact.

Jucătorii de la tineret

Jucătorii de la tineret

Poţi obţine jucători noi pentru echipă prin recrutarea de juniori. Aceasta se poate efectua în două moduri diferite:

  • Recrutarea unui jucător din exterior direct în echipa de senori prin intermediul unui scouter al echipei mari.
  • Crearea unei academii de tineret, recrutarea de talente şi dezvoltarea lor. Poţi juca meciuri cu alte echipe de tineret în ligi private sau publice, şi promova în ultimă instanţă juniorii talentaţi la echipa de seniori.

Promovarea unui jucător aleator din exterior în echipa mare este o metodă simplă şi eficientă de a face rost de jucători noi. Conducerea unei academii de juniori este mai complexă, dar oferă şi mai multe satisfacţii.

Poţi folosi un singur sistem la un moment dat. Dacă ai Academie de tineret nu mai poţi promova jucători folosind reţeaua de scouteri a echipei mari. Totuşi, cheltuielile făcute cu academia sunt luate în calcul ca investiţii în reţeaua de scouteri, fiindu-ţi astfel mai uşor să închizi academia şi să foloseşti reţeaua dacă doreşti acest lucru.

Reţeaua de scouteri

Poţi găsi un jucător nou în fiecare săptămână cu ajutorul scouterilor. Cu cât reţeaua scouterilor este mai dezvoltată, cu atât ai şanse mai mari ca jucătorul să fie mai bun. Nu ai posibilitatea de a alege ce fel de jucător promovezi, poţi doar să alegi dacă acesta va fi un portar sau un jucător de câmp. Nu te baza pe faptul că vei primi jucători buni în fiecare săptămână. Majoritatea celor pe care îi vei găsi nu vor rămâne în echipă. Dacă unul sau doi jucători vor avansa direct în primul unsprezece, ar trebui să fii mulţumit – aşa se întâmplă şi în realitate!

Majoritatea cluburilor investesc mult în reţeaua de scouteri, însă sunt şi persoane ce investesc puţin sau deloc, preferând să cumpere jucători de pe lista de transfer. Totuşi, dacă decizi să dezvolţi reţeaua de scouteri, fii pregătit, deoarece va dura ceva timp până când investiţiile tale vor fi răsplătite cu jucători capabili. Nu are rost să promovezi jucători dacă nivelul reţelei de scouteri este „jalnic”, de exemplu.

În fiecare săptămână poţi face o investiţie mare (20 000 US$), medie (10 000 US$), sau mică (5 000 US$) în reţeaua de scouteri. Mai multe investiţii minore sunt mai rentabile decât un număr redus de investiţii mari. Cu alte cuvinte, este înţelept să îţi faci planuri pe termen lung – dacă eşti dispus să investeşti şi în viitor o sumă mare în activitatea scouterilor, investițiile mari sunt o cale rapidă de a avea rezultate. Dacă vrei să dezvolţi treptat reţeaua de scouteri, fără a cheltui prea mulţi bani, fă investiţii minore în fiecare săptămână. Întreţinerea reţelei nu te costă nimic, însă dacă nu investeşti regulat, structura se va deteriora rapid. Odată ce nivelul reţelei de scouteri a scăzut, va dura mult până va creşte la loc.

Poţi promova un singur jucător pe săptămână. Dacă nu schimbi suma investită, aceasta va fi aceeaşi ca cea de săptămâna precedentă.

Promovarea unui jucător tânăr în echipa de seniori va costa clubul 2 000 US$.

Informaţiile despre echipa de tineret se pot accesa în sub-meniul „Echipa de tineret”, găsit în meniul echipei tale la "Clubul meu". În acelaşi loc vei putea specifica suma de bani investită în reţeaua de scouteri şi promova, săptămânal, un jucător.

Academia de tineret

A avea o academie de tineret presupune un management activ al echipei de tineret. Angajezi scouteri (căutători de talente), alegi antrenamentul şi decizi formaţia de start şi tacticile. Echipa ta de tineret va juca într-o ligă pe care o alegi; poţi spre exemplu juca într-o ligă împreună cu prietenii şi colegii. Din când în când echipa ta de tineret va putea juca amicale cu alte echipe de tineret din lume.

Formarea unei academii de tineret

Poţi activa academia de tineret din meniul "Clubul Meu", de la "Echipa de tineret"/"Generalităţi". Vei avea un antrenor şi un scouter deja la echipă. Pentru a putea activa academia de tineret trebuie ca investiţia în celalalt sistem de tineret să fie zero. Vei avea imediat şi câţiva juniori pentru ca echipa să poată juca meciuri, însă aceştia sunt doar copii aleşi aleatoriu de la şcoala locală, fără prea mult talent.

Liga de tineret

Echipa ta de tineret va juca într-o ligă aleasă de tine, sau poţi crea altă ligă. O ligă de tineret poate avea 4, 6, 8, 12 sau 16 echipe, iar liga poate fi privată (creatorul ligii face invitaţii) sau publică (oricine poate participa). Creatorul ligii poate alege când se vor juca meciurile ligii. Odată ce liga se umple cu echipe, începe automat.

Scouterii

Când activezi academia de tineret vei primi imediat un scouter. Poţi alege în ce regiune va căuta jucători talentaţi şi îi poţi spune ce tip de jucător să caute. Dacă îi spui să caute un anumit tip de jucător (spre exemplu extreme) îţi va oferi un astfel de jucător în majoritatea cazurilor, dar în general jucătorii vor fi mai slabi.

Poţi angaja scouteri suplimentari dacă doreşti, dar nu poţi avea mai mult de trei (şi mai puţin de unul).O dată pe săptămână fiecare scouter îți va face o ofertă când îl suni.

Dacă ai mai mult de un scouter, poţi obţine o a doua ofertă dacă o refuzi pe prima (şi eventual o a treia). Dar dacă declini prima ofertă nu mai poţi reveni la ea. Odată ce refuzi oferta, decizia este definitivă.

Jucătorii academiei

Academia ta de tineret poate avea maximum 18 jucători simultan. Jucătorii care se alătură academiei vor avea vârste cuprinse între 15 și 16 ani. Majoritatea calităților lor rămân a fi descoperite, deci nu le vei vedea toate calitățile sau personalitatea ca la echipa mare. Pentru a-ţi explora jucătorii va trebui să-i joci pe posturi diferite, pentru a vedea unde se descurcă cel mai bine. Îţi vor fi de folos ratingul de stele, comentariile scouterului şi raportul antrenorului. În urma antrenamentului le vei putea scoate la iveală calităţile - mai multe informaţii în secţiunea dedicată antrenamentului. Indicii suplimentare despre calităţile lor pot fi găsite în raportul de meci.

Meciurile

O dată pe săptămână echipa de tineret joacă meciuri în ligă, iar o dată la 3 săptămâni ai posibilitatea să joci un amical. Dai ordinele din timp şi alegi tacticile, exact ca la echipa mare. Dacă nu trimiţi ordine sau dacă asezarea este incompletă, băieţii îşi vor alege singuri pozitiile pe teren. Mai întâi vor desemna un portar, apoi vor umple locurile disponibile din apărare (max 5), urmate de mijloc (max 5) şi, în fine, de atac (max 3).

Antrenamentul

Juniorii se pot antrena la două lucruri simultan, o abilitate primară şi una secundară. Antrenamentul primar are efect mai mare decât cel secundar. Poţi alege acelaşi tip de antrenament ca primar şi secundar (spre exemplu apărare), dar efectul va fi mai mare dacă alegi două tipuri de antrenament diferite.

Juniorii pot primi antrenament atât din meciurile de ligă cât şi din amicale, deci pot primi de două ori antrenament în aceeaşi săptămână. Efectul antrenamentului dat de meciurile amicale este însă mai mic decât cel dat de meciurile oficiale. Trebuie să setezi tipul de antrenament înainte de începerea meciului. Efectul antrenamentului este vizibil după fluierul de final. Tot după incheierea fiecărui meci, antrenorul îţi va da un raport cu indicii despre progresul jucătorilor. Ţi se va oferi şi şansa de a le dezvălui calităţile:

Pentru calitatea corespunzătoare antrenamentului principal, antrenorul te va informa despre nivelul actual al unui jucător care a jucat cel puţin 44 de minute într-o poziţie antrenabilă (adică a primit ceva mai mult antrenament). La fel şi pentru antrenamentul secundar, însă aici antrenorul te va informa despre potenţialul maxim al unui jucător, nu despre nivelul actual.

