Folosim cookies - acestea ne ajută să îţi oferim o experienţă online mai bună.
Folosind acest website, accepţi că putem salva şi accesa cookies pe aparatul tău.

Informaţii despre sistem - complete

3-18-2024 Jocul a fost offline duminică

Hattrick a fost offline duminică după-amiază în jurul orei 15.30 CET și a rămas offline toată seara. Motivul a fost un hard cu probleme din serverul nostru care nu era critic în sine, dar păstra efecte software ulterioare, ceea ce a dus la o repornire spontană a sistemului de operare. Când sistemul a revenit online, a trebuit să efectuăm diverse măsuri de întreținere și reparații pentru a ne asigura că toate datele erau intacte și securizate înainte de a readuce site-ul online.

Când site-ul a revenit online, am prelungit cu 24 de ore toate transferurile ale căror termene limită au fost cuprinse în timpul nefuncționării și imediat după aceea și apoi am repornit motorul de joc. Acest lucru a făcut posibil ca motorul de joc să ajungă din urmă peste noapte, asigurându-se că majoritatea meciurilor și actualizărilor programate s-au efectuat până luni dimineața.

În cele din urmă, nu s-au pierdut date de joc sau alte date importante. Ceea ce s-a pierdut a fost timpul și șansa pentru mulți utilizatori de a-și trimite sau actualiza ordinele de joc duminică după-amiaza și seara. Ne-am gândit să amânăm repornirea jocului pentru a oferi utilizatorilor o a doua fereastră pentru a trimite ordine, dar așa cum se întâmplă adesea în situații de acest fel, atunci riscăm noi probleme și am decis că este mai sigur și mai bine să nu facem acest lucru.

Vă rugăm să lăsați acest lucru să vă reamintească importanța trimiterii din timp a ordinelor de joc și de a avea o formație standard setată ca backup. Puteți oricând să revizuiți o formație standard mai aproape de startul meciului, dacă este necesar, dar a nu avea nicio formație pe teren este întotdeauna riscant.

Astăzi, am aplicat o mică remediere, ceea ce înseamnă că utilizatorii care își propun să atingă obiectivul de a viziona live toate meciurile din ligă în acest sezon nu vor fi penalizați pentru această perioadă de nefuncționare. Meciurile vor fi considerate ca fiind văzute.

3-5-2024 Note de lansare - 5 martie

• Am schimbat pagina de start astfel încât, dacă vizitați Hattrick pentru prima dată sau cu un nou dispozitiv sau browser, caseta de conectare nu va mai fi vizibilă imediat. În schimb, doar butonul de înregistrare va fi disponibil, iar utilizatorii existenți ar trebui să facă clic pe linkul „Ai deja un cont?” pentru a ajunge la pasul de conectare.

Dacă, la fel ca majoritatea vizitatorilor noștri, veniți în Hattrick dintr-un browser cunoscut (cu cookie-ul corespunzător), totul va arăta ca înainte. Aceasta este o mică schimbare pe care majoritatea dintre voi nu o veți observa, dar va face pagina de destinație mai clară și mai funcțională pentru nou-veniții din joc.

• De asemenea, „paranteza de previzualizare” pentru Cupă, care arată potențialul tău următor adversar, să poată fi afișată acum și în timp ce runda curentă a Cupei s-a încheiat recent.

• De asemenea, am adăugat înapoi link-ul către vechile tabele de serie pentru ligile de tineret, care au fost mutate din greșeală.

3-3-2024 Problemă legată de contraatacuri

Am întâmpinat o problemă cu motorul jocului care a generat o cantitate neașteptat de mare de contraatacuri în anumite meciuri. Echipa noastră investighează situația și vă vom ține la curent de îndată ce vom avea noutăți.

2-17-2024 Note de lansare - 15 februarie

Au fost lansate următoarele îmbunătățiri:
• Ultimul sezon a fost adăugat la pagina veche a seriei din ligile de tineret
• S-a remediat o problemă de prezentare cu pagina ordinelor de meci și abilitățile jucătorilor de tineret în Firefox
• Au fost elimiante evenimentele cronologice din raportul meciurilor privind meciurile de tineret, deoarece datele afișate nu erau corecte
• Au fost rezolvate problemele de traducere cu Poziția jucătorului în noile evenimente din ligă

Ca întotdeauna, lansăm și alte remedieri pentru erori minore și îmbunătățiri pentru a vă face experiența pe site-ul nostru cat mai plăcută.

1-28-2024 Probleme cu portalul de chat

Întâmpinăm unele probleme cu portalul de chat iar acestea îl încetinesc considerabil. Ne cerem scuze pentru inconvenient.

1-23-2024 Ligi noi

Guyana și Tahiti sunt noile ligi Hattrick, introduse din sezonul viitor.

De asemenea, vrem să anunțăm că șase ligi vor fi extinse cu o a patra divizie: Capul Verde, Coasta de Fildeș, Moçambique, Trinidad & Tobago, Nicaragua și Republica Dominicană.

Acest lucru va face loc atât pentru mai mulți utilizatori locali, cât și pentru noi echipe suplimentare, în cazul în care ați așteptat șansa de a vă alătura acestor comunități.

1-16-2024 Meciurile individuale au fost redenumite Dueluri

Ați observat că am început să înlocuim termenul „Meciuri individuale” de pe site cu „Dueluri”. În multe limbi, așa se numesc deja meciurile individuale, acum facem schimbarea și în engleză și în alte limbi. Această schimbare este pregătită pentru o reînnoire mai mare a tuturor tipurilor de meci care au loc în afara jocului de bază (turnee, ladder, dueluri) și care va fi anunțată săptămâna viitoare.

Duelurile vor funcționa exact la fel ca și meciurile individuale, aceasta este doar o schimbare de nume.

1-11-2024 Probleme cu logarea prin Facebook

Se pare că există unele probleme la conectarea prin Facebook. Lucrăm împreună cu cei de la Facebook pentru a încerca să rezolvăm această problemă cât mai curând posibil.

Dacă nu puteți sau nu doriți să așteptați acest lucru, atunci puteți încerca să vă resetați parola făcând clic pe „V-ați pierdut parola?” link și trimiteți fie username-ul, fie adresa de e-mail înregistrată cu care vă puteți reseta parola. Vă vom trimite apoi un e-mail la adresa de e-mail înregistrată și posibilitatea de a seta o nouă parolă.

Dacă acest lucru nu funcționează, puteți contacta „Confidențialitate și GDPR” care poate încerca să vă ajute să vă logați în contul dumneavoastră. Un link către formularul de contact, îl puteți găsi în partea de jos a site-ului nostru.

1-10-2024 Problema cu meciurile întârziate a fost rezolvată

A apărut o problemă care a cauzat întârzierea unor meciuri. Problema este rezolvată acum iar tragerea la sorți a fost efectuată.

12-19-2023 Problema din Magazin a fost rezolvată

In aceasta dimineata am rezolvat problema din cauza căreia nu a fost posibila achizitionarea pachetelor Silver, Gold si Diamond aflate în oferta. Dacă ați fost unul dintre utilizatorii afectați, puteți acum să accesați pagina Magazin și să profitați de ofertă.

De asemenea, am rezolvat problema care afectează comenzile de Gold și Diamond cu opțiunea 12+3, achiziționată între 10:10 azi dimineață și ora 12:03. Comenzile afectate vor fi gestionate în următoarele ore, așa că veți regăsi cele 3 luni suplimentare de Supporter (+ cadoul unui alt utilizator) destul de curând în contul dumneavoastră.

12-18-2023 Problemă în magazin cu oferta campaniei

Am observat o problemă cu procesarea cererii de plată după selectarea metodei prin care se efectuează această plată. Dacă
problema vă afectează, nu vă faceți griji, vom încerca să remediem acest lucru cât mai curând posibil.

Nu mai este nevoie să ne trimiteți un mesaj în acest sens dacă sunteți afectat. Vom publica un mesaj nou aici când problema va fi remediată.

Ne cerem scuze pentru această situație.

12-7-2023 Probleme cu notificările de pe chat

Experimentăm câteva probleme din cauza cărora este posibil să primiți o notificare în chat pentru finala Hattrick Masters. Lucrăm la asta.

11-21-2023 Note de lansare - 21 noiembrie

Au fost lansate următoarele remedieri și îmbunătățiri:

• Începând de acum veți primi un mesaj atunci când urmează un transfer programat (cu 24 ore înainte) și încă o dată când jucătorul este transferat.
• Butonul care se afișează atunci când vă puteți apela scouterii de la tineret va fi ascunsă de îndată ce vizitați pagina respectivă și nu va fi afișată din nou decât după următoarea actualizare financiară.

Ca întotdeauna, lansăm și alte remedieri de erori minore și îmbunătățiri pentru a vă face experiența pe site mai plăcută.

11-10-2023 Update pentru Academii

Introducem o oportunitate unică până pe 17 noiembrie, ora 23:59 HT, în care puteți părăsi orice ligă de tineret din care faceți parte și vă puteți alătura uneia noi. Această opțiune poate fi folosită o singură dată, iar regula celor 7 zile de la ultimul meci se va aplica în continuare când te înscrii în noua ligă. În plus, am adăugat opțiunea de a angaja jucătorii din Hall Of Fame ca scouteri. Sperăm că veți găsi aceste actualizări plăcute!

11-7-2023 Știrile pentru manager au fost îmbunătățite

Aducem aer proaspăt în pagina Biroul meu, îmbunătățind caseta din bara lateral dreapta, Știrile managerului. Mesajele nu vor mai dispărea cu un singur click, oferindu-vă mai mult control asupra informației primite. Mesajele necitite sunt acum evidențiate clar, cu aldine, asigurându-vă că nu pierdeți nicio actualizare importantă. În plus, am organizat mesaje care anunță un bid nou, pentru a preveni aglomerarea informațiilor din această secțiune. De asemenea, puteți identifica rapid sursa fiecărui mesaj, deoarece numele echipei este acum afișat vizibil.

10-16-2023 Update înainte de startul sezonului

Bun venit în noul sezon Hattrick! În timp ce toată lumea se pregătește pentru prima etapă de campiont, vrem să vă reamintim tuturor faptul că două modificări anunțate anterior au intrat în vigoare.

În primul rând, specialitățile pentru portari sunt acum active în joc. Aceste modificări au fost anunțate într-un editorial publicat anul trecut, pe 27 octombrie.

Din acest sezon, antrenorii nou angajați vor primi un salariu integral, similar cu ceilalți membri ai staff-ului. Antrenorii existenți nu sunt afectați de această măsură și salariile lor nu se vor modifica.

Citiți mai multe în anunțul nostru publicat pe 27 iunie.

Vă dorim un început de sezon minunat!

Echipa HT

9-11-2023 Update pentru meciurile cu erori din weekend

Dorim să vă informăm că recenta eroare care a afectat formațiile din anumite ligi a fost rezolvată cu succes. Echipa noastră de dezvoltare a resimulat partidele afectate folosind datele originale. Toate update-urile jucătorilor și echipelor au revenit la normal. Încă lucrăm la acestea, iar dezvoltatorii noștri investighează care sunt cele mai bune acțiuni care trebuie aplicate.

Apreciem răbdarea și sprijinul dumneavoastră în timpul acestui proces și ne cerem scuze pentru orice inconvenient cauzat de această problemă.

UPDATE: Detaliile finale privind clasamentele, golgheterii, finanțele și realizările sunt și ele rezolvate acum.

9-9-2023 Probleme cu formațiile din unele ligi

Din cauza unei probleme la motorul de joc, în această dimineață, formațiile și evaluările pentru echipele gazdă în meciurile din ligă au fost greșite. Ligile afectate sunt:

Chinese Taipei
China
Mongol Uls
Vietnam
Kampuchea
Hong Kong
Indonezia
România

Este complicat să resimulam acele partide în timpul weekend-ului, în timp ce se joacă meciurile pentru toate ligile, așa că deocamdată am întrerupt actualizările pentru aceste ligi și vom face tot posibilul să anulăm meciurile și actualizările aferente și să le resimulăm luni.

Datele meciului au fost salvate, ceea ce înseamnă că resimularea de luni va fi cu starea jucătorului și toate valorile înregistrate astăzi.

8-31-2023 Problemă tehnică pentru notificările push în aplicația Android

În prezent, întâmpinăm dificultăți tehnice cu notificările push din aplicația Android. Echipa noastră de dezvoltare lucrează activ pentru a rezolva această problemă și a restabili funcționalitatea normală cât mai curând posibil.

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente pe care le-ar putea cauza acest lucru și apreciem răbdarea și înțelegerea dumneavoastră în acest timp.

7-13-2023 Note de lansare - 13 iulie

A fost lansată următoarea îmbunătățire:

• Acum veți avea posibilitatea de a retrage actualul jucător-antrenor în Galeria Celebrităților. Acest lucru se poate face din pagina jucătorului în același mod în care ați concedia sau promova orice jucător, dar cu diferența că, în acest caz, el va rămâne antrenorul echipei.

Ca întotdeauna, lansăm și alte remedieri de erori minore și îmbunătățiri pentru a vă face experiența pe site-ul nostru cât mai plăcută.

6-15-2023 Întârzieri pentru Trofeele Generației

Vom remedia problema mâine dimineață. Ne cerem scuze pentru orice inconvenient cauzat.

4-6-2023 Paypal, temporar indisponibil

Paypal a fost temporar dezactivat ca opțiune de plată. Sperăm că îl putem reactiva în câteva zile. Vă cerem scuze pentru eventualele neplăceri pe care vi le-ar putea cauza această situație.

3-5-2023 Echipele din Liga Apache nu pot fi accesate

Mâine dimineață vom analiza această problemă. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate.

2-28-2023 Note de lansare - 28 februarie

A fost lansată următoarea îmbunătățire:

• Avem un nou sistem care ține evidența infracțiunilor legate de echipele naționale, similar cu ceea ce este deja în uz pe forum. De asemenea, vom șterge lista de interdicții pentru toată lumea (cu excepția câtorva manageri care au făcut lucruri complet exagerate în trecut), așa că toți începem de la zero.

Ca întotdeauna, am lansat și alte rezolvări pentru erori minore și îmbunătățiri pentru a vă face mai plăcută experiența Hattrick.

2-28-2023 Mutarea serverelor și timpul în care site-ul va fi offline

Mutarea serverelor merge bine până acum. Toate hardware-urile au ajuns la destinație și astăzi instalăm echipamentul.

Dorim să precizăm că în comunicarea noastră inițială am menționat că timpul final de nefuncționare va fi astăzi, marți, dimineața. De fapt, va fi mâine dimineață.

Sperăm să avem totul în stare de funcționare completă (inclusiv arhivele meciurilor) până miercuri seara.

2-28-2023 Noile ligi și campania Supporter Platinum

Mulți utilizatori profită de actuala campanie Platinum pentru a deschide o nouă echipă într-una dintre cele trei ligi noi: Nepal, Burkina Faso și Grenada. Iată câteva lucruri pe care e bine să le știți despre acest lucru:

* Noile ligi au avut o problemă la început, deoarece echipele nu au primit niciun jucător. Această situație a fost rezolvat înainte de weekend.

* Am rămas fără locuri pentru echipe noi în Burkina Faso și Grenada. Ieri, aceste două ligi au primit o nouă divizie, ceea ce înseamnă că există din nou loc destul pentru oricine dorește să se alăture acolo. Cu toate acestea: odată cu diviziile adăugate, cei care aplică vor începe probabil cu o divizie mai jos decât cei care au cerut o echipă mai devreme. Dacă alegeți Nepal, toată lumea va începe la același nivel.

* Am prelungit campania Platinum până miercuri miezul nopții (încă o zi)

* Cupa Națională pentru noile ligi va fi creată joi dimineață. Dacă primești o echipă înainte de acel moment, vei obține un loc în Cupă pentru primul sezon.

* * Regula celor 16 săptămâni restricționează în mod normal utilizatorii să deschidă o nouă echipă suplimentară dacă au trecut mai puțin de 16 săptămâni de la deschiderea unei echipe suplimentare anterioare. Această regulă a fost suspendată temporar până la miezul nopții de 1 martie.

Distracție plăcută tuturor!

2-21-2023 Bug-ul ratingurilor a fost rezolvat

Am remediat o eroare care a afectat contribuția loialității la evaluările meciurilor echipei tale. În general, a făcut ca jucătorii cu loialitate ridicată (cum ar fi jucătorii din pepiniera proprie) să aibă performanțe mai slabe decât cele așteptate, în timp ce jucătorii cu loialitate mai mică ar fi putut avea performanțe mai bune. Meciurile afectate sunt cele de miercuri, săptămâna trecută, în timp ce corecția se aplică din această după-amiază. Ne pare rău pentru problemă și mulțumim pentru ajutorul pe care l-am primit de la utilizatori atunci când am rezolvat această problemă.

2-20-2023 Meciurile de calificare pentru HTAL

Meciurile de calificare pentru Hattrick Anniversary League nu au fost create (așa cum ar fi trebuit) în acest weekend. Lucrăm la acest lucru iar meciurile ar trebui să apară în curând, sperăm în cursul zilei de luni după-amiază.

2-17-2023 Update dublu

În unele ligi, actualizarea zilnică, cea care include fanii și intensitatea antrenamentului, a rulat de două ori în loc de o singură dată - miercuri și joi în loc de doar joi. Acest lucru a fost cauzat de o eroare care a fost remediată acum, așa că nu ne așteptăm să se repete. Actualizarea suplimentară nu va fi inversată, dar efectele se vor normaliza în timp. Ne pare rău pentru eventualele probleme cauzate de acest lucru.

2-13-2023 Note de lansare - 13 februarie

Următoarea problemă a fost remediată:

• Antrenorii angajați extern erau afișați greșit cu pictograma clubului mamă, acest lucru a fost acum rezolvat.

Ca întotdeauna, am remediat și alte erori minore pentru a îmbunătăți experiența pe site-ul nostru.

12-22-2022 Tragere la sorți refăcută în Trofeul Carpați. Trimiteți ordinele de meci din nou!

Tragerea la sorți pentru turul următor din Trofeul Carpați a avut loc greșit în toate ligile. Astăzi am tras din nou la sorți partidele.

NOTĂ IMPORTANTĂ: Această nouă tragere la sorți a însemnat că a fost nevoie să ștergem toate ordinele de meci existente pentru aceste meciuri. Dacă ați trimis deja ordine de meci trebuie să le trimiteți din nou. Ne cerem scuze pentru această neplăcere.

12-16-2022 Probleme cu tragerea la sorți în Trofeul Dunărea

Din cauza unei probleme cu următoarea rundă de cupă din trofeul Dunărea a fost nevoie să ștergem toate acele meciuri pentru săptămâna viitoare și să efectuăm o nouă tragere la sorți.

Utilizatorii afectați care au trimis deja ordinele de meci vor trebui să le trimită din nou. Fiecare utilizator afectat a primit un HT Mail prin care a fost informat despre această situație. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate.

12-10-2022 Site-ul se mișcă mai greu în acest weekend

Înlocuirea hardware-ului pe care l-am instalat săptămâna aceasta este motivul pentru care site-ul este mai lent decât în mod normal. Noul hardware este identic cu cel vechi, așa că problema nu este subdimensionarea sa, ci mai degrabă faptul că există ceva în configurație care nu este încă optimizat. Vom continua să lucrăm la asta, dar ne așteptăm ca site-ul să rămână lent pentru restul weekendului. Ne pare rău pentru această situație.

11-23-2022 Gata cu revoluția!

Toate lucrurile bune se termină, dar uneori chiar și unele rele.

Lucrul rău căruia am decis să-i punem capăt astăzi a fost realizarea „Alătură-te revoluției mele!”, deoarece a fost cauza principală a două tipuri de spam - atât în ceea ce privește înscrierile de echipe, care duc la muncă suplimentară pentru GM, dar și spam-ul în joc între utilizatori.

Dacă ați obținut deja această realizare, o veți putea vedea ca pe o realizare cu dizabilități. Dar nu va mai conta în totalul de puncte și nu vor fi distribuite altele noi.

11-17-2022 Alte trageri la sorți pentru meciurile din Cupe

Mai multe trageri la sorți pentru meciurile din cupe nu au funcționat așa cum era de așteptat așa că se refac pentru următoarele ligi implicate:
• Coupe de France (Franța)
• KNVB Beker (Olanda)
• Puchar Polski (Polonia)
• Cupa Elveției (Elveția)
• Copa de España (Spania)

Ne așteptăm ca acest lucru să fie rezolvat în aproximativ o jumătate de oră. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de această situație.

11-16-2022 Tragerea la sorți din cupă a fost rezolvată

Ieri, tragerile la sorți din turul doi al Cupei pentru Italia și Germania nu au funcționat așa cum trebuie. Eroarea care a provocat bug-ul a fost remediată și s-au făcut noi trageri la sorți pentru ligile cu probleme.

11-15-2022 Tragerea la sorți pentru turul 2 din Cupă

Avem indicii că echipele care nu ar trebui par să obțină avantajul terenului propriu în runda a 2-a a cupelor naționale. Investigăm acest lucru și, dacă va fi nevoie, vom trage din nou la sorți meciurile pentru săptămâna viitoare.

11-14-2022 Hattrick offline

În această dimineață, Hattrick nu a fost disponibil pentru mulți dintre utilizatorii noștri timp de aproximativ o oră. Transferurile au fost oprite și prelungite mai târziu, când site-ul a revenit online. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de acest lucru.

11-3-2022 Limitele de transferuri pentru Liga Aniversară funcționează din nou

Limita de transferuri în HTAL funcționează din nou așa cum ar trebui. Un total de 118 transferuri care care depășiseră limita au fost eliminate. Trei dintre acești jucători primiseră un bid. Este posibil ca unele echipe cărora li s-a eliminat listele de transferuri să li se permită să-și listeze câțiva jucători, așa că puteți să verificați dacă sunteți încă sub limita dumneavoastră.

11-2-2022 Bug la transferuri în Liga Aniversară

Astăzi a apărut o eroare care afectează limitele de listare a transferurilor în Liga Aniversară, permițând să facă acest lucru echipelor care nu ar mai trebui să poată să listeze jucători. Am identificat și închis această portiță în cursul după-amiezii, dar deocamdată toți jucătorii listați de echipele HTAL astăzi rămân pe lista de transferuri. Joi vom arunca o privire mai atentă asupra acestei situații și vom elimina din listă toți jucătorii care sunt vânduți atunci când acest lucru nu ar fi trebuit să fie posibil. În termeni practici, aceasta înseamnă: toți jucătorii listați care aparțin echipei care au fost întotdeauna în limita lor de transfer vor Rămâne pe listă. Toți jucătorii listați de echipele care și-au depășit limitele vor fi eliminați de pe lista de transferuri. Echipele pot alege apoi să îi pună pe lista de transferuri din nou pe acei jucători pe care au dreptul să-i vândă, având în vedere limitele de transfer comunicate.

Ne pare rău pentru „sperietură”, dar în acest fel niciun jucător nu va fi vândut împotriva regulii date, iar echipele care s-ar putea să fi listat prea mulți jucători din greșeală astăzi vor avea șansa să-i vândă cu o mică întârziere.

10-26-2022 Lucrări de mentenență pe arhiva de tineret și cea a meciurilor

Luni dimineața, 31 octombrie, facem o lucrare de întreținere a bazelor de date pentru echipele de tineret și a datelor arhivate (cum ar fi rezultatele vechi ale meciurilor).

Începem de la 07:00 până la 10:00 ora HT

Când arhiva este offline, nu puteți să transferați lista sau să vedeți istoricul meciurilor pentru jucători și nu veți obține date corecte din meciurile și statisticile mai vechi.

10-9-2022 "Eroare aplicație" pentru jucătorii de la tineret

A fost detectată o eroare de accesare a paginilor pentru jucătorii de tineret. Sperăm să putem remedia această problemă în cursul zilei de mâine. Nu mai este necesar să vă informați Gamemasterii despre această problemă.

Ca o soluție temporară puteți folosi aplicația de mobil sau puteți accesa site-ul nostru mobil (https://m.hattrick.org). Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de acest lucru.

10-4-2022 Note de lansare 4 octombrie

Au fost lansate următoarele remedieri și îmbunătățiri:

• Acum este posibil să eliminați echipele suplimentare din lista anterioară de echipe de pe pagina managerului, dacă dintr-un motiv oarecare nu mai doriți să vă prezentați cu ele. Vă rugăm să rețineți că o astfel de eliminare va fi ireversibilă.
• După fluierul final, când vizionați un meci live, jucătorii nu mai sunt văzuți pe teren. S-ar putea să fi mers la vestiare, la club sau, eventual, chiar și acasă.

9-2-2022 Offline vineri dimineață

În această dimineață, site-ul a fost oprit pentru câteva ore din cauza unei probleme cu baza de date. Site-ul a revenit din nou online în jurul orei 10.30 HT (CET). Transferurile cu termen limită în timpul nefuncționării, precum și transferurile cu termen limită până la ora 12.00, au avut termenele prelungite. Ne cerem scuze pentru neplăcere. Toate sistemele funcționează din nou în parametri normali.

8-25-2022 Update: Ladder-ul fair play

Am schimbat intervalele de echipe care pot fi provocate atunci când participați la o competiție ladder. Într--o astfel de competiţie puteți provoca echipe aflate deasupra voastră și, pe măsură ce progresați, numărul de echipe pe care le puteți provoca se va reduce constant. Au existat întotdeauna anumite blocaje în competiţiile ladder şi anume de la un punct încolo devine mai greu să găsești un adversar, deoarece te afli pe un loc în care opţiunile tale sunt mai puţine, în timp ce echipele din spatele tău au la dispoziţie un număr mai mare de echipe pe care le pot provoca. Am realizat o serie de modificări pentru a face aceste blocaje mai puțin inechitabile, în primul rând prin adăugarea mai multor intervale, în special în primele 200 de poziții dintr-un ladder. De asemenea, am remediat o eroare care a făcut ca unele echipe mai slab clasate să aibă selecții mai mici.

Aceste blocaje au fost remarcate mai pregnant în competiția Anniversary Ladder, având în vedere dimensiunea acesteia și faptul că funcționează la o viteză mai mare.

Având în vedere acest lucru, am decis să extindem și Ladderul Aniversar. Echipele care termină în top la data inițială de încheiere își vor primi premiile, dar vom avea și o nouă dată de încheiere la sfârșitul anului 2022 - încă patru luni în care toată lumea va avea șansa de a câștiga un nou set de premii.

Modificările sunt deja în vigoare și sunt aplicate tuturor competiţiilor ladder.

7-22-2022 Bonus dublu la promovare, trofee și contribuția fanilor (HTAL)

Din cauza unei erori, unele echipe HTAL (Liga Aniversară) au primit de două ori bonusul de promovare, trofee duble și contribuții duble ale fanilor. Acest lucru va fi corectat luni, așa că aveți grija la cheltuirea acestor bani care au picat din cer!

Ne cerem scuze pentru orice inconvenient creat.

7-19-2022 Informații importante despre viitoarele sezoane din HTAL

Toate echipele vor juca în aceeași cupă. Nu va exista și o cupă pentru divizia a 7-a.

Doar primul sezon pentru orice ligă nouă se dispută pe stadion neutru. Acest lucru se datorează faptului că echipele nu au încă niciun clasament intern. Așadar, meciurile din cupă de sezonul viitor nu se vor disputa pe sistem acasă/deplasare.

Termenul limită contează pentru limitele de transferuri, așa că, dacă puneți un jucător pe lista de transferuri la sfârșitul sezonului și cu un termen limită în sezonul următor, acesta se va aduna la limita sezonului următor.

În sezonul viitor primele 2 echipe din divizia 6 vor promova direct. Și pentru divizia 7 se vor aplica regulile „obișnuite”. Acest lucru va continua pe toată durata ligii, așa că în sezonul viitor primii 2 din divizia 5 vor promova și așa mai departe, până vor ajunge în prima ligă.

Prin regulile obișnuite se înțelege că doar prima poziție va avea șansa de a promova, (vor înlocui pozițiile 7-8 din divizia 6), iar celelalte echipe vor juca baraj cu formațiile de pe pozițiile 5-6 din divizia 6.

7-12-2022 Note de lansare - 12 iulie

Următoarea problemă a fost rezolvată:

• Am remediat un bug care vă împiedica să vă salvați planurile de antrenament. Atunci când dădeați click pe salvate, rotița se învârtea la infinit!

De asemenea, am lansat și alte antidoturi pentru erori minore și îmbunătățiri ca să vă facă experiența pe site-ul nostru mult mai plăcută.

7-11-2022 Promovarea în HTAL

Pentru acest prim sezon în Hattrick Anniversary League toate echipele clasate pe primul și pe al doilea loc din ultima divizie vor promova direct și vor primi bonusul corespunzător. Din acest motiv am șters meciurile de baraj care au fost generate eronat pentru weekendul viitor. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create.

6-7-2022 Eroare de aplicație pentru jucătorii de la tineret

În acest moment, dacă dați clic pe orice jucător de tineret, va avea ca rezultat o eroare de aplicație. Vom încerca să rezolvăm această problemă cât mai curând posibil, dar cel mai târziu mâine dimineață. Nu este nevoie să informați GameMasterii despre această eroare. Ne cerem scuze pentru orice inconvenient creat.

Până vor fi remediate lucrurile puteți folosi aplicația sau varianta de mobil a site-ului (https://m.hattrick.org) pentru a promova sau concedia jucătorii de la tineret.

Update: problema a fost rezolvată.

5-23-2022 Probleme cu serverul (tineret & date arhivate)

Serverul pe care îl folosim pentru echipele de tineret și datele arhivate (cum ar fi rezultatele mai vechi ale meciurilor) este, momentan, picat. Hardware-ul folosit pentru această bază de date nu funcționează așa cum ar trebui. În prezent mutăm totul pe backup. Acest lucru necesită timp, poate dura până la 24 de ore, dar sperăm că vom reuși mai devreme.
Ne pare rău pentru orice probleme pe care această situație le poate cauza.

UPDATE: Recuperarea datelor s-a petrecut mult mai rapid. Pagina echipei de tineret și cea a datelor arhivate sunt din nou funcționale!

5-13-2022 Calculul Rezervelor Conducerii pe baza săptămânii de antrenament

În urma feedback-ului oferit de manageri, am schimbat ce înseamnă "o zi/zile" atunci când se calculează suma care va merge în rezerve după vânzarea unui jucător (o situație care îi afectează strict pe jucătorii denumiți "Gold Bar").

Inițial, acest lucru se baza pe săptămâna calendaristică ( cea care începe luni dimineața, la ora 06.00), dar acum vom folosi săptămâna de antrenament (sesiunea de antrenament de joi sau vineri, în funcție de liga ta, va reprezenta de acum înainte începutul și sfârșitul săptămânii). Suntem de acord cu utilizatorii care au susținut că acest lucru are mult mai mult sens, deoarece datele referitoare la câte minute ar trebui să joace un jucător sunt direct aliniate cu planificarea antrenamentului, iar ca cele două mecanisme să urmeze programe diferite devine destul de confuz. Această schimbare a fost deja implementată.

5-2-2022 O nouă tragere la sorți pentru Bătălia Divizionară din Liga Aniversară

Din cauza unei erori apărută în tragerea la sorți pentru runda următoare a Bătăliei Divizionare din Liga Aniversară a fost necesară ștergerea meciurilor pentru sâmbăta aceasta și repetarea tragerii la sorți. Ne pare rău pentru disconfortul creat însă nu a existat nicio altă modalitate de a rezolva problema fără a repeta tragerea la sorți. Orice ordine deja trimise vor trebui trimise din nou. Nicio altă ligă nu este afectată de acest bug.

4-9-2022 Actualizări multiple ale seriilor

Seriile din Liga Aniversară pot arăta ciudat acum deoarece clasamentele au fost actualizate de mai multe ori. Este doar o problema de prezentare așa că nu ar trebui să vă îngrijorați pentru că ne ocupam chiar acum de remedierea problemei.

3-26-2022 Probleme de funcționare sâmbătă

Sâmbătă după amiază site-ul a fost căzut pentru scurt timp, ceea ce a făcut ca meciurile să fie întârziate. De asemenea, piața de transferuri a fost oprită și anumite termene limită au fost decalate. Ne pare rău pentru acestea și speram că restul zilei să se desfășoare fară alte evenimente.

3-11-2022 Notă de lansare 11 martie

Următorul feature a fost făcut public:

* De acum înainte, utilizatorii Supporter pot pune pe lista scurtă un jucător cu un singur click, direct din pagina de transferuri.

Cu această ocazie am rezolvat și alte câteva bug-uri minore.

2-28-2022 Probleme cu rejucările meciurilor

În acest weekend am avut probleme cu rejucările de 20 de meciuri care sunt arătate automat tuturor utilizatorilor Supporter Diamond și care, în unele cazuri, au fost afișate greșit.

Am rezolvat punctual o parte din afișările greșite iar pe celelalte le-am înlăturat de la afișare, însă utilizatorii Supporter Diamond încă le pot vedea pe pagina meciului.

Rejucările achiziționate cu credite nu ar trebui să fie afectate.

Ca să limpezim lucrurile: problema s-a manifestat strict în ceea ce privește rejucările, rezultatele reale ale meciurilor nu au fost afectate în vreun fel de această eroare.

12-8-2021 Oferte îmbunătățite ale sponsorilor

Ieri am constatat că părțile fixe ale noilor contracte de sponsor nu au fost calculate în modul dorit, iar din acest motiv formula a fost actualizată pentru a mări aceste sume cu aproximativ 5% pentru toate echipele și tipurile de contract. Aceasta este acum pe site și a fost aplicată tuturor ofertelor de sponsori, indiferent dacă acestea au fost deja acceptate sau nu.

11-30-2021 Norocos, dar nefericit?

Am adăugat o setare care permite managerilor să se excludă de la primirea unei promoții gratuite prin mecanismul „Lucky Loser”. Dacă simțiți că vă bucurați prea mult de seria dvs. actuală sau că nu sunteți pregătit să promovați, activarea acestei opțiuni vă asigură că nu veți promova niciodată decât dacă ați câștigat seria. Nu vi se va acorda unul dintre sloturile gratuite care sunt uneori oferite echipelor care au ocupat al doilea loc dacă există spațiu liber în divizia de mai sus

11-21-2021 Eroarea jucătorilor duplicați reparată.

În timpul meciurilor de sâmbătă, liga greacă a fost afectată de o eroare care a făcut ca unii jucători se joace meciuri duplicate în lista jucătorilor echipei. Jucătorii nu au fost niciodată „cu adevărat” duplicați, dar unele înregistrări au fost, iar acest lucru a cauzat probleme pe site pentru echipele care dețin acei jucători. Bug-ul a fost remediat în timpul serii, iar înregistrările duplicate sunt acum șterse.

11-2-2021 Conectarea cu Facebook nu funcționează

Dacă vă folosiți contul de Facebook pentru a vă conecta (sau dacă cunoașteți prieteni care încearcă să se înregistreze folosindu-l), vă rugăm să rețineți că acest lucru nu funcționează în acest moment. Dacă nu aveți deja o conectare „obișnuită” (nume de utilizator/parolă), puteți configura acest lucru folosind funcția „Parola uitată” de pe site.

Lucrăm la restabilirea funcționalității, dar deoarece depinde și de Facebook, nu putem oferi chiar acum o estimare a momentului când se poate întâmpla acest lucru.

10-25-2021 Note de lansare, 25 octombrie

A fost lansată următoarea îmbunătățire:

• Pentru a crește transparența pe forumurile noastre, acum puteți vedea dacă o postare a fost ștearsă de autorul său sau de unul dintre oficialii noștri Hattrick.

Ca întotdeauna, lansăm și alte remedieri de erori și îmbunătățiri minore pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru.

9-15-2021 Note de lansare, 14 septembrie

Următoarea problemă a fost reparată:

• Am reparat câteva problemei cu graficele din raportul de antrenament în care multe dintre acestea erau incorecte și nu arătau valorile curente. Acest lucru ar trebui să nu mai apară.

Ca de obicei, am reparat și alte erori minore pentru a îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

9-10-2021 Inconstanță a experienței totale a jucătorilor eliminată

Am eliminat o inconstanță mai veche din cod, care limita experiența totală a jucătorilor pe care o poate atinhe echipa la 18.5, adică magic (ridicat). Acest lucru ne-a fost prezentat în trecut ca și eroare și am presupus cu toții că este una de prezentare. Dar numerele arătate au fost corecte și experiența totală a jucătorului nu a fost folosită pentru calculul evenimentelor jucătorilor. Această limită a fost eliminată, ceea ce înseamnă că poate fi atinsă o experiență mai mare a echipei, fapt ce va fi folosit și în simulările meciurilor.

8-26-2021 Schimbări ale realizărilor legate de echipele naționale

În noul sistem de realizări am înlocuit vechea realizare care era deblocată atunci când erai ales antrenor NT cu una nouă. Noua realizare cere antrenorilor nu numai să fie aleși, ci și să fie realesi, pentru a putea fi obținută. În acest fel, am vrut să descurajăm vânătorii de realizări care doresc să devină antrenori ai NT din motive nepotrivite - îi vom forța să facă o treabă bună pentru comunitatea lor, astfel încât să poată fi aleși din nou. După citirea multor păreri din partea comunității, ne dăm seama că cea mai bună soluție este de a renunța cu totul la acest tip de realizare. Noua realizare, „Națiunea te susține”, (pe care nimeni nu obținut-o încă) va dispărea.

