Folosim cookies - acestea ne ajută să îţi oferim o experienţă online mai bună.
Folosind acest website, accepţi că putem salva şi accesa cookies pe aparatul tău.

Ajutor »   Manual »   Turnee 

Turnee

Turneele sunt un sistem competiţional suplimentar pentru echipele din Hattrick. Te poţi alătura turneelor oficiale tip ladder pentru a deveni "King of the hill", sau poţi juca în turnee create chiar de manageri.

Notă: poţi juca meciuri amicale obişnuite în fiecare săptămână chiar dacă participi la un turneu.

Turneele proprii

Trebuie să fii Supporter Gold, Platinum sau Diamond pentru a crea un turneu. Ca utilizator non-Supporter poți crea doar turnee "Avansate". Creatorul decide mărimea, denumirea, trofeul etc., urmând ca apoi să-i invite pe ceilalţi manageri. Supporterii Gold sau Platinum se pot alătura gratis unui singur turneu "Simplu" concomitent, dar trebuie să achiziţioneze credite pentru restul. Alţii se pot alătura prin Hattrick Gears. Supporterii Diamond pot participa la un turneu "Simplu" și 10 turnee concomitent folosind opțiunea "Avansat", și nu vor fi taxaţi cu Credite pentru aceste participări.

Când turneul este umplut de echipe, el va începe automat şi se va crea un forum special. Dacă turneul simplu nu este încă plin cu 72 de ore înainte de începutul primului meci, startul va fi amânat cu o săptămână. Turneele avansate vor fi decalate dacă nu sunt pline cu 24 de ore înaintea începerii meciului, iar meciurile vor fi mutate în ziua următoare, dacă e posibil.

Meciurile din turnee „simple” se joacă o dată pe săptămână, lunea, în timp ce meciurile turneelor „avansate” se pot juca oricând în timpul săptămânii.

Meciurile din turnee (ladder şi altele)

Meciurile se joacă pe teren neutru şi nu aduc încasări din biletele spectatorilor (sau membri noi în clubul fanilor).

Toate meciurile din turnee folosesc aceleaşi date ca meciurile obişnuite. Vor fi luate în considerare forma, calităţile, experienţa, accidentările jucătorilor tăi din ziua meciului şamd. Există totuşi două excepţii: turneele au propriul sistem de cartonaşe, iar spiritul echipei şi încrederea au valori fixe. Vezi detaliile mai jos.

Niciun efect după meci

Turneele nu au niciun efect asupra echipei sau jucătorilor tăi după meci. Aşadar, jucătorii nu primesc antrenament sau experienţă în urma acestor meciuri, iar meciurile însele nu afectează experienţa cu aşezările, spiritul echipei etc.

Detalii

Aici găseşti toate detaliile despre turnee de care ai nevoie:

  • Spiritul echipei: Spiritul echipei are o valoare fixă (mulţumiţi) în meciurile din turnee.
  • Încrederea echipei: Încrederea are o valoare fixă (minunată) în meciurile din turnee.
  • Accidentările: Nu vor exista accidentări în meciurile din turnee, însă un jucător accidentat deja într-un meci din Hattrick-ul "normal" nu va putea juca într-un meci din turneu.
  • Cartonaşele (în turneele proprii): Turneele au propriul sistem de cartonaşe. Orice cartonaş primit într-un meci de turneu e luat în considerare doar în acel turneu (nu şi în Hattrick-ul "normal") şi vice-versa, deci un jucător suspendat în Hattrick-ul normal poate juca într-un turneu.
  • Cartonaşele (în turneele tip ladder): Cartonaşele nu contează deloc în turneele tip ladder.
  • Antrenamentul: Jucătorii nu primesc antrenament în meciurile din turnee.
  • Experienţa: Jucătorii nu câştigă experienţă în meciurile din turnee.
  • Formaţiile: Experienţa cu aşezările din Hattrick-ul "normal" e folosită şi în meciurile din turnee. Totuşi, aceste meciuri nu îmbunătăţesc în vreun fel experienţa.

Turneele tip ladder

Într-o competiţie tip ladder, scopul tău e să ajungi la vârful ierarhiei ("King of the hill") şi apoi să rămâi acolo cât mai mult cu putinţă. Pentru a ajunge la vârf trebuie să provoci echipe mai bine clasate în ierarhie şi să le iei locul.

Reguli pentru provocări

Poţi provoca numai anumite echipe, în funcţie de locul tău în ierarhie.

  • Poz 2-5: Pot provoca doar echipele aflate imediat deasupra lor în ladder.
  • Poz 6-11: Poate provoca echipe aflate cu 1-2 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 5.
  • Poz 12-18: Poate provoca echipe aflate cu 1-3 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 10.
  • Poz 19-39: Poate provoca echipe aflate cu 1-5 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 16.
  • Poz 40-63: Poate provoca echipe aflate cu 1-7 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 35.
  • Poz 64-99: Poate provoca echipe aflate cu 1-10 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 57.
  • Poz 100-129: Poate provoca echipe aflate cu 1-15 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 90.
  • Poz 130-169: Poate provoca echipe aflate cu 1-25 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 115.
  • Poz 170-199: Poate provoca echipe aflate cu 1-35 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 145.
  • Poz 200-249: Poate provoca echipe aflate cu 1-50 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 165.
  • Poz 250-599: Poate provoca echipe aflate cu 1-75 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 200.
  • Poz 600-1099: Poate provoca echipe aflate cu 1-100 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 525.
  • Poz 1100-2499: Poate provoca echipe aflate cu 1-250 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 1000.
  • Poz 2500-5499: Poate provoca echipe aflate cu 1-500 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 2250.
  • Poz 5500+: Poate provoca echipe aflate cu 1-1000 poziţii mai sus în clasament dar nu mai sus de poziţia 5000.

Utilizatorul care provoacă este cel care plăteşte pentru meci, iar echipa provocată acceptă automat. Meciul se joacă la 24 de ore de la trimiterea provocării. Dacă meciul este câştigat de utilizatorul care a trimis provocarea, Creditul îi va fi returnat.

Schimbări de poziţie după meci

Dacă provoci o echipă şi câştigi, îi iei locul în ierarhie. Echipa provocată trece cu un loc mai jos (efect valabil pentru orice alte echipe aflate între voi în ierarhie).

Exemplu: Echipa A se află pe locul 54 şi provoacă Echipa B, momentan pe 47. Dacă A câştigă, îi ia lui B locul 47. B este mutată mai jos, pe poziţia 48, echipa care deţinea poziţia 48 este mutată pe 49, echipa de pe 49 este mutată pe 50 şi aşa mai departe.

Dacă pierzi, ambele echipe rămân unde sunt.

Perioade de graţie

După un meci la care ai fost provocat, alte echipe nu te pot provoca vreme de 12 ore (de la începutul ultimului meci). Vei avea astfel o perioadă de graţie pentru a urca în ierarhie provocând alte echipe.

După un meci la care ai trimis tu provocarea, nu poţi provoca altă echipă vreme de 12 ore (de la începutul ultimului meci). Alte echipe vor avea astfel şansa să te provoace, şi vor fi împiedicate totodată scenariile în care, de exemplu, locul 2 provoacă imediat locul 1, locului 3 fiindu-i imposibil să-l provoace şi să-i ia locul.

 
 
Server 080