Atenţie: Nu vei primi vreun raport despre antrenamentul secundar dacă este de acelaşi fel cu cel principal. Dacă tuturor jucătorilor care au jucat într-o poziţie antrenabilă le-a fost deja dezvăluită acea calitate, antrenorul, fireşte, nu va avea ce să îţi spună. În fine, nu va fi dezvăluită nicio calitate dacă ai mai puţin de 8 jucători pe teren la sfârşitul meciului.

De asemenea, antrenorul îţi va vorbi de obicei despre unul dintre cei trei jucători cu cel mai mare potenţial (nivel maxim al calităţii) pentru o calitate încă neantrenată.

Promovarea în echipa mare

În fiecare săptămână poţi promova câte un junior la echipa mare. Un junior trebuie să aibă cel puţin 17 ani şi să fie membru al academiei de tineret pentru minim 1 sezon (112 zile) pentru a putea fi promovat la seniori. Ţine minte că echipa de seniori nu poate avea mai mult de 50 de jucători. Din momentul în care un jucător împlineşte 19 ani, el nu va mai putea fi folosit în meciurile echipei de tineret. Nu este obligatoriu ca el să părăsească Academia însă nu îl vei mai vedea evoluând pe teren până nu va fi promovat la echipa mare.

Costurile

Când deschizi o academie de tineret plăteşti o taxă unică în valoare de 5 000 US$, plasată la costuri temporare. Administrarea academiei de tineret cu un singur scouter costă 10 000 US$ pe săptămână şi fiecare scouter suplimentar costă 5 000 US$. Vei plăti în plus şi 5 000 US$ ca bonus de semnare în prima săptămână de angajare. Costurile săptămânale ale Academiei vor fi notate sub denumirea "Cheltuieli tineret" în raportul economic săptămânal. Academia de tineret nu are alţi angajaţi, ci se bazează pe părinţi pentru problemele de transport, accidentări, etc, fără costuri suplimentare. În acelaşi timp academiile de tineret nu aduc venituri, spectatorii de la meciuri fiind de obicei părinţii şi prietenii jucătorilor.

Promovarea unui junior de la academie în echipa mare costă 2 000 US$.

În afară de acestea, singurul cost suplimentar este biletul de avion al scouterului, dacă acesta este trimis în altă regiune.

Închiderea academiei

Dacă vrei să dezactivezi academia de tineret, o poţi face între sezoanele echipei de tineret sau dacă echipa de tineret nu face parte din vreo ligă. Trebuie însă ca echipa de tineret să fi funcţionat minim şase săptămâni. De asemenea, poți reporni academia de tineret chiar și în timpul unui sezon, folosind funcția de repornire a academiei, prezentă pe pagina acesteia. Însă această acțiune este ireversibilă și toți jucătorii de tineret, alături de căutătorii de talente vor fi concediați, academia închisă va rămâne în liga ei și va trebui să găsești o nouă ligă pentru academia nouă. Această opțiune poate fi folosită o dată la 3 sezoane (48 de săptămâni).

Opțiunea de restart a echipei de tineret va apărea doar dacă academia a fost inactivă (nu a fost apelat niciun scouter) timp de cel puțin 3 săptămâni sau dacă nu ați sunat scouterul în ultima săptămână și aveți mai puțin de 9 jucători eligibili (sub 19 ani) în lot.

Sistemul de serii

Un sezon Hattrick durează 16 săptămâni: 14 etape (8 echipe în fiecare serie, fiecare jucând împotriva celorlalte de câte două ori), o săptămână pentru baraje şi o săptămână fără activitate în serie.

Structura diviziilor

Numărul de divizii poate diferi de la o ţară la alta dar structura de bază este aceeaşi. De exemplu sistemul de serii italiene arată astfel:

1 Divizia I (Serie A)
4 Divizia II (II.1, II.2, II.3, II.4)
16 Divizia III (III.1, III.2, etc la III.16)
64 Divizia IV (IV.1, IV.2, etc la IV.64)
256 Divizia V (V.1, V.2, etc la V.256)
1024 Divizia VI (VI.1, VI.2, etc. la VI.1024)
1024 Divizia VII (VII.1, VII.2, etc. la VII.1024)
2048 Divizia VIII (VIII.1, VIII.2, etc. la VIII.2048)
2048 Divizia IX (IX.1, IX.2, etc. la IX.2048)
4096 Divizia X (X.1, X.2, etc. la X.4096)
4096 Divizia XI (XI.1, XI.2, etc. la XI.4096)

Reţineţi că, începând cu nivelul VI al ligii, mărimea seriilor se dublează la fiecare al doilea nivel.

Promovare, retrogradare şi baraj

Câştigătorii seriilor fie avansează direct în divizia superioară, fie joacă baraj. În diviziile II-VI câştigătorii de serii cu cele mai multe puncte vor promova direct, iar ceilalţi trebuie să joace baraj. În diviziile inferioare toţi câştigătorii promovează direct. În diviziile impare (VII, IX etc) echipa de pe locul doi promoveaza şi ea direct.

Căştigătorii seriilor care trebuie să joace baraj vor întâlni o echipă care a terminat pe locul 5 sau 6 în divizia superioară. Din câştigătorii seriilor, cei cu cele mai bune rezultate întâlnesc cele mai slabe echipe de pe locurile 6, iar cei cu rezultate mai slabe întâlnesc cele mai puternice de pe locurile 5. Echipa din divizia superioară joacă acasă. Dacă va învinge căştigătorul seriei, cele două echipe fac schimb de locuri. Dacă echipa din divizia superioară câştigă, îşi va păstra locul.

Dacă termini pe locul 7 sau 8 vei fi retrogradat în divizia inferioară (cu excepţia cazului în care eşti în ultima divizie). Deasupra diviziei a VI-a, echipa retrogradată cu cele mai bune rezultate (cea mai bună din cele care au terminat pe 7) va schimba seria cu echipa care promovează cu cele mai bune rezultate. Echipa retrogradată cu cele mai slabe rezultate schimbă locul cu cea mai slabă echipă care a promovat. Dacă retrogradezi din divizia a VI-a (sau mai jos), echipa retrogradată cu cele mai bune rezultate va schimba seria cu echipa promovată cu cele mai slabe rezultate.

În diviziile VII și IX, echipele care încheie sezonul pe locurile 3 și 4 vor juca meciuri de baraj. În diviziile VIII și X, echipele care încheie sezonul pe locul 2 vor juca meci de baraj.

Schimbarea seriei

Dacă echipa ta concurează într-una dintre cele trei divizii inferioare ale ligii, poate deveni posibilă mutarea sa într-o altă serie din aceeași divizie. Pentru a putea beneficia de opțiune, trebuie să existe un loc liber în seria vizată. Vei putea găsi această informație pe pagina seriei, în timpul ferestrei de timp în care ai voie să faci mutarea. De asemenea, dacă administrezi un club adițional ca parte a abonamentului tău Supporter, ține minte că echipelor tale nu le este permis să joace în aceeași serie.

Retrogradarea şi promovarea echipelor bot

La sfârşitul fiecărui sezon toate echipele bot din divizia VI sau mai jos vor retrograda în cea mai joasă divizie existentă. Excepţie fac echipele bot care încheie sezonul pe locul 1 în divizia VI, acestea urmând să promoveze direct sau să joace baraj. Echipele bot din divizia V sau mai sus promovează şi retrogradează în acelaşi fel ca echipele cu manager uman.

Când echipele bot retrogradează, echipe adiţionale vor fi promovate din divizia inferioară pentru a le lua locul. Aceste echipe vor fi selectate dintre "Lucky Losers": echipe care au pierdut meciurile de baraj, sau în unele cazuri echipe care au retrogradat direct. Poți renunța la acest lucru din setările echipei.

Dacă în penultima ligă există mai mulţi boţi decât există manageri în ultima ligă, sistemul închide automat ultima ligă şi astfel face pregătiri pentru asta.

Poziţia în ligă şi rangul

Ordinea poziţiilor din serie este determinată, în ordinea importanţei, de puncte, golaveraj şi goluri înscrise. Poziţia în serie determină rangul care, la rândul lui, determină cine pe cine întâlneşte în meciurile de Cupă şi de baraj. Rangul se bazează, în ordine, pe: nivelul seriei, locul din serie, puncte, golaveraj şi goluri marcate. Pentru rang şi poziţia în ligă: dacă acestea de mai sus sunt egale, se trage la sorţi.