Realizarea dată pentru succesul naționalei, „Vânătorul de comori naționale”, se va schimba, de asemenea. Aceasta va continua să existe, dar va avea o valoare de 0 puncte la totalul realizărilor. Altfel spus, eliminăm realizările naționalelor din sistemul „concurenței” pentru obținerea realizărilor, pentru a asigura motivații sănătoase pentru toți cei implicați în NT.

Bineînțeles că managerii care s-au descurcat bine cu echipa națională în trecut vor încă să arate acest lucru! Am reușit să recreăm realizarea „Vânătorului de comori naționale” pentru sezoanele anterioare, ceea ce înseamnă că am adăugat aceste realizări tuturor proprietarilor care au ajuns cel puțin în semifinale în trecut.

8-23-2021 Actualizări ale echipelor naționale și ale jucătorilor echipelor naționale

Vinerea trecută am avut probleme cu actualizările jucătorilor echipelor naționale. Ca rezultat, actualizările echipelor au fost decalate. Am rezolvat problema și totul merge normal. Vă cerem scuze pentru eventualele neplăceri apărute.

8-19-2021 Liga Apache si Participarea în Cupă

Sâmbătă, 21 august, la ora 15:00, ora Hattrick-ului, vom crea meciurile de cupă. Asta înseamnă că toate echipele care se vor înscrie după acel moment nu vor avea grantată participarea. Dacă vrei să participi în cupă, ar trebui să te înscrii înainte de acel moment.

8-19-2021 Actualizările echipelor naționale

Un decalaj de 6 ore la actualizările echipelor naționale a avut loc. Spiritul echipei și încrederea în sine s-au actualizat la 6 ore după programul original (în jurul orei 9, în loc de ora 3, ora Hattrick-ului).

7-8-2021 Problemă minoră

Din cauza unei probleme minore, transferurile au fost oprite temporar. Transferurile cu termen limită între 14:10 și 14:25 (CET) au fost prelungite cu o jumătate de oră. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate.

6-30-2021 Întreținere în centrul de date Hattrick

Miercuri, 7/7 - 2021, centrul de date care găzduiește Hattrick face o a doua încercare de întreținere complicată a cablurilor de alimentare. Vor fi două opriri de alimentare, primul la ora 7:00 CET și al doilea la ora 18:00 CET. Fiecare pauză va dura 5-10 minute.

6-18-2021 Steaguri lipsă

Recent am schimbat modul în care sunt arhivate colecțiile de steaguri, iar în procesul de conversie pentru unii utilizatori, acest lucru nu a mers corect și dacă pare că vă lipsesc steaguri, atunci asta se datorează acestui fapt.

Vestea bună este că gamemasterii noștri vă pot rezolva rapid problema dacă ați fost afectat de această eroare. Tot ce trebuie să faceți este să le trimiteți un mesaj despre asta. Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate.

6-9-2021 Ore noi de desfășurare pentru Masters în zilele de luni

Luați aminte că, pe durata restului sezonului, toate meciurile de luni din Hattrick Masters vor fi jucate la ora 16:00, ora Hattrickului, în loc de ora obișnuită, 20:00.

Acest lucru este făcut pentru a preveni eventualele conflicte cu noul program al echipelor naționale.

Orele de debut ale meciurilor rămase din acest sezon:

2021-06-10 20:00:00
2021-06-14 16:00:00 (NOU)
2021-06-17 20:00:00
2021-06-21 16:00:00 (NOU)
2021-06-24 20:00:00

Această informație a fost trimisă ca mesaj HT și tuturor echipelor participante.

5-10-2021 Actualizări lipsă după meciurile de vineri amicale ale naționalelor

Vinerea trecută, am avut câteva actualizări lipsă în timpul tranziției de la vechiul sistem al echipelor naționale la cel nou. Am remediat eroarea și ne-am asigurat că data viitoare nu se va mai întâmpla. Am lucrat astăzi la datele lipsă și avem următoarele concluzii:

- Din actualizările jucătorului, am recuperat experiența jucătorului, obiectivele și numărul de selecții. Meciul nu va fi vizibil în istoricul meciurilor sau al performanțelor.
- Am trimis bonusul salarial proprietarilor jucătorilor din echipele naționale.
- Am recalculat experiența formației pe baza formării inițiale a meciului.

Probabil că veți avea câteva evenimente lipsă ici și colo, dar restul sunt doar prezentative. Vă mulțumim și ne cerem scuze pentru orice neplăceri.

5-6-2021 Note de lansare, 6 mai

Au fost lansate următoarele remedieri și îmbunătățiri:

• Am remediat o problemă în care nu erau afișate meciurile pentru sezonul curent pe pagina seriei.
• Am adăugat o mică caracteristică pentru Hattrick-ML (forum, HT-mail etc.) pentru a utiliza Accesskey + I, + U sau + B pentru a insera rapid etichete italice, subliniate și aldine, la fel ca atunci când faceți clic pe butoane. Tasta de acces variază în funcție de browser, pentru browserele Chromium este Alt, în Firefox este Alt + Shift și ar putea fi alte combinații în alte browsere.

Ca întotdeauna, lansăm și alte remedieri minore de erori și îmbunătățiri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru.

4-22-2021 Întrerupere în dimineața zilei de 22 aprilie

Azi, mai devreme, în jurul orei 10:30, serverele noastre s-au oprit neașteptat. Piața de transfer a fost oprită la o perioadă scurtă de timp și am lucrat pentru a reporni serverele, fapt ce s-a întâmplat la 11:00, CET. Toate transferurile au fost extinse cu o oră. Ne cerem scuze pentru deranj.

3-31-2021 Întreținere în centrul de date Hattrick

Marți, 4 aprilie 2021, centrul de date ce găzduiește Hattrick va efectua o operație complicată de întreținere a cablurilor de alimentare. Vor fi două întreruperi de curent, prima la 7:00 CET și a doua la 18:00 ET. Fiecare întrerupere va dura între 5 și 10 minute.

3-28-2021 Întrerupere a furnizorului de internet

De marti dimineața, 30 martie, furnizorul nostru de internet va avea o oprire planificată între orele 1:00 și 6:00 CET (0:00 - 5:00 GMT) și ne putem aștepta la o întrerupere a serviciului pe o durată de circa o oră în acest interval de timp.

3-9-2021 Întrerupere, 9 martie

Marți dimineața, în jurul orei 9:30, CET, serverele noastre s-au oprit într-un mod neașteptat. Piața de transfer s-a oprit și ea la puțin timp după și am lucrat pentru a reporni sistemul, fapt ce a avut joc în jurul orei 11:30. Ne cerem scuze pentru neplăceri. În acest moment analizăm ce s-a întâmplat, pentru a trata cauza evenimentelor menționate.

3-2-2021 Note de lansare, 2 martie

Am eliminat cadrele prin care puteai vedea pagina de trimitere a ordinelor de meci din preajma portretelor jucătorilor.

2-8-2021 Note de lansare - 8 februarie

Am efectuat următoarele modificări:

• De acum înainte nu o să mai licitezi încă o dată atunci când cumeperi "Licitări Automate Extra" dacă ai deja cel mai mare bid.
• Am rezolvat o problemă mai veche care nu rezerva locul în serie atunci când invitai pe cineva prin link-ul de invitație.

Ca întotdeauna am rezolvat alte mici probleme pentru a face jocul mai bun pentru toată lumea.

2-8-2021 Noi ore de meci Cupa Americilor și actualizările zilnice ale NT

După lansarea noii Cupe Mondiale, am primit feedback de la mai mulți utilizatori că ora de începere a meciurilor Cupei Americii nu este convenabilă pentru antrenorii naționalelor. Actualizarea spiritului de echipă a fost prea aproape de meci, ceea ce a făcut dificilă utilizarea predictorului de evaluări și , tehnic vorbind, ziua diferită a meciului (sâmbătă 01:00) a creat o complicație suplimentară la eligibilitatea vârstei U20. Pentru a îmbunătăți acest lucru și începând cu săptămâna 6, mutăm toate meciurile Cupei Americilor de sâmbătă 01:00 către vineri 23:30 și, de asemenea, actualizările zilnice ale NT (pentru toate echipele NT) de la 00:30 la 03:30. Implementarea soluției o vom face lunea viitoare, așa că până atunci veți vedea vechile ore de meci.

2-1-2021 Meciuri din Cupa Continentală U20 pentru Asia decalate

Meciurile de azi din Campionatul Continental pentru Asia-Oceania vor fi decalate pentru o scurtă perioadă de timp, deoarece vrem să prevenim o posibilă problemă înainte ca aceasta să apară. Ne așteptăm ca întârzierea să dureze mai puțin de 20 de minute.

Actualizare: problema a fost rezolvată. Meciurile se dispută în acest moment.

1-18-2021 Candidații greșiti au fost exmatriculați

Alegerile pentru U20 s-au închis în această dimineață și, în timp ce rezultatele alegerilor afișate pe site erau corecte și foloseau noile reguli electorale, pentru o perioadă scurtă de timp (aproximativ 5 minute) candidaților greșiți li s-au înmânat cheile biroului. Acest lucru a fost rapid remediat, acei candidați au fost eliminați și cei corecti au fost instalați, iar bug-ul de bază a fost remediat. Ne pare rău pentru confuzie și pentru falsa speranță dată acestor manageri care, după ce au trăit un moment de glorie strălucit, dar neașteptat, vor trebui acum să se scufunde din nou în obscuritate.

1-12-2021 Problemă cu e-mailurile de început de sezon

La începutul fiecărui sezon trimitem un e-mail cu sumarul ultimului sezon al echipei tale. O eroare a făcut ca mailurile scrise în unele limbi să nu fie afișate corect. Aceste limbi sunt:

Engleză (US)
Bosniacă
Turcă
Islandeză
Greacă
Indoneziană
Belarusă
Azeră
Friuliană

Mâine vom retrimite aceste e-mailuri. Însă este posibil ca unii utilizatori să primească același e-mail de două ori, fiind din lotul vechi și din cel nou. Nu e nevoie să raportați acest lucru la GM.

Mulțumim și ne cerem scuze pentru probleme.

1-11-2021 Eroare la alegeri reparata

În această dimineață au început alegerile. O caracteristică nouă în acest sezon este că proprietarii de echipe suplimentare pot acum să voteze și în ligile lor „adoptate”.

Cu toate acestea, o eroare a făcut ca majoritatea voturilor lor exprimate devreme să nu fie înregistrate. Dacă sunteți un proprietar al echipei suplimentare și votați înainte de ora 11.00, ora HT, vă rugăm să verificați pagina candidatului și să votați din nou, dacă este necesar.

Ne pare rău pentru neplăcerile create.

12-8-2020 Întreținerea arhivei, partea a treia

În dimineața zilei de 14 decembrie vom termina proiectul nostru care a început acum doi ani, astfel încât să putem stoca date de meci în viitor pentru toți amatorii de statistici. Archiva nu va fi disponibilă între orele 5 și 12, ora Europei centrale.

Atâta timp cât arhiva nu este disponibilă, nu poți accesa lista de transferuri și nici istoricul meciurilor jucătorilor. În plus, nu puteți obține datele de la meciurile mai vechi și nici colecția de steaguri.

11-4-2020 Note de lansare - 4 noiembrie

Pentru cei care folosesc modelul simplu al site-ului, am adus niște îmbunătățiri care vor face lucurile mai ușor de gestionat pentru noi și care o să arate mai bine pentru voi. Sperăm să vă placă.

Ca și până acum, am mai modificat și corectat alte mici bug-uri în dorința de a vă aduce o experiență cât mai plăcută în joc.

10-27-2020 Actualizare aplicație iOS

Astăzi am lansat o nouă versiune 4.10.0 a aplicației iOS care include posibilitatea de a vă înregistra cu id-ul Apple. Asta înseamnă că adăugăm și opțiunea de conectare pe site. Cu toate acestea, în acest moment nu veți putea să vă conectați contul existent. O să urmeze în curând o actualizare mai mare, așa că fiți pe fază.

9-24-2020 Întreținerea arhivei, partea a doua

Luni dimineață, pe 28 septembrie, o să continuăm procesul de întreținere al arhivei, pe care l-am început pe 21. Arhiva nu va fi accesibilă între orele 05:00 și 16:00 HT-Time.

În acest timp, nu veți putea pune jucători pe lista de transferuri și nu puteți vedea istoricul acestora. De asemenea, meciurile vechi, statisticile și colecția de steaguri vor afișa informații eronate.

9-21-2020 Întreținerea arhivei

Efectuăm operații de întreținere asupra arhivei azi, 21 septembrie. Vom extinde durata acestei operații până la ora 16:00, Ora Europei Centrale.

Atâta timp cât arhiva este oprită, nu vei putea obține date corecte despre meciurile tale vechi, statistici și colecția de steaguri.

9-18-2020 Oprire planificată

Luni, 21 septembrie, vom pregăti back-end-ul pentru noul sezon și vom opri site-ul timp de 120 de minute, de la ora 5 la ora 7, Ora Europei Centrale.

După încheierea perioadei de oprire, arhiva va fi sub întreținere până la ora 12, Ora Europei Centrale. Pe această perioadă, nu vei putea obține datele corecte de la meciuri mai vechi, statistici și colecția de steaguri.

8-21-2020 Note de lansare, 21 august

Următoarele modificări au fost făcute:

1. A fost dublată capacitatea maximă a stadioanelor echipelor de tineret
2. Am reparat o eroare ce prevenea echipele bot să primească experiență la formațiile lor.

Ca de obicei, am reparat și alte erori minore și am făcut îmbunătățiri ale experienței voastre pe site.

8-10-2020 Supporter neactivat

Lucrăm la o problemă în care pachetul Supporter nu este activat după o achiziție sau o reînnoire, dar banii au fost retrași din cont. Dacă acest lucru ți s-a întâmplat ție, contactează personalul responsabil cu magazinul pentru a rezolva problema. Scuzele noastre pentru orice neplăcere cauzată.

6-22-2020 Actualizarea Motorului Jocului

Am lansat azi actualizarea programată a motorului jocului despre care am discutat în MyHT-ul de săptămâna trecută.

6-15-2020 Meciurile noi nu au fost generate

Am primit rapoarte că noile ligi de tineret încă așteaptă generarea meciurilor noi. Investigăm problema și încercăm să o reparăm cât mai curând posibil, dar cel mai probabil vom reuși mâine dimineață.

6-4-2020 Lipsește Ladder-ul Global

Ne confruntăm cu o pierdere de date din bazele noastre de date, fapt ce a făcut ca Ladder-ul Global, alături de toate meciurile sale, să dispară de pe site. Lucrăm la procesul de recuperare a datelor pentru a readuce lucrurile la starea lor obișnuită. Nu putem oferi o estimare asupra momentului în care se va termina procesul, dar vă vom ține la curent. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create.

Editare: totul ar trebui să revină la normal, mai puțin meciurile mai vechi de 1 mai. Ele vor fi refăcute mâine.

6-1-2020 Transferuri extinse

Am avut o oprire neplanificată și toate transferurile începând cu 18:14, ora Hattrick-ului au fost extinse cu 60 de minute.

5-27-2020 Repararea unei erori în motorul jocului

Azi am reparat o eroare în motorul jocului de Hattrick în care evenimentul de autogol datorat unui jucător imprevizibil era atribuit echipei greșite.

Acest eveniment special are mai multe șanse de a fi acordat echipei cu un număr mai mare de extreme și de atacanți imprevizibili care se află pe teren. Acest lucru nu se întâmpla. Eroarea a fost corectată.

5-22-2020 Emailuri lipsă

Avem câteva probleme cu mailurile care sunt trimise către 'hotmail, live, msn and outlook', pe care sperăm că le vom rezolva până la finalul săptămânii. Dacă încerci să-ți validezi contul cu o adresă de e-mail afectată de această problemă, poți încerca validarea fie folosind o altă adresă de e-mail, fie cu Facebook sau Google.

Actualizare: problema a fost rezolvata.

5-22-2020 Note de lansare, 22 mai

Începând de astăzi puteți scrie declarații pentru meciurile academiei de tineret.

Ca de obicei, am reparat erori minore și am făcut mici îmbunătățiri pentru o experiență mai bună pe site.

5-8-2020 Note de lansare, 4 mai

Am reparat niște probleme cu fereastra de discuții și am crescut durata de timp în care poți vedea mesajele anterioare de la 2 la 7 zile.

Ca de obicei, am făcut modificări minore pentru îmbunătățirea experienței pe site.

4-29-2020 Noi reguli pentru licitațiile automate

Am decis să schimbăm puțin mecanismul de licitare automată pentru a da prioritate celor care licitează manual. Dacă licitezi manual pe un jucător care are deja o licitare automat cu aceeași valoare, tu vei câștiga licitația chiar dacă licitarea automată a fost activată mai devreme. Vei câștiga de asemenea jucătorul atunci când licitezi mai puțin decât licitația automată dar suma minimă necesară pentru a licita din nou ar depăși limita impusă pentru licitarea automată maximă.

Această schimbare este deja activă și a fost gândită pentru a evita situațiile în care licitațiile automate erau exploatate de utilizatori care nu aveau de fapt intenția de a cumpăra jucătorul.

4-3-2020 Note de lansare, 3 aprilie

Următoarele caracteristici au fost implementate:

1. Am adăugat un buton la calendarul din birou, buton care te duce la săptămâna curentă dacă ai navigat măcar 2 săptămâni înaintea sau după cea curentă.

Ca de obicei, am reparat erori mici și am făcut mici îmbunătățiri pentru a îmbunătăți site-ul.

3-11-2020 Note de lansare, 11 martie

Următoarele modificări au fost făcute:

1. Nu veți mai putea închide o echipă adițională dacă are jucători pe lista de transferuri;
2. Dacă folosiți o temă a unui anumit club, veți găsi unele pagini în care aceasta nu era înainte.

Ca de obicei, am făcut și alte îmbunătățiri minore siteului

1-10-2020 Întreținere programată

De luni, 13 ianuarie, până marți, 14 ianuarie, furnizorul nostru de servicii de internet va avea o întreținere programată între orele 23:00 și 5:00, CET. Ne putem aștepta la o întrerupere a serviciilor de circa 30 de minute în acest interval orar.

12-19-2019 Note de lansare, 18 decembrie

Următoarele îmbunătățiri au fost lansate:

• Folosim noua versiune de HT-live la care am lucrat recent pentru a îmbunătăți stabilitatea programului.

Ca de obicei, am reparat alte mici erori, pentru o mai bună experiență pe site.

12-6-2019 Note de lansare, 6 decembrie

Am efectuat următoarele modificări:

1. Asistentul a fost re-adăugat, la cererea publicului;
2. Am adăugat un numărător în meniul din stânga, ce arată numărul de mesaje necitite din birou.

Ca de obicei, am făcut modificări minore pentru îmbunătățirea site-ului.

12-5-2019 Note de lansare, 5 decembrie

Am făcut următoarele modificări:

1. Am actualizat biroul astfel încât asistentul personal nu mai apare decât atunci când are ceva de zis.
2. Am eliminat căsuța ”Hattrick pe web”, dar puteți vedea ultima postare de pe blog, dacă aceasta a fost făcută în ultimele 2 saptămâni. Poți accesa oricând blogul din meniul Hattrickul meu, iar link-urile către Facebook și Twitter vor fi mereu disponibile în partea de jos a paginii.

Ca de obicei, am făcut modificări minore, pentru a îmbunătăți site-ul.

11-28-2019 Note de lansare, 28 noiembrie

Următoarele probleme au fost rezolvate:

1. Am adăugat o pagină pentru meciurile Bătăliilor Divizionare;
2. Când prețul licitat de către tine crește datorită unei licitări automate, vei primi o știre în biroul tău, diferită de știrea legată de licitarea automată.

Ca de obicei, am reparat și alte erori minore.

11-26-2019 Oprire planificată

Datorită unei operații planificate de întreținere a furnizorului nostru de internet, Hattrick a fost oprit de la 3:58 la 4:51, ora Hattrickului. Transferurile din această perioadă au fost extinse cu 60 de minute.

11-19-2019 Transferuri Extinse și Oprire de Întreținere

Mai devreme, azi-dimineață, am avut o oprire neașteptată și toate transferurile de la 02:37 au fost extinse.

Lunea viitoare, 25 noiembrie, providerul nostru va avea o întreținere programată între orele 2:00 și 6:00 și ne putem aștepta la o întrerupere de 60 de minute a site-ului.

Marți, 26 noiembrie, la 5:00 vom avea o oprire planificată pentru a repara cauza problemei de azi-dimineață.

11-18-2019 Note de lansare, 18 noiembrie

Am efectuat mici reparații la Bătăliile Divizionale, cât și reparații minore și îmbunătățiri ale performanței site-ului.

11-15-2019 Refacerea meciurilor din etapa a doua din Bataliile Divizionale

Datorită unor probleme cu împerecherile pentru a doua rundă de meciuri, a trebuit să ștergem și să re-creem meciurile pentru ligile care au terminat meciurile lor înainte de ora 11:00. Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate.

11-12-2019 Meciuri reprogramate în Bătăliile Divizionale

Din motive tehnice, am reprogramat o parte mică a Bătăliilor Divizionale pentru sâmbătă dimineață în loc de vineri. Numai câteva turnee au fost afectate de această schimbare. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri provocate.

11-11-2019 Note de lansare - 11 noiembrie

Durata accidentărilor pentru jucătorii de la tineret va fi mai precisă și, mai important, nu va fi mereu arătată ca ”+1” pentru toți jucătorii accidentați din ordinele de meci.

Ca de obicei, am reparat erori minore și am îmbunătățit experiența voastră pe site.

10-31-2019 Întrerupere nocturnă

Azi-noapte am avut o scurtă întrerupere, de la 00:30 la 01:59 ora HT, datorită unei întreruperi ale serviciului la centru nostru de date. Ca și consecință, am extins toate transferurile afectate, circa 400, din acea perioadă astfel încât să se încheie în această dimineață. Ne cerem scuze pentru problemele cauzate.

10-22-2019 Legat de închiderea de luni

Întreținerea noastră planificată de luni a avut niște probleme și a trebuit să ținem site-ul oprit mai mult timp decât am fi vrut. Ca rezultat, am extins limitele de transfer. Transferurile ce trebuiau să aibă loc între 13:34 și 17:30 au fost întârziate cu 8 ore, iar cele ce trebuiau să aibă loc între 17:30 și 19:30 au fost întârziate cu 4 ore. După ce site-ul a revenit, după ora 19, forumurile și academia au continuat să nu funcționeze și ar trebui să-și revină pe durata nopții. Ne cerem scuze pentru neplăceri, dar aceste perioade de întreținere sunt necesare pentru a pregăti sezonul viitor.

10-21-2019 Întreținere programată azi

Datorită unei întrețineri a bazei de date pentru forumuri și academii, acestea nu vor fi disponibile între 12:30 și 15:30.

Mulțumim pentru răbdare.

10-14-2019 Note de lansare - 14 octombrie

A fost reparată o eroare minoră: de acum încolo, poziția unei echipe în divizie și rangul acesteia vor fi ascunse de pe pagina echipei atâta timp cât aceasta dispută un meci.

Ca de obicei, am mai reparat și alte erori minore pentru a îmbunătăți felul în care funcționează site-ul.

10-4-2019 Note de lansare - 3 octombrie

Următoarele îmbunătățiri au fost făcute:

1. Pentru asistentul naționalei, am reparat evaluarea sectoarelor, precum și alte erori minore din pagina ordinelor de meci;
2. Acum este posibil pentru a partaja pe rețelele sociale jucătorii de pe lista de transferuri, cât și seriile tale, din pagina seriilor.

Ca de obicei, am făcut diferite reparații minore la site.

9-16-2019 Note de lansare - 16 septembrie

Am lansat următoarele îmbunătățiri:

1. Am reparat un număr de probleme legate de meciuri și de redarea acestora în direct;
2. Am reparat o problemă legată de licența de proprietar pentru utilizatorii care s-au înscris de pe telefonul lor mobil.

Ca de obicei, am reparat și alte mici erori pentru a îmbunătăți experiența voastră pe site.

8-28-2019 Note de lansare - 28 august

Am reparat o problemă în care pagina de urmărire a meciurilor se bloca din când în când.

Ca de obicei, am reparat alte erori mici și am făcut îmbunătățiri pentru a vedea mai bine site-ul.

8-1-2019 Note de lansare - 1 august

Am îmbunătățit pagina de start, atât ca design cât și ca performanță.

Ca de obicei, am reparat și alte erori mai mici pentru a îmbunătăți felul în care funcționează site-ul nostru.

6-27-2019 Note de lansare - 27 iunie

Am făcut câteva schimbări la pagina de licitare pe un jucător aflat pe lista de transferuri. În locul a două câmpuri de intrare, unul pentru suma licitată și altul pentru suma maximă, avem acum un singur câmp și două butoane.

Ca de obicei, am reparat erori minore pentru a îmbunătăți site-ul.

6-27-2019 Serverele web

Sunt câteva probleme cu site-ul nostru, probleme ce fac ca unele conexiuni să fie întrerupte. Am oprit transferurile momentan și le vom redeschide dimineața. Chiar dacă primești vreun mesaj atunci când încerci să vizitezi hattrick.org, poți încerca varianta mobilă, m.hattrick.org, sau direct unul dintre serverele noastre, cum sunt www91.hattrick.org pentru a ocoli problema.

5-14-2019 Note de lansare - 14 mai

Am efectuat următoarele îmbunătățiri:

1. Vom arăta o pictogramă de echipă bot în clasamentele seriilor, la echipele fără proprietar;
2. Nu va mai fi posibil să mutați data de început a unei ligi de tineret mai devreme decât este permis.

Ca de obicei, am mai reparat erori minore și am adus îmbunătățiri la site.

4-3-2019 Venit Negativ

Am primit câteva raportări de la utilizatori care susțin că pe pagina lor apare un venit negativ din meciul pe care l-au jucat. Aceasta este o eroare de prezentare, care va fi corectată mâine dimineață. Nu e nevoie să raportați acest lucru GM-ilor.

3-7-2019 Note de lansare - 7 martie

Am reparat o eroare unde un HT-mail nu era arătat ca fiind un mesaj nou, ci era direct mutat la mesajele citite.

Ca de obicei, am făcut alte mici îmbunătățiri site-ului.

3-5-2019 Bug în actualizările de spirit ale echipelor naționale

Acum câteva săptămâni am început investigarea unui bug legat de actualizările ale spiritului echipei (TS) pentru echipele naționale. Utilizatorii au observat că scăderea acestuia în aceste actualizări este mai rapidă decât în mod normal. Bug-ul apărea pe durata actualizărilor de sâmbătă, unde codul fie era executat de două ori (ducând la două actualizări) sau nu era executat niciodată. Actualizarea TS era aplicată tuturor echipelor naționale în același timp, deci nu a fost cazul ca vreo națională să rateze acest eveniment, în timp de altele să sufere de două scăderi. Acum eroarea a fost reparată și actualizarea din această săptămână nu a avut erori.

2-27-2019 Note de lansare - 27 februarie

Au fost efectuate următoarele îmbunătățiri:

1. Am adăugat abilitatea de a găsi un anumit mentor după numele de utilizator;
2. Am adăugat link-uri către pictogramele referitoare la tipurile de meciuri, pe care le puteți găsi pe pagina meciurilor și în arhivele meciurilor.

Ca de obicei, am reparat mici erori și am efectuat și alte îmbunătățiri de o importanță minoră.

2-22-2019 Eșecul antrenamentului de rezistență

Investigăm de ce antrenamentul de rezistență nu a avut loc săptămâna asta.

Actualizare: am găsit problema și am observat că antrenamentul a avut loc, numai ca nu au fost prezentate actualizările legate de acest antrenament. Eroarea a fost reparată, deci totul va reveni la normal săptămâna viitoare. Rezultatul antrenamentelor de rezistență de vineri va apărea luni.

Dacă vrei să vezi dacă un jucător a avut vreo actualizare de abilități, îi poți verifica pagina de istoric a performanțelor. Dacă jucătorul a jucat săptămâna asta, valoarea rezistenței va fi stocată acolo și o poți compara.

2-12-2019 Note de lansare - 12 februarie

Următoarele îmbunătățiri și reparări ale erorilor au fost efectuate:

1. Ordinele de marcare individuală nu vor mai fi salvate în alinierile implicite (de asemenea, am șters toate ordinele de marcaj care au fost salvate în aceste alinieri). Acest lucru nu afectează alinierile normale sau cele care au primit un nume.

2. Avatarele jucătorilor de la tineret au fost schimbate astfel încât nu mai sunt gri (cu excepția fundalurilor), dar vor fi aceleași avataruri colorate ca și cele din echipa mare. Acest lucru a fost făcut pentru a fi posibilă purtarea echipamentelor la academie.

Ca de obicei, am mai reparat erori minore de pe site.

2-6-2019 Note de lansare - 6 februarie

Am implementat următoarele îmbunătățiri:

• Am reparat o problemă care făcea ca avatarul unui jucător să fie diferit pe pagina de transferuri comparativ cu pagina jucătorului.
• în clubul fanilor, de acum înainte puteți vedea schimbările și în termeni absoluți alături de procentaje.
• Am rezolvat o problemă care făcea ca jucătorii cu specialitatea Rezistent să apară ca accidentați atunci când, datorită specialității, erau numai ușor accidentați.

Ca întotdeauna, am mai reparat mici lucruri ici-colo pentru a vă oferi o experiență mai plăcută pe site.

12-13-2018 Problemele legate de Cupă reparate

Următoarele Cupe de Safir au fost afectate de o eroare, ieri:

România, Schweiz, Hong Kong, Kenya, Makedonija, Bénin, Tanzania, Comoros

Echipele care trebuiau să fie în următoarea rundă a Cupelor de Safir nu apăreau în programul meciurilor acestor cupe. Am reparat eroarea și am refăcut meciurile rundei următoare, cu echipele corecte. Vom contacta proprietarii echipelor care participă în runda următoare pentru a-i informa despre acest lucru și a le aminti să dea ordinele de meci.

Ne pare rău pentru asta și sperăm că veți avea o competiție plăcută în ciuda acestei săptămâni problematice!

11-21-2018 Note de lansare - 21 noiembrie

Am reparat următoarele erori:

• Am reparat o problemă în care nu puteai obține Licența de Manager atunci când foloseai butonul de licitare rapidă;
• Pentru academie, am reparat situația în care erai trimis la pagina principală de la pagina cu comentarii ale căutătorului de talente.

Ca de obicei, am reparat și alte erori mai mici pentru a îmbunătăți felul în care funcționează site-ul nostru.

11-14-2018 Au fost reparate problemele cu înscrierile în ligile noi

Am reparat problemele pe care unii utilizatori le-au avut la înscrierea în noile ligi care au fost anunțate ieri. Aceste probleme apăreau la suporterii care au profitat de oferta noastră specială. Am făcut următoarele reparații:

* Limita de 16 săptămâni până când poți începe o echipă nouă a fost eliminată. Asta era cauza pentru care proprietarii unor cluburi adiționale aveau probleme în a închide o echipă și a deschide alta. Limita ar putea reveni, dar va rămâne ridicată pe durata campaniei
* Am adăugat liga a patra la toate ligile noi și toate echipele primite vor fi repartizate acolo
* Academiile pentru noile ligi ar trebui să funcționeze.

Vă mulțumim pentru atenție și distracție plăcută!

11-6-2018 Datele meciurilor din Trofeele Generațiilor

Meciurile din Trofeul Generațiilor care erau programate pentru azi-dimineață au fost planificate să aibă loc la o întârziere de 4 ore. Cauza a fost rezolvată și vom reveni la programul corect începând cu runda 4.

11-6-2018 Design nou, Foxtrick și renunțare

După cum s-a văzut în My Hattrick, azi vom lansa o pagină nouă pentru evaluările jucătorilor, abilitățile acestora și pentru lista de transferuri. Acestea sunt schimbări care, noi credem, vor face jocul mai bun și care ne vor permite să grăbim dezvoltarea în viitor a jocului, pentru că acum avem o metodă identică de a arăta informațiile importante atât în aplicație cât și pe site.

Dacă nu vă plac, aveți opțiunea de a păstra evaluările vechi și modul de vizualizare a abilităților. Mergeți la pagina de preferințe și alegeți opțiunea ”Clasic”. Atunci lucrurile vor rămâne așa cum sunt.

10-29-2018 Lucrări de întreținere, 1 noiembrie

Furnizorul nostru de servicii Internet va efectua o operațiune de întreținere a echipamentului său. Din acest motiv, este posibil ca site-ul să nu funcționeze pe 1 noiembrie, între orele 2 și 6, CET.

Orice transfer ce s-ar fi încheiat atunci va fi extins.

10-28-2018 Extinderea transferurilor

Pe durata nopții am avut o problemă cu echilibrarea gradului de încărcare a paginii, fapt ce a împiedicat conectarea. Pentru a nu provoca avantaje necinstite, am oprit transferurile și, după ce am rezolvat problema, am extins limita transferurilor cu 10 ore. Totul funcționează cum trebuie.

9-3-2018 Note de lansare - 3 septembrie

Am lansat următoarele modificări:

• Am îmbunătățit design-ul terenului în live view.
• De acum afișăm comportamentul jucătorilor atunci când verificați evaluarea în live și analiza de echipă.

Precum v-am obișnuit, am corectat de asemenea mici greșeli și bug-uri cu scopul de a îmbunătăți jocul.

6-22-2018 Detaliere îmbunătățită a reluărilor

Ce e nou:

1. Numărul mediu de goluri acasă și în deplasare nu mai include loviturile de departajare;
2. Dacă un meci este jucat cu reguli de tip cupă, atunci mai apare încă o bară ce arată rezultatele meciurilor după 120 de minute;
3. Apariția unor statistici și detalieri mai profunde.

5-21-2018 Note de lansare - 21 mai

Am efectuat următoarele modificări asupra jocului:

• Am reînnoit pagina de comparare a transferurilor. Printre altele, acum puteți vedea specialitățile jucătorilor.
• Puteți modifica complet avatarele jucătorilor voștri după numai un sezon, nu după 5, ca înainte.
• Galeria Celebrităților acum include numărul de selecții la națională și numărul de meciuri jucate în Hattrick Masters.
• Utilizatorii pot urmări postările HT fără a mai fi nevoie adăugarea acestora la semne de carte. Poți seta aceastî preferință direct din forum, dacă ești interesat cu ceea ce publicăm noi. Această caracteristică e disponibilă atât supporter-ilor cât și non-supporter-ilor.

Ca de obicei, am mai făcut câteva modificări minore și am reparat erori mici.

5-7-2018 Oprirea programată de azi-dimineață

Atunci când voiam să readucem site-ul online, după întreținerea planificată, am avut o problemă cu unul dintre sistemele de ajutor si a trebuit să extindem oprirea cu 35 de minute.

Transferurile între 5:00 și 7:30 (CET) au fost decalate cu 5 ore.

4-27-2018 Oprire și transferuri extinse

În această dimineață, am avut o eroare la unele pagini și am fost nevoiți să oprim site-ul pentru circa o oră pentru a reface indecșii bazelor de date. Site-ul funcționează iarăși, dar am extins perioadele de expirare a transferurilor cu două ore. Ne cerem scuze pentru problemele cauzate!

4-14-2018 Hattrick încet și erori de aplicație

În ultimele câteva ore am avut probleme legate de performanța site-ului și erori de aplicație. Știm de această situație și vă vom oferi mai multe informații atunci când vom ști și noi mai multe. Vă mulțumim pentru răbdare.

Editare: am găsit problema și performanța ar trebui să revină la normal. Mulțumim pentru rapoartele pe care ni le-ați trimis.

4-4-2018 Note de lansare - 3 aprilie

Următoarele îmbunătățiri au fost efectuate:

• Am reorganizat informațiile financiare de pe această pagină;
• Am reparat o eroare în salvarea liniei de start atunci când nu ești suporter;
• Clasamentele nu mai sunt goale imegiat de s-au încheiat meciurile de campionat;
• Utilizatorii se pot înscrie iar în Stage;
• Am actualizat manualul pentru Hattrick International.

3-30-2018 Iar întârzieri ale trofelui

În această seară am avut iar o întârziere în programarea următoarei runde a trofeelor generaționale. Problema a fost rezolvată iar runda următoare va avea loc conform planului, sâmbătă dimineață. Această întârziere a fost cauzată de o altă problemă, de data asta a trofeului Săptămâna Suporterilor, care nu a pornit cum a fost planificat. Sperăm să nu mai apară vreo problemă și ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate.

3-29-2018 Sistem nou de promovare pentru Hattrick International

Datorită unor probleme cu baza de date, a trebuit să refacem procesul de promovare pentru HTI (meciurile de promovare și retrogradare). Fiți siguri că v-ați trimis ordinele pentru meciurile ce vin. De acum încolo, regulile de promovare pentru HTI vor fi aceleași ca și în restul Hattrick-ului, mai puțin în diviziile a doua și a treia (sezonul viitor), deoarece divizia de top are numai boți.

3-28-2018 Actualizare pentru Trofeul Generațiilor

După câteva alte probleme, vom reprograma turul al doilea a majorității meciurilor din Trofeele Generațiilor pentru mâne seară, de la ora 18:00, ora HT. Aceste meciuri vor fi vizibile miercuri dimineață. Trofeul Legendelor și Trofeul Eroilor din 2018 vor continua conform programului comunicat ieri seară. Ne cerem scuze pentru întârzierile continue!