Premii

Dacă termini pe primul, al doilea, al treilea sau al patrulea loc vei primi un premiu în bani. Cât de mult depinde de locul obţinut şi divizia în care a fost obţinut:


Nivelul seriei 1 2 3 4
Divizia I 2 000 000 US$ 1 175 000 US$ 825 000 US$ 500 000 US$
Divizia II 1 350 000 US$ 1 050 000 US$ 750 000 US$ 450 000 US$
Divizia III 1 200 000 US$ 925 000 US$ 675 000 US$ 400 000 US$
Divizia IV 900 000 US$ 700 000 US$ 500 000 US$ 300 000 US$
Divizia V 600 000 US$ 475 000 US$ 325 000 US$ 200 000 US$
Divizia VI 525 000 US$ 400 000 US$ 300 000 US$ 175 000 US$
Alte divizii 450 000 US$ 350 000 US$ 250 000 US$ 150 000 US$

Există şi un bonus de 10 000 US$ pentru golgheterul seriei, care se plăteşte după ultimul meci din serie. Dacă doi jucători sunt la egalitate, ambii proprietari primesc banii, dar dacă cei doi jucători evoluează pentru acelaşi club, banii se vor primi numai o dată.

Bonus promovare

Dacă promovezi direct vei primi o primă de promovare pe lângă banii pentru locul obţinut. Mai mult, promovarea va mări şi clubul fanilor echipei; vei avea cu 10% mai mulţi fani (în mod similar, dacă retrogradezi, vei pierde 10% din fani). Însă dacă beneficiezi de promovare suplimentară, în afara locurilor ce promovează în mod normal, vei primi doar creşterea numărului de fani. Exemple de astfel de situații includ promovările "gratuite" atunci când sunt închise echipe bot și locurile de promovare adiționale adăugate temporar în liga Hattrick International.


Nivelul seriei Promovare directă Promovare după baraj
Divizia I - -
Divizia II 500 000 US$ 175 000 US$
Divizia III 450 000 US$ 150 000 US$
Divizia IV 400 000 US$ 125 000 US$
Divizia V 300 000 US$ 100 000 US$
Divizia VI 200 000 US$ 75 000 US$
Alte divizii 175 000 US$ 50 000 US$

Sistemul de cupe

Participarea într-una din cupele Hattrick este o provocare pentru orice manager, dar şi o modalitate bună de a câştiga experienţă pentru jucătorii tăi şi bani pentru club. Sistemul de cupe din Hattrick a fost creat pentru a oferi o experienţă interesantă echipelor de orice nivel. De asemenea, el a fost creat în aşa fel încât orice echipă are asigurate cel puţin trei meciuri de cupă în orice sezon.

Orice echipă din divizia 6 sau mai sus va juca în Cupa Naţională. Dacă va fi eliminată devreme din aceasta, echipa va participa mai departe într-o cupă de rang inferior. Dacă liga ta are mai mult de şase divizii, va exista de asemenea o Cupă Divizionară pentru fiecare divizie sub nivelul 6. Echipele din aceste divizii (7 sau mai jos) vor juca în respectiva Cupă Divizionară în locul Cupei Naţionale.

Dacă echipa ta este eliminată devreme din Cupa Divizionară, ea va juca de asemenea într-o cupă de rang inferior.

Meciuri cupă

Meciurile de Cupă se joacă întotdeauna la mijlocul săptămânii. Prima rundă a Cupelor Naţionale şi a celor Divizionare are loc înaintea primei etape din sezon. Cupele Challenger sunt formate din echipe eliminate din cele Naţionale sau Divizionare, iar din acest motiv, ele încep cu o săptămână după acestea. Există cupe Challenger separate care corespund fiecărei cupe Naţionale şi Divizionare. Primul tău adversar din cupă şi cupa în care vei juca este anunţat cu o săptămână înainte de meci. În următoarele runde, adversarii şi cupele în care joci sunt anunţate la scurt timp după ce meciurile din actuala cupă vor fi încheiate.

Echipele care intră în competiţie mai târziu sunt mereu clasificate pentru a întâlni echipe care au intrat în competiţie devreme. Dacă echipele au intrat în competiţie în acelaşi timp, echipa cu rangul cel mai bun va juca mereu împotriva celei cu rangul cel mai slab. (În practică, acest lucru înseamnă că dacă rămâi în Cupa Naţională până în turul 5 sau 6, atunci când intri într-o Cupă Challenger vei juca împotriva unei echipe ce a ieşit din Cupa Naţională în tururile 1 sau 2, fără a conta rangul tău normal.)

Echipele sunt mai întâi clasificate în funcţie de divizia în care joacă în acest sezon, apoi în cadrul unei divizii după cum urmează:

1. Echipele active retrogradate
2. Echipele active care nu au retrogradat sau promovat
3. Echipele care au promovat normal
4. Echipele care au beneficiat de promovare suplimentară (înlocuind o echipă bot)
5. Echipele bot, dacă există locuri libere

Echipele din fiecare grupă de mai sus sunt ordonate în funcţie de rangul pe care l-au avut la sfârşitul ultimului sezon. Rangul rămâne acelaşi pe întreaga durată a Cupei.

Echipa cu rang mai bun va juca mereu în deplasare până în ultimele şase tururi ale Cupei, moment din care toate meciurile se vor desfăşura pe teren neutru. Toate meciurile încheiate la egalitate în timpul regulamentar vor intra în prelungiri. Dacă nici după prelungiri nu există o câştigătoare, se vor executa lovituri de departajare. Pentru mai multe informaţii privind executanţii de penalti-uri, vezi capitolul "Formaţia: Experienţă şi confuzie" din manual.

Formatul cupelor

Cea mai importantă cupă în orice ligă este Cupa Naţională. Aceasta este deschisă oricărei echipe din Divizia a 6-a sau mai sus care are un manager uman. Doar cele mai bune echipe vor avea şansa de a câştiga Cupa Naţională, dar orice echipă care accede suficient de departe în competiţie va fi recompensată.

Cu toate acestea, dacă echipa ta este eliminată devreme din Cupa Naţională, vei mai avea o a doua şansă. Dacă eşti eliminat în oricare din primele şase tururi ale Cupei Naţionale, vei primi un loc în una din cele trei Cupe Challenger. Participarea în Cupele Challenger va rămâne atractivă pentru clubul tău, dar premiile sunt mai mici decât în Cupa Naţională. Dacă poţi, rămânerea în Cupa Naţională va fi întotdeauna mai avantajoasă.

Cele trei Cupe Challenger au fost numite iniţial Smarald, Rubin şi Safir. Cupa Smarald are în componenţă orice echipă eliminată din Cupa Naţională în tururile 1 sau 6. Echipele eliminate în tururile 2 şi 5 sunt mutate în Cupa Rubin, iar cele eliminate în tururile 3 şi 4 în Cupa Safir. Cele trei cupe rulează în paralel cu Cupa Naţională şi câte o câştigătoare va fi încoronată în fiecare dintre ele. Luaţi aminte, Cupele Challenger pot avea nume diferite faţă de cele iniţiale în unele ligi.

Echipele care sunt eliminate în turul 1 al Cupei Challenger Smarald şi turul 1 al Cupei Challenger Rubin vor fi mutate într-o Cupă de Consolare. Aceasta nu oferă premii în bani sau alte beneficii, dar câştigătoarea ei primeşte totuşi un trofeu.

În ligi ce au în componenţă mai mult de şase divizii, Cupe Divizionare vor fi organizate de la nivelul 7 în jos. Cupele Divizionare urmăresc o structură similară, având o cupă principală şi trei Cupe Challenger, cât şi o Cupă de Consolare. Singura diferenţă este că premiile în bani sunt mai mici.

Mărimea cupelor este determinată de numărul de echipe ce se califică în cupă care au un manager uman. Se va alege mărimea cea mai mică a cupei în care să aibă loc toate echipele calificate cu manager uman. Odată ce toate echipele cu manager uman sunt adăugate, locurile rămase libere vor fi ocupate de echipe bot.

1. Numărul de echipe calificate cu manager uman este contorizat
2. Cupa cea mai mică, dar care să aibă loc pentru toate echipele cu manager uman, este aleasă
3. Această cupă este completată de echipele cu manager uman
4.Cupa este apoi completată de echipe bot din sistemul de divizii
5. Dacă cupa tot nu este completă, echipe noi de boţi vor fi create strict pentru Cupă


Săptămâna Cupă Naţională Cupă Challenger
(Smarald)
Cupă Challenger
(Rubin)
Cupă Challenger
(Safir)
Cupă de Consolare
Echipe Echipe Echipe Echipe Echipe
1 16384
2 8192 8192
3 4096 4096 4096 4096
4 2048 2048 2048 2048 4096
5 1024 1024 1024 2048 2048
6 512 512 1024 1024 1024
7 256 512 512 512 512
8 128 256 256 256 256
9 64 128 128 128 128
10 32 64 64 64 64
11 16 32 32 32 32
12 8 16 16 16 16
13 4 8 8 8 8
14 2 4 4 4 4
15 - 2 2 2 2
16 - - - - -
  • Echipele care pierd în tururile 1 şi 6 ale Cupei Naţionale vor continua în Cupa Challenger Smarald.
  • Echipele care pierd în tururile 2 şi 5 ale Cupei Naţionale vor continua în Cupa Challenger Rubin.
  • Echipele care pierd în tururile 3 şi 4 ale Cupei Naţionale vor continua în Cupa Challenger Safir.
  • Echipele care pierd în turul 1 al Cupei Challenger Smarald și turul 1 al Cupei Challenger Rubin vor continua în Cupa de Consolare.

Efecte asupra echipei

Un aspect important al Cupelor este varietatea de opţiuni tactice pe care o prezintă. Rămânerea în Cupă pentru o perioadă indelungată oferă mai multe meciuri competitive, ceea ce înseamnă la rândul lor oportunităţi multiple de a creşte încrederea în sine şi spiritul echipei pentru confruntările din ligă. Meciurile din Cupă oferă de asemenea experienţă mai multă jucătorilor tăi, ceea ce, în coroborare cu vânzările crescute de bilete, fac un parcurs mai lung în cupă valoros. Acestea fiind zise, nu toate Cupele vor influenţa echipa ta la fel.

Cartonaşele şi accidentările sunt prezente în toate cupele. Dacă primeşte un cartonaş într-un meci de cupă, jucătorul tău poate fi suspendat într-un viitor meci din ligă.

Spiritul echipei, încrederea în sine şi starea fanilor: Doar meciurile din Cupele Naţionale şi Divizionare vor avea un efect asupra acestor valori. Meciurile jucate în orice altă cupă vor fi similare unui meci amical în ceea ce priveşte impactul asupra spiritului echipei, încrederii în sine şi a stării suporterilor.

Experienţa: Meciurile din Cupele Naţionale şi Divizionare aduc jucătorilor experienţă dublă faţă de un meci din ligă. Meciurile din Cupele Challenger şi de Consolare aduc jumătate din experienţa primită într-un meci din ligă.

Venit cupă

Vânzările de bilete sunt un beneficiu important al unui parcurs bun în Cupă. Cu cât progresezi mai mult într-o Cupă, cu atât mai mulţi spectatori vor veni la meciuri, iar profitul generat va fi mai mare. Cupa Naţională şi cele Divizionare sunt considerabil mai atractive pentru fani decât corespondentele lor Challenger şi de Consolare. În timp ce un meci de Cupă Naţională sau Divizionară (cel puţin în rundele finale) poate atrage un număr de spectatori similar celor din ligă, restul cupelor pot fi comparate mai degrabă cu amicalele în ceea ce priveşte asistenţa. Cupa Naţională Challenger va atrage de trei ori mai mulţi spectatori decât ar atrage un amical internaţional dintre cele două echipe. Similar, Cupa Naţională de Consolare va atrage doar de două ori mai mulţi, la fel ca şi Cupele Divizionare Challenger. Cupele Divizionare de Consolare vor atrage cu 50% mai mulţi spectatori decât acelaşi amical internaţional.

Echipa gazdă va primi 67% din încasările de bilete, în vreme ce echipa oaspete primeşte restul de 33%. În ultimele şase runde, echipele vor împărţi încasările 50-50. În general, fanii nu sunt foarte interesaţi de primele runde ale cupei, dar interesul lor va creşte pe măsură ce competiţia avansează. Este de asemenea adevărat că fanii unei echipe dintr-o divizie mai joasă vor dori să vadă un meci împotriva unei echipe dintr-o divizie superioară, dar acest lucru nu este valabil şi invers. Cele mai bune echipe din cupă vor primi şi premii în bani, după cum arată tabelul de mai jos. Nu există premiu pentru golgheterul competiţiei.

Cupă Naţională

Rezultat Cupă Naţională Cupă Challenger Cupă de Consolare
Câştigătoare 1 500 000 US$ 300 000 US$ -
Finalistă 1 000 000 US$ 150 000 US$ -
Semi-finalistă 750 000 US$ 100 000 US$ -
Sfert-finalistă 500 000 US$ 50 000 US$ -
Eliminată în primele 16 250 000 US$ 25 000 US$ -
Eliminată în primele 32 200 000 US$ - -
Eliminată în primele 64 180 000 US$ - -
Eliminată în primele 128 160 000 US$ - -
Eliminată în primele 256 140 000 US$ - -
Eliminată în primele 512 120 000 US$ - -

Cupă divizionară

Rezultat Cupă divizionară Cupă Challenger Cupă de Consolare
Câştigătoare 300 000 US$ 150 000 US$ -
Finalistă 150 000 US$ 100 000 US$ -
Semi-finalistă 100 000 US$ 50 000 US$ -
Sfert-finalistă 50 000 US$ 25 000 US$ -
Eliminată în primele 16 25 000 US$ - -

Amicale

Ca să antrenezi toţi jucătorii pe poziţiile corecte, apelează la amicale dacă nu joci în cupă. Este ocazia pentru a juca rezervele, precum şi oportunitatea de a testa formaţii şi ordine de joc noi. Sau pur şi simplu competiţia cu prietenii.

Obţinerea unui amical

Cea mai uşoară cale să gaseşti un amical este adăugarea echipei tale în urna de amicale de la "Provocări". Meciurile se vor stabili automat.

Dacă ai ieşit din cupă şi nu ţi-ai programat încă un amical, poţi provoca orice adversar care nu are nici el vreun meci programat. Unii nu pot fi însă provocaţi din cauza preferinţelor pe care şi le-au ales sau a statutului Licenţei lor de Manager.

Toate provocările sunt arătate la pagina "Provocări". Imediat ce o provocare este acceptată, amicalul creat apare pe pagina cu meciuri şi poţi da ordine pentru el.

Amicale în intersezon

În timpul săptămânilor 15 şi 16 ale unui sezon, poţi avea programate meciuri amicale în timpul weekendului, atâta timp cât echipa nu are de jucat un meci de baraj.

În această perioadă, felul în care poți provoca pe cineva va funcționa puțin diferit. Când faci o provocare, va apărea un meniu drop-down, unde vei putea selecta tipul provocării (pentru weekend sau mijlocul săptămânii).

Perioada în care poți programa pentru meciuri amicale de weekend, indiferent dacă ele sunt internaționale sau naționale, va fi între luni la ora 06:00 și vineri la ora 23:59.

Tipuri de meciuri amicale

Există două tipuri de meciuri amicale: Meci amical (normal) şi meci amical (tip Cupă). Cu "reguli cupă" meciul este decis după prelungiri (şi poate chiar penaltiuri) dacă este egal după 90 de minute.

Amicale internaţionale

Poţi alege să joci în afara ţării sau să inviţi o echipă din altă ţară pe arena ta. Dacă joci în străinătate meciul va fi jucat la ora de joc a ţării respective. Spre exemplu, dacă joci în Portugalia meciul va fi jucat la ora obişnuită a meciurilor de miercuri din Portugalia (9:45 CET).

Indiferent unde călătoreşti, echipa va pleca la 6:00 PM (CET) marţea şi se va întoarce la 8:00 AM (CET) joia. Amicalele internaţionale trebuie stabilite până marți, cel mai târziu la 6:00 PM (CET), şi nu mai poţi stabili alt amical până joi după întoarcerea echipei. Dacă echipa ta nu a jucat într-un amical internaţional, poţi trimite provocări pentru amicale internaţionale începând cu ora 6:00 AM joia.

Fiecare deplasare internaţională va costa 6 000 US$, dar amicalele internaţionale tind să atragă un număr mai mare de spectatori.

Diverse

Audienţa la un meci amical este simţitor mai scăzută decât la un meci oficial. Amicalele tip Cupă sunt mai atrăgătoare decât cele normale, iar amicalele internaţionale sunt şi mai atractive.

Încrederea în sine şi spiritul echipei nu sunt afectate, ca de altfel nici fanii sau starea lor. Mai mult, riscul de accidentări nu este mai redus pentru că e amical.

Jocul pe teren neutru

Dacă doreşti să joci un amical fără ca vreuna dintre echipe să aibă avantajul terenului propriu, poţi alege jucarea pe teren neutru. Dar dacă jucaţi pe un stadion din propria regiune tot veţi primi avantajul terenului propriu (chiar dacă echipa vă este notată ca echipă oaspete). Deţinătorul stadionului nu primeşte bani pentru aceste amicale.

Nu are importanţă unde alegi să joci, orice meci disputat împotriva unei echipe străine va fi considerat un amical internaţional.

Turnee

Turneele sunt un sistem competiţional suplimentar pentru echipele din Hattrick. Te poţi alătura turneelor oficiale tip ladder pentru a deveni "King of the hill", sau poţi juca în turnee create chiar de manageri.