3-27-2018 Meciuri întârziate pentru Trofeul Eroilor

Datorită unei probleme, nu au fost create meciuri pentru a doua rundă a Trofeului Eroilor. Acest lucru va fi reparat în orele ce urmează, dar datorită acestor probleme aceste meciuri vor fi decalate cu opt ore.

3-26-2018 Trofee Generaționale Întârziate

În acest sfârșit de săptămână a apărut o problemă cu programarea meciurilor din Trofeele Generaționale din această săptămână. Problema a fost rezolvată, dar programul turneelor se modifică astfel:

Trofeul Legendelor: primele meciuri se vor desfășura în mod normal, dar a doua rundă nu a fost niciodată programară. Aceasta va fi jucată miercuri dimineață, în jurul orei 2, ora HT.

Toate celelalte turnee vor începe miercuri seara, în jurul orei 6 PM, ora HT, iar a doua rundă va fi jucată miercuri dimineața.

Cu alte cuvinte, toate turneele vor fi decalate cu 24 de ore față de programul lor original, până la și inclusiv finalele.

Ne cerem scuze pentru acest lucru și sperăm că vă veți bucura de competiție, în ciuda acestei întârzieri!

3-8-2018 Note de lansare - 8 martie

Următoarele caracteristici și funcții noi au fost lansate:

• Am rezolvat o problemă de acces pentru mentori în ceea ce privește pagina de estimare a antrenamentelor dacă învățăcelul său nu este suporter;
• De acum încolo vom trata mai bine felul în care oponentul nu are meciuri recente în care a aliniat o așezare validă și apare în analizatorul de echipe și pagina de revizuire a formularului de trimitere a ordinelor;
• Suporterii Platină și Diamant nu mai au o limită de nominalizări la Galeria Celebrităților;
• În meciurile de turneu, ladder și individuale vom informa asupra vremii;
• Rezervele pot să fie nominalizare ca oameni ce marchează. Pot fi așezați în pagina de revizuire și vor începe marcajul atunci când intră pe teren;
• Poți vedea contribuția asistenților la forma de fundal în sumarul paginii cu specialiști. Am adăugat efectele și într-un tabel din manual;
• În tabelul de distribuție a șanselor de după meci, șuturile de la distanță non-tactice sunt numărate ca ”altele”;
• Am actualizat manualul cu paragrafe legate de marcajul om la om. Puteți găsi textul în capitolul ”Alinierea - noțiuni de bază”

Ca deobicei, lansăm alte îmbunătățiri pentru o experiență mai bună pe site.

2-8-2018 Problemă rezolvată - Super-Rejucări

Aproximativ 700 de Super-Rejucări, între 31-01-2018 și 05-02-2018 au fost afectate de către un test desfășurat intern în aceste zile. Am rezolvat problema și am actualizat toate rejucările cu valorile corecte. O să dureze puțin până acestea o să devină vizibile pe site. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2-7-2018 Note de lansare - 7 februarie

Următoarele îmbunătățiri au fost implementate:

• Am corectat o eroare ce apărarea pe pagina principală de estimare a antrenamentului, valorile afișate fiind diferite de cele prezente pe pagina jucătorului în sine.
• Atunci când elimini o nomianlizare pentru Galeria Celebrităților poziția va fi adugată de acum la loc. De asemenea, poreclele jucătorilor ar trebuie să fie vizibile peste tot acum.
• Am lansat și niște mici îmbunătățiri ale paginii de ordine de meci, cum ar fi atunci când executantul de lovituri libere și căpitanul erau șterși după ce erau setați executanții de lovituri libere, sau micile probleme de design specifice Firefox.

Ca și până acum, vom continua să lansăm astfel de îmbunătățiri și în viitor pentru a vă oferi vouă o experiență mai bună în joc.

1-10-2018 O nouă tragere la sorți pentru Hattrick Master

Am întâmpinat niște dificultăți tehnice în timpul ultimei actualizări a Hattrick Masters, iar anumite echipe au ajuns să aibe mai multe meciuri programate în același timp pentru runda următoare. Am refăcut tragerea la sorți pentru a rezolva problema. Dacă v-ați trimis deja ordinele de meci vă sfătuim să o faceți din nou. Vă mulțumim pentru înțelegere.

12-15-2017 Vechiul motor de joc

Toate meciurile (cu excepția celor de tineret, ladder și de turneu) vor folosi vechiul motor până luni dimineață. Am înlocuit acest lucru pentru ca meciurile naționalelor mari și U20 să nu aibă probleme datorită noilor evenimente speciale.

12-15-2017 Probleme cu meciurile de la tineret

Ieri am avut ceva probleme cu motorul meciurilor de tineret, în care multe meciuri s-au jucat cu așezări incorecte, fapt ce a afectat antrenamentele. Această problemă a fost reparată ieri. Azi am căutat un mod de a repara datele și antrenamentele dar, din păcate, nu am reușit. Asta înseamnă că meciurile vor rămâne așa cum s-au jucat. Antrenamentul nu s-a pierdut, dar s-a aplicat după cum au fost așezările greșite. Ne cerem scuze pentru problemele cauzate.

12-14-2017 Note de lansare - 14 decembrie

Astăzi am dat drumul unor noi versiuni pentru paginile de ordine de meci și de analiză a echipelor. În noile versiuni, timpul de încărcare e mai mic.

12-9-2017 (Reparat) Încă nu avem meciuri pentru runda următoare a Cupei Generațiilor

Următoarea rundă a Cupei Generațiilor nu a fost creată încă. Investigăm motivul și vom repara cauza cât de curând posibil.

Ne cerem scuze pentru problemele pe care vi le-ar fi putut cauza!

Editare: am creat meciurile pentru runda următoare și vom fi atenți pe durata sfârșitului de săptămână, dacă se repetă situația.

12-4-2017 Program nou de meciuri pentru Cupele Generațiilor

Datorită numărului mare de participanți la Cupele Generațiilor, a trebuit să modificăm programul și să adăugăm o pauză de cinci minute între turnee. Toate noile ore de începere a meciurilor sunt disponibile pe paginile principală a turneelor.

Ne cerem scuze pentru problemele pe care le-ar fi putut cauza!

11-23-2017 Oprire scurtă

La ora 15:00 va fi o oprire scurtă, de circa 20 de minute, datorită unei operații de întreținere la serverul nostru al bazei de date. Transferurile care au ca termen limită această perioadă vor fi extinse.

Actualizare 15:20: Toate transferurile cu termenul limită între 15:03 și 15:20 au avut termenul decalat cu 30 de minute.

9-28-2017 Schimbări la meciurile naționalelor și la U20

Săptămâna trecută am organizat un sondaj de opinie prin care am întrebat antrenorii de naționale despre durat ferestrei închise dinaintea meciurilor. Opțiunea de a crește ”ceața războiului”, după cum mai e denumită, a câștigat cu 65%. De săptămâna viitoare (6 octombrie 2017), toate datele legate de naționale și de U20 nu vor fi disponibile publicului timp de 8 ore, nu de 4 ore ca până acum.

9-22-2017 Erori reparate și îmbunătățiri la pagina de ordine de meci

Astăzi am lansat o nouă versiune a paginii cu ordine de meci, având următoarele îmbunătățiri și erori reparate:

1) Eroare: nu puteai elimina un jucător din pagina de executanți de faze fixe
2) Eroare: am reparat mici erori prezentaționale de la secțiunile de echipă, ordine de echipă și revizuire
3) Îmbunătățire: abilitatea potențială nu era vizibilă pentru jucătorii de la academie dacă ai activat, din preferințele site-ului, opțiunea de afișare numai a textului. Acum o poți vedea ca o bară de abilități, în fundal
4) Îmbunătățire: am încercat o nouă variantă a comportamentului cartonașului de jucător. Acum, când duci cursorul pe un jucător, va fi un cartonaș fix, în partea de jos a listei
5) Îmbunătățire: am adăugat cartonașul fix și în secțiunea de ordine de echipă.

Dacă aveți vreo problemă cu schimbările, ar trebui să ștergeți cache-ul browserului, mai întâi.

9-18-2017 Oprire - 18 septembrie

Azi-noapte și azi-dimineață, Hattrick nu a putut fi accesat datorită unor lucrări de întreținere ale provider-ului nostru de internet. Lucrările au fost reprogramate de la o dată anterioară și ar fi trebuit să dureze mai puțin de o oră. Dar ceva a funcționat greșit și am fost deconectați mai mult timp de atât. Faptul că a fost o oprire reprogramată a dus la faptul că nu v-am putut alerta din timp de acest lucru. Ne cerem scuze pentru acest lucru și pentru oprirea în sine, chiar dacă nu am putut controla așa ceva.

Pe de altă parte, transferurile nu au fost efectuate în decursul acestei perioade. Toate transferurile care expirau dupa 02:08, ora Hattrick sunt încă deschise și le vom extinde termenele limită. Transferurile care au termene limită între 2 și 9 AM vor fi extinse cu 12 ore, iar tansferurile cu termene limiră după aceste ore vor fi extinse cu 6 ore. Vom extinde termenele limită ale transferurilor care au loc între momentul acesta și ora 15:00 cu trei ore, pentru a fi siguri că utilizatorii au timp să se conecteze pe site și să liciteze.

Ca o consecință, ar mai putea fi lucruri care se vor actualiza mai greu, cum ar fi clasamentele seriilor, care acum sunt la coada de sincronizare. Dar majoritatea lucrurilor funcționează după cum sunt planificate.

Bine ați revenit!

9-13-2017 Problemă cu schimbările la aplicația mobilă

În acest moment sunt niște probleme cu repoziționarea jucătorilor în cazul ordinelor de înlocuire a acestora prin aplicația de telefon mobil, timp în care versiunea de calculator funcționează cum trebuie. Vom repara acest lucru mâine.

9-8-2017 Note de lansare - 8 septembrie

Următoarele îmbunătățiri au fost făcute:

• Am făcut numeroase îmbunătățiri are variantei mobile, cât și îmbunătățiri și reparări de erori la noua pagină de ordine de echipă, pe baza părerilor voastre.
• Am scăzut durata inițială a analizatorului de echipe pentru suporteri de la 16 la 8 săptămâni. Numărul maxim de săptămâni, pentru suporteri, va rămâne neschimbat la 32 de săptămâni.

8-28-2017 Actualizări ale noii pagini de trimitere a ordinelor

În acest sfârșit de săptămână, am adunat părerile voastre legate de ce putem face pentru a îmbunătăți noua pagină de trimitere a ordinelor de meci. Am lucrat astăzi la ea și plănuim să mai îmbunătățim niște lucruri săptămâna viitoare. Mai precis:

Îmbunătățiri:
-Am adăugat opțiunea de sortare după toate abilitățile.
-Numele nivelelor de abilitate acum sunt afișate ca texte, atunci când duci cursorul mouseului peste bara de abilitate.
-Dacă ai o așezare predefinită sau dacă deja ai trimis ordine pentru un meci, vei intra în formularul de ordine de meci direct în a doua secțiune ”Aliniere”, pe durata încărcării inițiale a paginii. Dacă un jucător lipsește din așezarea salvată (deoarece a fost vândut sau concediat), prima secțiune se va deschide, în schimb, cerându-ți să încarci o altă așezare sau să o iei de la capăt.
-Am eliminat salariul din cartonașele fiecărui jucător, pentru a reduce puțin aglomerarea vizuală.
-Cartonașele jucătorilor vor fi extinse automat atunci când duci cursorul mouseului peste el în vederea redusă. Totuși, pentru a activa acest comportament, trebuie să muți mouseul la dreapta și să duci cursorul peste nivelul de formă. Astfel, poți folosi lista de jucători fără a extinde automat cartonașul jucătorului, la partea stângă, peste numele jucătorului, sau poți alege să faci așa ceva din extinderea cartonașului jucătorului, în partea dreaptă a listei. Dacă ai activat extinderea și te muți din lista de jucători, va fi dezactivată pentru a reduce impresia unei interfețe ”săritoare”. În schimb, am actualizat efectul pe teren și asupra băncii de rezerve.
-Pentru a clarifica procesul de trimitere a ordinelor individuale, am adăugt un fundal întunecat asupra jucătorului ales. Noul fundal ar trebui să accentueze marginile dintre jucători și să reducă riscul de a deselecta din greșeală un jucător asupra căruia lucrezi acum.

Erori reparate:
-Sortarea după numărul tricoului nu funcționa la academia de tineret.
-Sortarea după categorii avea diferite ordine la pagina de ordine de meci, comparativ cu paginile jucătorilor.
-Modul de antrenament nu funcționa dacă meciul de la jumătatea săptămânii era unul de cupă.

6-1-2017 Probleme cu Paypal

În momentul de față nu este posibil să finalizați tranzacții prin sistemul Paypal în magazinul Hattrick. Încercăm să depistăm problema împreună cu administratorul sistemului de plăți, pentru a putea remedia situația cât mai rapid.

Vă rugăm așadar să încercați, pe cât posibil, să folosiți o altă modalitate de plată pentru moment.

Mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze.

5-28-2017 Probleme sâmbătă

Pagina Hattick nu a putut fi accesată sâmbătă noapte, timp de o oră și jumătate, între 22:30 și 23:45 ora HT, din cauza unei căderi de curent.

Serverele nu au fost afectate, însă nici măcar noi am putut accesa pagina pentru a opri transferurile în acest timp. De îndată ce site-ul și-a revenit am amânat toate transferurile viitoare cu 90 de minute pentru a da timp utilizatorilor să revină în joc.

Ne pare foarte rău pentru inconveniență!

5-9-2017 Întârzieri ale meciurilor de cupă

Din păcate meciurile de cupă suferă întârzieri în acest moment. O să încercăm să rezolvăm situația cât de repede putem. Ne cerem scuze pentru problemele create.

Actualizare: Totul ar trebui să fie în regulă acum. Meciurile o să-și revină imediat.

4-28-2017 Premii în Hattrick International

Vă informăm că anumite echipe care s-au înscris pentru Hattrick International săptămâna asta au primit premii în bani ce se cuveneau fostei echipe. Dacă ați primit bani pentru sezonul trecut, la care nu ați luat parte, vă rugăm să nu-i cheltuiți. Dacă ați făcut deja asta, rămâneți pe recepție pentru a afla felul în care aceste sume urmează să fie ajustate, inclusiv transferurile. Există posibilitatea chiar să ștergem sume licitate în anumite cazuri.

ACTUALIZARE: Banii alocați incorect au fost acum retrași de la echipele în cauză. Pentru majoritatea echipelor ce nu au folosit acești bani, nimic nu se va schimba. Am identificat însă câteva echipe care au cheltuit deja acești bani; acestea vor primi ocazia să-și anuleze cumpărăturile pentru a evita falimentul.

4-25-2017 Evaluarea jucătorilor ajustată

Pentru o bună bucată de timp a existat un bug în felul în care am prezentat evaluarea jucătorilor, finalul meciului având o influență mult mai mare decât orice alt moment al jocului. Din acest motiv lumea a crezut că evaluarea jucătorului era făcută la finalul partidei, când de fapt trebuia să fie o medie a minutelor jucate. Acum însă am decis clar să luăm evaluarea de la finalul meciului, ceea ce înseamnă că în general aceasta o să apară ca fiind mai slabă ca până acum, din cauza impactului rezistenței.

4-25-2017 Activare tichete aurii

Ne-au fost semnalate numeroase probleme legate de activarea tichetelor aurii și distribuirea echipelor.
Anumiți utilizatori nu pot activa tichetele - această problemă urmează să fie rezolvată în următoarele minute. Dacă problema persistă vă rugăm să încercați din nou peste câteva ore.
Alți utilizatori nu au mai putut să acceseze noua echipă imediat după ce au primit-o - și această problemă o să fie rezolvată în cursul zilei de astăzi, însă din păcate acești utilizatori vor trebui să aplice din nou pentru echipă.
În final, niciuna dintre echipele noi primite în urma aceste campanii nu va promova acum în divizia a V-a, indiferent de poziția ocupată de echipa botificată pe care o înlocuiesc.

3-23-2017 Note de lansare - 23 martie

Am implementat următoarele reparații și îmbunătățiri:

• Pe pagina "Cupă" a fiecărei echipe puteți vedea acum câte tururi au mai rămas de jucat.
• Am îndepărtat câteva bug-uri ce afectau paginile HT-Live și Analiză echipe.
• Am rezolvat o problemă legată de salvarea așezării standard pentru meciuri oficiale.

3-20-2017 Meciuri întârziate în weekend

În weekend am întâmpinat ceva întârzieri la meciuri, atât la tineret cât și la echipele de seniori în campionat și turnee. Cu toate că am reușit să rezolvăm o parte din ele, am descoperit sursa problemei numai astăzi. Acum totul este reparat, însă meciurile de tineret mai au nevoie de câteva ore să-și revină.

3-16-2017 Note de lansare - 16 martie

De data asta am făcut doar niște mici schimbări sub capotă, în special la îmbunătățirea performanțelor paginii de analiză de echipe.

3-10-2017 Probleme ordine de meci

Săptămâna aceasta am avut o problemă care a făcut ca ordinele de meci salvate pentru echipa oaspete să rezulte într-o bancă de rezerve goală pentru echipa gazdă, anulând de asemenea și toate schimbările programate.

Această problemă s-a manifestat NUMAI la meciurile jucate în Turnee, Ladder și Meciuri individuale - niciun alt meci nu a fost afectat, nici de campionat nici de cupă.

Problema s-a materializat numai pentru ordine trimise prin unul din serverele noastre Stage între miercuri 17:00 ora HT și joi 10:00 ora HT. Una peste alta au fost afectate câteva sute de meciuri.

Dacă sunteți implicați în turnee, meciuri individuale sau meciuri ladder în săptămânile care urmează, vă rugăm să verificați dacă ordinele de meci arată așa cum trebuie. Problema a fost între timp rezolvată și toate ordinele salvate de-acum înainte o să funționeze așa cum trebuie.

2-17-2017 Schimbare a unui eveniment de Rapid

Am reparat săptămâna trecută un bug al Motorului de Meci legat de evenimentul special „incursiune rapidă și pasă spre un alt jucător”. Spre deosebire de restul evenimentelor ofensive, acesta putea fi finalizat doar de către un atacant. Am testat codul în timpul săptămânii, iar acum atât extremele, cât și atacanții pot primi mingea pentru finalizare.

1-16-2017 Mentenanța programată astăzi a avut întârziere

În această dimineață am închis site-ul pentru mentenața programată înaintea începerii noului sezon, însă aceasta a durat mai mult decât ne-am așteptat. Nu am putut redeschide site-ul decât în momentul în care procesul de actualizare a fost finalizat. Acum însă totul funcționează din nou și nu par a fi alte probleme. Transferurile au fost amânate cu 24 de ore din cauza asta. De asemenea, toate echipele repartizate greșit în divizia a V-a din Hattrick International au fost acum mutate în divizia a VI-a.

Succes tuturor în noul sezon!

1-14-2017 Bug confirmat în liga Hattrick International

Am primit numeroase semnalări legate de echipe noi ce au fost repartizate în divizia a V-a în Hattrick International, deși trebuiau să fie în divizia a VI-a. Putem să confirmăm că este un bug și că toate aceste echipe vor fi mutate în VI cât de curând. De acum înainte toate echipele noi vor fi repartizate în divizia a VI-a. Vom face tot posibilul să rezolvăm problema până luni, dar vă rugăm să aveți răbdare până atunci.

12-16-2016 Probleme cu baza de date

Din cauza unor probleme cu baza de date, pagina noastră a fost aproape imposibil de accesat. Aceste probleme au fost acum reparate. Transferurile cu termenul limită între 12:34 și 13:22 CET au fost amânate cu 90 de minute.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create.

12-5-2016 Note de lansare - 2 decembrie

Am lansat următoarele îmbunătățiri și reparații:

• De acum înainte nu mai puteți să vă înscrieți într-o ligă de tineret dacă aveți un meci amical programat prea aproape de partida de debut a ligii respective.
• Am rezolvat în sfârșit bug-ul cu clonele!
• Unii dintre voi primeau o eroare atunci când încercau să folosească urna pentru amicale. Am rezolvat această problemă.
• Am rezolvat de asemenea și problema care cauza anumite rapoarte de antrenament să fie redundante sau să nu apară deloc.

• O să primiți de acum informații în rubrica "Evenimente echipă" despre jucătorii acceptați la academia de tineret și cei promovați.

11-26-2016 Lipsă rapoarte economice

Am găsit motivul pentru care mai multe echipe nu au primit rapoartele economice. Problema a apărut imediat după actualizarea economică, în timp ce noi pregăteam numai forma de prezentare a raportului. Ca urmare, balanța conturilor voastre este corectă. Vom încerca luni să recuperăm toate informațiile pierdute pentru raportul economic. Ne cerem scuze pentru inconveniență.

11-12-2016 Meciuri întârziate

Avem întârzieri la meciurile de astăzi, începând cu cele din Taiwan de la 05:00. Toate ligile ce urmează au fost afectate. Am depistat deja problema și lucrăm să o remediem cât mai curând. Vă mulțumim pentru înțelegere.

11-9-2016 Note de lansare - 9 noiembrie

Am lansat următoarele îmbunătățiri și reparații:

• Bara de schimbat echipele are acum teme diferite, chiar dacă nu aveți setată o temă de culori pentru club.
• Am restructurat rezultatele antrenamentului în Biroul meu, astfel încât să fie afișate pentru ambele echipe. Am restructurat de asemenea și secțiunea de Evenimente echipă din Brioul meu, astfel încât evenimentele să fie grupate pe echipe, dată și să poată fi răsfoite.
• Dacă stadionul vostru a găzduit vreun meci jucat pe teren neutru, ca de exemplu meciuri ale echipelor naționale, veți putea vedea asta de acum înainte pe pagina stadionului. În același timp am făcut gradul de utilizare al stadionului vizibil pentru toată lumea.

10-28-2016 Notificări browser

De acum înainte aveți posibilitatea de a activa notificări în browser pentru meciurile pe care le urmăriți în noul Live Viewer. Dacă le activați, veți fi notificați atunci când are loc un eveniment nou în meci, chiar dacă sunteți în altă filă sau browser-ul este minimizat.

Dacă vă doriți această opțiune va trebui să vă dați permisiunea de mai multe ori, câte o dată pentru fiecare server. Dacă nu v-o doriți, este suficient să o respingeți o singură dată. Vom lansa un anunț detaliat săptămâna viitoare, însă voiam să vă pregătim din timp având în vedere că notificările sunt deja în funcțiune.

10-11-2016 Note de lansare - 11 octombrie

Am lansat următoarele îmbunătățiri și reparații:

• Scouterii de la Echipa de tineret. Atunci când caută "Orice tip de jucător", vor avea șansa de a găsi un jucător extrem de talentat. Poate găsi jucători foarte buni și căutând un anume tip de jucător, dar potențialul maxim al calităților va fi mai mic.
• Meciurile jucate pe teren neutru. Am avut multe cazuri în care arena aleasă pentru disputarea unui meci pe teren neutru nu avea capacitatea optimă, sau fusese micșorată de curând. Din moment ce echipele participante nu aveau posibilitate de a influența cu ceva acest fapt, am decis să dăm voie suporterilor să vină cu scaune portabile de acasă în cazul în care sectorul stadionului unde voiau să stea nu mai are locuri disponibile.

10-6-2016 Erori și întârzieri ale actualizărilor

Am primit multe mesaje astăzi despre întârzieri ale actualizărilor zilnice și erori ale site-ului. Am găsit problema și am reparat-o. În curând ar trebui să revină lucrurile la normal și să vă puteți bucura din nou de echipele voastre.

9-8-2016 Antrenament pierdut

Din cauza problemei cu 'unknown players' de ieri, din păcate jucătorii care au jucat un meci în mijlocul săptămânii în Bolivia, Angola și Tanzania nu au primit antrenament, datele lor fiind pierdute și neavând posibilitatea de a le recupera. Jucătorii care au jucat în weekend vor primi antrenamentul pentru aceste meciuri ca de obicei.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create.

9-7-2016 Jucători Necunoscuți în meciurile de marți

În rapoartele unor meciuri terminate de ieri, nu apare numele jucătorilor ci denumirea "Unknown Players". Această problemă nu afectează nici rezultatul meciurilor și nici antrenamentul așa că vă rugăm să aveți răbdare până reușim să remediem situația.

8-30-2016 Note de lansare - 30 august

Următoarele îmbunătățiri și reparații au fost făcute:

• Numărul de suporteri prezenți la meci este acum vizibil pentru toată lumea.
• Căsuța cu "Arată meciurile din turnee" de pe pagina meciurilor va ține minte ultima ta selecție de acum înainte.

În afară de aceste două modificări am mai reparat și mici bug-uri și am îmbunătățit noua pagină Live.

8-16-2016 Note de lansare - 15 august

Următoarele îmbunătățiri și reparații au fost făcute:

• Am reparat loialitatea care nu era afișată corect înaintea meciului.
• Acum aveți acces la întregul spectru al stilului de joc în Simulator fără a avea nevoie de Asistent Tactic.
• Am adăugat tag-uri pentru forum pentru echipele naționale.
• Mentorii pot vedea acum raporturile scouterilor în academiile de tineret.
• Când căutați o ligă de tineret, ele sunt acum sortate după momentul desfășurării primului meci, în loc de nume.

8-10-2016 Actualizarea timpului de simulare al meciurilor NT, U20 și Hattrick Masters

După cum știți deja, ordinele de meci nu mai pot fi modificate cu 20 de minute înainte de startul meciului. Facem asta pentru a avea timp să simulăm meciurile. Cu toate acestea, meciurile NT, U20 și Hattrick Masters sunt simulate numai cu câteva minute înainte. De acum înainte, aceste meciuri o să fie simulate cu 20 de minute în avans ca toate celelalte meciuri.

8-1-2016 Timp adițional

Începând de azi de la ora 14:46 (CET), toate meciurile ladder, individuale și din turnee vor avea posibilitatea de a se prelungi cu timp adițional la finalul lor. Meciurile care se încheie la egalitate și ajung în prelungiri vor avea o pauză de 5 minute în care jucătorii se vor putea odihni puțin.

7-12-2016 Actualizare a situației meciurilor întârziate și a jucătorilor necunoscuți

În ultimele weekend-uri am avut parte de meciuri întârziate și jucători fără nume, intitulați "unknown player".

Ieri ne-am petrecut întraga zi analizând situația și încercând să optimizăm sistemul astfel încât problemele acestea să nu mai apară în viitor.

Lucrăm în general să îmbunătățim site-ul, mai ales în timpul meciurilor, așa că am hotărât ca de-acum înainte să avem pe cineva online în fiecare sâmbătă pentru a monitoriza îmbunătățirile implementate, cât și pentru a sesiza noi probleme în timp real.

Așadar, această problemă este în topul listei noastre de priorități în momentul de față și facem tot posibilul să o remediem.

Ne cerem scuze încă o dată pentru neplăcerile create.

7-11-2016 Probleme la logare

Din cauza unei probleme de server, unii utilizatori nu au putut să se logheze în dimineața asta. Am oprit transferurile cât de repede am putut.

Acum, problema a fost rezolvată și toate transferurile care ar fi trebuit să aibă loc între 07:30 și 09:30 (ora HT) au fost prelungite cu 2 ore.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create.

7-9-2016 Meciuri întârziate și jucători necunoscuți

Din păcate sunt ceva probleme cu HT Live, iar multe meciuri sunt întârizate. Încercăm să remediem situația cât putem de repede, nu mai este necesar să informați oficialii.

În anumite ligi, clasamentele nu au fost actualizate, iar raporturile meciurilor terminate astăzi nu arată numele jucătorilor, în schimb fiecare având numele "Unknown Player". Toate acestea se datorează unei probleme cu actualizarea bazei de date, pe care acum trebuie să o facem manual. Asta nu afectează cu nimic nici desfășurarea meciurilor, nici rezultatele și nici antrenamentul, așa că vă rugăm să aveți răbdare până reușim să remediem problema aceasta de prezentare.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create.

7-5-2016 Tragere la sorți nouă pentru Hattrick Masters

Am întâmpinat niște probleme tehnice în momentul ultimei actualizări a Hattrick Masters, iar mai multe echipe au ajuns să aibă meciuri multiple programate în turul următor. Am tras din nou la sorți meciurile pentru a remedia problema. Dacă deja v-ați trimis ordinile de joc, ar trebui să o faceți din nou. Vă mulțumim pentru înțelegere.

6-22-2016 Site-ul a fost închis temporar în această dimineață

În această dimineață am întâmpinat o problemă tehnică la unul din serverele noastre, motiv pentru care am fost nevoiți să închidem site-ul. Am acționat cât de repede am putut să oprim transferurile și am prelungit termenul limită pentru cele ce expirau între 07:30 și 10:00 (ora HT) cu 3 ore. Vă mulțumim pentru înțelegere.

6-11-2016 We have some servers issues that we are working on...

We received a few reports about Application Errors during login process. Some of our servers behave abnormal. We are working on it, but until then, if you encounter any issues, try to refresh the page a couple of times to get into another web server.

6-9-2016 Release notes 8th June

Stamina will from now on be calculated correctly for players who started after the first half and when the match goes to extra time. Many more small fixes were released to improve your Hattrick experience.

Also we will now show when your National Teams are playing a match and released several other new features regarding the National Teams of which we spoke of in our latest editorial.

5-21-2016 Unknown Players

In some leagues finished match reports from today show up without player names, instead calling all players "Unknown Players". This is due to delayed batch updates, which will have to be run manually. It does not affect the game, results or training in any way so please have patience with this presentational error until we have a chance to fix it.

4-19-2016 Friendly matches delayed

Unfortunately, we have issues with HT Live and friendly matches from around 18:20. We are trying to fix it as soon as possible. It is not necessary to inform your Game Masters about problems related to this.

We apologise for any inconvenience caused.

Update: The problems have been solved now and any unfinished matches will catch up in the coming hours.

3-15-2016 Release notes 15th March

For the Match order sandbox the default team orders (subs) are now loaded upon page load. Also we updated training estimation to take the assistant trainer "new" effect into account.

We fixed the banner report functionality and at the same time made it possible to report the side aquare banner.

2-23-2016 Transfer market was down

Yesterday, about 03:15 at night, our Internet connection went down because of planned maintenance work at our Internet service provider. A week ago, we added a feature which automatically stops player transfers when we have technical problems. However, the part of the feature that was meant to alert us about this did not work as planned. We have started all the transfers now and you should be able to make transfers again.

2-22-2016 Match archives restored

The match archives has now been fully restored, which means all historic match data should now be available to read on the site. We will now be able to work on the recreation of pending previous club money, which we hope will be sorted out on the next few days at most.

2-18-2016 [Update] Match archive restore done, but...

We have now performed the backup restore of the missing match archive data, and it went well. We are still not finished though, since we are talking about 2 billion lines of text that now has to be reinserted into our archive database all over again. This will take approximately two days (a little over 50 hours remaining right now).

When it is done, we will try to complete all delayed "previous club" transactions. Also, all match related data should then be back to normal again. Thank you for your patience.

2-17-2016 Update on match archive

We are still working on restoring the match archive for Seasons 56 to 60, which are currently unavailable. This could still take a few days to complete. While the backup is restored, previous club money will not work, however we plan to try to to run these transactions retroactively when the match archive is back up. We cannot guarantee that this will work perfectly, we haven’t done it before, but we will do our very best to make sure no team loses out because of this. Mother club money continues to works as usual. We hope for your patience while we resolve this.

2-16-2016 Match archives on the loose

During the pre-season cleanup the match archive for seasons 56 to 60 went missing. We are now working to restore them from backup. This will have absolutely no effect on any game mechanics in Hattrick (including training) and it poses no issues for the seasons that is about to kick off, but, for a few days this data will be unavailable to read on the web. We may be able to get some of the more recent data available in just a few hours, if so we will make it available immediately.We are sorry for this, of course, and we hope it will be resolved shortly, without causing you too much concern.

2-10-2016 Downtime and transfers

Yesterday Hattrick was down for several hours due to technical problems at our ISP which began around 18.30 and which were not solved until around midnight. The downtime was out of our hands but we are very sorry for the fact that it happened, and especially for the delays in games to those users who participate in our Supporter Week Trophy.

What did go wrong on our end yesterday, however, was that we did not stop the transfer engine as we normally do when we have downtime on the site, which means many transfer auctions finished despite there being no bidders around to bid on them, resulting in losses to the selling teams. We have always had the policy to not compensate in cases like this, because we have not had the means to make a fair estimate of the loss. But this time we would like to change policy and look into compensating the users that have lost out. We have recently taken into use a new algorithm for analysing market prices and we think this can help us reach a fair (if not perfectly fair) compensation. We do ask users involved to be patient as it could take few days before everyone receives any money.

This will apply to all transfers where the player in question had any bids when the site went down, and where the bidding finished while the site was down. We are excluding very low value players (less than 10 000 EUR) from compensation.

We are also working on a solution for transfers to automatically suspend when there are unexpected downtime on the site. Until this new functionality is fully calibrated, we may see the transfer market suspend even when there is no "real" downtime, but hopefully we can have fairly soon have this as a security measure in place so that what happened yesterday won't happen again.

12-28-2015 Downtime

Because of some problems during maintenance in our Data Center, it was not possible to connect to our site for almost an hour this morning. All transfers with a deadline between 11:29 and 12:35 HT Time have been extended by 90 minutes.

12-19-2015 Financial update problem

We received reports regarding the financial update and a higher cost of staff salaries. We are investigating it.

We apologize for any inconvenience this causes you.

EDIT: The issue has now been solved, all team economies are now restored and corrected. Our apologies to the users involved.

12-16-2015 Release notes 14th December

We released a fix for showing the position of your team(s) in older editions of the Supporter Week Trophy.

From now on, to avoid mistakes when setting match orders, a warning will be issued for any substitution/order where conditions are not set at the time the order is submitted.

11-24-2015 Hattrick Masters rounds pushed forward

Because of a calculation problem with the number of participants of the Hattrick Masters, we have one participant too many for the second round. To correct this problem we will push forward all upcoming rounds with half a week. Also we will pick 2 random teams that had a 'free pass' to advance to the second round and who will play against each other on Thursday in order to decide who advances to the next round. We apologize for any inconvenience this may have caused.

11-11-2015 Downtime this morning

Due to some problems during maintenance in our Data Center, it was not possible to connect to our site this morning. In cooperation with our Data Center support we worked hard to restore service as soon as possible and managed to get the site back online shortly before noon. We were able to stop the transfermarket some 20 minutes after the site went down and have now extended all transfers with a deadline between 09:34 and 12:45 HT Time with 4 hours.

There are however still a few problems remaining that we are working on fixing. The main issues being application errors, not being able to watch matches live and also our mobile platfrom is not running as well as it should.

We would also like to inform you that while we are busy solving these problems, youth will be down and we estimate that it will be back up some time during the evening.

We apologize for any inconvenience caused.

11-3-2015 HT Live problems 2

Unfortunately once again we have problems with HT Live. We are trying to release a fix for this as soon as possible. It is not necessary to inform your Gamemasters about problems related to this.

We apologize for any inconvenience caused.

Update: The problems have been solved now and any unfinished matches will catch up in the coming hours.

11-1-2015 "New staff" bugs now fixed

We have fixed a number of bugs that appeared during in the first week matches, and which are all related to the new staff member changes.

Tactical Assistants (TA) and Style of Play: Many teams had their matches simulated as if they had a neutral coach, when in fact they expected either an offensive or defensive style of play due to their coach and TA settings. This is now changed so that the correct coach is always applied before any TA choices kick in.

Spokespersons: The Spokesperson has been removed and the effects of a Level 5 spokesperson should now be active for all teams in Hattrick permanently and free of charge. We solved an issue with this implementation that caused fan mood not to react the way it should have after the league games.

The fixes are now live since an hour or so, and as far as we can tell, all reported issues have been taken care of. But we will keep a close eye on this and also follow up these emergency fixes tomorrow to make sure things are running as they should. We apologize for this bumpy start to the season.

10-28-2015 HT Live problems

Currently there is a problem with HT Live not functioning. We'll try to fix this problem as soon as possible.

It is however still possible to follow up on the progress of the match (but not in the most ideal way), by going to the matches page and open your current match from there.

We apologize for any inconvenience this causes you.

Update 18:10 HT Time: The service has been restored.

10-21-2015 Supporter Week Trophy improvement

We have made a change on how the ranking is calculated. Previously it was calculated just like a normal league, points and then goal difference and so on. Now if two or more teams have the same amount of points, the teams with the most number of wins until the first tie or loss will be ranked first. After that the goal difference is taken into account.

10-8-2015 Friendly pool improvement

We have made some improvements to the friendly pool, which means it will now be easier to get a match.

8-20-2015 Ball posession (2)

Last month we informed you about a new version of the match engine where we were had started to show the actual average of the ball posession during each half of a match instead of showing the ball posession percentage at the end of each half.

Due to some misunderstanding we would like to highlight that currently this is only being used in tournament matches, ladder and single matches. Starting next season this will be released to all matches, including league and cup matches.

8-10-2015 Maintenance

Because of server maintenance, the forum, youth and the match archives may be temporarily unavailable during the coming hours. We apologize for any inconvenience this may cause.

Update: Unfortunately as not everything went smoothly, we were forced to extend all transfers with their deadline between 16:28 and 18:00 HT Time by 200 minutes. We apologize for this.

8-7-2015 Release notes 7th August

Today we released a nice new feature at the fixtures page, where you will be able to see the standings after each match round for the current season.