Notă: poţi juca meciuri amicale obişnuite în fiecare săptămână chiar dacă participi la un turneu.

Turneele proprii

Trebuie să fii Supporter Gold, Platinum sau Diamond pentru a crea un turneu. Ca utilizator non-Supporter poți crea doar turnee "Avansate". Creatorul decide mărimea, denumirea, trofeul etc., urmând ca apoi să-i invite pe ceilalţi manageri. Supporterii Gold sau Platinum se pot alătura gratis unui singur turneu "Simplu" concomitent, dar trebuie să achiziţioneze credite pentru restul. Alţii se pot alătura prin Hattrick Gears. Supporterii Diamond pot participa la un turneu "Simplu" și 10 turnee concomitent folosind opțiunea "Avansat", și nu vor fi taxaţi cu Credite pentru aceste participări.

Când turneul este umplut de echipe, el va începe automat şi se va crea un forum special. Dacă turneul simplu nu este încă plin cu 72 de ore înainte de începutul primului meci, startul va fi amânat cu o săptămână. Turneele avansate vor fi decalate dacă nu sunt pline cu 24 de ore înaintea începerii meciului, iar meciurile vor fi mutate în ziua următoare, dacă e posibil.

Meciurile din turnee „simple” se joacă o dată pe săptămână, lunea, în timp ce meciurile turneelor „avansate” se pot juca oricând în timpul săptămânii.

Meciurile din turnee (ladder şi altele)

Meciurile se joacă pe teren neutru şi nu aduc încasări din biletele spectatorilor (sau membri noi în clubul fanilor).

Toate meciurile din turnee folosesc aceleaşi date ca meciurile obişnuite. Vor fi luate în considerare forma, calităţile, experienţa, accidentările jucătorilor tăi din ziua meciului şamd. Există totuşi două excepţii: turneele au propriul sistem de cartonaşe, iar spiritul echipei şi încrederea au valori fixe. Vezi detaliile mai jos.

Niciun efect după meci

Turneele nu au niciun efect asupra echipei sau jucătorilor tăi după meci. Aşadar, jucătorii nu primesc antrenament sau experienţă în urma acestor meciuri, iar meciurile însele nu afectează experienţa cu aşezările, spiritul echipei etc.

Detalii

Aici găseşti toate detaliile despre turnee de care ai nevoie:

  • Spiritul echipei: Spiritul echipei are o valoare fixă (mulţumiţi) în meciurile din turnee.
  • Încrederea echipei: Încrederea are o valoare fixă (minunată) în meciurile din turnee.
  • Accidentările: Nu vor exista accidentări în meciurile din turnee, însă un jucător accidentat deja într-un meci din Hattrick-ul "normal" nu va putea juca într-un meci din turneu.
  • Cartonaşele (în turneele proprii): Turneele au propriul sistem de cartonaşe. Orice cartonaş primit într-un meci de turneu e luat în considerare doar în acel turneu (nu şi în Hattrick-ul "normal") şi vice-versa, deci un jucător suspendat în Hattrick-ul normal poate juca într-un turneu.
  • Cartonaşele (în turneele tip ladder): Cartonaşele nu contează deloc în turneele tip ladder.
  • Antrenamentul: Jucătorii nu primesc antrenament în meciurile din turnee.
  • Experienţa: Jucătorii nu câştigă experienţă în meciurile din turnee.
  • Formaţiile: Experienţa cu aşezările din Hattrick-ul "normal" e folosită şi în meciurile din turnee. Totuşi, aceste meciuri nu îmbunătăţesc în vreun fel experienţa.

Turneele tip ladder

Într-o competiţie tip ladder, scopul tău e să ajungi la vârful ierarhiei ("King of the hill") şi apoi să rămâi acolo cât mai mult cu putinţă. Pentru a ajunge la vârf trebuie să provoci echipe mai bine clasate în ierarhie şi să le iei locul.

Reguli pentru provocări

Poţi provoca numai anumite echipe, în funcţie de locul tău în ierarhie.

  • Poz 2-5: Pot provoca doar echipele aflate imediat deasupra lor în ladder.
  • Poz 6-11: Poate provoca echipe aflate cu 1-2 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 5.
  • Poz 12-18: Poate provoca echipe aflate cu 1-3 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 10.
  • Poz 19-39: Poate provoca echipe aflate cu 1-5 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 16.
  • Poz 40-63: Poate provoca echipe aflate cu 1-7 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 35.
  • Poz 64-99: Poate provoca echipe aflate cu 1-10 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 57.
  • Poz 100-129: Poate provoca echipe aflate cu 1-15 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 90.
  • Poz 130-169: Poate provoca echipe aflate cu 1-25 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 115.
  • Poz 170-199: Poate provoca echipe aflate cu 1-35 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 145.
  • Poz 200-249: Poate provoca echipe aflate cu 1-50 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 165.
  • Poz 250-599: Poate provoca echipe aflate cu 1-75 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 200.
  • Poz 600-1099: Poate provoca echipe aflate cu 1-100 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 525.
  • Poz 1100-2499: Poate provoca echipe aflate cu 1-250 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 1000.
  • Poz 2500-5499: Poate provoca echipe aflate cu 1-500 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 2250.
  • Poz 5500+: Poate provoca echipe aflate cu 1-1000 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 5000.

Utilizatorul care provoacă este cel care plăteşte pentru meci, iar echipa provocată acceptă automat. Meciul se joacă la 24 de ore de la trimiterea provocării. Dacă meciul este câştigat de utilizatorul care a trimis provocarea, Creditul îi va fi returnat.

Schimbări de poziţie după meci

Dacă provoci o echipă şi câştigi, îi iei locul în ierarhie. Echipa provocată trece cu un loc mai jos (efect valabil pentru orice alte echipe aflate între voi în ierarhie).

Exemplu: Echipa A se află pe locul 54 şi provoacă Echipa B, momentan pe 47. Dacă A câştigă, îi ia lui B locul 47. B este mutată mai jos, pe poziţia 48, echipa care deţinea poziţia 48 este mutată pe 49, echipa de pe 49 este mutată pe 50 şi aşa mai departe.

Dacă pierzi, ambele echipe rămân unde sunt.

Perioade de graţie

După un meci la care ai fost provocat, alte echipe nu te pot provoca vreme de 12 ore (de la începutul ultimului meci). Vei avea astfel o perioadă de graţie pentru a urca în ierarhie provocând alte echipe.

După un meci la care ai trimis tu provocarea, nu poţi provoca altă echipă vreme de 12 ore (de la începutul ultimului meci). Alte echipe vor avea astfel şansa să te provoace, şi vor fi împiedicate totodată scenariile în care, de exemplu, locul 2 provoacă imediat locul 1, locului 3 fiindu-i imposibil să-l provoace şi să-i ia locul.

Echipele naţionale

În Hattrick, ca și în viața reală, există echipe naționale care să concureze una contra celeilalte. Dar în Hattrick tu ești cel ce alege antrenorul echipei naționale. Fiecare țară din joc are o echipă națională de seniori și una U21, formată din jucători care au 21 de ani sau mai puțin. Asta înseamnă că fiecare țară are doi antrenori, ambii aleși de către comunitate. Formatul Campionatului Mondial s-a schimbat în sezonul 77 (17 ianuarie 2021).

Competițiile echipelor naționale

Echipele naționale concurează între ele în trei turnee conectate între ele. Campionatele continentale, Cupa Națiunilor și Campionatul Mondial. Ciclul competițional durează două sezoane. Începe cu campionatele continentale din Europa, America, Africa și Asia-Oceania și se termină cu Campionatul Mondial.

Cupa Națiunilor este un turneu mai puțin important, deschis echipelor ce nu participă la Campionatul Mondial și care este jucat în paralel cu această competiție.

Echipele naționale au propriul sistem de cartonașe (roșii, galbene) față de echipele de club. Prin urmare, orice cartonaș primit într-un meci de NT/U21 va conta pentru partidele următoare din acea competiție. În mod similar, dacă un jucător încasează un cartonaș roșu la echipa de club el va putea juca pentru echipa națională în meciul imediat următor. Cartonașele se resetează la finalul fiecărei competiții în parte sau în momentul în care echipa este eliminată din acea competiție.

Campionatele continentale

Fiecare echipă națională are garantat un loc în campionatele continentale. Această competiție are grupe de câte 6 echipe, grupe care se bazează pe clasamentele echipelor naționale (vezi mai jos).

Campionatele continentale au un format tur-retur (deci două manșe) și durează 10 saptămâni. Apoi urmează sferturile de finală, semifinalele și finala în ultima săptămână.