8-5-2015 Delayed youth matches

We are looking into a problem with youth matches being delayed. There is no need to inform your Gamemaster about it.

Update: Problem has been solved and matches played.

8-5-2015 Server problems

Due to some server problems we have stopped the transfer market earlier this morning. The problems have been solved now and we reopened the transfer market again. All transfers between 08:18 and 11:18 HT Time have been extended by 200 minutes.

Update 12:10 HT Time: Apparently the problems did not leave immediately and we were forced to extend transfers once again. This time all transfers between 11:18 and 12:10 HT Time were extended by 60 minutes.

We apologize for any inconvenience this may have caused.

7-21-2015 Ball posession

Recently we released a new version of the match engine. As of this update we started showing the actual average of the ball posession during each half of a match instead of showing the ball posession percentage at the end of each half.

7-7-2015 Confidence update

Some users have reacted to the fact that with the new way the confident updates work, there is no confidence update between the reset for the new season and the first Cup game. The new system works as it is supposed to, and while we are sorry if this detail has not been clear to everyone, it will stay this way and there will be no compensation or extra updates. Users that have a lower confidence than they had hoped for for this first game will soon catch up through matches played and hired Sports Psychologists, these mechanics works just as usual.

6-18-2015 Release notes 18th June

Today, along with the Supporter Week Trophy, we have released a new default lineup type for Supporters, to be used in Tournament, Ladder and Single matches if no other match order has been placed.

5-6-2015 Release notes 6th May

Today we have a few releases concerning mobile phones. Now if you want to login to Hattrick from your mobile phone, you get automatically redirected to m.hattrick.org. There you can then find a link to our desktop site and upon clicking giving you the ability to permanently prevent automatic redirects in the future.

Also in the reminders page, we have a new option now, which makes it possible for you to receive push reminders in your phone.

4-28-2015 Challenging problems

Currently we receive many reports from users not being able to arrange friendlies. We are looking into the problem and hope to solve this as soon possible. It is no longer necessary to report this to your GMs. We apologize for the inconvenience.

Update 23.30: We have now located and fixed the problem and you will be able to arrange friendlies again.

4-25-2015 Connection issues

We have been facing some problems with our servers earlier today which made it impossible to connect through the regular site. Access to our site has been restored. Please note that we have disabled login to our http site for the time being. Instead please login through (https://www.hattrick.org)

Transfers were stopped shortly after the connection problems started and all transfers between 18:23 and 19:30 HT-Time have been extended by 90 minutes.

Please note that transfers with a deadline between 19:30 and 19:45 HT-time have been extended by 30 minutes.

1-21-2015 Downtime

This morning Hattrick has been down for several hours due to a problem with our Internet Service Provider (ISP). For the same reason we have not been able to stop the transfer market and therefore there will be no transfer extensions. We apologize for any inconvenience this may have caused you.

1-19-2015 Release notes 19th January

From now on you will be able to see how many of your players have an individual instruction on the training page for Senior teams. You should now be able to find all players matching the criteria when searching for experience and leadership on the transferlist, no matter their other abilites. You will also be informed when you have received an invite for a youth league.

There were also a bunch of other applied fixes that didn't make it to today's release notes.

1-9-2015 Release notes 8th January

We fixed a bug where you could see that substitutes were going to happen when watching a 'Live match'. We also fixed a problem where attendance was not shown in walkover matches. And from now on you can also see which of your players have a red card in the lineup page.

Furthermore various other fixes that didn't make it to these release notes have been applied in order to give you a better Hattrick experience.

1-5-2015 Cup problems

Last week the cup games in some leagues were not played correctly. Unfortunately as a consequence a small number of teams (less than 48) have lost training. This training will not be recuperated, we are sorry to say.

12-11-2014 Shop orders not activated

During the past few weeks we have had some problems with several (not all) shop orders that were paid by bank transfer not being activated after we received payment confirmation by Global Collect. We have fixed this problem now.

There may however be some orders still left unhandled. Should your order not have been activated within 5 business days, please contact Customer Service and they will help you with seeing to it that your order gets activated as soon as possible.

Orders made after 8th december have not been affected by this problem.

11-25-2014 Small change to coach hiring

When hiring a new coach, the system will now check your actual finances right now rather than the cash your club had on the latest financial update. This small change has been done to make the coach system work closer to user expectations, as well as making it a bit safer to use for clubs that are low on funds.

9-8-2014 Youth team activation problem

Currently there is a problem with youth teams not being activated. We aim to have a fix available tomorrow latest. There is no further need to inform your GMs about this problem.

Update: Problem has been solved.

8-25-2014 Release notes 25th August

From now on, you can see how much money has been moved from and to your board reserves at the finance page. Apart from this we also fixed the set pieces bonus not being taken into account at the team training estimation page.

8-19-2014 Release notes 19th August

Today we have released a bunch of stuff that you may like. You can now see all league names in your own language. In case you do not like it, then you can change it here (/MyHattrick/Preferences/ProfileSettings.aspx)

Now all shapes, patterns and colors are available for non-supporter in the logo editor. Symbols are the only thing that is not available to non-supporters now.

Further we have released fixes to the ratings predictor which only used half of the home grown bonus. Youth league admins can now leave their league without being forced to delete them and we have fixed issues when activating your youth academy for the first time.

8-18-2014 Wrongly reported skill drops

Today some of you may have noticed an excessive amount of skill drops in your training report. Many of these reports were incorrect and we have fixed the issue, but we're still working on correcting those reports. This is only a presentational issue, so there is no need for alarm. Your players have been updated correctly.

Update 13:30 HT Time: All reports has now been corrected.

8-12-2014 Cup attendance improvements

We have fixed a bug that caused a low attendance when playing against street teams. We also improved the attendance in divisional cups so that it will generate more income than international friendlies.

8-8-2014 Tweak to new cup system

We have made a tweak to the cup system in order to prevent that the consolation cup will consist of mainly street teams. This means that losing teams in round one of the Emerald Challenger Cup and round one of the Ruby Challenger Cup will move on to the Consolation Cup. Originally only losing teams in round one and two of the Emerald Challenger Cup would continue in the consolation cup.

8-5-2014 Disturbance of the services

Tonight we suffered from some problems which caused several pages from becoming inaccessible and which forced us to stop the transfers. The problems have been taken care of now and service will continue as it did before. Transfers between 22:13:06 and 22:45:00 HT Time have been extended by 60 minutes.

7-22-2014 Weekend friendlies and qualifiers

We would like to remind everyone to check your line-ups for the weekend friendlies as they will use the friendly lineup by default, whereas you might want to use your league lineup instead.

As of this season you will now also find the upcoming qualification matches on your series page. This will help you to see in a blink of an eye which teams in your series have a qualifier scheduled.

6-26-2014 Tournaments fix

Today we have released a fix for a problem where we were charging 2 credits to Supporters when creating or restarting a Supporter free tournament. We have refunded the affected users and in that case you should find a notice about this in the credit usage log.

6-9-2014 Updates on the Manager Network

Today we have fixed some bugs for the Manager Network, and also added two new things:
- When a request has been sent out and accepted, the user who made the request will receive a notification about this in their Dashboard
- It is now possible to add a Shortcut to the Manager Network. If you have modified your default shortcuts in the past, you need to add this new shortcuts manually in your Preferences page (/MyHattrick/Preferences/ShortCutSettings.aspx). Everyone else will see the Network icon by default.

6-5-2014 Release notes 5th June

Today we have added ability to search by any specialty in the transfer market.

5-26-2014 Match engine fix

About half a year ago we applied a fix to the match engine for Tournaments, Ladders, Preparation and single matches. If you add a substitution or order change to a player on the bench that order will be executed as soon as he steps on to the field, where previously the order wouldn't be executed. Since a couple of weeks this fix is also being applied to all other matches.

5-7-2014 Release notes 7th May

As of today we will filter out all tournament, ladder and single matches from the latest matches tab when previewing an upcoming match that is not a tournament, ladder or single match.

5-6-2014 Unexpected downtime

Hattrick unexpectedly went down earlier today because of database problems. Transfers were stopped almost right away and all transfers between 14:18 and 20:00 HT Time have been extended by 10 hours. We apologize for any inconvenience caused.

4-25-2014 Release Notes April 25

We've removed the advanced newbie tutorial that was introduced in the autumn. After thorough analysis, we found it was not improving the stay-rates for new users. This means new users in Hattrick will have a first experience that is more in line with what most users in the game today had when they started, and which is also much more in line with how they game is really played. We will look at other ways to improve the game experience for new users instead.

4-22-2014 Release Notes April 22

Public Forum users

It is now possible to sign up for Hattrick without also getting a team to manage. This "light" registration is mostly intended for people that wants to participate in our forums but who are not yet ready to take part in the game. Also, the limited registration will only be available for users who reach Hattrick through our public forum pages. We don't expect to see a huge impact of "forum-only users" for now , but we just wanted to point out that they do exist and that they commit to the same forum conduct rules as everyone else.

4-15-2014 Training formulas not correctly shown

We have spotted some issues in formulas relating to the Assistant Coaches in the new staff system. Currently, the training effects received from Assistant Coaches is not correctly shown in the manual. It was also incorrectly shown in the Training Estimation tool (a Supporter feature), but this bug has now been fixed. The manual will be updated with the correct numbers this week.

4-13-2014 Youth match and Facebook login problems

We are currently investigating problems with youth matches not running and not being able to login through Facebook.

Update 21:10 HT Time: Youth matches are running again. Expect delays until tomorrow morning.

Update 9:07 HT Time: Facebook login has been fixed.

4-11-2014 Bob no longer goes to the bank

It will no longer be possible to get the achievement 'Met Bob at the bank'. Those who already have the achievement will keep it, but lose the points for this achievement.

4-9-2014 Match engine fix

Yesterday we released a fix for a small bug in the match engine related to special events.

It used to happen in a few very specific cases that a team could get more special event oportunities than it should according to its ball posession.

This has been fixed now, starting from yesterday's friendly matches.

4-9-2014 Transferurile oprite

Am oprit temporar transferurile datorită nevoii urgente a unei perioade de mantenanță a provider-ului nostru care ar putea cauza indisponibilitatea întregului site.

Vom reporni transferurile când totul va fi stabil.

3-27-2014 Note de lansare 27 martie

Am făcut o schimbare majoră a modului cum prezentăm bannerele, efectul fiind încărcarea mai rapidă a site-ului pentru cei care nu sunt Supporteri. Vor fi eliminate de asemenea unele dintre problemele pe care le aveam în trecut cu bannerele.

De asemenea, articolele HT Press sunt de acum publice şi pot fi accesate fără logarea pe site.

3-24-2014 Release notes 24th March

We have made a couple of improvements on the ratings.

1) The timeline looks slightly different. There are now 2 parts of 45 minutes (and 90 minutes if the game went to overtime), one before break and one after the break. To clarify this, there is a small divider to indicate these breaks. Finally we made it slightly narrower.

2) For live ratings we fixed the ratings shown at the beginning of the second half.

3-19-2014 Funcţia de ignorare pe Forum, disponibilă tuturor

De astăzi am făcut disponibilă oricui posibilitatea de a ignora anumiţi utilizatori pe Forum (dacă alege să facă asta). Până acum era o opţiune rezervată Supporterilor.

3-17-2014 Release notes 17th March

Starting from today's matches, you will always be able to see who is the set pieces taker. Before it was only available on the "Average", now it will be available on the minutes as well.

3-15-2014 Downtime this weekend

23.55 - We're currently (and since about 15.00 on Saturday, Hattrick time) been having serious problems with what seems to be our connections. Everything has been running fine in the background, and as soon as you're able to log on matches and updates has been completed as scheduled.

Update (00.30) - The problem has now been solved, it was indeed a problem with our ISP. Transfers between 22:55 (Saturday) and 11:00 (Sunday) has been postponed by 12 hours.

Again, we apologize sincerely for any inconvenience!

3-3-2014 Release notes 3rd March

We have removed the tournament restrictions for Supporters whose Supporter runs out before the tournament ends. This means that you can join a tournament without having to pay credits as long as you are a Supporter at the time you join the tournament, even if your Supporter will run out the next day.

Further we fixed the average match ratings for youth matches.

2-21-2014 Schimbare la faliment

Am făcut o schimbare la modul cum funcţionează falimentul. De acum, dacă echipa are jucători la vânzare pe care s-au licitat sume îndeajuns de mari încât să scoată echipa din zona periculoasă, aceasta nu va intra in faliment.

2-10-2014 Release notes 10th February

Here a few small additions:
- We increased the number of HT Press articles shown per page from 5 to 10.
- You can sort HT Press articles by views, likes and comments as well.
- Ongoing matches and old matches will now use the "new" match report page, this means the end of the old match report page.

1-31-2014 No youth matches being generated

We are looking into a problem where matches are not being generated for new youth leagues.

Update: Matches are being generated now.

1-27-2014 Release notes 27th January

This week we see a few Match analysis fixes: when you mouseover the highlights on the right, this will highlight the corresponding event in the report. Youth matches are now also shown in the new match pages.

If you have avatars is enabled, then you will now see player avatars instead of the shirts on the match order form. From now on we also show your player performances if you were confronted by a walkover.

Further we have increased the width of the simple skin.

To finish off these release notes we can mention that we earlier finally fixed the problem of the youth scouts not finding talents.

1-26-2014 Delayed matches in Germany and Poland

We are looking into a problem with delayed matches in Germany. You no longer need to notify your GMs about it.

Update: Matches have caught up now.

1-19-2014 Delayed financial updates

We are looking into a problem with delayed financial updates in South and Central America. There is no need to contact your GMs about this.

Update: The problem has been solved now.

1-2-2014 Release notes 2nd January

A few nice additions to kick off the new year with:
- you are now informed about any unsold players through the news ticker when the deadline passes
- in the clubnews we now link to a new Supporter or if he quits supporting you
- in the historical standings table, the teams currently in the series are now bolded
- we have added the user name at the page of supported teams

And of course we wish you all a happy New Year!

12-23-2013 No talent?

Apparently there are some youth scouts who still do not present a talent as said in our previous announcement. The HFA will ensure that all scouts are briefed as soon as possible. We will keep you updated.

12-13-2013 Better youth scouts

The past few days the youth scouts have attended a continuation-course which should help them to spot new talents. Because of this, the youth scouts can now guarantee that they will always propose a new talent to you when you call them. Previously it could sometimes happen that they had to tell you that they were not able to find a new talent for that week. This will not happen anymore.

12-11-2013 Match engine fix

Today we've applied a fix to the match engine for Tournaments, Ladders, Preparation and single matches.
If you add a substitution or order change to a player on the bench that order will be executed as soon as he steps on to the field, where previously the order wouldn't be executed.

11-28-2013 Disrupted services

Because of our data center doing some redundancy tests today, we were unfortunately faced with disruption of some of our services including the transfers. The problems have been solved now. No transfers were extended and all sold players should soon find their way to their new owners if they haven't arrived already. We apologize for any inconvenience this may have caused you.

11-18-2013 Transferurile, prelungite din greşeală

Transferurile au fost prelungite din greşeală din cauza unei probleme apărute la servere. Ne cerem scuze pentru orice inconvenienţe.

11-9-2013 Actualizări financiare întârziate

Ne confruntăm cu o problemă la actualizările financiare. Încercăm să o rezolvăm, dar nu putem estima cât timp va dura. Ne cerem scuze pentru orice inconvenienţe.

Update ora HT 03:25: Problemele au fost rezolvate. Vom avea în continuare întârzieri până când sistemul recuperează timpul pierdut.

11-7-2013 Probleme la înlocuiri, rezolvate

Am rezolvat o problemă care ducea la ignorarea înlocuirilor programate pentru prelungiri. Aşadar, dacă vreţi ca specialistul în lovituri libere să intre pe teren în minutul 119, arbitrul nu îl va mai opri.

De asemenea, în unele cazuri înlocuirile erau amânate, însă am rezolvat şi această problemă.

10-14-2013 Note de lansare 14 octombrie

Am rezolvat o problemă care ducea la afişarea de date inexacte pe pagina statisticilor despre bookmark-uri. De asemenea, vom afişa de acum numărul corect de utilizatori online dintr-o regiune.

Am modificat puţin Capitolul 4 din Manual, care va conţine o secţiune separată despre forfeit-uri. În fine, de acum vă vom informa şi dacă jucătorii pe care i-aţi pus pe lista de transferuri nu au fost vânduţi.

10-4-2013 Problemă la tragerea la sorţi pentru Hattrick Masters

O problemă apărută astăzi în timpul tragerii la sorţi pentru a treia rundă din Hattrick Masters a cauzat programarea a trei meciuri suplimentare.

Problema a fost rezolvată, însă echipele afectate ar trebui să-şi verifice ordinele de meci în caz că le-au trimis pentru un meci greşit.

10-1-2013 Transferurile, prelungite

Toate transferurile care aveau termenul-limită între orele HT 14:00 şi 00:00 au fost prelungite cu 720 de minute.

Transferurile cu termenul-limită între orele HT 00:34 şi 01:00 au fost prelungite suplimentar cu 60 de minute.

9-10-2013 Note de lansare 10 septembrie

După cum anunţasem deja în cel mai recent editorial, am îndepărtat de pe site 'Peretele de oferte'.

9-5-2013 Note de lansare 5 septembrie

Astăzi extindem Istoria Hattrick cu informaţii despre încă 5 sezoane.

Am efectuat totodată o mulţime de reparaţii pentru sistemul CHPP şi am rezolvat o problemă apărută atunci când utilizatorii fără echipă încercau să acceseze Forumul.

8-27-2013 Note de lansare 27 august

Astăzi lansăm o îmbunătăţire cerută des: posibilitatea de a sorta jucătorii după salariu, precum şi afişarea salariului în sumarul jucătorului.

Am reparat link-ul către avanpremiera meciurilor ladder şi din turnee. Au fost localizate de asemenea unele texte care până acum lipseau.

Trimiterea de ordine pentru un club după ce aţi trecut deja la celălalt nu va mai genera un mesaj de eroare. Ordinele vor fi trimise, iar cluburile schimbate la loc.

8-23-2013 Serviciul de notificări prin SMS, sistat

Serviciul de notificări prin SMS a fost sistat în urma închiderii contului folosit de Zattikka de către distribuitorul de SMS. Sistemul va fi în continuare oprit cel puţin până pe 2 septembrie, poate mai mult.

8-5-2013 Problems with push notifications solved

Lately we've been having some problems to send push notifications to iPhone-devices. This was caused by an expired certificate. Due to Apple's problems with their developer center we've not been able to renew that until now. Today this was fixed and you should from now on receive push notifications as expected.
We've also fixed an issue with the push notifications for Android devices. This only affected a small portion of our users. If you've been among those that have had problems with push notifications before you should also receive them as expected from now on.

7-22-2013 Meciuri ladder şi de turnee întârziate

Din cauza unor meciuri programate incorect, multe meciuri ladder şi de turnee au fost întârziate de-a lungul weekend-ului. Problema este acum rezolvată, iar meciurile au fost jucate. Ne cerem scuze pentru întârziere şi pentru lipsa de informaţii din timpul ei.

6-13-2013 Site-ul, închis joi după-amiază

Site-ul a fost inaccesibil vreme de o oră şi jumătate în această după-amiază din cauza unei probleme apărute la serverul bazei de date. Transferurile au fost prelungite.

6-10-2013 Întârzieri în Hattrick Masters

Avem întârzieri în meciurile din Hattrick Masters. Momentan investigăm situaţia.

Actualizare:
Meciurile din Hattrick Masters se joacă. Ne cerem scuze pentru întârzieri!

6-7-2013 Notă de lansare

În actualizarea de azi există o noutate care iese în evidenţă:

- Opţiunea de a ascunde/vedea meciurile din turnee (inclusiv cele ladder sau meciurile individuale) pe pagina meciurilor. Deselectaţi căsuţa dacă nu vreţi să vedeţi aceste meciuri.

5-13-2013 Probleme de performanţă

Din cauza unor probleme de performanţă suntem forţaţi să închidem site-ul pentru aproximativ jumătate de oră în jurul orei 12 HT-Time. Transferurile cu termenul limită între 11:42 şi 12:15 au fost extinse cu o oră.

5-7-2013 Probleme la tragerea la sorţi pentru Cupă

Tot astăzi am avut o problemă şi la tragerea la sorţi pentru Cupă, unde unele echipe nu au primit adversar pentru primul meci. Vom investiga problema mâine dimineaţă la prima oră (asta înseamnă că s-ar putea să efectuăm din nou tragerea la sorţi).

5-7-2013 Închidere marţi seara

Marţi seara, site-ul a fost inaccesibil vreme de două ore şi jumătate în urma unor probleme apărute la serverele web. Cauza acestor probleme a fost localizată şi îndepărtată.

Transferurile care urmau să aibă loc între orele HT 19:43 şi 22:25 au fost prelungite cu 3 ore.

4-29-2013 Fără abandon în meciurile amicale

De acum înainte, nu vor mai exista meciuri amicale abandonate. În cazul în care o echipă nu are destui jucători pe teren pentru a începe meciul, un grup de oameni care se află din întâmplare în zonă va face ca meciul să se desfăşoare.

În principiu, ideea va funcţiona cum funcţionează deja pentru academiile de tineret, dar la echipa mare se va implementa doar în amicale.

Vom modifica totodată regulile pentru cluburile adiţionale, permiţându-le cluburilor cu acelaşi manager să joace meciuri amicale unul împotriva celuilalt.

4-15-2013 Actualizări ale Manualului

Manualul a fost actualizat cu două clarificări în capitolul Tactici:

- Despre contra-atac, o clarificare asupra momentului în care penalizarea tactică se aplică (trebuie să pierzi mijlocul înainte ca penalizarea să se aplice pentru a obţine contra-atacuri tactice).

- O refrazare la secţiunea Nivel tactic, având în vedere faptul că acesta depinde şi de cât de buni sunt jucătorii aflaţi pe teren.

Aveţi în vedere faptul că este posibil ca aceste două schimbări să nu fie actualizate în limba voasră, dar vor fi în curând.

Despre mutarea echipelor promovate/retrogradate la finalul sezonului
De acum înainte vom muta toate echipele promovate şi retrogradate în noile serii după încheierea meciurilor de baraj.

4-8-2013 Probleme la înregistrarea celui de-al doilea club

Folosirea intensă a formularului pentru înregistrarea celui de-al doilea club a dus astăzi la încetinirea site-ului pentru aproximativ 30 de minute. Am vrut ca lista cu ligi să arate informaţii curente despre numărul locurilor disponibile, dar încărcarea site-ului a fost prea mare. Problema s-a înrăutăţit cu timpul, mulţi utilizatori încercând să reîncarce pagina când funcţiona greoi, încărcând-o în plus.

Pentru a rezolva problema am hotărât să adăugăm un cache care operează o dată la fiecare câteva secunde. Dezavantajul este că numerele din această listă nu mai sunt curente, dar soluţia era necesară pentru funcţionarea eficientă a întregului site.

Ne cerem scuze pentru inconvenienţele cauzate de aceste probleme. Ar fi trebuit să folosim acest cache de la început, deşi testele şi măsurătorile noastre au arătat că nu era necesar. Am învăţat această lecţie, iar data viitoare vom folosi abordarea cea mai sigură, nu cea care produce constant informaţii corecte.

Edit: În timpul primei ore a înregistrărilor a apărut de asemenea o eroare la alegerea uneia dintre următoarele ţări: Canada, Bolivia, Hong Kong, Arabia Saudită şi Coreea de Sud. Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectaţi, mai ales celor din ţările unde înregistrarea nu a funcţionat deloc în prima oră (liga proprie a utilizatorului este prima selectată automat).

4-8-2013 Înregistrările pentru clubul adiţional

Afişarea numărului exact de locuri rămase în fiecare ligă (şi actualizarea constantă a lui) de pe pagina de înregistrări făcea ca site-ul să meargă încet. Ca soluţie temporară, am oprit acea afişare.

Asta înseamnă că numărul de locuri pe care-l vedeţi momentan nu este corect, iar în ligă există mai multe (sau mai puţine) locuri disponibile decât este afişat.

Dar dacă aplicaţia voastră pentru o ligă sau ţară este acceptată (şi puteţi să actualizaţi sau să anulaţi aplicaţia voastră), v-aţi asigurat acel loc. Dacă nu mai sunt locuri disponibile în acea ligă, aplicaţia nu va fi aprobată cu succes.

3-8-2013 Note de lansare

Lansarea noilor niveluri Supporter şi a noului Magazin au însemnat o săptămână încărcată la sediul Hattrick. În afară de asta, am lansat o serie de reparaţii şi îmbunătăţiri:

- Marcarea unui HT-Mail ca necitit îl va muta în directorul cu mesaje noi.
- Repararea unui bug minor apărut la schimbarea seriei la sfârşitul sezonului.
- Unii utilizatori nu puteau îndepărta susţinătorii din listă, am reparat şi această problemă.
- Am reparat un bug în interfaţa ordinelor de meci de la juniori, acestea se afişează de acum corect.
- Non-Supporterii pot de acum vedea feţele jucătorilor în aşezarea de meci.
- Atitudinea echipei este de acum afişată şi în meciurile forfeit.
- Meciurile câştigate prin forfeit nu mai sunt incluse în calcularea statisticilor de meci.

2-23-2013 Actualizări întârziate

Am avut unele probleme cu actualizările echipelor pe parcursul nopţii trecute şi zilei de astăzi. Acestea au fost reparate, iar motorul de joc recuperează timpul pierdut. S-ar putea să mai apară totuşi unele întârzieri la meciuri.

2-18-2013 Note de lansare

Câteva ajustări şi îmbunătăţiri:

- Am adăugat loialitatea la avanpremiera meciului;
- Mesajele pe forum de la utilizatori ignoraţi nu mai apar la "mesaje către mine";
- Am ajustat colecţia de steaguri pentru utilizatorii cu deficienţe de vedere;
- Tipul schimbării ordinelor jucătorilor (înlocuire, schimbare sau schimbare a comportamentului) este de acum vizibil în secţiunea Ordine;
- A fost reparată o problemă apărută la butoanele "reîmprospătează" şi "istoria transferurilor" de pe paginile jucătorilor aflaţi pe lista de transferuri (acestea nu erau vizibile pentru toţi utilizatorii)
- A fost reparată o problemă la opţiunea "Oricare" de la căutarea de ligi de tineret - aceasta arăta doar rezultate din regiunea utilizatorului. De acum arată rezultate din toate ligile/regiunile;
- Am reparat un bug minor la ordinele standard de meci pentru meciuri diferite. De acum, dacă setaţi ordine standard într-un meci de cupă sau amical, acea aşezare va deveni cea standard pentru meciurile de cupă sau amicale.

1-31-2013 Note de lansare

Astăzi am eliminat o eroare care îi împiedica pe non-Supporteri să vadă numele clubului fanilor în avanpremiera meciului.

1-28-2013 Autentificarea via Facebook funcţionează din nou

Autentificarea (şi înscrierea) via Facebook funcţionează din nou. Problema cu serverul proxy a fost rezolvată.

1-25-2013 Închidere vineri seara

Vineri seara am avut unele probleme la servere, care au dus la închiderea site-ului vreme de 3 ore. Se pare că sursa problemelor a fost un server proxy, pe care l-am închis pentru a-l putea studia mai bine (ceea ce vom face după weekend).

Din acest motiv, logarea prin Facebook nu va funcţiona pe parcursul weekend-ului.

Termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc în timpul închiderii au fost prelungite.

1-23-2013 Actualizări întârziate şi probleme cu Forumul

În această seară site-ul a avut unele probleme, pe care ne-am străduit să le rezolvăm pe rând. Din păcate, au rezultat întârzieri ale meciurilor de cupă din unele ligi, precum şi încetinirea Forumului. În acest moment ar trebui să fie mai puţine probleme, dar s-ar putea să mai existe unele întârzieri pe măsură ce serverul recuperează timpul pierdut. Ne cerem scuze pentru aceste neplăceri şi, în afara lor, vă dorim un start plăcut al Sezonului 51!

1-22-2013 Unde-mi e clubul?

Se pare că avem o problemă, cluburile fiind afişate drept cluburi vechi şi nu cluburi active, aşa cum ar trebui. Ne ocupăm de situaţie.

Actualizare: Problema a fost rezolvată (de pe la ora 08:30 HT). Unele echipe sunt însă acum afişate ca făcând parte din regiuni greşite (din alte ţări). Ne ocupăm şi de acest detaliu.

Actualizare 10:45: A fost rezolvată şi problema cu regiunile. Ne confruntăm cu o ultimă problemă, jucătorii puşi pe lista de transferuri fiind de negăsit în pagina de transferuri. Vom încerca să găsim o rezolvare cât mai repede.

Actualizare 13:45: Toate problemele au fost rezolvate.

1-21-2013 Note de lansare

Astăzi am lansat o versiune îmbunătăţită a motorului de transferuri. Când căutaţi jucători, puteţi specifica vârsta nu doar în ani, ci şi în zile (mai întâi trebuie să activaţi filtrele avansate).

1-17-2013 Problemă la schimbarea seriei

Momentan încercăm să remediem o problemă ce apare la schimbarea seriei și sperăm să reuşim în curând. Ne cerem scuze pentru inconvenienţe.

Actualizare 11:20: Problema a fost rezolvată şi toţi cei care au avut aceste probleme ar trebui să reuşească schimbarea seriei.

Actualizare 14:10: Am aplicat încă o actualizare, fiindcă am primit în continuare raporturi cum că problema nu fusese rezolvată pentru toată lumea.

12-10-2012 Scurtă închidere

Dimineaţa aceasta, Hattrick a fost închis vreme de 40 de minute din cauza unor probleme apărute la baza de date. Transferurile cu termenul limită între orele HT 10:56:55 şi 12:00 au fost prelungite cu 90 de minute. Ne cerem scuze pentru neplăceri.

12-4-2012 Dispoziţia sponsorilor, reparată

Scăderea bruscă a dispoziţiei sponsorilor a fost reparată, iar aceştia au revenit la starea pe care ar trebui s-o aibă.

Problema a fost doar una de afişare.

12-3-2012 Schimbare la căutarea transferurilor

Pe lângă îmbunătăţirea mare adusă astăzi pachetului Supporter, am actualizat şi un aspect legat de pagina căutării transferurilor.

De azi, veţi căuta automat prin întreaga listă de transferuri când veţi căuta jucători. Aşadar, nu mai e nevoie să definiţi perioada de căutare (acea căsuţă a fost scoasă din uz).

Rezultatele căutării vor fi însă limitate de acum la 100 de jucători.

12-3-2012 Scădere a dispoziţiei sponsorilor?

Am primit notificări legate de o scădere a dispoziţiei sponsorilor de la mai mulţi utilizatori din întreaga lume. Se pare că este doar un aspect de prezentare al datelor, dar vom încerca să-l remediem numaidecât.

11-20-2012 Note de lansare

În acestă actualizare am realizat mai multe lucruri:

- Numărul maxim de caractere pentru HT-Mail a fost ridicat la 4000 (de la 1000).
- Iconiţa indicând tipul meciului de pe pagina unui meci (dreapta sus) duce la respectiva etapă a seriei sau a cupei.
- Am subliniat funcţiile Supporter pe site şi pentru non-Supporteri, pentru a le face mai vizibile şi pentru a fi mai uşor de aflat ce are pachetul de oferit.

11-9-2012 Actualizarea antrenamentului, întârziată

Actualizarea antrenamentului suferă întârzieri în mai multe ţări. Încercăm să rezolvăm problema cât mai repede cu putinţă.

Update: Problema a fost rezolvată şi antrenamentul recuperează timpul pierdut. Toate echipele şi-au primit actualizările.

11-8-2012 Note de lansare, 8 noiembrie

Astăzi am lansat căsuţa "Contul meu", unde poţi vedea câte Credite şi zile de Supporter ţi-au mai rămas. Am scos de asemenea în evidenţă opţiunile Supporter, pentru a fi mai clar ce e inclus în acest pachet.

11-1-2012 Aplicaţie Android mai rapidă

Am adus câteva îmbunătăţiri aplicaţiei noastre pentru Android. Versiunea care include aceste îmbunătăţiri este disponibilă acum pe Google Play.

11-1-2012 Note de lansare

Căsuţa care vă permitea să nu mai adăugaţi automat echipa în urna de amicale s-a întors, după ce dispăruse o săptămână. În lansarea de astăzi am mai reparat opţiunea non-Supporterilor de a nu primi provocări (la amicale şi meciuri individuale), după ce nu funcţionase de la lansarea meciurilor individuale.

10-23-2012 Întârzieri la meciurile de tineret

Investigăm unele întârzieri apărute la meciurile de tineret. Nu e nevoie să mai informaţi GM-ii.

Update 13:03 (ora HT): Am rezolvat problema, meciurile recuperează timpul pierdut.

10-23-2012 Scurtă închidere

A fost necesar să închidem puţin timp site-ul pentru a efectua unele operaţiuni de mentenanţă. Transferurile au fost oprite, iar toate termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc până la ora HT 10:30 au fost prelungite cu 2 ore. Ne cerem scuze pentru orice neplăcere cauzată.

10-5-2012 Scăderile calităţilor

Am descoperit şi eliminat un bug care făcea ca scăderile calităţilor la nivelurile titanic şi extraterestru să fie mai mari decât ar fi trebuit. Soluţia va fi aplicată de acum înainte, deci nu va funcţiona retroactiv (aşadar nu mai putem repara scăderile care au avut loc luni).

În legătură cu aceste scăderi, regula "cu cât mai mare calitatea, cu atât mai mare scăderea" rămâne valabilă.

10-4-2012 Probleme la meciurile de cupă

Există întârzieri imense la meciurile de cupă. Investigăm problema.

Update ora HT 04:12: Am localizat problema meciurilor de cupă de astăzi. Acestea recuperează timpul pierdut, mai puţin meciurile de cupă din Columbia, pentru care vom găsi o soluţie mai târziu.

Update ora HT 12:14: Motorul de joc a recuperat timpul pierdut, iar problema a fost rezolvată şi pentru Columbia.

10-3-2012 Problemă la baza de date

Puţin după ora 14 am avut o problemă la una dintre bazele noastre de date. Din păcate, a trebuit să închidem site-ul pentru a o repara. În acest timp am oprit şi motorul de transferuri. Site-ul funcţionează din nou, motorul de transferuri a fost repornit, iar termenele limită ale tuturor transferurilor care urmau să aibă loc între orele 14 şi 16 au fost prelungite cu 3 ore.

10-1-2012 Paginile echipelor naţionale, inaccesibile

O problemă apărută la baza de date a făcut ca paginile echipelor naţionale să nu poată fi accesate. Încercăm să reparăm eroarea, dar va dura ceva timp. Sperăm să încheiem operaţiunile în această seară.

9-26-2012 Note de lansare, 26 septembrie

De data asta, notele de lansare vin într-o miercuri.

Am mărit capacitatea stadioanelor echipelor bot de la 7000 la 12000 de locuri. De asemenea, o nouă versiune a aplicaţiei noastre pentru iPhone, care a rezolvat bug-ul ce împiedica notificările de tip push, a fost aprobată de Apple.

În fine, am invitat o mulţime de foşti utilizatori să încerce din nou jocul, pentru a prinde startul noului sezon.

9-20-2012 Perioadă de probă Supporter pentru managerii noi

Din această săptămână, managerii noi vor primi 30 de zile gratuite de Supporter odată cu activarea echipei. De asemenea, vor fi informaţi despre cele mai importante facilităţi ale pachetului Supporter. În trecut, managerii noi beneficiau de această ofertă numai după o lună de joc; sperăm că activarea imediată a ofertei va avea un impact pozitiv atât asupra numărului de utilizatori noi care rămân în joc cât şi asupra numărului de Supporteri. Cel puţin merită încercat.

9-20-2012 Note de lansare

Retuşurile de astăzi includ câteva lucruri care merită ştiute:

- Corectarea unor statistici pentru jucătorii din Galeria Celebrităţilor care erau greşite.
- Corectarea realizării "Colecţionar de stele", care spunea că doar 1 utilizator a făcut-o.
- Administratorul ligii de tineret este acum vizibil pe pagina ligii.
- Pentru fiecare ligă de tineret incompletă şi fără administrator, oricărui membru al ligii îi este arătată o atenţionare privind starea ligii.

9-14-2012 Note de lansare, 14 septembrie

Astăzi am reparat un bug din Licenţa de Manager care nu le permitea managerilor să încheie testul despre Creditele HT.

Au fost reparate de asemenea alte câteva mici bug-uri.

9-12-2012 Forumul, închis vineri pentru o oră

Forumul va fi închis în această vineri între orele HT 6 AM şi 7 AM din cauza unei mutări a bazei de date.

Ne cerem scuze pentru orice inconvenienţă.

8-23-2012 Note de lansare: 23 august

Mai multe nereguli au fost rezolvate săptămâna aceasta, cele mai importante dintre ele fiind legate de centrul de recrutare şi turnee încheiate.
- Utilizatorii care au intrat pe bază de invitaţii au nimerit în ţări diferite cu echipa.
- A mai fost un bug care se juca cu modul în care turneele încheiate erau afişate; acum ultimele 5 turnee vor fi afişate.

8-16-2012 Licenţa de Manager, pentru mine?

Din greşeală am implementat noua Licenţă de Manager pentru toţi utilizatorii. Ne-am dat seama de greşeală şi lucrăm pentru a o elimina în scurt timp (banii câştigaţi din ea vor fi şi ei eliminaţi). În mod normal doar utilizatorii noi trebuie să primească Licenţa.

8-10-2012 Setările de antrenament pentru echipele noi

De ieri, echipele noi din Hattrick încep automat cu intensitate 100%, din care rezistenţă 15%.

8-9-2012 Note de lansare, 9 august

Am adăugat la Hattrick Press o categorie dedicată celei de-a 15-a Aniversări, unde vor fi afişate cele mai bune articole din concursul aniversar. O puteţi accesa selectând 'A 15-a aniversare în meniul 'Selectează ligă' din dreapta paginii.

Am reparat un bug care afecta invitaţiile în aşteptare din Centrul de Recrutări.

Am reparat alte câteva bug-uri mărunte.

8-2-2012 Note de lansare: 2 august

Utilizatorii noi vor fi nevoiţi să îşi valideze contul prin email sau pe Facebook pentru a putea scrie HT-Mailuri, să posteze pe forum sau să liciteze pentru jucători.

Am adăugat un buton pentru adăugarea rundei în HT-Live pentru meciurile de Campionat Mondial.

Am rezolvat alte mici probleme.

7-27-2012 Note de lansare: 27 iulie

Astăzi am mai lansat câteva lucruri noi:
- Antrenorul va avea de acum înainte faţă, chiar şi pentru non-supporteri.
- Am adăugat un clasament Top 50 pentru Recrutori în pagina Centrului de Recrutare.
- Am rezolvat de asemenea câteva erori mici.

7-24-2012 Problemă la urna de amicale

Mai mulţi manageri au raportat că primesc eroarea 'CouldNotCreateMatch' când încearcă să intre în urna de amicale. Vom investiga problema şi sperăm să o reparăm cât mai repede cu putinţă. Nu mai este nevoie să-i contactaţi pe GM-i.

7-10-2012 Eliminarea mesajelor necitite din 'Biroul meu'

De acum, toate mesajele necitite din 'Biroul meu' vor fi marcate ca fiind citite la două săptămâni după ce au fost emise. Scopul este prevenirea acumulării de mesaje necitite - se pare că unii manageri au strâns peste 300.

7-10-2012 Problemă Hattrick United

Există o problemă cu Hattrick United. Încercăm să găsim o soluţie pentru ea şi sperăm să o rezolvăm în curând.

Actualizare: Totul a fost rezolvat şi decurge normal acum.

6-6-2012 Probleme cu tragerea la sorţi pentru Cupă

Investigăm o problemă apărută la tragerea la sorţi a meciurilor de cupă. Nu mai este nevoie să-i contactaţi pe GM-i.

Update: Problema a fost reparată. În ligile afectate, meciurile de cupă corecte au fost create deja sau vor fi create în următoarele ore. Mâine vom şterge meciurile amicale programate din greşeală din cauza acestor probleme.

5-31-2012 Despre transferuri

Motorul de transferuri este oprit de la ora HT 19:32, ceea ce înseamnă că nu va putea fi efectuat niciun transfer. Situaţia va rămâne aşa până la readucerea sistemului în parametrii normali. Transferurile vor fi apoi prelungite, şi având în vedere ora actuală (22:00) e posibil ca prelungirea să fie de 24 de ore.

Update: Toate transferurile care aveau termenul limită între orele HT 19:32 şi 00:30 au fost prelungite cu 24 de ore.

5-31-2012 Închidere neprevăzută

În această seară ne-am confruntat cu o închidere neprevăzută a site-ului între orele HT 17:20 şi 18:50, din cauza unei probleme la firewall. Din cauza aceleiaşi probleme nu am putut stopa piaţa de transferuri şi, din păcate, nu mai putem prelungi transferurile care ar fi avut termenul limită când site-ul era căzut. Ne cerem scuze pentru consecinţele neplăcute ale acestei situaţii.

Update 19:00: Am reuşit să prelungim transferurile din ultimele minute, ele nefiind încă finalizate. Transferurile care aveau termenul limită între 18:47 şi 19:15 au fost aşadar prelungite cu o jumătate de oră.

Update 19:37: Site-ul a fost închis din nou între orele HT 19:07 şi 19:36. Am oprit transferurile de îndată ce am putut (începând cu ora 19:31:52) şi nu le vom reporni până nu ne asigurăm că totul e în regulă.

Update 21:50: Site-ul a fost închis din nou între orele HT 19:55 şi 21:40. Să sperăm că totul va reveni la normal. Deocamdată, motorul de transferuri va rămâne închis.

Actualizările antrenamentului, ale meciurilor de tineret etc. au avut loc în condiţii normale.

5-30-2012 Jucători cheie

Avem o mică noutate pe site, secţiunea jucători cheie - creată mai mult ca ajutor pentru utilizatorii noi. Însă, fireşte, toţi utilizatorii vor avea acces la ea. Veţi găsi lista cu jucători cheie (în opinia antrenorului echipei) în căsuţa din partea de dreapta sus a paginii cu jucători.

5-29-2012 Pană de curent

Din cauza unei pene de curent în sala serverelor, site-ul a fost închis între 12:00 şi 12:50 (ora HT). Termenele limită ale transferurilor au fost prelungite cu 90 de minute.

5-27-2012 Probleme la actualizările financiare în unele ligi

Unele ligi întâmpină probleme cu actualizările financiare. Acestea sunt din păcate dificil de rezolvat şi ne cerem scuze că astăzi nu vom putea face prea multe. Ne vom strădui să găsim o soluţie în cursul zilei de mâine.

5-26-2012 Vechile evenimente ale echipei nu pot fi afişate momentan

Evenimentele vechi nu vor fi afişate până săptămâna viitoare, când vom rezolva problemele de fond.

5-26-2012 Actualizări întârziate

Avem unele probleme cu actualizările de după meciuri, de pildă generarea clasamentului şi a topului golgheterilor. Acestea vor avea loc până la urmă; ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate între timp. Transferurile suferă şi ele întârzieri în această seară. Lucrăm la rezolvarea problemelor, însă probabil nu le vom da de capăt astăzi.

5-22-2012 Note de lansare

Astăzi am lansat câteva mici îmbunătăţiri:

- Pe pagina Turnee, data afişată pentru ultima rundă de meciuri este de acum cea corectă;
- Am reparat un bug apărut pe prima pagină, care cauza republicarea editorialelor vechi;
- În interfaţa simplă a ordinelor de meci, Supporterilor li se afişează de acum informaţii despre numărul meciurilor "jucate de la ultimul antrenament".

5-12-2012 Repornirea unui server

Sâmbătă dimineaţa am repornit un server pentru a rezolva unele probleme apărute la site, rezultatul fiind închiderea acestuia vreme de aproximativ 30 de minute. Transferurile au fost amânate cu două ore începând cu ora HT 10.

5-10-2012 Note de lansare

Lansarea de astăzi conţine mai cu seamă îmbunătăţiri de fundal şi câteva mici schimbări pentru nou-veniţi. Sunt totuşi demne de menţionat unele reparaţii:

- Am reparat o eroare apărută la chenarul albastru din ordinele de meci (pentru Supporteri) în limbile cu scriere de la dreapta la stânga şi versiunile mai vechi de IE.

- Am reparat câteva bug-uri care puteau cauza erori la încărcarea unor pagini (transferuri, istoria licitărilor şi istoricul jucătorilor de tineret).

5-7-2012 Despre încasările din meciuri (apropo de întârzierile actualizărilor)

Luaţi aminte că dacă aţi jucat acasă în acest weekend, pentru majoritatea utilizatorilor, veniturile meciului sunt afişate drept venituri de săptămâna trecută (datorită întârzierii actualizărilor).

Am avut unele cazuri în care echipe au primit de două ori banii (jucând acasă săptămâna trecută şi primind veniturile respective şi săptămâna asta), probabil din cauză că actualizarea s-a făcut chiar în timpul meciurilor lor. Aceste cazuri au fost rezolvate (veniturile duble fiind anulate). Marea majoritate ale acestor echipe erau din Danemarca, existând însă şi alte câteva echipe din alte ligi.

5-7-2012 Urmările întârzierii actualizărilor de echipă

În unele ligi, efectul întârzierii actualizărilor săptămânale a fost doar acela că acestea au avut loc mai târziu decât deobicei. În alte ligi însă, actualizarea a avut loc după meciurile din campionat şi a avut mai apoi efecte ieşite din comun asupra spiritului echipei şi încrederii în sine.

Aceste lucruri nu sunt bune, evident, dar nu există nici o metodă de a îndrepta lucrurile bine. Aşadar, nu vom încerca să compensăm în nici un fel aceste probleme - din cauză că efectiv nu este posibil. Din păcate trebuie să acceptăm consecinţele şi că acestea nu sunt tocmai corecte. Aşa am procedat cu astfel de probleme şi în trecut.

Problema care a cauzat întârzierile a fost rezolvată şi nu va mai apărea din nou. Vom verifica şi rutinele noastre pentru a depista astfel de probleme din timp în viitor.

Ne cerem scuze pentru toate acestea!

5-6-2012 Actualizările echipelor, întârziate

Din cauza unei probleme apărute la baza de date, actualizările săptămânale ale echipelor (incluzând actualizările economice, contactarea scouterilor şamd.) au intârzieri în mai multe ţări. Problemele au fost între timp rezolvate, iar actualizările vor avea loc în curând.

5-3-2012 Mai multe noutăţi pentru echipele noi

Pe lângă update-ul adus Turneelor la începutul săptămânii, ne-am mai concentrat și pe multe îmbunătățiri mărunte care vor face experienţa unui începător mai frumoasă, aşa cum am făcut şi săptămâna trecută. Unele dintre ele merită menţionate tuturor:

- Echipele noi vor fi adăugate automat în urna de amicale pentru a-şi programa un meci (doar în prima săptămână, după care va fi strict datoria managerului să o facă).
- Antrenorii echipelor noi aranjează un meci de pregătire automat la începutul carierei managerului.
- Noile echipe vor primi un antrenor acceptabil cu lider slab de la bun început.

4-26-2012 Clarificări despre repornirea unui turneu

O clarificare despre ceva care n-a fost îndeajuns de clar până acum: când începeţi un nou sezon al unui turneu, meciurile vechi dispar odată cu repornirea. Am adăugat informaţii despre acest lucru pe pagina dedicată repornirii turneului.

Pentru toate celelalte turnee care nu sunt repornite, meciurile rămân acolo vreme de 2 sezoane. Clasamentele finale sunt salvate şi arhivate întotdeauna, chiar şi pentru turneele repornite.

4-26-2012 Note de lansare

În mare parte, ştiri pentru echipele noi:

- Activarea echipelor noi se face la fiecare 5 minute (înainte se făcea la fiecare 15)

- Unealtă de ajutor cu aşezarea standard pentru meciurile de pregătire

- Pentru toate echipele, antrenorul va trimite pe teren o aşezare simplă pentru a evita forfait-ul, dacă managerul n-a setat nicio aşezare (= dacă echipa are 0 jucători în aşezare). Vestea priveşte, mai mult sau mai puţin, doar echipele noi.

- La prima vizită făcută de un manager pe pagina cu ordine, este creată automat o aşezare standard (4-4-2, aşa cum sugerează unealta de ajutor)

- Am început să testăm dacă afişarea feţelor jucătorilor are vreun impact asupra rămânerii în joc a utilizatorilor noi. 50% dintre jucătorii noi vor vedea feţele jucătorilor (chiar dacă nu sunt Supporteri), ceilalţi 50% vor vedea doar siluetele, ca de obicei.

- Am adăugat câteva ligi care lipseau în Anexa despre valute din Manual.

4-21-2012 Întârzieri majore

Site-ul a funcţionat foarte încet astăzi şi a avut întârzieri mari, la remedierea cărora am lucrat din greu. Am repornit serverul pentru a reactualiza baza de date iar acum toate sistemele merg, însă site-ul răspunde mai greu în continuare. Încercăm să rezolvăm situaţia. Între timp, am întârziat toate transferurile dintre orele 9 şi 17 cu 3 până la 12 ore (ca toate să aibă limita la noapte). Dacă mai e nevoie, le vom extinde şi mai mult. Ne cerem scuze pentru că nu am reuşit să facem ca toţi utilizatorii să poată urmări meciurile cum trebuie azi.

4-21-2012 Serverul va fi repornit

Vom opri site-ul pentru a-l reporni după aceea. Sperăm ca asta să repare starea proastă a acestuia de azi.

3-31-2012 Întârzieri, dis-de-dimineaţă

Am avut o mică problemă cu baza de date între 9:10 şi 10 (ora HT). Site-ul funcţionează din nou cum trebuie, cu unele întârzieri care vor fi recuperate de-a lungul următoarelor câteva ore (dacă nu mai devreme). Transferurile care urmau să aibă loc între 8:30 şi 10:30 au fost amânate cu 3 ore.

3-30-2012 Încă apar probleme ocazionale la programarea amicalelor

Avem încă parte câteodată de erori la programarea amicalelor, la fel ca-n ultimele două săptămâni. Am lucrat destul de mult încercând să găsim o soluţie, dar până acum n-am reuşit. Fireşte, vom continua aceste operaţiuni până ajungem la un rezultat.

Dacă primiţi o eroare ciudată (Meciul nu poate fi creat) atunci când încercaţi programarea unui amical, vă rugăm să încercaţi din nou.

3-30-2012 Probleme cu baza de date, vineri dimineaţa

În timpul dimineţii de vineri baza noastră de date a avut unele probleme care au afectat site-ul. Acesta a fost greu de accesat (în final chiar deloc accesibil). Am rezolvat problemele în jurul orei 7:30 şi am amânat transferurile dintre 6:48 şi 8:00 cu 3 ore. Ne cerem scuze pentru inconvenienţe!

3-20-2012 Note de lansare

Unele modificări de astăzi:

- Rezolvarea unei probleme cu spiritul echipei în meciurile din cadrul turneelor; acum treapta mulţumiţi funcţionează corect.
- Rezolvarea unei probleme cu licenţa de manager; unii manageri nu primeau cele 3 credite cuvenite pentru rezolvarea punctului #17.
- Am scos butonul de Facebook like pentru limbile dr.-st. (până când API va oferi suport mai bun pentru acestea), fiindcă acesta cauza site-ul să se mute spre dreapta în loc să fie centrat.
- Am rezolvat o eroare de aplicaţie apărută ocazional pe paginile Internaţional sau Ţara mea.

3-16-2012 Probleme ocazionale la programarea amicalelor

Am primit de la utilizatori câteva plângeri privind unele erori apărute la programarea amicalelor. Dacă primiţi un mesaj de eroare ciudat (Meciul nu poate fi creat), vă rugăm să încercaţi din nou.

Luni vom analiza mai îndeaproape aceste probleme.

3-15-2012 Note de lansare

În lansarea de astăzi am inclus câteva eliminări de bug-uri şi alte mici reparaţii:

- Am reparat un bug de prezentare ce apărea la schimbările numărului fanilor (nu erau incluse scăderile cauzate de schimbarea regiunii sau a numelui echipei);
- Am reparat un bug pe pagina stadionului, care strica aspectul acesteia atunci când utilizatorii efectuau schimbări (de pildă la modul de tăiere a ierbii sau la numele stadionului);
- Am adăugat iconiţe despre tipul meciului în raportul de meci;
- Am adăugat statistica "Puncte per meci" în secţiunea Clasament istoric.

3-13-2012 Schimbare minoră a orelor de începere pentru turnee

Distribuţia orei de începere a turneelor nu a funcţionat cum trebuie, fapt pentru care toate turneele deja create au aceeaşi oră de începere.

Am rezolvat eroarea şi am schimbat orele de începere pentru turneele care nu s-au creat încă, adăugând minutele corespunzătoare.

Turneele având meciuri deja create nu au fost afectate.

3-13-2012 Note de lansare

Pe lângă implementarea majoră a turneelor (găsiţi la editoriale mai multe informaţii), lansarea de astăzi mai conţine unele mici modificări:

- Repararea unei erori (de prezentare) la schimbarea antrenorului
- Rezolvarea unei probleme cu steguleţele la căutarea unui amical

3-8-2012 Meciuri pentru noii-veniţi, înlăturarea spiritelor rele şi altele

Cele mai importante veşti ale zilei de astăzi sunt meciurile de pregătire pentru nou-veniţi. Utilizatorii noi pot programa şi juca meciuri instant de pregătire, fiind ajutaţi astfel să găsească cele mai bune poziţii pentru jucătorii lor şi să înţeleagă mai bine cum funcţionează meciurile.

Utilizatorii noi programează aceste meciuri în pagina cu lista de meciuri, sistemul alegând ca adversar un alt nou-venit aflat în căutarea unui astfel de meci. Dacă nu e găsit niciun alt utilizator, se joacă împotriva unei echipe bot. Meciul începe la 30 de minute după programarea sa, iar ordinele trebuie trimise cu 5 minute înaintea fluierului de start.

Meciurile de pregătire le sunt disponibile utilizatorilor noi de-a lungul primelor lor 60 de zile în Hattrick. Aceştia pot juca 3 astfel de meciuri în 7 zile. Totuşi, meciurile de pregătire nu pot fi programate în timpul disputării unei alte partide sau dacă o altă partidă începe în următoarele 150 de minute.

În afara acestei noutăţi, am făcut câteva vrăji pentru a îndepărta spiritele rele care afectau jucătorii de la sfârşitul săptămânii trecute (jucătorii aveau feţe agresive). De asemenea:

- Am reparat câteva probleme pentru limbile cu scriere de la dreapta la stânga;
- Am eliminat un bug care apărea la logarea cu IE7;
- Am eliminat câteva bug-uri legate de optimizarea de cod de săptămâna trecută;
- Am făcut câteva îmbunătăţiri SEO (pentru motoarele de căutare).

3-5-2012 Forumurile, închise la ora 12 astăzi

Forumurile se vor închide de la ora 12:00 astăzi, pentru întreţinere. Mutăm forumurile pe discuri mai rapide.

Estimăm că această procedură va dura cam 1 oră jumătate.

Actualizare 12:35
Se pare că primim erori pe alte pagini când închidem forumurile, astfel încât le-am redeschis. Încercăm să identificăm cauzele problemelor, timp în care e posibil să primiţi erori din când în când pe site.

Actualizare 12:35
Am amânat aceasta operaţiune, nu vom muta forumurile astăzi. Vom aştepta o altă zi, mai întâi trebuie să aflăm cauza erorilor.

Actualizare 13:15
Am luat decizia de a anula întreţinerea. Nu vom mai muta forumurile astăzi. O vom face într-o altă zi (după ce vom rezolva problemele cu erorile).

2-29-2012 Întârzierile de weekendul trecut: cauze şi soluţii

Întârzierile de weekendul trecut au mai multe motive, care, alături de traficul încărcat de pe website, au dus la aceste probleme grave. E important de menţionat că presiunea simţită de servere şi bazele de date e întotdeauna mai mare în prima etapă a sezonului (din cauza numărului mare de utilizatori online), ceea ce duce la îngustarea 'limitelor de siguranţă'.

Iată un scurt rezumat al motivelor întârzierilor, precum şi al măsurilor pe care le-am luat:

- Am optimizat codurile şi funcţiile bazelor de date în mai multe locuri şi vom continua această acţiune până la sfârşitul săptămânii, deoarece e evident că unele secţiuni de cod lansate în ultimele două luni nu erau îndeajuns de eficiente pentru a suporta presiunea ridicată.

- Un disc din sistemul nostru de stocare s-a defectat la începutul weekend-ului. În timpul înlocuirii cu un disc de rezervă (operaţiune care durează ceva timp), sistemul merge mai încet. Duminică s-a defectat însă şi acest disc de rezervă (legile lui Murphy nu se dezmint). Ambele discuri au fost până la urmă înlocuite.

- Am mutat Forumul într-o nouă bază de date, pentru a oferi mai multe resurse site-ului principal (limite de siguranţă extinse).

- Câteva operaţiuni şi actualizări nu trebuiau neapărat efectuate în zilele cu meciuri, aşa că le-am mutat în cele fără, tot pentru a oferi mai multe resurse site-ului.

2-28-2012 Forumul, închis

Forumul va fi închis până în jurul orei HT 12:40 pentru a fi mutat într-o altă bază de date, în scopul creşterii peformanţei site-ului.

2-26-2012 Meciurile întârziate de sâmbătă

Meciurile întârziate de ieri care nu se pot vedea vor fi probabil disponibile abia mâine. Ele au fost disputate însă nu pot fi afişate cum trebuie, şi e nevoie de un nou cod pentru a rezolva situaţia, ceea ce nu putem face azi pentru a nu cauza alte întârzieri. Antrenamentul, finanţele, etc. însă ar trebui să fie în regulă. Ne cerem scuze şi sperăm să aveţi răbdare.

2-25-2012 Întârzieri şi funcţionare grea

Avem parte de nişte probleme care se manifestă prin încărcare grea a paginilor şi întârzieri.

Lucrăm pentru a rezolva problemele.

Actualizare:
Transferurile dintre orele 14:00 şi 15:30 au fost extinse cu 180 minute.

A trebuit să scoatem site-ul din funcţiune o perioadă pentru a permite sistemului să recupereze evenimentele.

Sperăm că sistemul va începe să recupereze, dar va dura ceva timp. Vom avea întârzieri de-a lungul acestei zile.

Actualizare duminică dimineaţa: Nu mai sunt întârzieri, iar meciurile din această dimineaţă au început la timp. Am adus mai multe schimbări sistemului peste noapte care sperăm să aibe efect. Totuşi, nu garantăm că nu vor fi întârzieri şi astăzi, dar vom monitoriza îndeaproape site-ul.

2-24-2012 Schimbări la statisticile seriilor şi iconiţe pentru meciuri

Majoritatea timpului îl dedicăm viitoarei implementări de Turnee, astfel încât schimbările de astăzi nu vor rămâne în istorie ca unele dintre cele mai mari. Suntem siguri însă că aceste mici schimbări vor fi bine-venite:

- Începând cu acest sezon, la statisticile seriei şi clasamentul seriilor vor conta doar meciurile din campionat (nu şi barajele sau alte meciuri)

- Am adăugat iconiţe care afişează tipul meciurilor desfăşurate în trecut (în formularul de ordine), uşurând căutarea.

2-18-2012 Greşeli la programarea meciurilor din CM U-20

Cand au fost trase la sorţi grupele pentru turul II al Campionatului Mondial U-20, cineva a încurcat clasamentele, unele echipe avansând în faza următoare deşi nu trebuiau să fie acolo şi altele fiind eliminate pe nedrept. Clasamentele vor fi însă corectate, iar meciurile pentru turul II recalculate cât mai repede cu putinţă.

Update: Clasamentele pentru turul I şi grupele/meciurile din faza următoare au fost corectate.

2-15-2012 Încărcarea logo-urilor

Avem o problemă cu încărcarea logo-urilor pe site, inclusiv în ce priveşte echipamentele de meci.

În aceste momente suntem pe cale de a găsi o soluţie, urmând ca totul să se rezolve în câteva ore.

Daca logo-ul vostru nu apare, este aşadar doar o problemă temporară.

2-15-2012 Două meciuri amicale

Din cauza întârzierilor de ieri seară există câteva echipe care şi-au programat două amicale în această săptămână. Nu vom modifica/şterge aceste amicale atât de târziu, pentru că ar fi nedrept pentru toţi adversarii (care pe urmă s-ar putea trezi fără amical).

2-15-2012 Întârzieri majore ale meciurilor

În această noapte am avut nişte întârzieri majore ale meciurilor cauzate de generarea meciurilor de cupă pentru săptămâna viitoare. Din păcate nu am reuşit să rezolvăm problema în această noapte, fapt pentru care e posibil ca acestea să persiste. Ne pare rău pentru inconvenienţele cauzare şi lucrăm cât de repede putem pentru a remedia problemele.

Actualizare
Motorul jocului şi-a reluat activitatea normală în noaptea iar azi am lucrat la optimizarea creării meciurilor de cupă, aşa că sperăm să nu mai apară probleme de acum înainte. Mulţumim pentru răbdare.

2-13-2012 Note de lansare

Această actualizare cuprinde multe mici îmbunătăţiri (cam 1000-2000) ale codului de joc, în principal cel legat de meciuri. Este ceva ce nu va fi „vizibil”, dar merită menţionat. Este nevoie de toate aceste schimbări pentru un nou feature la care lucrăm, dar dezvoltarea viitoare a jocului va beneficia şi ea de ele.

Pe lângă acestea, am rezolvat şi o problemă legată de Realizarea „Suntem prea buni”:

- Exista o diferenţă între cum se calculau ratingurile pentru raportul meciului şi pentru realizare. Am reparat acest aspect, iar acum ambele folosesc acelaşi algoritm (cel folosit în pagina meciului înainte). De notat că această schimbare va funcţiona doar pentru realizările făcute de acum încolo.

2-1-2012 Note de lansare

Câteva mici reparaţii:

- Am reparat o problemă apărută la rotunjirea valorilor prezise ale rating-urilor (care duceau la inadvertenţe între rating-urile sub formă de bare şi cele în formă numerică);

- HT-mail-urile cu spaţiu gol în loc de subiect pot fi de acum deschise;

- Am adăugat link-urile HT-Live care lipseau pe pagina meciurilor de Cupă.

1-27-2012 Note de lansare

Iată ce am mai lansat săptămâna aceasta:

- Raportul de antrenament pentru utilizatorii fără Supporter apare în Biroul meu, aşa cum trebuie.

- La încheierea unei cupe este afişată şi ultima rundă.

- Opţiunea de a seta atitudinea echipei (joacă relaxat, meciul sezonului) pentru meciurile de tineret a fost îndepărtată din interfaţa ordinelor de meci. Spiritul echipelor de tineret este mereu acelaşi, aşadar setările atitudinii nu îl puteau influenţa.

- Versiunea în limba franceză a hărţii cu steaguri funcţionează normal.

1-17-2012 Scurte întreruperi

După închiderea de astăzi am avut două scurte întreruperi, şi e posibil să urmeze şi altele. Deşi pot fi iritante, acestea nu sunt un motiv de îngrijorare, datorându-se unor mutări în sala serverelor. Vă putem garanta că nu mai vor avea loc întreruperi după ora 18:00 (când încep meciurile).

Ne cerem scuze, vom încerca să menţinem deranjul la cote minime.

1-11-2012 Mesajele de pe forum nu sunt marcate ca fiind citite

Am fost informaţi de către utilizatori că mesajele de pe forum nu sunt marcate ca fiind citite, ceea ce poate deveni enervant. Vom încerca să soluţionăm problema în cursul zilei de mâine.

Edit: Problema a fost îndepărtată.

1-9-2012 Probleme la academiile de tineret

De-a lungul acestui weekend am avut diverse probleme cu academiile de tineret. Meciurile din unele ligi nu au pornit, altele au avut întârzieri etc. Momentan căutăm cauza acestor probleme.

Update: Problemele ar trebui să fi dispărut. Dacă încă le întâmpinaţi, vă rugăm să le raportaţi GM-ilor din ţara voastră folosind formularul de contact din secţiunea Ajutor.

12-10-2011 Transferuri eşuate

Au existat câteva transferuri eşuate între 8 decembrie ora 23 şi 9 decembrie ora 6. Fie jucătorii nu au făcut schimbul de echipe, fie unele echipe au primit bani de mai multe ori.

Dacă aţi fost afectat, vă rugăm nu puneţi pe lista de transferuri jucătorii din noi şi nu cheltuiţi banii care nu vă aparţin. Încercăm să rezolvăm problema.

Actualizare: Am decis ca jucătorii în cauză să nu fie mutaţi. Toţi cumpărătorii vor primi banii cheltuiţi înapoi, toţi vânzătorii vor avea banii primiţi pe transfer extraşi din cont, împreună cu echipele care au beneficiat de bani proveniţi din „clubul mamă” sau „ultima echipă”. Vânzătorii îşi pot pune pe lista de transferuri jucătorii din nou. Fiecare echipă implicată în această eroare va primi un mesaj de la staff-ul nostru în care li se va explica situaţia.

Vă vom atenţiona când problema este rezolvată. Până atunci, mulţumim pentru răbdare şi ne cerem scuze pentru inconvenienţele cauzate. În final vom repara eroarea cu totul.

12-5-2011 Probleme cu actualizările financiare în unele ligi

Cercetăm unele probleme apărute cu actualizările financiare din unele ligi, unde (unele) echipe au primit prea mulţi bani la actualizarea săptămânală. Nu ştim încă dacă putem intervani direct ajustând sumele, însă investigăm ce ligi au fost afectate (şi ce echipe din acele ligi), urmând să vedem ce putem rezolva. Vor urma alte informaţii.

Actualizare 14:00
Problemele au fost rezolvate. Patru ligi au fost afectate (Polonia, Suedia, Austria şi Ucraina), iar majoritatea echipelor din aceste ligi (însă nu toate) au primit o actualizare suplimentară.

Luaţi aminte că unele venituri din această săptămână vor fi trecute la veniturile precedente (dacă aţi fost afectat de eroare). Este însă o problemă strict vizuală, suma banilor fiind corectă.

12-1-2011 Note de lansare, 1 decembrie 2011

Astăzi avem parte de unele schimbări minore:

- Am rezolvat o problemă cu Licenţa de Manager pentru utilizatorii reîntorşi în joc;
- Am rezolvat o problemă ce nu permitea arhivei meciurilor de tineret să fie afişate corect;
- Am rezolvat o problemă ce cauza ca numărul de vizite pe pagina unei serii să fie afişat greşit uneori;
- Am rezolvat o problemă recentă ce nu permitea afişarea notificărilor în cazul în care un jucător favorit era pus pe lista de transferuri.

11-28-2011 Note de lansare, 28 noiembrie

Această lansare conţine o mulţime de mici îmbunătăţiri şi reparaţii făcute unor elemente introduse recent în joc, de pildă Gears, fişierele echipelor de tineret pentru CHPP, Statisticile şi opţiunea utilizatorilor vechi reîntorşi în joc de a sări peste Licenţa de Manager. O schimbare vizibilă este eliminarea unei erori la valorile loialităţii în interfaţa ordinelor de meci.

Săptămâna trecută am dedicat de asemenea timp creşterii performanţei site-ului. Am făcut ajustări multor pagini, cu scopul de a reduce încărcarea bazei de date la o treime din vechea valoare. Site-ul ar trebui astfel să funcţioneze mai rapid în orice moment al zilei. Avem încă unele probleme cu actualizările şi întârzierile meciurilor şi continuăm lucrul pentru eliminarea lor.

11-26-2011 Întârzieri ale meciurilor

Avem câteva ligi care suferă întârzieri ale meciurilor astăzi. Am lucrat din greu la optimizarea site-ului în ultimele două săptămâni, ceea ce a dus la creşterea vitezei per ansamblu, însă tot nu am reuşit să prevenim aceste întârzieri ale meciurilor. Ne cerem scuze şi lucrăm pentru a remedia situaţia.

11-17-2011 Note de lansare, 17 noiembrie 2011

Săptămâna aceasta am lucrat la proiecte de nişă, cum ar fi mici modificări ale noilor statistici. Am lansat de asemenea fişiere noi pentru dezvoltatorii CHPP care vor avea de acum ocazia de a accesa paginile jucătorilor din academiile de tineret. Va fi interesant de văzut ce va ieşi din asta.

Iată ce schimbări de interes public am mai realizat săptămâna aceasta:

- O problemă cu instrumentul de prezicere al ratingurilor a fost rezolvată: echipele din deplasare erau tratate drept oaspeţi ai unui derbi;
- Am rezolvat o problemă cu sortarea de pe pagina de statistici a seriei;
- La înscriere, numele noilor echipe vor fi supuse unei liste cu nume interzise;
- Informaţii despre preţul produselor Gears au fost introduse pe pagina Hattrick Gears;
- Am rezolvat o eroare în afişarea loialităţii - acum funcţionează similar cu restul calităţilor;
- Am introdus posibilitatea utilizatorilor care se întorc în Hattrick să sară peste Licenţa de Manager;
- Am rezolvat o eroare care nu permitea antrenorilor U20 să folosească formularul simplu de ordine;
- Am rezolvat o eroare care permitea (foarte rar) echipelor să nu aibe antrenor, cauzând paginile să dea erori;
- Am rezolvat o problemă cu barele de ratinguri şi numerele afişate când ratingul scos era „inexistent”;
- Am scos câteva link-uri greşite din pagina de înştiinţare a nefuncţionalităţii site-ului (sperăm să nu o mai vedem, oricum!).

10-31-2011 Bug-uri la loialitate

Momentan încercăm să rezolvăm două buguri apărute legate de loialitate (concept introdus astăzi):

- Jucătorii cumpăraţi direct de la clubul mamă sunt afişaţi ca şi când ar primi bonusul maxim, chiar şi la noul club.
- O problemă cu instrumentul de prezicere al ratingurilor.

Edit: Ambele au fost rezolvate.

10-28-2011 Note de lansare, 28 octombrie 2011

A fost o săptămână ocupată la sediul Hattrick, pregătind noutăţile pentru săptămâna viitoare. Pentru astăzi, noul sistem de alegeri introdus începând de sezonul acesta este noutatea principală. Pe lângă asta, alte mici modificări pe care le împărtăşim cu voi sunt:

- Am adăugat conceptul de loialitate în formularul pentru prezicerea ratingurilor

- Am rezolvat o problemă estetică cu modelul RTL Simplu

- Am făcut ca formularul cu ordine să se încarce chiar dacă nu este selectat un căpitan de echipă

- Am îndepărtat nişte spaţii albe nefolositoare din pagina de administrare a ligii de juniori cât şi o problemă cu unele dintre limbi

- Am făcut ca sortarea după numerele de tricou să fie selectată ca standard la jucătorii de la tineret

- Am rezolvat un bug de pe noua pagină de start

10-26-2011 Probleme cu baza de date

Momentan avem unele probleme cu baza de date, aceasta fiind supraîncărcată. Datorită acestei supraîncărcări, unele acţiuni precum concedierea de jucători nu se vor putea face corect. Lucrăm la remedierea acestor probleme şi ne aşteptăm ca până la miezul nopţii să se rezolve. Ne cerem scuze pentru eventualele inconvenienţe create.

10-25-2011 Problemă de hardware

Datorită unei probleme de hardware, site-ul a fost indisponibil pentru ceva mai mult de jumătate de oră. Transferurile cu limita între orele 16:00:35 şi 16:35:00 au fost extinse cu o oră. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele cauzate.

10-20-2011 Note de lansare, 20 octombrie 2011

În această săptămână am lucrat în principiu la schimbările programate pentru lansare în următoarea perioadă, cum ar fi cele privind loialitatea. Există totuşi o listă de mici modificări de asemenea aduse site-ului:

Puteţi observa o serie de mici modificări a paginii de antrenament, precum o căsuţă ce indică antrenamentul actual setat şi un link în meniul din dreapta către schimbarea antrenamentului. Pagina de instrucţiuni individuale a fost de asemenea uşor curăţată.

Un bug ce ducea la afişarea unei erori de aplicaţie în momentul apăsării pe linkurile unei serii a fost reparat.

Am adăugat o iconiţă pe pagina „sezonul viitor” ce indică faptul că unele echipe joacă baraj, pentru a clarifica situaţia.

Am adus mici modificări instrumentului de prezicere al ratingurilor pentru ca acesta să funcţioneze cum trebuie.

10-13-2011 Note de lansare, 13 octombrie 2011

Iată ce v-am pregătit în această joi:

- Opţiunile de sugestie din partea antrenorului şi de estimare a evaluării echipei sunt disponibile şi în formularul simplu de ordine.

- Cum a fost anunţat săpătmâna trecută, un jucător vândut în timp ce echipa sa dispută un meci nu schimbă echipa decât după ce meciul ia sfârşit. Această excepţie se aplică şi dacă echipa cumpărătoare este cea care are un meci în desfăşurare. Transferul este blocat începând cu 15 minute înainte de startul partidei, până cu 10 minute după încheierea acesteia. Un mesaj pe pagina jucătorului vă va informa despre această schimbare cu 120 de minute înainte de finalul licitaţiei.

- Instrumentul de estimare a evaluării echipei lua mereu în considerare factorul supraaglomerării unui sector. Am schimbat acest lucru ca supraaglomerarea să fie luată în calcul doar dacă chiar există.

Ca de obicei, au existat şi alte mici reparaţii şi îmbunătăţiri de fundal, menite să facă experienţa Hattrick mai plăcută.

10-8-2011 Rezumatul căderii site-ului de azi

Începând cu ora 14:30, site-ul nu a mai funcţionat. Sistemul în sine (baza de date şi motorul jocului) mergeau, însă site-ul s-a supraîncărcat şi am început să verificăm problemele apărute. Această supraîncărcare este normală, se întâmplă zilnic fără ca membrii să observe vreo schimbare, sistemul revenindu-şi de regulă singur, însă uneori e nevoie să dăm şi noi o mână de ajutor site-ului.

În orice caz, încercările noastre au dat greş şi am fost nevoiţi să căutăm alte potenţiale probleme. Firewall-ul nu a răspuns, lucru foarte rar întâlnit, astfel încât am oprit site-ul şi l-am repornit manual. Am căutat printre toate liniile de cod scrise în ultimele săptămâni pentru a găsi o eventuală scăpare ce îngreuna sistemul. Această scăpare a existat, iar problema a fost rezolvată.