Cele mai bune 8 echipe din fiecare regiune, pe baza pozițiilor lor, a numărului de puncte, a golaverajului și a numărului de goluri marcate, vor juca în sferturi, semifinale și finale, timp în care restul antrenorilor de naționale își pot programa amicale în ziua de vineri. În sferturi, cele mai bine patru echipe (în funcție de poziție, puncte, diferență de goluri sau random, în cazul în care celelalte criterii sunt la egalitate perfectă) le întâlnesc pe celelalte patru echipe calificate în această fază a competiției (împerecherea se face random). Două echipe din aceeași grupă nu se vor întâlni în meci direct în sferturi. Câștigătorul este desemnat ca fiind campion continental și va primi medalia de aur. Medaliile de argint și bronz sunt decernate echipelor de pe locul 2 respectiv 3-4.

Campionatul Mondial

Campionatul Mondial începe în săptămâna 13 a primului sezon și durează restul sezonului 1 și întreg sezonul 2. Are 5 runde, semifinale și finala.

Cele 96 de echipe participante în runda 1 for fi împărțite în 16 grupe a câte 6 echipe, jucându-se în sistem tur-retur. Primele 4 din fiecare grupă vor merge în runda a doua, restul fiind eliminate.

Runda a doua va avea 16 grupe a câte 4 echipe fiecare, primele două mergând mai departe în runda a treia.

În runda a treia vom avea 8 grupe a câte 4 echipe, unde fiecare echipă va juca doar o dată cu fiecare, pe un teren neutru. Primele două clasate vor juca în runda a patra.

Rundele 4 și 5 vor avea 4 respectiv 2 grupe, a câte 4 echipe. Fiecare echipă va juca una împotriva celeilalte, tot o dată, tot pe teren neutru, primele două promovând mai departe.

Semifinalele și finala se joacă pe teren neutru. Câștigătorul finalei va fi numit campionul mondial și va primi medalia de aur. Medaliile de argint și de bronz vor reveni finaliștilor.

Înainte de fiecare rundă, spiritul echipei și încrederea în sine vor fi resetate total sau parțial la valoarea de resetare. De exemplu, dacă spiritul curent este la nivelul 9 și valoarea de resetare este la nivelul 5, odată cu resetarea la 80%, spiritul echipei va scădea cu (9 - 5) * 0.8 = 3.2 niveluri. Ia aminte că valoarea de bază (valoarea medie către care se deplasează în mod obișnuit spiritul echipei și încrederea în sine) rămâne neschimbată, la 5.0.

Cupa Națiunilor

Echipele care nu au reușit să se califice la Campionatul Mondial vor juca în Cupa Națiunilor, turneu ce va avea loc în același timp cu Campionatul Mondial. Turneul este jucat în format elvețian, similar cu cel din trofeul Săptămâna Suporterilor.

Acesta nu este numai un turneu de consolare, dar poate fi important pentru echipele mici, deoarece clasamentele finale din această competiție vor fi folosite drept criteriu de stabilire a urnelor pentru următorul campionat continental. La finalul Națiunilor, pe durata semifinalelor și finalei Campionatului Mondial, cele mai bune 8 echipe vor juca într-un turneu eliminatoriu, câștigătorul primind trofeul.

Pe durata Cupei Națiunilor jucătorii nu se pot accidenta, dar cartonașele vor funcționa ca în orice alt turneu. Experiența cu formațiile va trece din Campionatul Continetal și va fi actualizată la nivelul normal după fiecare meci din Cupa Națiunilor.

Câștigătorului îi este acordat trofeul Cupei Națiunilor.

Calificările pentru Campionatul Mondial

96 de echipe vor promova din campionatele continentale la Campionatul Mondial.

Fiecare continent are alocat un număr de locuri la Cupa Mondială, care sunt oferite celor mai bune echipe din fiecare grupă a Campionatului Continental. După cum se poate vedea din tabelul de mai jos, Europa are 32 de locuri, Asia și Oceania au 21, Africa are 12 și Americile au 20.


Continent Număr total de echipe Locuri în Campionatul Mondial
Europa 48 32 (4 echipe promovate / grupă)
Asia - Oceania 42 21 (3 echipe promovate / grupă)
Africa 24 12 (3 echipe promovate / grupă)
America 30 20 (4 echipe promovate / grupă)

Un număr de invitații vor fi atribuite echipelor ce nu s-au calificat direct din Cupele Regionale. Având 11 invitații disponibile, cele mai bune 22 de echipe ce nu s-au calificat, pe baza punctelor și golaverajului și a numărului de goluri marcate în grupe, vor fi alese pentru playoff.

În acest playoff, echipa cu cea mai înaltă clasare va juca cu echipa ce are cea mai joasă clasare. Echipa cu a doua cea mai înaltă clasare va juca cu echipa ce are a doua cea mai joasă clasare și așa mai departe. Playoff-ul se joacă în două manșe, una acasă și alta în deplasare, având o resetare totală a spiritului echipei și a încrederii echipei înainte de primul meci. În cazul unei egalități, a doua manșă va avea prelungiri și lovituri de la 11 metri.

Clasarea echipei naționale

Fiecare echipă națională are clasarea proprie, care va fi folosită la stabilirea urnelor din Campionatele Continentale. Ultimele 5 sezoane afectează această clasare, dar efectul se va pierde in timp, fapt ce înseamnă că cea mai veche performanță va conta cel mai puțin la stabilirea rangului.

Sunt 3 factori ce afectează rangul echipei: rezultatul fiecărui meci (M), importanța lui (I) și cât de puternic a fost adversarul (T). Mai precis, formula folosită la calculul evalăurilor va fi P=M*I*T


Rezultatul Meciului (M) Puncte Importanța Meciului (I) Puncte
Victorie 3 Semifinale sau finală de Campionat Mondial 4
Egaluri 1 Restul rundelor Campionatului Mondial 2.5
Înfrângeri 0 Finalele Continentale 3
Victorii la lovituri de la 11 metri 2 Restul meciurilor din cupa continentală 2
Înfrângeri la lovituri de la 11 metri 1 Cupa Națiunilor 1
Amicale 0

Pentru T, vom scădea clasamentul oponentului din valoarea 250

Clasarea finală este media ponderată punctelor (P) din ultimele 5 sezoane, puncte ce au ponderile de 100%, 70%, 50%, 30% și 20%, unde ponderea de 100% este dată sezonului curent, iar cea de 20% este dată punctelor de acum 4 sezoane. Clasamentele sunt actualizate după fiecare meci.

Tragerile la sorți ale campionatelor continentale

Pentru clasificările pentru campionatele continentale vom folosi clasările echipelor naționale pentru crearea urnelor valorice. Prima poziție din fiecare grupă este rezervată echipelor de vârf. Aici, grupa 1 va avea prima echipă valorică, grupa 2 o va avea pe a doua, etc. Apoi vom avea 5 urne, una pentru fiecare poziție din grupă, urne umplute cu restul echipelor, sortate după clasament. De exemplu, în campionatele americane avem 5 grupe a 6 echipe. Primele poziții din fiecare grupă sunt umplute de către primele 5 echipe, pe baza clasificării lor. Poziția a doua poate fi umplută cu echipele din pozțiile 6 - 10, a treia va avea echipele din pozițiile 11 - 15, etc. Pe durata tragerii la sorți, vom extrage toate grupele până când urnele vor fi golite și grupele populate.

Tragerea la sorți pentru Campionatul Mondial

Rezultatul echipei la campionatul continental va determina plasarea în urne la tragerea pentru Campionatul Mondial. Sunt 16 grupe în prima rundă din Campionatul Mondial și prima echipă din fiecare grupă este plasată automat. Cea mai bună echipă europeană din fazele grupelor din cupa regională (EU #1, din tabelul de mai jos) va fi mereu echipa care va ajunge în grupa 1. Echipa plasată a 8-a din zona americană va fi mereu prima echipă din grupa a șaisprezecea.

Odată ce unei echipe i-a fost atribuită o grupă, toate celelalte echipe sunt alese printr-o tragere la sorți în direct. Clasificarea din campionatele continentale este foarte importantă, dar în loc să atribuim grupele direct, echipele vor fi puse în urne valorice. Dacă ne uităm în tabelul de mai jos, în coloana pentru ”echipa 2”, 4 echipe vor fi puse în prima urnă. Acestea sunt echipele clasificate pe locurile 8, 7, 6 și 5 din Africa. Din această urnă sunt plasate echipele de pe pozitia secundă din grupele 1-4, în funcție de rezultatul tragerii la sorți. 4 echipe noi intră în a doua tragere la sorți, pentru grupele 5-8. Procesul continuă până când toate cele 6 echipe au fost introduse în cele 16 grupe.