Este o slăbiciune a Hattrick-ului faptul că probleme ca acestea (care sunt la urma urmei naturale într-un joc ce evoluează constant) apar de cele mai multe ori sâmbăta, când majoritatea lumii este online. Suntem conştienţi de aceste lucruri şi încercăm să lansăm schimbările cât mai precis în timp, pentru a evita pe cât posibil astfel de probleme. De asemenea încercăm să ne gândim la alte soluţii pentru aceasta.

Datorită problemelor avute, am decis să extindem perioada de transferuri pentru toţi jucătorii ce urmau să expire între orele 14:30 şi 21:00 cu 24 de ore.

10-6-2011 Note de lansare, 6 octombrie 2011

Iată ce v-am pregătit în această joi:

- După cum unii dintre voi poate au observat, am avut recent nişte probleme cu Re-Live. Acestea au fost reparate, iar acum butonul "Următorul eveniment" ar trebui să funcţioneze corect.

- Am eliminat "Cele mai scumpe transferuri" de pe pagina de Statistici; datele erau incorecte şi induceau utilizatorii în eroare.

- Am adăugat un modul cookie care reţine data ultimei voastre logări pentru a diferenţia membrii vechi de membrii noi, anumite pagini fiind afişate în funcţie de acest statut. Termenii de confidenţialitate au fost actualizaţi pentru a reflecta schimbarea.

- Am adăugat un link numit "Meci în desfăşurare" care va apărea în header în timpul meciurilor voastre. Cu ajutorul său, veţi putea accesa mai uşor pagina meciului respectiv, acţionând şi ca o atenţionare a faptului că aveţi un meci în curs de desfăşurare.

Ca de obicei, au existat şi alte mici reparaţii şi îmbunătăţiri de fundal, menite să facă experienţa Hattrick mai plăcută.

9-29-2011 Noul „Compară transferul”

Aşa cum poate aţi observat, o nouă formulă a paginii Compară transferul a fost anunţată în notele de lansare. Schimbările se axează pe a oferi o comparaţie mai bună, eliminând unele modalităţi de a profita de pe urma comparării.

Nu mai există intervale predefinite de căutare în ceea ce priveşte calităţile unui jucător. Fiecare calitate, dacă este îndeajuns de mare, va fi comparată într-un interval (şi nu cu o valoare exactă) care nu mai este fix.

De asemenea, comparaţiile se vor face pe un interval de vârstă în cazul în care există prea puţini jucători relevanţi cu aceeaşi vârstă. Pentru a compensa asta, calităţile 3 şi 4 în ordinea importanţei vor fi comparate într-un interval mai mare, cu tendinţă pozitivă.

9-29-2011 Note de lansare, 29 septembrie 2011

Iată ce v-am pregătit în această joi:

- Am modificat puţin Regulile casei în privinţa federaţiilor, pentru ca acestea să explice cât mai bine ce se întâmplă.

- Am modificat formula aplicată în fereastra Compară transferul, pentru o comparaţie mai exactă. (mai multe informaţii în viitorul anunţ)

- Dacă primiţi o eroare în timpul salvării unei formaţii de joc, nu veţi mai fi redirecţionaţi în afara paginii de trimitere a ordinelor.

Ca de obicei, au existat şi alte mici reparaţii şi îmbunătăţiri de fundal, menite să facă experienţa Hattrick-ului mai plăcută.

9-28-2011 Toţi antrenorii ştiu în sfârşit când au sosit la club

Toţi antrenorii care nu au fost promovaţi în Galeria Celebrităţilor au afişată corect data sosirii lor la club. În ceea ce îi priveşte pe cei din Galeria Celebrităţilor, nu avem planuri pentru a repara această dată.

9-27-2011 Antrenorii ştiu în sfârşit când au sosit la club

Un vechi bug al Hattrick-ului a fost reparat. Convertirea unui jucător în antrenor făcea ca ziua sosirii lui la club să fie resetată. De acum încolo nu va mai fi cazul, ziua afişată fiind cea originală şi corectă.

Încă lucrăm pentru remedierea datelor antrenorilor vechi. Vă vom informa când va fi gata!

9-25-2011 Perioadă de indisponibilitate

Am avut parte de o scurtă perioadă de indisponibilitate a serviciilor noastre. Totul a revenit însă la normal, iar transferurile ce trebuiau să aibă loc între orele 13:32 şi 13:40 au fost prelungite cu 15 minute.

9-22-2011 Note de lansare, 22 septembrie 2011

Iată ce v-am pregătit în această joi:

- Nu mai este posibil să raportaţi posturi din cadrul vreunei federaţii. Linkul însă este încă prezent şi explică cum ar trebui procedat în cazul în care întâlniţi un post sau o situaţie considerate de neacceptat.

- Odată ce v-aţi programat un meci cu ajutorul urnei de amicale, nu puteaţi să vă dezabonaţi de la aceasta până ce aţi fi aplicat din nou la ea. Acest lucru s-a schimbat. Acum vă puteţi dezabona de la urna de amicale în orice clipă doriţi.

- Pentru a vă reseta parola este nevoie doar de numele de logare sau de adresa de email, nemaifiind nevoie de ambele simultan.

- De asemenea, unii dintre voi aţi fi putut întâlni unele texte ciudate în interfaţa pentru setarea ordinelor de meci. A existat o problemă cu cache-ul, aceasta fiind remediată pentru a nu mai apărea.

- În ultimele săptămâni, culorile din lista de jucători din cadrul interfeţei ordinelor de meci au fost schimbate din greşeală, fiind mai greu de diferenţiat. Am readus vechile nuanţe înapoi.

- Pentru final, tot legat de interfaţa ordinelor de meci, calităţile jucătorilor sunt acum ordonate la fel ca pe pagina jucătorilor.

Ca de obicei, au existat şi alte mici reparaţii şi îmbunătăţiri de fundal, menite să facă experienţa Hattrick-ului mai plăcută.

9-19-2011 Ce este în ceai? Bug-ul rezistenţei a fost reparat.

Mulţumită cercetării făcute de Lizardopoli, am reuşit să descoperim că de când s-a trecut pe antrenamentul bazat pe minute jucate, orice jucător introdus pe teren după minutul 50 a jucat la potenţial maxim, fără scăderi, indiferent de nivelul său de rezistenţă.

Acest lucru a fost acum reparat. Am schimbat reţeta pentru ceaiul de la pauză iar jucătorii introduşi în cea de-a doua repriză vor evolua de acum conform rezistenţei lor reale.

9-15-2011 Note de lansare, 15 septembrie

Astăzi v-am pregătit o nouă lansare, însă lista este mai lungă decât de obicei datorită acţiunii de eliminare a bug-urilor acumulate pe parcursul verii.

Noutăţile zilei:
- Am reparat un bug la rezumatul meciului (erau afişate schimbările şi repoziţionările, însă nu şi schimbarea formaţiei)
- Am simplificat interfaţa pentru reintrarea în urna de amicale
- Link-urile către invitaţii din clasamentele seriilor nu le mai sunt afişate utilizatorilor care aşteaptă deja acceptarea unei invitaţii
- A fost reparată o serie lungă de probleme în versiunile de limbă cu scriere de la dreapta la stânga
- De acum vârsta medie e afişată corect în ce priveşte anii şi zilele
- Am activat schimbarea poziţiei jucătorilor în interfaţa simplă a ordinelor de meci (în cea avansată funcţionează de luni)
- Autorii articolelor HT Press nu mai pot şterge comentariile
- Developerii CHPP pot modera forumurile dedicate produselor lor
- Unele texte de pe pagina anunţurilor de presă au fost traduse
- Sistemul verifică dacă un jucător joacă un meci cu 20 de minute înaintea începerii partidei respective. Aşadar, avertismentul care apare pe piaţa de transferuri a fost extins.
- Erorile apărute în timpul trimiterii ordinelor de meci vor fi afişate într-o căsuţă-dialog
- Utilizatorii care nu mai joacă HT vor apărea ca "Un vechi utilizator" în comentariile la anunţurile de presă
- Am reparat un bug la inversarea ordinelor de meci în IE7/8
- Am reparat un bug la alegerea datei în forum
- La încheierea fiecărei licitaţii va fi trimis un SMS suplimentar
- Fondurile pentru clubul de origine şi clubul anterior se acordă de acum şi după cumpărarea propriului jucător
- Realizarea pentru echipa naţională este acordată la sfârşitul antrenoratului, nu la început
- Au fost reparate unele date greşite pentru realizările de progres în Cupă
- Atenţionările de inactivitate trimise pe e-mail includ numele de logare
- Au fost făcute câteva mici îmbunătăţiri la pagina de start şi cea de înregistrare, ca parte e unui proiect de încurajare a vizitatorilor să-şi creeze o echipă. Acestea includ capturi de ecran, o pagină "Despre Hattrick" actualizată, un formular de înregistrare mai scurt etc. Deocamdată îmbunătăţirile sunt în faza de testare, putând fi înlocuite cu unele noi.

În fine, unele schimbări de săptămâna trecută:
- Formularul ordinelor de meci ia în considerare preferinţele utilizatorilui la afişarea calităţilor sub formă de bare
- Numărul de telefon a devenit un detaliu obligatoriu la crearea unei comenzi în Magazin
- Wallpaper-urile au acum o pagină specială numită "Download-uri", fiind mutate de pe pagina "Despre Hattrick"
- Am adăugat noi wallpaper-uri, cu formatul potrivit
- A fost reparat un bug la graficul rezistenţei de pe pagina jucatorilui
- Folosirea stadionului poate fi vizualizată şi sub formă de procente (nu doar grafice) prin activarea acestei opţiuni pe pagina "Preferinţe site".

9-7-2011 Mică defecţiune

Sistemele noastre au avut o mică defecţiune şi am fost nevoiţi să oprim motorul de transferuri. Acesta funcţionează din nou, iar termenele limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 14:26:25 şi 14:44:00 au fost prelungite cu o jumătate de oră.

8-31-2011 Erori la actualizările formei

Datele vechi despre forma unor jucători prezintă erori. Aceste erori au apărut la actualizările de pe pagina de antrenament (pentru Supporteri), în timp ce forma veche a unor jucători e afişată greşit.

Datele corecte ar trebui să apară după antrenamentul din această săptămână.

8-29-2011 Juniorii nu pot fi promovaţi; erori la aplicaţii

Momentan promovarea jucătorilor de la echipa de tineret este imposibilă. În acelaşi timp, mai multe pagini returnează erori. Investigăm problemele şi încercăm să le rezolvăm cât mai repede cu putinţă. Nu trebuie să le mai raportaţi GM-ilor.

Update: Problemele au fost rezolvate.

8-27-2011 Întârzieri la meciurile de tineret

Ştim deja că meciurile de tineret suferă întârzieri. Investigăm cauzele şi încercăm să aducem situaţia la normal cât mai repede cu putinţă.

Oficialii cluburilor se străduie să tipărească numele jucătorilor pe tricourile de joc. Numele multora dintre ei lipsesc aşadar din raporturile meciurilor de tineret, apărând ca fiind necunoscuţi.

Update: Meciurile au recuperat timpul pierdut.

Update2: Oficialii cluburilor au reuşit să tipărească numele jucătorilor, deci nu ar trebui să mai apară jucători necunoscuţi.

8-20-2011 Închiderea CHPP

Se pare că problemele CHPP nu au dispărut, aşa că am ales să închidem întreg sistemul CHPP pentru moment.

Vă vom ţine la curent cu desfăşurarea situaţiei.

Vă mulţumim pentru răbdarea avută în timpul încercărilor noastre de a rezolva aceste probleme.

Update: Sistemul CHPP a fost repornit. Săptămâna următoare vom încerca din nou să rezolvăm problemele pe care le-a cauzat.

8-18-2011 Probleme la pagina de antrenament

Unii dintre voi (în special utilizatorii noi) aţi avut de-a face cu o eroare când încercaţi să accesaţi pagina de antrenament.

Din cauza operaţiunilor programate de mentenanţă a bazei de date nu putem rezolva încă această problemă, însă ne vom ocupa de ea cât mai repede cu putinţă.

Vă mulţumim pentru răbdare.

Update: Paginile le sunt acum accesibile tuturor utilizatorilor.

8-18-2011 Note de lansare, 18 august 2011

Iată ce v-am pregătit în această joi:

- Pe pagina de Preferinţe pentru Produsele CHPP puteţi găsi data cea mai recentă în care a fost accesat fiecare produs.

Muncim din greu la rezolvarea problemelor cauzate de sistemul CHPP în fiecare sâmbătă. Sperăm că de această dată au dispărut de tot!

Desigur, ca de obicei, au existat şi alte mici reparaţii şi îmbunătăţiri de fundal.

8-13-2011 Sistemul CHPP, închis în weekend

Credem că am identificat sistemul CHPP ca fiind cauza întârzierilor din ultimele weekend-uri. Din acest motiv, sistemul va fi închis complet pentru restul acestui weekend. Nu e vorba doar de programele de vizualizat meciuri, ci de toate aplicaţiile CHPP.

Mai departe vom căuta cu exactitate motivul pentru care sistemul CHPP cauzează aceste probleme şi sperăm ca weekend-ul viitor să scăpam pentru totdeauna de ele!

Ne cerem scuze pentru orice inconvenienţă şi vă mulţumim pentru răbdare.

8-12-2011 Programele CHPP de vizualizare a meciurilor, oprite în weekend

Într-un efort susţinut de a rezolva problemele de performanţă ale site-ului apărute în fiecare sâmbătă, vom dezactiva fişierele xml Live după meciurile echipelor naţionale din această seară. Cu alte cuvinte, toate programele de vizualizare a meciurilor vor returna erori când vor încerca să acceseze acele informaţii. Fişierele respective le oferă programelor date live în timpul meciurilor.

Vă mulţumim pentru răbdarea de care daţi dovadă în timp ce încercăm să rezolvăm aceste probleme şi ne cerem scuze pentru inconvenienţele provocate.

8-11-2011 Note de lansare, 11 august 2011

Iată ce v-am pregătit în această joi:

- Am adus înapoi clasamentele live în HT Live;

- Am reparat câteva bug-uri mărunte apărute la interfaţa ordinelor de meci.

Desigur, ca de obicei, au existat şi alte reparaţii şi îmbunătăţiri; continuăm de asemenea lucrul la rezolvarea problemelor care afectează site-ul în fiecare sâmbătă.

8-5-2011 Reducere salarială

Jucătorii care au avut ziua de naştere în noaptea de joi spre vineri ar fi trebuit să primească o reducere salarială, însă nu au primit-o.

Investigăm problema şi nu e nevoie s-o mai raportaţi GM-ilor.

Update: Jucătorii au crescut în vârstă cu un an şi au primit reducerea salarială.

8-4-2011 Note de lansare, 4 august 2011

Iată ce noutăţi v-am pregătit în această joi:

- Când raportaţi un mesaj de pe forum puteţi adăuga un comentariu în care să explicaţi de ce credeţi că acel mesaj trebuie să fie văzut de către moderatori.

- Unele rapoarte de meci de la Academiile de tineret conţineau aşezări ciudate, cauzate de schimbările tactice făcute în timpul meciurilor. Bug-ul a fost eliminat.

- Am îndepărtat temporar clasamentele live din HT Live pentru a vedea dacă acestea contribuie la întârzierile din fiecare sâmbătă.

- Galeria Celebrităţilor poate fi accesată din nou de către utilizatorii fără pachet Supporter. Aceasta fusese "ascunsă" din greşeală.

Fireşte, ca de obicei, au existat şi alte reparaţii şi îmbunătăţiri menite să vă ofere o mai bună experienţă Hattrick.

7-28-2011 Note de lansare, 28 iulie 2011

Iată ce v-am pregătit în această joi:

- Direct din tolba cu bunătăţi a lui Gusy, de acum puteţi căuta după alias sau ID-ul utilizatorului printre mesajele HT-mail primite sau trimise.

- Interfaţa ordinelor de meci avea un bug care afecta trecerea unui jucător de pe banca de rezerve în lista cu jucători, cel de pe bancă dispărând fără a fi înlocuit de un altul. Bug-ul a fost îndepărtat.

- Opţiunile pentru feţe le sunt de acum disponibile utilizatorilor fără pachet Supporter pe pagina "Preferinţe site".

- Meciurile încheiate prin forfait nu mai creează erori la afişarea rezultatelor din serie.

Ca de obicei, au existat şi alte mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

7-23-2011 Întârzieri la meciuri

Din cauza unei probleme apărute la serverul care rulează meciurile, acestea suferă întârzieri. Ele însă se joacă şi vor recupera timpul pierdut.

Update: Meciurile au recuperat timpul pierdut.

Update 2: Meciurile şi actualizările au întârzieri. Motorul de meci va recupera. Anunţul este valabil şi pentru meciurile de tineret.

Update 3: Meciurile echipelor mari au recuperat timpul pierdut. Meciurile echipelor de tineret vor face acest lucru pe parcursul zilei.

Update final: Motorul a recuperat în cele din urmă tot timpul pierdut. Meciurile se desfăşoară conform programului.

7-21-2011 Note de lansare, 21 iulie 2011

Iată ce noutăţi v-am pregătit în această joi:

- Puteţi şterge cu un singur clic toate transferurile monitorizate.

- Pe pagina fiecărui jucător de la tineret a apărut un meniu cu toţi ceilalţi jucători din academie, la fel ca la echipa de seniori.

Am făcut şi alte câteva reparaţii şi schimbări, toate pentru a vă îmbunătăţi experienţa Hattrick.

7-7-2011 Note de lansare, 7 iulie 2011

Iată noutăţile pe care vi le-am pregătit în această joi:

- Veţi găsi link-uri alternative pentru videoclipurile din Competiţia de găzduire a Campionatului Mondial, în caz că YouTube este blocat în ţara voastră.

- Am adăugat un nou buton Facebook "Like" / "Îmi place" pe prima pagină, acesta fiind parte a unui proiect mai amplu de integrare pe Facebook. Într-o zi veţi avea o opţiune pentru Facebook în Preferinţe, odată ce proiectul trece la o nouă etapă.

Au mai existat, ca de obicei, alte câteva reparaţii şi îmbunătăţiri în spatele cortinei, al căror scop este să vă ofere o experienţă Hattrick mai plăcută.

6-30-2011 Note de lansare, 30 iunie 2011

În această săptămână avem încă o lansare de cod! Iată ce conţine:

- Pe pagina echipei voastre a fost introdusă o informaţie mult aşteptată. De acum veţi putea afla chiar de la sursă în ce serie veţi juca sezonul următor (se aplică doar echipelor care au promovat/retrogradat).

- Pe pagina "Informaţii despre sistem" am adăugat o nouă mingiuţă care va reprezenta starea aplicaţiilor CHPP. Dacă vom fi nevoiţi dintr-un motiv sau altul să dezactivăm sistemul CHPP, veţi afla imediat!

- Când (sau, mai degrabă, dacă) vom fi nevoiţi să dezactivăm secţiunea "Biroul meu", veţi afla asta din căsuţa cu Informaţii despre sistem de pe pagina Hattrickul meu.

- De acum puteţi adăuga jucătorii pe lista de monitorizare direct de pe lista de transferuri.

- A fost reparată problema cauzată interfaţei ordinelor de meci şi paginii de invitaţii de către unele bannere.

Ca de obicei, au existat şi alte câteva mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

6-29-2011 Dispariţia "Biroului meu"

După cum aţi putut observa, "Biroul meu" a dispărut şi reapărut de mai multe ori în ultimele zile. Cauza sunt operaţiunile de optimizare pe care le efectuăm.

Momentan, "Biroul meu" este dezactivat şi va rămâne aşa cel puţin până mâine. Ne cerem scuze utilizatorilor nou-veniţi pentru neplăceri, însă şi celorlalţi care s-au obişnuit cu acest modul.

Puteţi citi informaţiile despre sistem apăsând pe "Ajutor" şi apoi pe "Informaţii despre Sistem". Ştirile pot fi accesate, evident, pe pagina "Ştiri".

6-29-2011 Încă o închidere, încă o prelungire

Din cauza unei închideri de câteva minute, termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între orele HT 11:42 şi 12:00 au fost prelungite cu 30 de minute.

Ştim că aceste probleme sunt iritante, însă facem tot ce putem pentru a remedia situaţia.

6-28-2011 Transferurile, prelungite

Din cauza unei scurte închideri, termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între orele HT 21:50 şi 22:30 au fost prelungite cu 40 de minute.

6-28-2011 Note de lansare, 28 iunie 2011

Iată ce v-am pregătit în această marţi:

- De astăzi jucătorii vor putea fi schimbaţi între ei pe teren la Academiile de tineret.

- Am adăugat câteva explicaţii pentru aşezările standard în cadrul interfaţei ordinelor de meci. Citiţi-le cu atenţie, s-ar putea să limpezească puţin lucrurile.

- Setările de anonimitate ale Supporterilor s-au întors. Ele dispăruseră din cauza unei erori.

- Căsuţa cu meciuri de pe pagina echipei va afişa de acum informaţiile corecte în cazul unui meci încheiat prin forfait.

- Am introdus un widget Hattrick United pentru echipele naţionale.

- Pe pagina fiecărei echipe naţionale există de acum un link care trimite spre grupa acelei echipe.

Au existat alte câteva mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

6-27-2011 Prelungire excepţională a transferurilor

Termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între orele HT 10:10 şi 23:00 au fost prelungite cu 24 de ore.

6-26-2011 Probleme de weekend

Din cauza dificultăţilor întâmpinate de sistem în acest weekend, unor echipe li s-au afişat meciurile de baraj înainte de încheierea etapei şi actualizarea clasamentelor. Astfel, unele echipe nu au ajuns deloc la baraj, iar altele au primit alt adversar decât ar fi trebuit.

Suntem la curent cu situaţia şi încercăm să o rezolvăm.

Ţineţi minte că tabloul meciurilor de baraj va fi recalculat în ligile afectate. Nu putem spune cu certitudine când va avea loc această operaţiune, însă ea va fi efectuată cu mult înaintea meciurilor de weekendul viitor; vom preciza de asemenea ligile afectate, prin intermediul unui anunţ MyHT.

De asemenea, am reactivat "Biroul meu". Pentru a funcţiona cum trebuie, ar putea fi necesar să vă logaţi din nou pe site.

6-25-2011 Transferurile, prelungite din nou

Din cauza traficului încet de pe site, transferurile care urmau să aibă loc între orele HT 14:15 şi 15:00 au fost prelungite cu 60 de minute.

Vă recomandăm să trimiteţi ordinele de meci cât mai repede posibil; în aceste momente de instabilitate e mai bine să fiţi siguri decât să vă pară rău.

Update: Transferurile care urmau să aibă loc între orele HT 18:05 şi 19:05 au fost prelungite şi ele cu 60 de minute.

6-25-2011 Transferurile, prelungite

Transferurile care urmau să aibă loc între orele HT 12:30 şi 14:00 au fost prelungite cu 90 de minute.

6-25-2011 Problemele de sâmbătă

Încercăm în continuare să rezolvăm problema traficului încet din fiecare sâmbătă, iar astăzi vom dezactiva temporar Foxtrick pentru a vedea dacă poate fi sursa acestei probleme.

Update: Am dezactivat de asemenea "Biroul meu".

Update #2 (12:30): Am reactivat Foxtrick.

6-24-2011 Problemă la ordinele de meci

Dacă întâmpinaţi probleme la accesarea interfaţei ordinelor de meci, încercaţi să ştergeţi memoria cache (pe majoritatea browserelor, prin apăsarea Ctrl + F5). Puteţi încerca de mai multe ori.

Căutăm în continuare sursa acestei probleme, dar până o găsim, ştergerea memoriei cache vă poate fi de folos.

6-21-2011 Lucrăm la probleme

În aceste momente lucrăm la problemele care au cauzat închiderile de sâmbătă ale site-ului şi trebuie să dezactivăm pentru scurt timp Biroul meu pentru a-l elimina din lista de "suspecţi". Va fi reactivat imediat.

6-18-2011 Mentenanţă neplanificată

Sistemul s-a confruntat cu unele probleme şi a trebuit să închidem întregul site pentru operaţiuni de mentenanţă. Site-ul a fost închis complet vreme de 30 de minute. Din păcate, termenele limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între orele HT 18:00 şi 20:40 nu au putut fi prelungite. Transferurile care urmau să aibă loc între 20:40 şi 22:20 au fost prelungite cu 2 ore şi 30 de minute. S-ar putea să existe în continuare unele probleme la aplicaţiile CHPP, însă vor fi rezolvate în următoarea oră. Vă mulţumim pentru răbdare.

6-18-2011 Transferurile, prelungite

Din cauza închiderii de astăzi a site-ului, transferurile care urmau să aibă loc între orele HT 13:10 şi 14:30 au fost prelungite cu 3 ore, iar cele care urmau să aibă loc între 14:30 şi 15:05 au fost prelungite cu 2 ore.

Investigăm în continuare cauzele acestor închideri frustrante din fiecare sâmbătă. Vă mulţumim pentru răbdare.

6-13-2011 Informaţii despre mentenanţă

Mâine între orele HT 8:00 şi 11:00 vom efectua operaţiuni de mentenanţă asupra unora dintre serverele noastre. Aplicaţia care rulează transferurile va fi închisă, aşa că vom prelungi cu trei ore termenele limită ale transferurilor care ar fi urmat să aibă loc între 8 şi 11 dimineaţa.

Site-ul va funcţiona ca de obicei. Veţi putea licita pe jucători, însă niciun jucător nu va avea termenul limită al transferului între orele menţionate.

De asemenea, meciurile din HTO nu vor fi jucate în acele trei ore.

6-10-2011 Transferurile, prelungite

Site-ul a fost închis pentru puţin timp în această seară. Am reuşit să oprim motorul de transferuri la ora HT 19:35. Termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 19:35 şi 19:50 au fost prelungite cu 30 de minute.

Vă mulţumim pentru răbdare şi ne cerem scuze pentru inconvenienţă.

6-8-2011 Note de lansare, 8 iunie 2011

Iată ce v-am pregătit în această miercuri:

Am făcut mici reparaţii la opţiunile pentru Supporteri introduse săptămâna trecută, în special în ce priveşte avatarurile şi anunţurile de presă.

Editorialele de pe pagina de ştiri dispăruseră din cauza unui bug, însă de acum le veţi vedea din nou.

Pentru cei care nu aveau un avatar, însă îşi doresc unul, pagina funcţionează iarăşi cum trebuie.

Au existat alte câteva reparaţii şi îmbunătăţiri.

6-7-2011 Scurtă închidere

În jurul orei HT 22:30 site-ul a fost închis pentru puţin timp, iar transferurile au fost prelungite cu 30 de minute. Ne cerem scuze pentru neplăceri.

6-7-2011 Editarea avatarului

Cei care aveţi Supporter şi nu v-aţi ales niciodată un avatar veţi întâmpina probleme la editarea unui avatar care nu există. :)

Încercăm să găsim o rezolvare, însă între timp puteţi folosi acest link (/Club/Manager/avatar.aspx) pentru a vă crea un avatar şi a-l edita aşa cum vă doriţi!

6-4-2011 Transferurile, prelungite

Din cauza vitezei mici de încărcare a site-ului în această seară, termenele limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între orele HT 18:50 şi 20:00 au fost prelungite cu 90 de minute.

Vrem să vă mulţumim din nou pentru răbdare.

6-1-2011 Note de lansare, 1 iunie 2011

Ca parte a lansării de astăzi, veţi observa că s-au schimbat ochii şi gura Asistentului personal. Astfel, îi vor reflecta adevărata dispoziţie.

A fost de asemenea îndepărtat fundalul Hattrick Open.

Au mai existat câteva îmbunătăţiri şi reparaţii, însă nimic demn de a fi menţionat.

5-26-2011 Note de lansare, 26 mai 2011

În această joi lansăm o nouă serie de îmbunătăţiri. Iată ce v-am pregătit:

- Am lansat o nouă pagină de transferuri, una mai completă, care conţine toate informaţiile corecte (mai ales în secţiunea "Detalii licitaţie"). O veţi găsi în locul celei vechi.

- Nu veţi mai primi notificări pentru mesajele scrise pe forum de către utilizatorii ignoraţi.

- Dacă transferurile sunt întârziate cu peste 5 minute, va apărea un mesaj care vă va informa că e posibilă oprirea motorului de transferuri. Mesajul va fi vizibil pe pagina Transferuri, precum şi pe pagina jucătorului al cărui transfer ar fi trebuit să se încheie de peste 5 minute.

- Widget-ul Hattrick United de pe pagina echipei a fost activat pentru Supporteri.

Au mai existat alte câteva mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

5-24-2011 Transferurile, prelungite din nou

Din cauza unui atac ce a avut loc în jurul orei HT 11:37, termenele-limită ale transferurilor ce urmau să aibă loc între 11:37 şi 12:30 au fost prelungite cu o oră.

Vă mulţumim pentru înţelegere; încercăm să găsim căi pentru a împiedica aceste atacuri să vă strice distracţia.

5-23-2011 Transferurile, prelungite

Pentru că am fost ţinta unui nou atac DDoS, am prelungit termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 11:30 şi 12:00 cu 60 de minute.

Încercăm să respingem aceste atacuri. Am avut un oarecare grad de succes, ele durând mai puţin decât în trecut. Dar mai avem de lucru! Vă sugerăm să vă setaţi din timp ordinele pentru meciuri, pentru a nu fi prinşi pe picior greşit.

Vă mulţumim pentru răbdare.

5-21-2011 Unele aplicaţii CHPP, inaccesibile

Am descoperit o problemă de securitate care ne-a obligat să sistăm accesul la aplicaţiile CHPP care mai folosesc vechea metodă de logare prin codul de securitate. Metoda nouă de acces, care e disponibilă din noiembrie, a fost implementată de majoritatea aplicaţiilor CHPP şi funcţionează normal. Dacă aplicaţia CHPP pe care o folosiţi nu se poate conecta la Hattrick, nu veţi putea descărca date din joc pentru moment. Când aplicaţia va începe să folosească noua metodă de acces, o veţi putea reinstala şi utiliza din nou.

5-21-2011 Probleme de reţea

Sâmbătă am avut din nou unele probleme de reţea care au îngreunat accesarea site-ului. Ne cerem scuze, însă credem că am reuşit să le rezolvăm. Termenele-limită ale transferurilor au fost prelungite cu 90 de minute.

5-20-2011 Probleme cu conectarea la produsele CHPP

Produsele CHPP care utilizează codul se securitate ca metodă de conectare nu pot fi accesate. Investigăm situaţia.

Produsele CHPP care utilizează noul sistem OAuth nu au fost afectate de această problemă.

Update: Produsele CHPP care folosesc codul de securitate ar trebui să funcţioneze din nou.

5-18-2011 Transferurile, prelungite

Din cauza unui nou atack DDoS, site-ul a fost temporar indisponibil. Am oprit transferurile în jurul orei HT 17:12 şi am prelungit toate transferurile care urmau să aibă loc până la 17:30 cu o jumătate de oră.

5-18-2011 Note de lansare, 18 mai 2011 - Operaţiunea Bugsplat

Astăzi e o nouă miercuri, iar după încheierea Operaţiunii Bugsplat avem o mulţime de reparaţii pentru voi!

- Meciurile NT sunt vizibile în arhiva meciurilor jucătorilor.

- Existau unele evenimente care apăreau netraduse în raportul de joc; ele au fost traduse.

- Dacă un meci Hattrick Masters ajungea în prelungiri, rezultatul putea fi văzut înaintea fluierului final pe paginile echipelor. Am îndepărtat problema.

- Rating-ul de stele al unui jucător nou nu mai poate fi văzut înainte de finalul primului său meci.

- Dacă un utilizator pe care l-aţi blocat apasă "Îmi place asta" la un anunţ de presă de-al vostru, acţiunea sa va fi ignorată.

- Toate opţiunile care sunt disponibile pentru echipele de club pe pagina cu meciuri viitoare sunt de acum disponibile şi pentru echipele naţionale.

- Am reparat unele probleme apărute la limbile cu scriere de la dreapta la stânga.

- Câştigătorii Cupelor naţionale apar în dreptul sezonului corect.

- Unii jucători îşi pierduseră corpurile. Din fericire, le-am găsit!

- Dacă un jucător de la tineret marchează un hattrick, evenimentul apare pe pagina sa de tineret, însă şi la echipa mare (dacă este promovat).

- Puteţi comenta şi vota articolele Hattrick Press.

- Unii jucători de la tineret îmbătrâneau un an într-o singură zi din cauza modului de afişare a vârstei de către scouter. Problema a fost rezolvată.

- Dispoziţia fanilor nu mai e actualizată înainte de finalul meciului.

- Când vă expiră pachetul Supporter şi nu îl reînnoiţi, setările standard pentru meciurile amicale şi de Cupă vor fi păstrate doar 7 zile.

- Pentru că e imposibil să licitaţi pentru jucătorii pe care nu vi-i permiteţi, am adăugat o reducere de 5% la fondurile disponibile pe care urmează să le primiţi, pentru a compensa comisioanele pe care nu le veţi primi. Această măsură nu afectează fondurile pe care le aveţi în realitate, doar suma pe care crede sistemul că o aveţi.

- Comportamentele de la schimbări sunt afişate explicit atunci când ordinul individual rămâne acelaşi.

- Echipele care s-au abonat la urna de amicale cât timp erau încă în Cupa naţională nu vor mai fi afişate în urnă. Abonarea lor va rămâne însă activă, iar odată ieşite din Cupă vor reapărea în urnă.

- Jucătorii care au intrat pe teren ca portari în lipsa unei rezerve de portar vor fi marcaţi ca portari pentru a primi antrenamentul.

- Jucătorii adăugaţi la Favorite pot fi sortaţi după Informaţiile suplimentare atunci când este selectată acea opţiune.

Au existat şi alte îmbunătăţiri şi reparaţii minore.

Sperăm să vă placă!

5-17-2011 Noul motor de joc de la tineret, în funcţiune

Am pus în funcţiune o nouă versiune a motorului de joc pentru echipele de tineret, pentru un test final. Motorul include câteva reparaţii şi mici îmbunătăţiri.

- Şuturile de la distanţă (non-tactice) funcţionează cum ar trebui. Bug-ul care împiedica apariţia oricăror şuturi de la distanţă non-tactice a fost eliminat.

- Când căpitanul părăseşte terenul (ca urmare a unei accidentări, eliminări sau a înlocuirii sale), banderola de căpitan va trece la jucătorul de pe teren care e cel mai potrivit pentru acest rol.

- Dacă un jucător primeşte un nou ordin de comportament care e ilegal pentru poziţia în care joacă, acel ordin va fi anulat automat.

- Am reparat bug-ul care afecta experienţa jucătorilor de tineret; de acum ei pot avea din nou experienţa la nivel mizerabil.

Acest motor le permite de asemenea jucătorilor să-şi schimbe între ei poziţia pe teren. Opţiunea va fi testată mai întâi pe Stage, pentru a ne asigura că funcţionează optim, alături de interfaţă.

După cum am menţionat mai sus, vom testa acest motor în academiile de tineret. De îndată ce funcţionează cum trebuie, el va fi introdus şi la echipele mari.

5-16-2011 Transferurile, prelungite după un nou atac DDoS

Astăzi am fost din nou ţinta unui atac DDoS, iar site-ul a fost încet sau complet indisponibil vreme de 30 de minute. De această dată am reuşit să stopăm motorul de transferuri, iar termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 14:36 şi 15:30 au fost prelungite cu o oră.

Dacă vă întrebaţi ce e un atac DDoS, puteţi găsi informaţii pe Wikipedia: (http://ro.wikipedia.org/wiki/DoS)

5-15-2011 Întârzieri şi extinderea transferurilor

Mulţi dintre voi v-aţi confruntat cu întârzieri, mersul greoi al site-ului sau pur şi simplu nu v-aţi putut loga. Din acest motiv a trebuit să stopăm transferurile. Problemele au fost soluţionate, iar termenele limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 21:55:55 şi 00:45:00 au fost prelungite cu 3 ore.

Va mai dura puţin timp până vor fi realizate toate actualizările.

5-14-2011 Clasamentele seriilor

De câteva săptămâni încoace s-ar putea să fi observat că imediat după meciuri dispar clasamentele seriilor, nefiind vizibile circa 30 de minute. Au existat de asemenea unele întârzieri în primirea banilor din vânzările de bilete.

Suntem la curent cu situaţia, nu este nevoie să contactaţi echipa GM.

5-12-2011 Rapoartele de meci, în limbi diferite

Azi noapte, reporterii de la meciurile voastre au decis să facă schimb de notiţe. Astfel, rapoartele apar în mai multe limbi. E posibil să fie afectate şi rapoartele mai vechi. Încercăm să le readucem la setările lingvistice potrivite.

Aţi putut observa, de asemenea, că din rapoarte au dispărut numele unora dintre jucători. Încercăm să le recuperăm şi pe acelea.

Update: Rapoartele de meci s-au întors la normal.

5-7-2011 Transferurile, prelungite

Din cauza acestei noi închideri, termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 17:45 şi 18:30 au fost prelungite cu 45 de minute. Vă rugăm din nou să vă asiguraţi că aţi trimis ordinele de meci, întrucât e posibil să existe alte închideri ale site-ului pe parcursul acestui weekend. Vă mulţumim pentru înţelegere.

5-7-2011 Site-ul, închis din cauza unor atacuri DDoS

Hattrick a fost închis vreme de o oră după ce a fost ţinta unui atac masiv tip DDoS. În timpul unui asemenea atac nu avem prea multe căi de acţiune.

Întrucât Hattrick nu a putut fi accesat, de această dată ne-a fost imposibil să oprim sau să prelungim transferurile.

Închiderea de acum două săptămâni a fost şi ea cauzată de atacuri DDoS care au durat câteva ore. Atunci am ales să nu facem publice aceste informaţii.

5-5-2011 Rezolvarea problemei bazei de date; prelungirea transferurilor

Am rezolvat problemele bazei de date, iar acum trebuie să le oferim puţin timp serverelor noastre pentru a recupera timpul pierdut. Va mai dura aşadar o vreme până la finalizarea tuturor actualizărilor.

Termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 17:30 şi 19:40 au fost extinse cu 2 ore şi 30 de minute. Transferurile care s-au încheiat înainte de 17:30 au fost extinse cu încă o oră.

5-5-2011 Probleme la servere şi întârzieri

Avem încă unele probleme la servere, iar actualizările vor suferi întârzieri. S-ar putea să fim nevoiţi să închidem din nou site-ul pentru a le permite serverelor să recupereze timpul pierdut. Din acest motiv am oprit şi transferurile. Termenele-limită ale acestora vor fi extinse atunci când vom considera oportună repornirea motorului de transferuri.

5-5-2011 Transferurile, prelungite

Din cauza unei probleme apărute la baza de date, a trebuit să închidem site-ul vreme de 45 de minute. După repornire, motorul de transferuri a rămas oprit pentru încă o oră.

Avem în continuare unele probleme, dar nu credem că mai e necesară oprirea transferurilor. Termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 13:30 şi 15:30 au fost prelungite cu 2 ore.

5-5-2011 Note de lansare, 5 mai 2011

În această joi lansăm o nouă serie de îmbunătăţiri şi reparaţii.

- De acum puteţi dezactiva fundalul Hattrick Open din meniul Preferinţe, secţiunea "Preferinţe Site". Dacă aţi folosit un program tip Adblocker pentru a dezactiva fundalul, va trebui să opriţi mai întâi acel program pentru a-l putea dezactiva definitiv.

- Am înlăturat opţiunea "Trage cu ochiul în Forum" de pe pagina Internaţional.

- Secţiunea "Momente memorabile" de pe pagina juniorului arată de acum hattrick-urile marcate.

- Am păstrat ce era mai bun pentru sfârşit! Bug-ul care apărea la numărătoarea HT-mail-urilor încă de la trecerea la noua interfaţă a fost eliminat. La orice nouă încărcare a unei pagini veţi primi o notificare despre mail-urile noi (dacă există). Memoria cache este ştearsă o dată pe minut.

Au existat, desigur, şi alte mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

4-27-2011 Întârzieri la meciurile de tineret

Cunoaştem problema întârzierilor la meciurile de tineret şi îi investigăm cauzele.

4-15-2011 Probleme ale serverelor şi prelungiri la transferuri

Pentru că serverele ne-au făcut din nou probleme şi site-ul nu a putut fi accesat pentru puţin timp, am extins termenele limită ale transferurilor cu 30 de minute.

Având în vedere problemele pe care le-am întâmpinat recent, ar fi o idee bună să vă asiguraţi că aveţi salvate ordine standard pentru meciurile din acest weekend.

4-15-2011 Probleme cu conexiunea

Avem unele probleme cu conexiunea la Internet. Încă nu ştim cauza lor, doar că este dincolo de controlul nostru. Se pare că serverele noastre îşi pierd uneori conexiunea.

Investigăm cauza acestor probleme cu partenerii noştri.

4-7-2011 Modelul de tăiere rămâne!

Am hotărât să păstrăm opţiunea pentru modelul de tăiere al ierbii pe pagina stadionului. Doar de amuzament, pentru că aceste modele nu vor influenţa în niciun fel jocul - dar acum ne putem relaxa cu puţin grădinărit între două meciuri!

Am lansat alte câteva reparaţii şi îmbunătăţiri astăzi, dar nimic prea important.

Update: Se pare că unii dintre voi aţi avut probleme în găsirea acestor modele; odată schimbate pe pagina Stadion, ele vor apărea în interfaţa ordinelor de meci pentru meciurile jucate pe teren propriu.

4-1-2011 Întârzieri la meciurile NT şi U-20

Meciurile echipelor naţionale de seniori şi U-20 au întârzieri. Investigăm problema.

Update: Meciurile au început.

3-31-2011 Bug la salarii, reparat

Reducerea salarială pentru jucătorii înaintaţi în vârstă avea un bug; aceşti jucători nu primeau salariul corect după schimbarea implementată la începutul acestui sezon. Bug-ul a fost eliminat, iar salariile jucătorilor sunt cele corecte.

3-31-2011 Note de lansare, 31 martie 2011

În această joi lansăm din nou o îmbunătăţire mult aşteptată.

Interfaţa ordinelor de meci poate fi de acum folosită pe telefoanele mobile.

Am făcut şi alte câteva mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

3-29-2011 Motorul de transferuri, oprit din nou

Avem în continuare probleme cu motorul de transferuri, aşa că l-am oprit din nou. Termenele-limită ale transferurilor vor fi prelungite odată ce-l vom reporni. Ştim că problema este extrem de frustrantă şi lucrăm din greu pentru a o rezolva. Apreciem răbdarea de care daţi dovadă.

Update: Termenele-limită nu au mai fost prelungite întrucât site-ul funcţiona şi au putut fi plasate oferte. Datele vor fi procesate de îndată ce motorul recuperează timpul pierdut.

Update 21:30: Motorul de transferuri a recuperat, iar serverele funcţionează normal.

3-29-2011 Probleme la servere după închiderea de astăzi

În urma închiderii am avut probleme la servere de-a lungul întregii zile, utilizatorilor fiindu-le aproape imposibil să acceseze site-ul prin pagina normală de logare. Din această cauză, motorul de transferuri a fost oprit, iar termenele-limită au fost prelungite.

Am găsit o soluţie temporară pentru această problemă, iar acum este din nou posibilă logarea pe prima pagină. Site-ul funcţionează (deşi s-ar putea să se mişte ceva mai încet decât de obicei), aşa că am repornit şi motorul de transferuri.

Deşi site-ul funcţionează bine, vom păstra mingea de mai sus "dezumflată" până vom găsi o soluţie adevărată la aceste probleme.

3-29-2011 Închiderea de astăzi

Închiderea planificată a serverelor din această dimineaţă a durat mai mult decât ne-am aşteptat; în plus, am avut o altă problemă la servere care ne-a obligat să ţinem site-ul închis încă o oră. Ne cerem scuze. Am repornit totul în jurul orei 12:30.

Termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc în timpul închiderii au fost prelungite.

3-24-2011 Note de lansare, 24 martie 2011

Astăzi avem o singură lansare, una mult aşteptată de altfel.

Pentru cei cu academie de tineret, sortarea jucătorilor de la echipa de seniori se va face separat de cea a juniorilor.

3-23-2011 Două actualizări la Manual

Au fost făcute următoarele actualizări la Manual:

Capitolul "Jucătorii de la tineret", despre sistemele de tineret:
Cheltuielile săptămânale cu academia de tineret sunt luate în calcul şi ca investiţii la reţeaua scouterilor (chiar dacă aceasta nu mai este activă). Astfel, vă va fi mult mai uşor să închideţi academia şi să reveniţi la reţeaua scouterilor, nemaifiind nevoiţi să construiţi reţeaua de la zero.

Capitolul "Antrenament", o clarificare despre antrenamentul de rezistenţă şi jucătorii nou-transferaţi:
Un jucător primeşte antrenament de rezistenţă numai pentru minutele jucate la echipa voastră în cursul acelei săptămâni. 90 de minute jucate dau efectul intreg, mai puţine minute dau 75% din efect plus un procentaj pentru fiecare minut jucat. Jucătorii care nu au jucat pentru echipa voastră (adică jucătorii nou-transferaţi care au jucat numai pentru fostul lor club) şi care sunt îndeajuns de sănătoşi pentru a se antrena primesc doar jumătate din efectul antrenamentului.

3-21-2011 Arhiva meciurilor jucătorului

Se pare că în urma închiderii din această dimineaţă a dispărut arhiva meciurilor de pe pagina jucătorilor. Suntem la curent cu problema şi o investigăm.

Update ora 14:00: Problema a fost rezolvată.

3-13-2011 Întârzieri la meciurile de baraj

Există unele întârzieri la meciurile de baraj. Căutăm o soluţie.

Update: Această problemă a afectat doar liga olandeză şi a fost rezolvată.

3-10-2011 Note de lansare, 10 martie 2011

Iată câteva dintre noutăţile pe care vi le-am pregătit în această joi:

- Au fost reparate alte câteva bug-uri apărute la versiunile de limbă cu scriere de la dreapta la stânga.

- Am şters veniturile financiare de pe pagina Finanţe, întrucât fuseseră îndepărtate din joc. Ele pot fi vizualizate pentru sezoanele anterioare.

- Golgheterii apar pe pagina cu evenimente ale seriei.

- Când treceţi cursorul peste butoanele "Acceptă" şi "Respinge" de pe pagina Provocări, va apărea un text ajutător

- Pe pagina jucătorului puteţi vedea dacă acesta a fost utilizat pe mai multe poziţii în fiecare dintre ultimele meciuri

În această săptămână am continuat lucrul la pagina Biroul meu. De asemenea, ca de obicei, am făcut alte mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

3-7-2011 Alltid închis pentru mentenanţă

În această dimineaţă la ora HT 8:00, Alltid a fost închis pentru o săptămână în vederea reparării unor date eronate, prin reconstruirea bazei de date.

Sperăm că astfel vom putea rezolva unele dintre problemele care au afectat Alltid pe parcursul acestui sezon.

Update: Am reuşit să efectuăm operaţiunile de mentenanţă în fundal, iar site-ul merge bine. Pregătiţi-vă totuşi pentru o nouă închidere în cursul zilei de vineri.

3-3-2011 Note de lansare, 3 martie 2011

Iată câteva dintre lansările de cod pe care vi le-am pregătit în această joi:

- Am reparat alte câteva probleme apărute la versiunile de limbă cu scriere de la dreapta la stânga.

- Antrenorii NT şi U-20 pot vedea ordinele jucătorilor în aşezările echipelor naţionale pe care le conduc.

- Am adăugat poreclele jucătorilor la interfaţa aşezării, când sunt folosite pentru a-i diferenţia pe aceştia.

- Link-urile echipelor de tineret pot fi de acum accesate şi din afara site-ului.

- Punctele de suspensie nu mai sunt folosite la anunţurile de presă de pe pagina seriei decât dacă e necesar.

Ca de obicei, au fost făcute şi alte mici reparaţii şi îmbunătăţiri. Am lucrat din greu şi la realizarea noii pagini de start, despre care puteţi citi pe Blogul Developerilor.

2-24-2011 Note de lansare, 24 februarie 2011

În această joi facem o nouă serie de lansări, iată câteva dintre noutăţile pe care vi le-am pregătit:

- Am remodelat magazinul. Acum arată mai bine şi mai prietenos cu clienţii.

- Am reparat o serie de bug-uri apărute în limbile cu scriere de la dreapta la stânga.

- Au fost făcute câteva îmbunătăţiri la comentariile anunţurilor de presă.

- Am reparat răsturnarea formaţiei în IE, şi de asemenea răsturnarea mini-terenului pentru toate browserele


Plus alte câteva mici îmbunătăţiri şi reparaţii.

2-17-2011 Note de lansare, 17 februarie 2011

Tocmai s-au încheiat două săptămâni foarte productive. După cum puteţi vedea în spaţiul Hattrickul meu, am lansat încă un upgrade al pachetului Supporter, însă am făcut şi alte mici îmbunătăţiri. Iată-le pe cele mai importante:

- De acum puteţi răsturna interfaţa ordinelor de meci. Răsturnarea poate fi făcută permanentă în meniul Preferinţe.

- O reparaţie mică, dar importantă în capitolul 5 (Meciul: Generalităţi) din Manual. În tabelul "Caz normal", pentru apărarea laterală: apărarea extremei stânga/dreapta e plasată de acum înaintea apărării portarului, unde ar trebui să fie. De asemenea, pentru apărarea centrală: apărarea mijlocaşilor centrali e plasată înaintea apărării portarului.

- Anunţurile de presă au fost mutate din secţiunea cu ştiri ale seriei în propria lor secţiune pe pagina seriei

- Pentru fiecare echipă reală ((/Community/IRLTeams/)) am adăugat o listă a tuturor fanilor (şi informaţii despre meciurile lor trecute şi viitoare etc). Apăsaţi pe numărul fanilor pentru a vedea lista.

- Reparaţii făcute la pagina seriei, textul live de deasupra clasamentului era prea lung în unele limbi

- Am reparat de asemenea o problemă cu declaraţiile de presă pentru limbile cu scriere de la dreapta la stânga.

2-16-2011 Închidere, miercuri seara

Baza noastră de date a hotărât că avea nevoie de un repaus în această seară, aşa că site-ul a fost închis vreme de o oră. Totul pare să meargă bine acum, însă unele meciuri au întârzieri. De asemenea, termenele limită ale transferurilor care urmau să aibă loc în timpul închiderii au fost prelungite cu două ore. Ne cerem scuze pentru deranj.

Update 01:00
S-au jucat toate meciurile amicale.

2-12-2011 Închidere

Site-ul nu a putut fi accesat între orele 00:40 şi 01:40 (ora HT) din cauza unor erori apărute la servere. Din păcate, nu am putut opri transferurile decât la 01:02. Transferurile care aveau termenul limită după acel moment au fost prelungite cu 90 de minute.

2-8-2011 Mentenanţă - motorul de joc

Mâine, între orele 18:35 şi 18:45, vom efectua o scurtă operaţiune de mentenanţă la motorul de joc.

2-1-2011 Probleme la meciurile de Cupă şi amicale

Momentan avem unele probleme cu afişarea meciurilor în Germania. Investigăm problema.

Update 18:45: Am identificat problema şi toate meciurile care aveau ora de începere la 18:30 (sau mai târziu) se joacă în acest moment. Încă încercăm să remediem situaţia pentru meciurile care erau programate să înceapă mai devreme.

Update 19:05: Din păcate, această problemă a afectat şi meciurile de Cupă din Italia care urmau să înceapă după ora 19:00. Celelalte meciuri din Italia nu au fost afectate.

Update 19:35: Problemele au fost rezolvate şi toate meciurile se joacă.

1-24-2011 Noi întârzieri la tineret

Din păcate, meciurile care se joacă în sistemul nostru de tineret încă au unele întârzieri. Sperăm să rezolvăm problema în curând.

Update 12:25: Am reuşit să găsim o soluţie. S-ar putea totuşi să existe întârzieri de-a lungul întregii zile, pe măsură ce motorul de joc recuperează.

1-23-2011 Întârzieri la tineret

Astăzi au apărut întârzieri la unele ligi de tineret unde se joacă meciuri. Am reparat problema de fundal şi aşteptăm ca meciurile să recupereze. Ne cerem scuze pentru inconvenienţă!

1-10-2011 Note de lansare, 10 ianuarie 2011

Prima lansare de cod din 2011 conţine câte puţin din toate:

- Am adăugat rating-uri şi numărul de utilizatori în lista cu produse CHPP. De acum puteţi da note produselor CHPP şi puteţi vedea câţi utilizatori folosesc un anumit produs.

- Experienţa formaţiei pe pagina de antrenament: Ultima alegere (text sau bare) este memorată şi va fi folosită următoarea dată când accesaţi pagina.

- Barele de nivel al calităţii la tineret (pentru utilizatorii Chrome) au fost reparate pentru limbile scrise de la stânga la dreapta. S-ar putea să fie nevoie de un refresh al memoriei cache pentru a apărea efectele.

- Au fost adăugate poze pentru echipele naţionale (link-ul e pe pagina cu jucătorii).

- Numărul maxim de forumuri la care vă puteţi abona a crescut la 75.

Această lansare de cod mai include unele schimbări ale sistemului de invitaţii, precum şi alte câteva mici reparaţii.

1-6-2011 Probleme la academiile de tineret

Din cauza unei probleme a bazei de date, un mic număr de utilizatori ale căror meciuri s-au desfăşurat ieri după-masă par să fie blocaţi în ligi de tineret care ar fi trebuit să se încheie. Meciurile respective nu apar pe pagina Meciuri şi e posibil ca nici antrenorii să nu fi trimis raportul de antrenament. Suntem la curent cu această situaţie şi încercăm să găsim o soluţie.

Update: Problemele au fost rezolvate.

12-26-2010 Meciurile de tineret nu se afişează

Momentan, meciurile de tineret nu apar pe site. Investigăm cauza acestei probleme şi sperăm să o rezolvăm în curând. Nu trebuie să mai contactaţi Gamemasterii.

Update: Problema a fost remediată, însă motorul de joc trebuie să recupereze timpul pierdut şi vor exista unele întârzieri în cursul zilei de astăzi.

12-25-2010 Probleme la Forum (şi nu numai)

Unul dintre serverele bazei noastre de date ne-a făcut probleme astăzi, Forumul nemaiputând fi accesat. Încercăm să-l repornim. Din cauza acestei probleme a trebuit de asemenea să închidem site-ul pentru puţin timp. Transferurile care urmau să aibă loc în acel interval au fost prelungite.

Am fost nevoiţi să închidem din nou site-ul în jurul orei HT 21:30. Transferurile au fost oprite şi vor fi prelungite.

Update la ora 22:00
Site-ul funcţionează din nou, transferurile au fost prelungite iar Forumul poate fi accesat. Site-ul de statistici Alltid Hattrick va avea unele probleme cel puţin până mâine.

12-21-2010 Note de lansare, 21 decembrie 2010

Iată câteva dintre lansările de astăzi:

- De acum ar trebui să fie posibilă adăugarea unui nou slot pentru federaţii, după cum s-a anunţat cu un sezon în urmă.

- Poza echipei nu va mai fi încărcată la simpla accesare a paginii Jucători. Viteza de încărcare a acestei pagini în tema standard va reveni la normal.

- Am reparat o problemă la Forum, în meniul cu mesaje noi, care apăreau uneori ca fiind citite deşi nu fuseseră accesate.

Au mai fost făcute alte câteva mici îmbunătăţiri şi corecturi.

12-16-2010 Note de lansare, 16 decembrie 2010

Astăzi v-am pregătit o mulţime de mici reparaţii şi îmbunătăţiri. Iată ce noutăţi vă aşteaptă.

- De acum puteţi raporta mesajele din Forum. Scopul acestei opţiuni este de a-i ajuta pe moderatori - vă încurajăm să o folosiţi când e nevoie, dar nu abuzaţi de ea!

- Am adăugat mici ferestre către forumuri pe paginile relevante. De exemplu, dacă accesaţi pagina Internaţional, veţi vedea ce e nou în forumul Global English.

- Am reinstalat opţiunea "Forumuri recomandate". Acum funcţionează puţin diferit, arătând forumurile la care s-au abonat cei mai mulţi utilizatori din liga voastră.

- Alte câteva mici îmbunătăţiri la Forum pe care s-ar putea să nu le observaţi.

- Bara de progres din skin-ul simplu arată de acum nivelul divin ca divin, nu utopic.

12-10-2010 Scurtă închidere

Site-ul a fost închis pentru 5 minute în această dimineaţă, în jurul orei HT 08:35. Motorul de transferuri a fost şi el oprit, iar termenele limită prelungite cu 30 de minute.

12-6-2010 Ratele dobânzilor, scăpate de sub control

Poate aţi observat că ratele dobânzilor calculate în acest weekend nu erau cele corecte. Problema a fost rezolvată pentru utilizatorii afectaţi.

12-6-2010 Note de lansare, 6 decembrie 2010

- Am schimbat modul cum funcţionează HTML şi s-ar putea să fie nevoie să vă actualizaţi uneltele CHPP şi să ştergeţi memoria cache (în cele mai multe browsere, prin apăsarea Ctrl+F5) pentru a o afişare corectă.

- Am eliminat o căsuţă de pe pagina de logare care împiedica IE şi Safari să salveze parolele.

- Poate că unii aţi observat deja: ID-urile juniorilor sunt legate de acum de ID-urilor lor ca seniori.

12-4-2010 Contabilii, puţin prea nerăbdători!

Am avut o problemă cu avertismentele de faliment din timpul ultimei actualizări economice. Unele echipe au primit un astfel de avertisment deşi nu trebuiau să-l primească, în timp ce altele nu l-au primit deşi trebuia. Avertismentele vor fi corectate astăzi. Câteva echipe au intrat în faliment din cauza acestei erori, deşi au o situaţie financiară stabilă.

Încercăm să reparăm problema pentru aceste echipe afectate. Nu vom redeschide echipele până nu încheiem lucrul, pentru ca managerii să nu efectueze acţiuni care ar încurca operaţiunile noastre.

Bugul a fost eliminat şi nu va afecta actualizările de astăzi.

12-2-2010 Transferuri prelungite

Site-ul a fost închis pentru puţin timp. Termenele limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 9:30 şi 10:30 (ora HT) au fost prelungite cu o oră.

11-30-2010 Probleme la Magazin

Cunoaştem faptul că unele comenzi vechi de până la 10 zile nu au fost încă procesate. Cauza acestor întârzieri este o problemă în comunicarea cu partenerul nostru care administrează plăţile. Problema a fost însă rezolvată iar plăţile sunt în curs de procesare, aşa că aşteptaţi puţin înainte de a contacta serviciul Relaţii cu Clienţii.

Update: Utilizatorii care văd un mesaj ce îi anunţă despre anularea comenzii lor (însă aceasta apare ca "Plătită") nu trebuie să mai contacteze serviciul Relaţii cu Clienţii - comanda va fi dusă la bun sfârşit. Însă dacă această comandă apare ca retrasă deşi aţi plătit pentru ea, vă rugăm să ne contactaţi la Relaţii cu Clienţii pentru a putea rezolva problema.

11-29-2010 Probleme la transferuri

Se pare că unele transferuri s-au produs de două ori, astfel încât unele echipe fie au fost plătite dublu, fie au plătit de două ori pentru aceeaşi vânzare. Suntem la curent cu problema şi încercăm să-i descoperim cauzele.

Dacă aţi primit de două ori mai mulţi bani decât ar fi trebuit, situaţia ar putea fi rectificată, iar banii în plus retraşi din cont. Nu cheltuiţi decât ceea ce vă aparţine. Vom încerca să remediem situaţia şi în ce priveşte echipele care au plătit dublu.

11-22-2010 Meciurile echipelor naţionale, întârziate

Din păcate nu reuşim să contactăm comentatorii de pe stadioane. Încercăm din răsputeri să restabilim legătura cu ei cât mai curând posibil.

Update: Am reuşit să restabilim legătura.

11-18-2010 Scurtă închidere

Site-ul a avut o mică problemă şi a fost închis vreme de 10 minute. Termenele limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între orele 16:32 şi 16:50 au fost prelungite cu 20 de minute.

11-11-2010 Închidere şi transferuri prelungite

Din cauza unei probleme apărute la serverul principal al bazei noastre de date, Hattrick a fost închis pentru aproximativ 45 de minute în jurul orei prânzului. Termenele limită ale transferurilor ce urmau să aibă loc între 12:07 şi 13:00 (ora HT) au fost prelungite cu 90 de minute.

11-4-2010 Probleme la conectarea unor produse CHPP

Am fost informaţi că unele produse CHPP nu se pot conecta la Hattrick pentru a accesa date. Vă vom ţine la curent pe măsură ce căutăm o soluţie.

Update: Am lansat un patch care ar trebui să rezolve problema.

10-31-2010 Transferuri prelungite

Din cauza închiderii din această noapte, transferurile ce urmau să aibă loc după ora 23:45 vor începe să se desfăşoare peste aproximativ o oră.

10-30-2010 Probleme la licitare

Există probleme la licitarea pe piaţa de transferuri cu anumite valute. Încercăm să găsim o soluţie.

Update: Am făcut reparaţiile necesare, iar licitarea ar trebui să funcţioneze normal.

10-29-2010 Note de lansare, 29 octombrie 2010

Două lucruri de anunţat în această dimineaţă de vineri:

- Am implementat o "plasă de siguranţă" care previne adăugarea unui 0 în plus în timpul licitării pe piaţa de transferuri.

- Câteva reparaţii minore la ordinele de meci pentru limbile cu scriere de la dreapta la stânga.

10-28-2010 Înlăturarea investiţiilor paralele la tineret

Până astăzi, o mică parte dintre echipele Hattrick finanţau şi păstrau în funcţiune ambele sisteme de tineret, deşi foloseau numai academiile. Acest fapt se datora neînchiderii vechiului sistem la sfârşitul perioadei de tranziţie. Acum am oprit manual această investiţie suplimentară. Singura schimbare vizibilă pentru aceste echipe va fi reducerea cheltuielilor săptămânale.

10-27-2010 Note de lansare, 27 octombrie 2010

Astăzi lansăm o singură îmbunătăţire:

S-au întors alertele prin e-mail pentru Supporteri!

10-16-2010 Scurtă închidere

Actualizările din China nu au decurs aşa cum ar fi trebuit şi a trebuit să închidem site-ul pentru aproximativ 15 minute în jurul orei HT 00:30. Am reparat problema de fundal şi am actualizat un tabel al bazei de date, iar actualizările din China au decurs apoi normal.

Termenele-limită ale transferurilor care urmau să aibă loc între 00:28 şi 00:59 au fost prelungite cu 30 de minute.

10-14-2010 Note de lansare, 14 octombrie

Astăzi au fost lansate câteva mici îmbunătăţiri şi reparaţii:

- Am reparat câteva probleme care apăreau în interfaţa ordinelor de meci în cazul limbilor cu scriere de la dreapta la stânga
- Pentru echipele de tineret, am adăugat în pagina Meciuri un link către ordinele de meci
- Am adăugat un event de tineret care lipsea în programele CHPP
- Am creat posibilitatea de a căuta meciuri de tineret în pagina Caută
- Am eliminat problema lipsei datei atunci când Cartea de Oaspeţi conţinea un singur mesaj
- Am reparat o eroare care cauza dezabonarea întâmplătoare de la forumuri
- Am adăugat încă o temă de culori la tabelele financiare - Excelsior - bazată pe tema de culori standard din Excel 2007.

10-10-2010 Scurtă închidere

Ne cerem scuze pentru închiderea de 20 de minute ce a avut loc duminică seara din cauza unei probleme a serverului web. Serverele au fost repornite, iar acum funcţionează normal. Transferurile afectate au fost prelungite cu 60 de minute.

10-4-2010 Echipamentele şi logo-urile nu se afişează

Momentan, echipamentele şi logo-urile care sunt găzduite pe serverele noastre nu se afişează. Căutăm cauza acestei probleme şi sperăm să o găsim în scurt timp, aşadar nu e nevoie să mai contactaţi GM-ii.

Update: Problema a fost rezolvată.

9-24-2010 Încă o prelungire

Am avut din nou probleme, iar site-ul a fost închis câteva minute. În consecinţă, transferurile care urmau să aibă loc între 14:52 şi 15:22 au fost prelungite cu 30 de minute.

9-22-2010 Transferurile, prelungite din nou

S-a produs o nouă întrerupere, site-ul fiind închis vreme de câteva minute. Transferurile care urmau să aibă loc între 19:12 şi 19:22 au fost prelungite cu 20 de minute.

În jurul orei 21:20 a avut loc o altă întrerupere. Transferurile care urmau să aibă loc între 21:21 şi 21:41 au fost prelungite cu 20 de minute.

După cum am menţionat mai devreme, lucrăm din greu pentru a afla cauza acestei probleme. Am întreprins unele acţiuni, însă din nefericire niciuna nu a reuşit să aducă situaţia la normal.

9-22-2010 Transferurile, oprite pe site-ul mobil

Din cauza unor probleme apărute la opţiunile de transfer şi licitare pe site-ul mobil (http://m.hattrick.org), am decis să oprim accesul la aceste opţiuni pentru a evita alte licitări greşite.

Vom lucra la repararea problemei şi vă vom anunţa de îndată ce vom reporni cele două opţiuni. Puteţi urmări în continuare meciuri pe site-ul mobil.

9-21-2010 Transferuri prelungite

În jurul orei 21:50 am avut unele mici probleme cu site-ul. Transferurile care urmau să aibă loc între 21:52 şi 22:10 au fost prelungite cu 30 de minute.

Colaborăm cu providerul nostru pentru a determina cauza acestor probleme.

9-20-2010 Problemă la interfaţa ordinelor de meci

După cum au observat unii dintre voi, căsuţa care apare atunci când treceţi cursorul deasupra numelui unui jucător nu conţine toate informaţiile.

Cunoaştem problema şi lucrăm la rezolvarea ei, deci nu trebuie s-o mai raportaţi GM-ilor locali.

9-15-2010 Transferurile, prelungite cu 15 minute

Am avut o mică problemă care a dus la închiderea site-ului vreme de câteva minute. În jurul orei 16:20 am reuşit să oprim motorul de transferuri, iar transferurile care urmau să aibă loc între 16:20 şi 16:34 au fost prelungite cu 15 minute. Motorul funcţionează acum din nou.

Problema a fost cauzată de o pierdere de memorie. Partea bună e că o putem analiza pentru a-i găsi sursa.

9-11-2010 Încă o închidere

Site-ul a fost închis din nou astăzi între orele 11 şi 13:40, de parcă n-am fi avut destule probleme în ultima vreme. Motivul a fost însă unul diferit de această dată, închiderea fiind cauzată de probleme cu firewall-ul.

Termenele limită ale transferurilor ce urmau să aibă loc între 11:20 şi 14:20 au fost prelungite cu 3 ore.

9-9-2010 Închiderea academiilor

Închiderea planificată a academiilor, cu scopul de a finaliza verificarea discului noii baze de date, nu mai este necesară. Verificarea s-a încheiat şi totul funcţionează cum trebuie.

9-8-2010 Note de lansare, 8 septembrie 2010

Iată ce noutăţi v-am pregătit în această miercuri:

- Non-Supporterii ale căror echipe de tineret au jucat două meciuri în această săptămână aveau un antrenor uituc care-şi pierdea notiţele. Din fericire, şi le-a găsit, iar de acum puteţi vedea rapoartele cu pricina.

- Am adăugat o bandă de derulare (scroll bar) pentru meniul meciurilor mai vechi în cadrul interfaţei ordinelor de meci.

Am reparat alte câteva lucruri care ne vor oferi o mai mare flexibilitate în ce priveşte interfaţa ordinelor de meci. Ca de obicei, acestora li se adaugă unele mici îmbunătăţiri şi reparaţii.

8-27-2010 Academiile de tineret

Academiile de tineret sunt deschise din nou. Puteţi trimite ordine, suna căutătorii de talente, etc.

Pentru că mulţi utilizatori îşi vor suna căutătorii de talente, urnele cu jucători se vor goli destul de rapid, aşa că, dacă puteţi, ar fi o idee bună să aşteptaţi câteva zile.

8-26-2010 Note de lansare, 26 august 2010

În această joi a avut loc o nouă lansare de cod, iată veştile:

- În urma închiderii academiilor, le oferim celor fără abonament Supporter posibilitatea de a vedea antrenamentul pe ultimele două săptămâni. Facilitatea va fi înlăturată peste 8 zile, pentru a vă permite tuturor să citiţi aceste rapoarte ale antrenorilor. Le veţi putea vedea de îndată ce se redeschid academiile.

- Am reparat data care arăta momentul angajării specialiştilor; de acum arată momentul când îi puteţi concedia.

- Pagina "Istoria Hattrick" a fost actualizată cu informaţii despre sezoanele 40, 41 şi 42.

Am făcut alte câteva mici îmbunătăţiri şi reparaţii.

8-26-2010 Specialiştii nu pot fi concediaţi - Partea a 2-a

Se pare că unii dintre voi au din nou probleme cu concedierea specialiştilor. Am rescris codul şi de acum ar trebui să puteţi concedia orice specialist, desigur, cu condiţia să nu fi angajat vreun alt specialist de acelaşi tip în ultimele 7 zile.

8-26-2010 Închiderea academiilor de tineret: Update

Trebuie să ţinem academiile închise în continuare, noua estimare este prânzul zilei de mâine (vineri).

Am făcut estimarea de ieri în speranţa că noul sistem de disc, care este supus în aceste momente unei verificări, va reuşi să funcţioneze odată ce motorul de joc de la tineret făcea recuperările necesare. Însă testele pe care le-am făcut ieri după-masă au contrazis această ipoteză. Acum trebuie să aşteptăm ca verificările să se încheie.

În timpul închiderii, meciurile se joacă şi antrenamentul are loc.

Ne cerem încă o dată scuze pentru toate neplăcerile provocate.

8-25-2010 Închiderea academiilor de tineret

Academiile de tineret vor rămâne închise mai mult timp decât am estimat iniţial. În acest moment nu vă putem oferi un termen exact, însă monitorizăm progresul motorului de joc de la tineret şi vă vom anunţa de îndată ce avem la dispoziţie noi informaţii.

Update: Se pare că nu vom putea redeschide academiile astăzi, ci doar mâine în jurul prânzului. Procesul durează mai mult decât am crezut, însă îl monitorizăm în speranţa că-l vom putea accelera. Vă vom ţine la curent.

8-24-2010 Închidere: De ce nu putem amâna meciurile

Unii utilizatori ne întreabă de ce nu amânăm meciurile în astfel de situaţii. Amânarea meciurilor sună tentant şi ne-ar ajuta atât pe noi cât şi pe mulţi utilizatori. Însă sistemul nu e proiectat pentru aşa ceva. Iar amânarea meciurilor - fără o testare prealabilă - ar însemna să deschidem cutia Pandorei, putând duce la un număr mare de probleme (meciuri care nu încep, actualizări ratate, etc.) în următoarele luni. Pur şi simplu nu merită.

Ţineţi minte că sezonul trecut am avut probleme cu meciurile din Cupa Germaniei şi cele din Campionatul Mondial, a căror programare greşită a creat nervozitate în cadrul comunităţii. Nu ne place nici situaţia de astăzi, dar nu vrem să o înrăutăţim.

De aceea vă recomandăm mereu să fiţi precauţi şi să trimiteţi ordine standard.

8-24-2010 Închidere: Ce înseamnă pentru echipa mea?

Toate acţiunile pe care le-aţi întreprins ieri pe site înaintea închiderii (cu aproximaţie, între orele 15:00 - 15:30) nu există, din punctul de vedere al jocului. Formaţiile nu au fost trimise, amicalele nu s-au programat, juniorii extraşi au dispărut, transferurile nu au avut loc, mesajele de pe forum nu au fost trimise sau citite, specialiştii şi jucătorii concediaţi sunt în continuare la echipe, specialiştii angajaţi nu apar pe site, etc.

Singura excepţie o constituie mesajele HT-mail. Backup-ul HT-mail de ieri a fost făcut în jurul orei 05:00 dimineaţa. Toată corespondenţa trimisă după această oră a dispărut.

Transferuri

Toate transferurile ce aveau termenul limită între ora 15:00 (ieri) şi ora 15:00 (azi) au fost prelungite cu 24 de ore. La această prelungire am adăugat o alta, pentru ca niciun transfer să nu aibă termenul limită mai devreme de ora 20:00.

Echipa de tineret

Echipele de tineret sunt în continuare închise, pentru ca motorul de joc să poată recupera timpul pierdut. Ar trebui să funcţioneze din nou în curând.

A trebuit să închidem câteva academii de tineret care au fost surprinse în procedura de activare a academiei în timpul închiderii site-ului. Acei utilizatori vor trebui să înceapă din nou înfiinţarea academiei.

Juniorii care au fost promovaţi apar atât la echipele de tineret, cât şi la cele de seniori. Problema va fi rezolvată.

Antrenamentul echipelor de tineret a avut loc fără probleme.

Serverul Forumului are întârzieri, suntem la curent cu acest lucru.

În prima zi a lunii viitoare abonamentul Supporter va fi extins cu o perioadă de timp egală celei în care site-ul a fost închis.

8-23-2010 Specialiştii nu pot fi concediaţi

Unii dintre voi nu aţi putut concedia specialişti, chiar dacă erau la echipă de peste 7 zile. Căutăm o soluţie.

Update: Problema a fost rezolvată, iar specialiştii pot fi concediaţi.

8-19-2010 Alertele prin e-mail nu funcţionează

Am fost informaţi că alertele trimise prin e-mail nu funcţionează aşa cum trebuie. Căutăm o soluţie şi vă vom anunţa de îndată ce o găsim. Celelalte alerte funcţionează normal.

8-12-2010 Grupe noi pentru Turul 2 al Campionatului Mondial

Grupele pentru Turul 2 al CM au fost trase la sorţi din nou, după cunoaşterea tuturor echipelor care merg mai departe în competiţie. Au fost de asemenea create meciurile.

8-11-2010 Note de lansare, 11 august 2010

A venit o nouă miercuri, aşadar iată ce v-am pregătit:

- Exista o problemă cu abonarea la urna de amicale; aceasta elimina utilizatorii odată ce-şi programau primul meci amical. Problema a fost rezolvată. Vă rugăm să vă asiguraţi că încă sunteţi în urna de amicale în caz că aţi ales această opţiune.

- Unii utilizatori din Germania nu-şi puteau vedea meciurile pentru că erau afişate ca urmând să se joace pe 24 august. Problema ne aparţine, a fost una de cache, iar acum nu mai există.

- Sortarea meciurilor de tineret funcţionează din nou aşa cum trebuie în HT-Live.