Sistemul este unul determinist, asigurând că nu vom avea cele mai bune echipe de pe cele mai puternice continente în aceeași grupă. Dar, în același timp, am vrut să introducem un element aleatoriu astfel încât antrenorii să nu poată determina cum vor arăta grupele Campionatului Mondial atunci când se află în campionatele continentale, deoarece acest lucru ar putea face ca unele echipe să piardă intenționat, pentru o poziție mai bună în Campionatul Mondial. De asemenea, tragerea la sorți va fi mai plăcută.


Grupa Echipa 1 Echipa 2 Echipa 3 Echipa 4 Echipa 5 Echipa 6
1 EU#1 AFR#8
Urna#1
AME#9
Urna#5
ASO#16
Urna#9
EU#17
Urna#13
Inv#11
Urna#17
2 EU#2 AFR#7
Urna#1
AME#10
Urna#5
ASO#15
Urna#9
EU#18
Urna#13
Inv#10
Urna#17
3 EU#3 AFR#6
Urna#1
AME#11
Urna#5
ASO#14
Urna#9
EU#19
Urna#13
Inv#9
Urna#17
4 EU#4 AFR#5
Urna#1
AME#12
Urna#5
ASO#13
Urna#9
EU#20
Urna#13
Inv#8
Urna#17
5 EU#5 AFR#4
Urna#2
AME#13
Urna#6
ASO#12
Urna#10
EU#21
Urna#14
Inv#7
Urna#18
6 EU#6 AFR#3
Urna#2
AME#14
Urna#6
ASO#11
Urna#10
EU#22
Urna#14
Inv#6
Urna#18
7 EU#7 AFR#2
Urna#2
AME#15
Urna#6
ASO#10
Urna#10
EU#23
Urna#14
Inv#5
Urna#18
8 EU#8 AFR#1
Urna#2
AME#16
Urna#6
ASO#9
Urna#10
EU#24
Urna#14
Inv#4
Urna#18
9 AME#1 ASO#8
Urna#3
AME#17
Urna#7
EU#16
Urna#11
EU#25
Urna#15
Inv#3
Urna#19
10 AME#2 ASO#7
Urna#3
AME#18
Urna#7
EU#15
Urna#11
EU#26
Urna#15
Inv#2
Urna#19
11 AME#3 ASO#6
Urna#3
AME#19
Urna#7
EU#14
Urna#11
EU#27
Urna#15
Inv#1
Urna#19
12 AME#4 ASO#5
Urna#3
AME#20
Urna#7
EU#13
Urna#11
EU#28
Urna#15
ASO#21
Urna#19
13 AME#5 ASO#4
Urna#4
AFR#9
Urna#8
EU#12
Urna#12
EU#29
Urna#16
ASO#20
Urna#20
14 AME#6 ASO#3
Urna#4
AFR#10
Urna#8
EU#11
Urna#12
EU#30
Urna#16
ASO#19
Urna#20
15 AME#7 ASO#2
Urna#4
AFR#11
Urna#8
EU#10
Urna#12
EU#31
Urna#16
ASO#18
Urna#20
16 AME#8 ASO#1
Urna#4
AFR#12
Urna#8
EU#9
Urna#12
EU#32
Urna#16
ASO#17
Urna#20

EU: Europa
AME: America
AFR: Africa
ASO: Asia / Oceania
I: Locuri invitaționale

Alegeri

Alegerile au loc la începutul sezonului, începând la două zile după finala Campionatului Mondial. La fiecare al doilea sezon vei alege atât antrenorul echipei mari cât și antrenorul echipei de tineret. Fiecare antrenor are un mandat de două sezoane, mandat ce se încheie la aproximativ o săptămână după finala Mondialului. Trebuie rețiunt că trebuie să fi jucat Hattrick timp de minimum un sezon pentru a putea vota în alegerile echipelor naționale.

Puterea de vot

Poți vota o singură dată pe durata alegerilor. Totuși, votul tău poate avea o pondere mai mare, la final. Sistemul ponderilor recompensează dedicarea față de joc, dar scopul principal este de a îngreuna manipularea alegerilor.

Dacă ai o echipă locală, vei putea vota pentru prima dată după un sezon în joc. Vei câștiga un al doilea vot după 5 sezoane în joc, al treilea după 10 sezoane și al patrulea după 15 sezoane. Echipele locale pot primi astfel un total de 4 voturi.

Dacă ai o echipă adițională într-o altă ligă, mai puțin Hattrick International, vei primi primul vot după două sezoane și un al doilea vot după 10 sezoane.

Toți utilizatorii primesc până la două voturi de activitate, în funcție de cât de activi au fost la gestionarea echipelor. Nu vom explica, mai precis, cum funcționează pentru a face mai grea manipularea acestora, dar au fost proiectate pentru a fi foarte ușor de realizat, dacă ești un proprietar activ, dar foarte greu de realizat în caz contrar. Nu uita că tu, ca utilizator, nu vei vedea exact ponderea pe care o ai. Doar vom explica principiile din spatele sistemului.

Jucătorii echipei naționale

Antrenorul naționalei alege 26 de jucători, de la echipe cu proprietari reali, care să aibă naționalitatea potrivită. Jucătorii de la U21 trebuie să aibă minim 19 ani, iar cei de la seniori trebuie să aibă minim 22 de ani. Odată aleși, antrenorul poate vedea aceleași date pentru jucătorii naționalei ca și tine, pentru echipa ta.

Fiecare echipă națională are propria experiență cu formațiile, iar la începutul fiecărui campionat continental, antrenorii vor avea o săptămână să aleagă 6 formații care vor avea experiență formidabilă, restul începând de la slab. Această săptămână începe din momentul în care sunt aleși în funcție și ține până la resetarea Spiritului și Încrederii Echipei în ziua dinaintea primului meci al campionatelor continentale și la saptămâna 12. Acestea se resetează în săptămâna a treisprezecea.

A avea un jucător la națională

Dacă un jucător de-al tău este ales la națională, abilitatea lui de a juca pentru echipa ta va rămâne neschimbată. Meciurile naționalei și cele de club se joacă în zile separate, deci îl poți folosi întotdeauna. Meciurile echipei naționale nu-i vor da jucătorului tău vreun antrenament, dar există riscul ca acesta să se accidenteze îm timp ce joacă sub culorile patriei sale.

Dacă un jucător al tău joacă pentru echipa națională, clubul tău are câteva beneficii:

- Vei primi o reducere a salariului său cu 33% până la 40%, în funcție de echipa în care joacă: dacă joacă la o echipă din țara sa natală sau la una din străinătate.

- Jucătorul primește multă experiență. Cantitatea de experiență primită variază cu tipul meciului. În ordine descendentă avem semifinalele și finalele Campionatului Mondial, meciuri de Campionat Mondial, sferturi, semifinale și finale de cupă continentață, Cupa Națiunilor și amicalele naționalelor.

- Dacă un jucător se accidentează și trebuie să părăsească meciul în timp ce joacă pentru naționala sa, clubul primește o compensație în valoare de 100% din salariul de bază înmulțit cu numărul de săptămâni care este estimat că va dura accidentarea. Asta pe lângă reducerea de salariu.

Nu sunt accidentări în meciurile amicale ale echipelor naționale.

Nu uita că nu ar trebui să subminezi echipele naționale prin sabotarea jucătorilor ce se află în loturile acestora. Administratorii Echipelor Naționale (NTA), în ultimă instanță, pot pune jucătorii pe piața de transferuri pentru a evita un sabotaj.


Dacă vrei să candidezi sau dacă vrei mai multe informaţii, îți recomandăm să citeşti regulile pentru echipele naţionale.

Programul Campionatului Mondial - Sezonul 1

Săpt Lun Mar Mie Joi Vin Sâm Dum
1 Alegeri Perioadă de votare Alegeri Perioadă de votare Alegeri Perioadă de votare Alegeri Perioadă de votare Alegeri Perioadă de votare/Tragere la sorți în direct
/Amicale
Alegeri Perioadă de votare Alegeri Perioadă de votare
2 Alegeri
Rezultate
- - - Amicale - -
3 - - Resetare S.E./Î.E. 100% resetare - C.C. Meciul 1 - -
4 C.C. Meciul 2 - - - C.C. Meciul 3 - -
5 C.C. Meciul 4 - - - C.C. Meciul 5 - -
6 - - - - C.C. Meciul 6 - -
7 - - - - C.C. Meciul 7 - -
8 - - - - C.C. Meciul 8 - -
9 - - - - C.C. Meciul 9 - -
10 - - - - C.C. Meciul 10 - -
11 - - - - C.C. Sferturi de Finală - Resetare S.E./Î.E. 100% resetare
(Numai wildcard-uri)
12 C.C. SemifinaleInv Meciul 1 - - - C.C. FinalăInv Meciul 2 - Tragere la sorți în direct
13 - - Resetare S.E./Î.E. 100% resetare - C.M. R1 Meciul 1 - -
14 C.M. R1 Meciul 2 - - - C.M. R1 Meciul 3 - -
15 - - - - C.M. R1 Meciul 4 - -
16 - - - - C.M. R1 Meciul 5 - -

Programul Campionatului Mondial - Sezonul 2

Săpt Lun Mar Mie Joi Vin Sâm Dum
1 - - - - C.M. R1 Meciul 6 - -
2 - - - - C.M. R1 Meciul 7 - -
3 - - - - C.M. R1 Meciul 8 - -
4 - - - - C.M. R1 Meciul 9 - -
5 - - - - C.M. R1 Meciul 10 - -
6 - - Resetare S.E./Î.E. 80% resetare - C.M. R2 Meciul 1 - -
7 C.M. R2 Meciul 2 - - - C.M. R2 Meciul 3 - -
8 C.M. R2 Meciul 4 - - - C.M. R2 Meciul 5 - -
9 - - - - C.M. R2 Meciul 6 - -
10 - - Resetare S.E./Î.E.60% resetare - C.M. R3 Meciul 1 - -
11 C.M. R3 Meciul 2 - - - C.M. R3 Meciul 3 - -
12 - - Resetare S.E./Î.E. 40% resetare - C.M. R4 Meciul 1 - -
13 C.M. R4 Meciul 2 - - C.M. R4 Meciul 3 - -
14 - - - - C.M. R5 Meciul 1 - -
15 C.M. R5 Meciul 2 - - - C.M. R5 Meciul 3 - -
16 C.M. Semifinale - - C.M. Finală - -

C.C.: Cupa Continentală
C.M.: Campionatul Mondial
W.: Wildcard
S.E.: Spiritul Echipei
Î.E.: Încrederea Echipei

Hattrick Masters

Hattrick Masters este turneul internaţional pentru toate campioanele naţionale şi câştigătoarele cupelor. Se joacă vreme de patru săptămâni, începând cu etapa a 4-a a fiecărui sezon. Meciurile au loc lunea de la ora 16:00 şi joia de la ora 20:00.

Meciurile

La Masters pot participa 256 de echipe, turneul jucându-se ca o cupă în 8 runde cu eliminare directă. Tragerea la sorţi pentru fiecare rundă este cu totul aleatorie, iar meciurile se joacă pe teren neutru.

Dacă nu există destule echipe pentru a ocupa toate locurile din prima rundă, unele echipe norocoase (alese la întâmplare) vor sări peste prima rundă şi vor intra în turneu în cea de-a doua. Dacă vreuna dintre echipele campioane sau câştigătoare ale cupelor naţionale nu mai are proprietar (sau şi l-a schimbat), nu va putea participa la Masters. Dacă o echipă câştigă atât cupa cât şi campionatul în acelaşi sezon, ea va fi singura echipă din acea ţară care va participa la Masters.

Reguli speciale ale turneului

Există câteva reguli speciale care se aplică în Masters:

Cartonaşe şi accidentări: Cartonaşele nu au vreo importanţă (cu excepţia celor roşii în timpul jocului, desigur), însă accidentările se înregistrează ca de obicei.

Atitudinea echipei: Jucând relaxat sau Meciul sezonului, spiritul echipei nu va scădea/creşte la fel de mult ca după un meci obişnuit. Efectul din timpul meciului este însă acelaşi.

Antrenament: Meciurile din Hattrick Masters nu sunt luate în considerare la antrenamentul unui jucător.

Veniturile din Masters

Echipa gazdă şi cea oaspete împart 50/50 veniturile obţinute din vânzarea de bilete. Cele mai bune echipe primesc de asemenea premii sub formă de bani, după cum este afişat mai jos.

Câştigătorul Hattrick Masters primeşte 800 000 US$, finalistul 400 000 US$, iar învinşii din semifinale 200 000 US$. Învinşii din sferturi primesc 100 000 US$ iar învinşii din optimi 50 000 US$.

Club adiţional

Având Supporter Platinum sau Diamond, poţi conduce un club adiţional. Poţi administra acest club separat, la fel ca pe cel principal, ceea ce înseamnă că clubul adiţional va avea propriul lot de jucători, stadion, finanţe, echipă de tineret şi aşa mai departe.

Crearea unui club adiţional

Poţi crea un club adiţional oricând. El poate juca în liga clubului principal sau în altă ligă, dacă există locuri disponibile.

Clubul adiţional începe jocul cu o sumă de bani în cont (ca orice alt club), dar nu va trebui să mai parcurgi Licenţa de Manager.

Reguli generale

Poți avea până la două cluburi adiționale.

Nu vei putea face transferuri între cluburile tale și nu vei putea face achiziții de jucători care ar duce la primirea unui comision de către cealaltă echipă (în calitate de club de origine sau club precedent).

Club adiţional în aceeaşi ligă

Clubul principal şi cel secundar nu vor putea juca în aceeaşi serie și nici nu se pot întâlni într-un meci de baraj sau în cupă (cu excepţia finalei). Cele două cluburi vor putea evolua în aceeaşi divizie, dar în serii diferite. În situația puțin probabilă, dar nu imposibilă, în care trei echipe controlate de același user ajung în semifinale, evident că două dintre ele vor juca meci direct în acea fază a competiției.

Dacă ambele cluburi ar trebui să joace în prima divizie, cel care ar promova ultimul nu va fi lăsat să promoveze. În locul său va rămâne în prima ligă cea mai bine plasată dintre echipele care trebuiau să retrogradeze. Această situație va fi procesată imedidat după disputarea meciurilor de baraj.

Dacă ambele cluburi ar promova în prima divizie fix în același sezon, doar clubul principal va promova.

Club adiţional în altă ligă

Numărul de locuri pentru cluburi adiţionale ale managerilor "străini" depind de câte cluburi sunt nefolosite în acea ligă, ceea ce depinde de mărimea ligii şi de câţi utilizatori joacă deja în ea.

Un minimum de 50% din cluburile aflate într-o ligă sunt rezervate utilizatorilor locali. Prin urmare, într-o ligă cu 168 de cluburi, cel puţin 84 dintre ele sunt rezervate utilizatorilor locali (iar restul de 84 de locuri pot fi ocupate de orice manager, fie local sau străin). Dacă însă o ligă este ocupată la 90% din capacitate - vom direcționa locurile libere exclusiv către utilizatorii locali.

Schimbarea seriei în fereastra de timp specială

Cluburile adiţionale pot schimba seria (unde este posibil) în fereastra de timp specială din intersezon, dar nu se pot muta în seria în care se află o altă echipă deținută de același manager.

Steaguri

Steagurile sunt colecţionate separat de către cluburi, aşadar cluburile adiţionale vor avea propria colecţie.

Meciurile împotriva cluburilor adiţionale vor genera steaguri la fel ca orice alt meci, iar clubul adiţional va primi la rândul său steaguri în colecţia proprie.

Realizări

Realizările sunt făcute de manager, aşadar vor fi trecute în contul acestuia, nu al fiecărui club în parte.

Votarea în alegeri

Dacă ai o echipă adițională într-o altă ligă, mai puțin Hattrick International, poți vota penru prima dată după două sezoane și vei primi dreptul la un al doilea și final vot după 10 sezoane.

Falimentul

Când clubul principal intră în faliment, vei pierde şi accesul la clubul adiţional.

Când clubul adiţional intră în faliment, poţi crea unul nou la 16 săptămâni de la crearea acelui club adiţional precedent (dacă ai avut acel club adiţional pentru mai mult de 16 săptămâni, îl poţi crea imediat pe cel nou).

Oprirea clubului adiţional

Poţi opri oricând clubul adiţional. Dacă faci acest lucru, până la crearea unuia nou va trebui să aştepţi cel puţin 16 săptămâni de la crearea celui vechi. Nu poți închide echipa ta adițională atâta timp cât are jucători pe lista de transferuri.

Abonament Platinum / Diamond expirat

Dacă îţi expiră abonamentul Platinum sau Diamond, vei mai putea păstra clubul adiţional pentru încă o săptămână, iar după aceea nu îl vei mai putea administra. La 7 săptămâni după expirare, clubul adiţional îţi va fi deconectat. Dacă achiziţionezi din nou Platinum sau Diamond în acea perioadă de 7 săptămâni vei primi înapoi accesul la club. Dacă nu faci asta, clubul va deveni unul fără manager şi nu-l vei mai putea accesa niciodată.

 
 
Server 080