8-9-2010 Rezumat al schimbărilor din timpul închiderii de astăzi

După închiderea planificată de astăzi, site-ul funcţionează din nou. Motorul de joc are însă de făcut unele recuperări.

În afară de curăţenia de sezon, în timpul acestei închideri s-au produs şi următoarele schimbări:

- Pagina specialiştilor a fost actualizată conform noilor reguli. Contabilii au fost înlăturaţi (gratis), iar consiliile de administraţie ale echipelor din jurul lumii Hattrick au concediat specialiştii în plus pentru a se încadra în noile limite de personal. Dacă au fost concediaţi specialişti ai echipei voastre, costurile vor fi afişate la Cheltuieli temporare.

- Am schimbat modul în care vin şi pleacă suporterii echipei, cel vechi putând da naştere unor situaţii ciudate de-a lungul timpului. Nu credem că veţi observa vreo diferenţă, dar vrem să ştiţi că sistemul va funcţiona mult mai bine de acum înainte.

- Manualul a fost şi el actualizat.

- Din acest sezon va fi folosit un nou program al meciurilor. În curând vom publica un anunţ mai detaliat în spaţiul Hattrickul meu.

8-8-2010 Problemele la transferuri, rezolvate

Sistemul de transferuri funcţionează din nou. Transferurile care aveau termenul limită între 11:15 şi 13:40 (ora HT) au fost prelungite cu 4 ore.

8-8-2010 Probleme la transferuri (printre altele)

Din cauza unor erori ale bazei de date, s-ar putea să aveţi probleme cu sistemul de transferuri (care e acum oprit) şi cu primirea comisioanelor pentru clubul de origine şi clubul anterior.

În plus, e posibil să apară erori la provocări şi la alte elemente ale jocului.

Încercăm să găsim soluţii.



Update: Mai există o problemă cu datele financiare pentru săptămâna trecută, care apar ca zerouri. Aceasta e o simplă problemă de afişaj, diferită de cele prezentate mai sus, ea urmând să fie reparată odată cu lansarea de cod de miercuri.

8-5-2010 Probleme la programarea meciurilor amicale

Se pare că echipele care îşi programaseră un meci amical cu echipe participante la cupă (meciuri care au fost anulate) nu pot programa un alt amical.

Încercăm să găsim o soluţie.



Update: Problema a fost rezolvată iar toţi utilizatorii care nu iau parte la cupă ar trebui să îşi poată programa meciuri amicale.

8-5-2010 Lansările de joi

Au trecut câteva săptămâni de la ultimul raport al lansărilor de cod, cu siguranţă le-aţi simţit lipsa. Iată ce v-am pregătit în această joi:

- Utilizatorii noi care nu puteau accesa pagina de Finanţe pot face acest lucru.

- De asemenea, pe axa verticală ar trebui să apară valuta corectă.

8-4-2010 Probleme la accesarea paginii de Finanţe

Unii utilizatori nu pot deschide pagina de Finanţe. Dacă aveţi această problemă nu trebuie să o raportaţi. Vom analiza situaţia de îndată ce vom repara problema meciurilor de cupă.

Update: Problema a fost rezolvată, dar schimbările vor putea fi văzute de toţi utilizatorii numai după următoarea lansare de cod.

8-4-2010 Reprogramarea meciurilor amicale şi de cupă

Update 23.30: Putem închide subiectul. Au fost generate meciuri noi în toate ligile afectate, iar cele care au fost create în timpul după-amiezii şi serii sunt şi ele valabile.

Toate meciurile amicale programate de echipe care trebuiau să ia parte la cupă au fost anulate, ceea ce înseamnă că echipele ce nu participă la cupă trebuie să-şi programeze noi meciuri amicale. De acum puteţi trimite în siguranţă ordinele de meci pentru meciul amical sau de cupă de săptămâna viitoare.



O problemă apărută la formula de calcul a rangului pentru cupă a dus la generarea unui prim tur de cupă incomplet. Aceste meciuri programate greşit au fost şterse.

Încă lucrăm la validarea rangurilor corecte, o nouă tragere la sorţi urmând să fie efectuată doar după ce vom fi remediat această problemă. Toate echipele sunt afectate, întrucât va trebui să ştergem un număr mare de meciuri amicale care au fost programate de către echipe care ar trebui să joace în cupă.

Nu programaţi meciuri amicale, iar dacă aţi făcut-o deja vă rugăm să aşteptaţi până vă vom putea oferi noi informaţii despre soarta acelui meci şi a ordinelor trimise. Ne străduim să reparăm programul cupei, însă nu vă aşteptaţi ca tragerea la sorţi să fie efectuată mai devreme de mâine.

Update 16:50: Se întrevede o rezolvare a acestei probleme. Rangurile eronate au fost reparate, iar meciurile de cupă sunt în curs de generare.

Update 20.40: Au fost generate meciuri de cupă noi pentru majoritatea ligilor, iar meciurile amicale programate greşit au fost anulate. Mai sunt totuşi câteva probleme de rezolvat înainte de a închide subiectul, de pildă meciurile de cupă din Germania.

7-29-2010 Probleme cu meciurile de tineret

Avem probleme la motorul de meci pentru Academiile de tineret. Meciurile care au început după ora 17:35 au întârzieri.

Edit: Meciurile au început şi motorul va recupera pierderile.

7-24-2010 Premiul pentru golgheteri, prea mic? Da şi nu

Am fost informaţi că premiile pentru golgheteri oferite în acest weekend au fost prea mici: 1/10 din valoarea corectă. Această problemă este însă doar una de prezentare. Vă rugăm să nu contactaţi GM-ii, vom rezolva problema de îndată ce se vor fi încheiat meciurile din toate ligile.

7-18-2010 Avanpremieră

În acest weekend v-am oferit o avanpremieră neplanificată a unora dintre schimbările pe care le vom face sezonul viitor la motorul de joc. Update-urile făcute la modul cum acţionează evenimentele de subestimare a adversarului şi de experienţă în cupă, precum şi unele schimbări la modul de creare al evenimentelor au fost puse în funcţiune vineri, cu câteva săptămâni mai devreme decât ar fi trebuit. Efectele s-au făcut simţite în unele meciuri ale echipelor naţionale şi meciuri de campionat din acest weekend. Ne pare rău pentru acest lucru. Deşi codul funcţionează corect, nu intenţionam să-l lansăm înainte de a vă oferi o prezentare detaliată a schimbărilor. Acestea vor fi anulate înaintea meciurilor de cupă din această săptămână. Le vom lansa aşa cum trebuie în intersezonul care se apropie.

7-12-2010 Probleme la baza de date

După cum aţi putut observa, avem unele probleme la forumuri şi unele întârzieri la meciurile şi actualizările academiilor de tineret. Motivul acestor probleme este că serverele bazei noastre de date funcţionează la capacitate maximă. Pentru a rezolva această problemă efectuăm lucrări de întreţinere chiar în timp ce scriu acest mesaj. Sperăm că totul va reveni la normal în curând, însă în acelaşi timp trebuie să vă informăm că site-ul ar putea fi oprit pentru a ne asigura că serverele au îndeajuns de multă capacitate liberă pentru a se efectua reparaţiile şi a fi recuperate actualizările şi meciurile.

Update: Problema a fost remediată iar motorul de joc recuperează timpul pierdut. Vă mulţumim pentru răbdare.

6-23-2010 Interfaţa ordinelor de meci

Pentru utilizatorii care au probleme cu interfaţa ordinelor de meci (pe partea dreaptă sunt afişaţi numai unii jucători sau niciunul): interfaţa simplă ar trebui să funcţioneze.

Investigăm problema şi vom încerca să o rezolvăm cât mai curând cu putinţă.

Update: Problema a fost rezolvată. Ambele interfaţe funcţionează.

6-23-2010 Problemă la forumuri

Unii dintre voi aţi observat dispariţia forumurilor. Cunoaştem problema şi o investigăm.

Din păcate, ordinea în care aţi aşezat forumurile din meniul Preferinţe s-a pierdut. Ar trebui să le puteţi adăuga şi sorta din nou.

Problema nu a afectat decât un număr mic de utilizatori.

6-23-2010 Note de lansare, 23 iunie 2010

Noi îmbunătăţiri în această miercuri.

Interfaţa ordinelor de meci:

- Am adăugat butoanele + şi - pe slider-ul din meniul pentru Schimbări, pentru a înlesni selectarea unui minut anume.

- Butonul "Resetează" a fost înlocuit cu "Şterge".

- Pentru echipele ai căror jucători au acelaşi nume, a fost adăugată şi iniţiala prenumelui.

Web:

- Am eliminat confuzia din pagina Finanţe înlăturând numărul săptămânii. De acum apar doar "Săptămâna trecută" şi "Această săptămână".

Au existat şi alte schimbări de programare pe care nu le veţi vedea însă le veţi simţi, de pildă implementarea numărului versiunii pentru anumite lucruri, care vă va ajuta atunci când trebuie să ştergeţi memoria cache.

Mai vrem să menţionăm că regula celor 15 minute pentru trimiterea ordinelor de meci nu funcţionează întotdeauna corect. Cunoaştem problema şi o investigăm.

6-19-2010 Apar sume ciudate pe noua pagină de Finanţe?

Există o problemă cu noua pagină de Finanţe, unde sunt afişate sume greşite (pentru săptămâna precedentă). Acest lucru se întâmplă în weekend pentru mulţi utilizatori, însă nu pentru toţi. Depinde de diferenţa de timp dintre momentul în care liga are actualizarea economică şi momentul în care începe o nouă săptămână în Hattrick.

Lucrăm la o soluţie pentru această problemă.

Update: o soluţie a fost găsită, iar informaţiile despre săptămâna precedentă ar trebui să fie afişate corect. Vom continua să investigăm problema şi vom verifica şi celelalte opţiuni de afişare. S-ar putea să dureze câteva zile până revine totul la normal, însă, cel mai important, situaţia financiară actuală e afişată corect.

6-16-2010 Note de lansare, 16 iunie 2010

Iată ce vă aşteaptă în această miercuri:

- Exista un bug care îi ajuta pe atacanţi să nu primească vreun cartonaş în meciuri. Problema a fost rezolvată iar năzdrăvăniile vor fi de acum pedepsite.

- Astăzi lansăm versiunea nouă şi îmbunătăţită a paginii Finanţe. Datele financiare sunt afişate numai până la săptămâna 8 a sezonului trecut, în timp ce stările fanilor şi ale sponsorilor pot fi vizualizate până la săptămâna 13 a sezonului trecut. Doar atunci am început să colectăm aceste informaţii.

Au mai existat alte câteva reparaţii şi îmbunătăţiri, majoritatea în domeniul programării.

6-14-2010 Probleme cu PayPal

Atunci când faceţi o comandă în Magazin puteţi plăti de obicei prin PayPal. Din cauza unei probleme de software, avem dificultăţi cu PayPal în acest moment. Sperăm să găsim o soluţie în cursul acestei săptămâni.

Update: Problema a fost rezolvată. Dacă întâmpinaţi dificultăţi cu PayPal vă rugăm să contactaţi serviciul Relaţii cu Clienţii folosind pagina Contact.

6-9-2010 Note de lansare, 9 iunie 2010

În această miercuri lansăm o nouă serie de îmbunătăţiri:

Interfaţa ordinelor de meci:

- Au fost reparate câteva bug-uri de prezentare în interfaţa normală.

- În interfaţa normală, în meniul pentru Schimbări, căsuţele de intrare şi ieşire nu erau aşezate corect pentru limbile a căror scriere este de la dreapta la stânga. Problema a fost rezolvată.

- Tot în interfaţa normală exista o eroare care făcea ca un alt jucător să fie luat drept portar atunci când erau schimbate ordinele. Această problemă a fost şi ea rezolvată.

- După ce trimiteţi ordinele de meci pentru echipa de tineret semnul de bifare ar trebui să apară atât pe pagina Meciuri cât şi pe cea a seriei. În trecut acest lucru nu se întâmpla pentru meciurile în deplasare.

Motorul de joc:

- A fost reparat formatul minutelor la numărătoarea inversă.

- Unele evenimente ce urmau să se desfăşoare în meciurile NT şi U-20 puteau fi văzute pe paginile jucătorilor în timpul meciului. Aceste informaţii sunt de acum ascunse până la încheierea partidei.

- Pe lista de transferuri oferta minimă necesară era prea mică în unele cazuri. Problema a fost rezolvată.

- De acum, atunci când căutaţi un jucător pentru academie şi căutătorul de talente îi indică o specialitate, aceasta va apărea pe pagina jucătorului.

- Asigurarea pentru accidentările jucătorilor NT şi U-20 va fi plătită la 21:45.

Web:

- Ultimele 5 conectări sunt afişate corect în meniul din stânga.

- La provocarea unei echipe pentru un meci amical, informaţiile despre stadion (acasă sau deplasare) şi tipul meciului (normal sau cu reguli de cupă) vor fi 'ţinute minte' atunci când efectuaţi următoarea provocare.

Acestora li se adaugă alte câteva mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

6-2-2010 Note de lansare, 2 iunie 2010

În această miercuri vă întâmpinăm cu o nouă listă de reparaţii:

Academia de tineret:

- Poate aţi observat că acum primiţi mesaje care vă anunţă că un jucător şi-a atins nivelul maxim la calitatea antrenată prin antrenament secundar. Acest lucru nu se întâmpla până acum, însă am rezolvat problema.

Web:

- În anumite situaţii, HT-mail-urile sau provocările trimise de pe pagina managerului ajungeau înapoi la utilizatorul care le trimisese. Problema a fost rezolvată.

- Editorii pot edita articolele în mod direct.

- De acum puteţi sorta jucătorii după experienţă şi nivelul de lider.

- Existau unele probleme cu ultimele 5 conectări afişate pe pagina managerului. Problemele au fost rezolvate.

Interfaţa ordinelor de meci:

- Atitudinea şi tacticile sunt şi ele resetate atunci când apăsaţi butonul Resetează.

- Puteţi sorta jucătorii după categorie, vârstă, ITC, nivelul de lider, nume şi prenume.

- Ordinea schimbărilor a fost inversată pentru a fi de sus în jos (nu de jos în sus, ca până acum). Pentru a creşte gradul de utilizabilitate, ordinele pentru schimbări sunt de acum numerotate.

- Am adăugat o alarmă cu 15 minute înaintea începerii meciurilor de tineret şi ale echipelor naţionale.

- Pentru cei fără Supporter, sortarea standard e cea în funcţie de numele de familie ale jucătorilor.

Rapoartele de meci

- Problema de prezentare care apărea după efectuarea unei schimbări a fost rezolvată.

- Problema care făcea ca jucătorii să-şi schimbe atitudinea din Normală în Normală (în loc de Spre flanc şi Defensiv, de exemplu), a fost rezolvată.

- Câteva schimbări în partea dreaptă a raportului de meci. Informaţii suplimentare.

Au fost făcute alte câteva mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

6-1-2010 Căutători de talente în locul şcolii de tineret

Schimbăm numele vechiului sistem de tineret (şcoala de tineret) în Căutători de talente. Motivul este că vechiul nume putea duce la confuzii şi încurcături cu cel al echipelor de tineret (sau academii).

Această schimbare va fi făcută numai în versiunile de limbă cu denumiri asemănătoare pentru cele două noţiuni (de ex. engleză). Multe versiuni de limbă au deja denumiri clare care nu creează vreun risc de confuzie, iar acestea îşi vor păstra în continuare denumirile pentru sistemele de tineret.

Chiar dacă am actualizat versiunea 'Master language", va dura câteva zile până administratorii de limbă locali (LA, inclusiv cei englezi) vor putea să facă schimbările necesare.

5-26-2010 Note de lansare

În această miercuri am lansat o nouă serie de îmbunătăţiri:

Motorul de joc:

- După cum au observat unii dintre voi, atunci când existau schimbări condiţionate într-un meci, ordinea în care erau afişaţi jucătorii la începutul meciului era modificată, dezvăluindu-se unele evenimente ce urmau să aibă loc. Această problemă a fost reparată şi nu va mai apărea.

- Antrenorul va ajuta echipa să-şi îmbunătăţească organizarea înaintea prelungirilor, dacă aceasta a avut de suferit din cauza confuziei.

Web:

- De acum puteţi trimite mesaje şi provocări direct de pe pagina managerului, nu doar de pe cea a echipei.

- Experienţa şi nivelul de lider sunt vizibile pe pagina jucătorilor.

- Cei mai buni jucători apar acum pe pagina statisticilor despre meciurile directe, dedicată Supporterilor. Facilitatea dispăruse după introducerea noului motor de joc.

- Pentru Supporteri, comentariile jucătorilor pot fi acum şterse editând câmpul într-unul gol.

- Uneori un jucător putea fi pus pe lista de transferuri fără să fi jucat vreun meci (sau numărul necesar de meciuri) pentru echipă. Acest lucru nu mai este posibil.

Interfaţa ordinelor de meci:

- Am introdus un sistem care verifică dacă executantul de faze fixe şi căpitanul fac parte din primul 11.

- Unor manageri le apărea pe ecran o stea care se învârtea în continuu atunci când încercau să salveze formaţia aleasă. Rezolvarea era să ştergeţi rezervele din căsuţe şi să reluaţi întregul proces. De acum totul ar trebui să funcţioneze normal.

- De la introducerea noului motor de joc, ordinele pentru rezerve, atitudinea şi tacticile alese prin intermediul unei formaţii standard nu erau puse în aplicare. Problema a fost rezolvată.

- Existau situaţii când motorul de joc nu accepta ordinele cu aproximativ 16 minute înainte de începerea meciului. Termenul a fost schimbat la 15 minute.

Întrucât membrii echipei HT au mers la vânătoare de bug-uri, au fost aplicate alte câteva mici reparaţii şi îmbunătăţiri.

5-19-2010 Note de lansare

În această miercuri anunţăm o nouă serie de îmbunătăţiri.

După cum puteţi vedea, notele SysInfo sunt vizibile pe pagina Hattrickul meu timp de 7 zile. Ţineţi-vă la curent cu aceste informaţii, unele ar putea fi importante pentru voi.

Motorul de joc:

Când un executant de faze fixe se accidentează sau primeşte cartonaş roşu, următorul jucător disponibil din lista cu executanţii penaltiurilor îi va lua locul. (Trebuia să funcţioneze astfel de la început, însă nu a făcut-o niciodată corespunzător. Acum totul e în regulă.)

Formularul ordinelor de meci:

În cadrul opţiunii Schimbări/Ordine am adăugat o prescurtare pentru jucătorul care intră pe teren. Aceasta indică poziţia dată în mini-teren la condiţiile avansate.

5-12-2010 Bug la antrenamentul atacanţilor de pe flancul stâng

A apărut un bug care a dus la pierderea antrenamentului de atac pentru atacanţii folosiţi pe partea stângă a terenului. Bug-ul s-a produs încă de la primul meci jucat cu noul motor. Acest bug a fost eliminat, iar antrenamentul săptămânii în curs nu e afectat. Forma şi rezistenţa nu au fost afectate, precum nici Academia de Tineret.

Ne pare rău să vă informăm că nu va exista vreo compensaţie, fiindu-ne imposibil să facem acest lucru într-un mod corect faţă de toţi cei implicaţi.

5-11-2010 Note de lansare

Lansarea din această săptămână vine cu o zi mai devreme.

Interfaţa ordinelor de meci:

- Am adăugat abrevieri la căsuţele de pe teren.

- Poziţiile ocupate sunt indicate mai clar în mini-terenul din meniul Schimbări.

Interfaţa simplă:

- Schimbările au fost complet refăcute.

- Am adăugat numerele de pe tricouri pentru Supporteri.

5-5-2010 Note de lansare

În această miercuri lansăm o nouă serie de îmbunătăţiri.

Pentru interfaţa simplă:

- Puteţi încărca formaţii din meciurile anterioare

- Puteţi da nume formaţiilor salvate

- Puteţi sorta jucătorii

Pentru interfaţa normală:

- Importarea formaţiilor din meciurile anterioare ar trebui să funcţioneze

- Pentru Supporteri, sortarea standard este cea după numere

- Ar trebui de asemenea să puteţi şterge formaţiile vechi salvate

- Denumirile căsuţelor pentru rezerve au fost mutate ceva mai jos, pentru a se putea vedea tipul căsuţei atunci când a fost desemnat deja un jucător

Pentru Magazin:

- Costurile de livrare sunt adăugate doar la sfârşit, când mergeţi la casă.

4-29-2010 Probleme de server - continuare

Imediat după afişarea ultimului mesaj SysInfo serverele au căzut din nou. Transferurile au fost stopate la 21:05 şi repornite în jurul orei 22. De această dată termenele-limită au fost prelungite cu 60 de minute.

4-29-2010 Probleme de server

După cum probabil aţi observat, în această seară ne-am confruntat cu unele probleme de server. Motorul de transferuri a fost oprit la 19:35 şi repornit în jurul orei 21:00. Termenele-limită ale transferurilor au fost extinse cu 90 de minute.

4-28-2010 Note de lansare

Această miercuri e o zi dedicată lansărilor de cod, printre care se numără:

În formularul ordinelor de meci:

- Am schimbat modul de salvare a formaţiei standard. Ne-am întors la varianta veche şi sigură a bifării. Mai multe detalii în ultimul MyHT.

- Există acum noi opţiuni de sortare, urmând să fie introduse şi altele.

- Unele probleme de compatibilitate cu versiunile mai vechi ale Firefox făceau să apară pe ecran o stea care nu se oprea din învârtit. Problemele au fost remediate.

- De acum vă puteţi accesa ultimele 4 aşezări din deplasare şi ultimele 4 aşezări de acasă cu ajutorul butonului "Meciuri" din meniul Formaţii.

În interfaţa simplă:

- De acum puteţi salva o formaţie standard bifând opţiunea din partea de jos a paginii.

- Am inversat căsuţa pentru comportament cu cea pentru noua poziţie. Aşa ni se pare mai potrivit. Comportamentul afectează poziţia şi nu vice-versa.

Pagina raportului de meci:

- Căpitanul şi executantul de faze fixe au făcut schimb de locuri pentru a corespunde graficii din interfaţa ordinelor de meci. De asemenea, am înlăturat spaţiile mari care apăreau pe teren când erau folosite anumite formaţii.

- De dragul consistenţei, am oprit opţiunea care vă permitea să răsturnaţi formaţia din vechea interfaţă flash, pentru că afecta şi pagina raportului de meci. Cândva, această opţiune va putea fi utilizată din nou.

Alte ştiri:

- Manualul a fost actualizat.

- Noile fişiere xml pentru aplicaţiile CHPP au fost reparate şi vă sunt acum disponibile.

4-26-2010 Probleme cu urna de amicale pentru juniori

Unele echipe întâmpină probleme la programarea de meciuri amicale pentru juniori cu ajutorul urnei. Încercăm să descoperim cauza.

Update: Problema a fost rezolvată.

4-22-2010 Două reparaţii la interfaţe

Atunci când încărcaţi formaţia dintr-un meci mai vechi vor fi păstrate şi ordinele pentru schimbări şi pentru executanţii de penaltiuri.

Am reparat de asemenea bug-ul 'dreapta e stânga' din interfaţa ordinelor de meci pentru deficienţii de vedere.

4-21-2010 Note de lansare

- Am schimbat modul cum funcţionează unele lucruri. Pentru echipele care n-au trimis ordine, de pildă echipele noi sau cele ale căror manageri nu au accesat recent site-ul, motorul de joc va genera instantaneu o formaţie 4-4-2 pentru a evita încheierea meciului prin forfeit.

Singura condiţie importantă care este necesară e ca aşezarea să fie complet goală. Dacă a fost ales chiar şi un singur jucător, acest sistem nu va funcţiona.

- În ce priveşte unele echipe care au avut aşezări 0-0-0 în ciuda faptului că au trimis ordine de meci: vom adăuga o modalitate suplimentară de verificare care vă va anunţa dacă există ceva care împiedică acceptarea ordinelor de către motor. Dacă ordinele nu pot fi salvate, fie că e o greşeală umană (a voastră) sau tehnică (a noastră), ar trebui să fiţi anunţaţi.

- Ordinele de meci cu mai puţin de 9 jucători de câmp sau fără portar nu vor mai fi acceptate.

- De acum la Experienţa formaţiei pentru echipele naţionale şi U-20 sunt afişate toate formaţiile pe care le permite noul motor

- Schimbările erau afişate ca "Joacă normal" în panoul din dreapta raportului de meci indiferent de ordinul real. Eroarea era doar una de prezentare şi a fost eliminată.

4-20-2010 Echipe bot prea puternice

După cum aţi observat probabil unii dintre voi, astăzi au apărut echipe bot foarte puternice în meciurile de cupă. Echipele au fost alese la întâmplare, ceea ce a condus la intrarea pe teren a unor jucători mai puternici decât de obicei. Această problemă a fost rezolvată, schimbarea urmând să-şi producă efectele pentru meciurile programate să înceapă marţi seara la 22:00 sau mai târziu.

4-20-2010 Îmbunătăţiri la interfaţe

Au fost adăugate unele elemente şi s-au făcut reparaţii la ambele interfaţe ale ordinelor de meci.

Interfaţa normală
- Salvările formaţiilor necesită titluri diferite
- Unele reparaţii pentru antrenorii echipelor naţionale (vor fi urmate de altele în cursul zilei de azi)

Notă generală: Dacă observaţi o stea care nu se opreşte din rotit atunci când încercaţi să salvaţi ordinele, cauza cea mai probabilă e că una dintre schimbările ordonate a devenit între timp imposibilă. Ştergerea schimbărilor şi refacerea lor va rezolva problema, cel puţin până când o vom repara noi definitiv.

Interfaţa pentru deficienţii de vedere
- Acum sunt incluse schimbările
- Nume complete în lista jucătorilor

Meniul schimbărilor nu e încă în forma sa finală. Pentru moment:
- Pentru a schimba comportamentul unui jucător, aşezaţi-l atât la opţiunea "Intră", cât şi la "Iese".
- La alegerea minutelor: 0 minute = orice minut.

4-14-2010 Note de lansare

Astăzi a fost lansată o serie importantă de îmbunătăţiri.

Un bug făcea ca atacanţii şi extremele să facă schimb de locuri pe banca de rezerve, pe teren intrând astfel alt jucător decât cel dorit. Bug-ul a fost eliminat. Le-am schimbat locurile atât în ordinele salvate cât şi în formaţii. Ar trebui să verificaţi dacă jucătorii ocupă posturile pe care le doreaţi.

Bug-ul care împiedica actualizarea corectă a experienţei formaţiei a fost şi el eliminat. Schimbarea va funcţiona pentru meciurile jucate de acum încolo. Din păcate, nu funcţionează retroactiv pentru amicalele jucate înaintea lansării sale.

Există o eroare de prezentare a experienţei formaţiei dincolo de nivelul excelent. S-ar putea să observaţi o scădere a experienţei, însă ţine doar de prezentare. Valoarea reală nu s-a schimbat.

De acum încolo ordinele pentru schimbări care au un comportament greşit vor fi schimbate la normal şi executate de către motorul de joc.

Ultimul joc disputat de către jucători va fi de acum vizibil pe pagina sa. Antrenamentul a avut loc, aceasta fiind doar o eroare de prezentare.

Reparaţii la interfaţa ordinelor de meci:
De acum pot fi îndepărtaţi executanţii penaltiurilor.
O gamă largă de probleme de prezentare apărute la IE au fost şi ele reparate.

Reparaţii la versiunea pentru deficienţii de vedere:
Un nou titlu pentru Tactici
Bug-ul care inversa dreapta cu stânga
Jucători unici ca executanţi de penaltiuri
Mijlocaşii centrali pot juca defensiv
Atitudinea echipei apare doar atunci când trebuie

4-14-2010 O nouă tragere la sorţi

Tragerea la sorţi pentru Cupă a fost efectuată din nou. De această dată totul ar trebui să fie în ordine. Cum se spune, a treia oară e cu noroc.

Vă mulţumim pentru răbdarea de care daţi dovadă în aceste zile grele.

4-14-2010 Experienţa formaţiei

Avem o problemă cu actualizarea experienţei formaţiei pentru echipele care şi-au schimbat aşezarea în timpul meciului. Căutăm o soluţie.

4-14-2010 Refacerea tragerii la sorţi

Tragerea la sorţi pentru Cupă a fost făcută din nou aseară, însă nici de această dată nu a ieşit corect. Vom face o nouă încercare mâine. Dacă vă aşteptaţi să jucaţi în Cupă, vă rugăm să nu programaţi amicale pentru săptămâna viitoare întrucât vor fi anulate.

4-13-2010 Meciurile din Cupă

Tragerea la sorţi pentru meciurile de Cupă e greşită. Problema e în curs de rezolvare.

Vă rugăm să nu programaţi meciuri amicale până când tragerea la sorţi e efectuată din nou, de această dată corect.

4-13-2010 Transferuri

Motorul de transferuri s-a oprit astăzi la 12:50 ora HT. Termenele limită au fost prelungite cu 6 ore. Ne pare rău, dar nu mai avem ce face pentru transferurile care au avut loc între orele 12:25 şi 12:50.

Transferul bazei de date e încă în curs, însă am întâmpinat unele obstacole. Sperăm să le rezolvăm cât mai repede cu putinţă. Aşadar, dacă lipsesc, de pildă, numele jucătorilor din raportul de meci, ele vor apărea la loc în cele din urmă.

4-13-2010 Închidere

Pregătirea bazei de date pentru noul motor durează ceva mai mult decât ar fi trebuit. Site-ul funcţionează din nou, dar veţi observa că numele jucătorilor nu apar încă în rapoartele de meci şi că secţiunea "Arhiva meciurilor" din paginile jucătorilor este goală. Transferăm acele date din vechiul format în cel nou în timp ce scriu acest mesaj. Vom încheia operaţiunea în curând.

4-11-2010 Retrogradarea şi promovarea

Ni s-au adus la cunoştinţă unele probleme apărute la retrogradare şi promovare în câteva ţări. Investigăm situaţia.

Problema care afecta meciurile de tineret a fost rezolvată, iar motorul de joc recuperează timpul pierdut. Meciurile vor fi jucate în curând.

4-9-2010 Reparaţii la ambele interfaţe ale ordinelor de meci

O nouă listă de reparaţii făcute astăzi:

Pentru ordinele de meci:
- Schimbări
- Link-uri către vechea interfaţă (pagina de avanpremieră)
- Căsuţa cu informaţii acoperea lista cu jucători în unele versiuni de limbă
- Mutarea unui jucător nu-l îndepărta din lista cu executanţii penaltiurilor
- Ordinele nu erau trimise dacă se salva în acelaşi timp formaţia de joc

Interfaţa pentru deficienţii de vedere:
- Atitudinea echipei şi tacticile vor fi afişate corect
- Butonul de salvare a formaţiei va fi unul normal
- Nu vor mai apărea jucători în listele pentru atitudinea echipei sau tactică

În curând va fi publicată o nouă listă cu posibile îmbunătăţiri.

4-9-2010 Repararea bug-urilor la ordinele de meci pentru seniori

Acest mesaj va fi actualizat treptat cu informaţii despre bug-urile găsite în noua interfaţă a ordinelor de meci pentru echipele de seniori. Mai important, aici vom anunţa şi repararea lor.

Bug-uri cunoscute
- Schimbările nu funcţionează. Ele sunt salvate în baza de date, însă nu funcţionează corect codul care ar trebui să le recitească atunci când sunt vizualizate ordinele de meci. Vom rezolva problema cât de curând.

- Unele link-uri trimit încă spre vechea interfaţă. Acestea sunt link-urile de pe pagina meciului, a avanpremierei şi unele tab-uri. Problema e rezolvată şi noua versiune va fi lansată vineri dimineaţă.

- În formularul simplu, lista pentru tactici conţine de fapt valori ale atitudinii echipei şi înşiruie de asemenea toţi jucătorii. Invers, lista pentru atitudini ale echipei (vizibilă doar pentru meciurile oficiale) conţine valori corespunzătoare tacticilor. Problema e rezolvată şi noua versiune va fi lansată vineri dimineaţă.

Bug-uri reparate
- Experienţa formaţiei apărea ca inexistentă pentru 4-4-2 şi noile formaţii disponibile. Acest fapt era cauzat de lipsa noilor valori minime din baza noastră de date şi, desigur, nu a avut vreo importanţă întrucât valorile nu vor fi folosite până la introducerea noului motor de joc, în meciurile de săptămâna viitoare.

4-7-2010 Mai multe stele la tineret

Mulţi utilizatori şi-au exprimat îngrijorarea pe forumuri în legătură cu rating-urile de stele ale jucătorilor de la tineret, care au crescut odată cu introducerea noului motor de joc. Acesta, însă, nu este un bug.

Motivul pentru care jucătorii de la tineret au rating-uri mai mari are de-a face, pe de o parte, cu schimbările la motor, însă mai ales cu unele schimbări mai vechi (chiar de doi ani) care nu fuseseră aplicate până acum. Am schimbat modul în care le erau acordate stelele jucătorilor de la echipa de seniori pentru a reflecta cu mai multă acurateţe contribuţia lor reală pe teren, iar această schimbare îşi produce acum efectele şi la tineret.

În general toţi jucătorii vor primi mai multe stele, în special atacanţii, care au primit acum un bonus (pe lângă vechile schimbări). Mai mult, creşterea e mai accentuată în cazul jucătorilor cu mai multe calităţi (multiskill) decât la cei care au dezvoltată una singură (monoskill).

4-6-2010 Update tineret

Un rezumat al problemelor/bug-urilor legate de lansarea noului motor de joc:

- Problema lipsei numelor jucătorilor din rapoartele de antrenament (şi a lipsei rating-urilor) apărută la meciurile jucate astăzi mai devreme de ora 06:50 va fi rezolvată în timpul nopţii/dimineţii. Problema nu a fost cauzată de noul motor, ci de o eroare a bazei de date.

- Experienţa formaţiei nu a fost actualizată decât parţial pentru meciurile jucate între orele 09:00 şi 17:05. Problema a fost reparată pentru meciurile jucate după ora 17:10. Mâine vom vedea dacă se poate face ceva pentru echipele afectate.

- Meciurile cu reguli de cupă au fost jucate ca meciuri normale. Problema a fost reparată şi nu va mai afecta vreun meci după ora 14.

4-6-2010 Bug la meciurile de tineret de la ora 9

Din cauza unui bug, toate echipele care aveau programate meciuri astăzi de la ora 9 au jucat cu formaţia 5-5-0. Din păcate meciurile nu se pot rejuca, aşadar nu mai putem face nimic în legătură cu această situaţie. Bug-ul a fost eliminat şi nu se va mai produce, însă probabil că asta nu-i linişteşte cu nimic pe cei afectaţi. :(

Subliniem că acest bug a cauzat probleme doar meciurilor care au început astăzi de la ora 9 fix.

4-6-2010 Unele informaţii despre meciurile echipelor de tineret, momentan indisponibile

Din cauza unei erori apărute într-un tabel al bazei de date, unele informaţii legate de meciurile echipelor de tineret începute înainte de ora 06:50 (rating-uri, numele jucătorilor în rapoartele de antrenament, etc.) nu pot fi accesate pentru moment.

Informaţiile nu s-au pierdut - însă va dura ceva timp până vi le vom putea pune la dispoziţie. Lucrăm la rezolvarea problemei, însă probabil că va dura toată ziua.

3-31-2010 Note de lansare

- Dacă aţi concediat un jucător de la Academia de Tineret, de acum va trebui să aşteptaţi 12 ore înainte de a putea concedia altul.

- Tot pentru Academia de Tineret: am adăugat noile formaţii disponibile la lista de pe pagina Antrenament. Nu veţi putea câştiga însă experienţă pentru acestea (şi nici pentru 4-4-2) decât după data de marţi, 6 aprilie, ora 09:00.

*Unele dintre bug-urile noii interfaţe au fost reparate, verificaţi anunţul Bug-uri la interfaţa ordinelor de meci pentru detalii.

3-29-2010 Întârzieri ale meciurilor

Motorul de joc se confruntă cu probleme care au făcut ca meciurile de campionat din această seară să nu fie jucate şi ca actualizările să nu aibă loc. Investigăm situaţia, însă deocamdată nu ştim când vom reuşi să remediem aceste probleme.

Update 2010-03-29 08:00
Problema a fost reparată şi se joacă toate meciurile care au suferit întârzieri.

Update 2010-03-29 09:45
Toate meciurile au fost jucate.

3-26-2010 Bug-uri la interfaţa ordinelor de meci

Majoritatea bug-urilor au fost reparate în această versiune beta (a se vedea mai jos). Acest mesaj va fi actualizat cu noua situaţie a bug-urilor, pentru a vă ţine la curent cu tot ce a fost raportat şi reparat recent.

Bug-uri reparate
- Am eliminat o problemă la memoria cache din Internet Explorer, care făcea să dispară aşezarea de pe teren (trebuia să ieşiţi din cont şi să reintraţi pentru a vedea formaţia).

Dacă aveţi încă probleme cu salvarea formaţiei, încercaţi să ştergeţi memoria cache a browser-ului.

Bug-uri în curs de reparare
- În Internet Explorer 7, un jucător deselectat nu mai apare cu culoarea verde în lista laterală

Pentru îmbunătăţiri (elemente încă neincluse în interfaţă), vedeţi mesajul de mai jos.

3-25-2010 Lista de lucrări pentru noua interfaţă

Pentru că lansăm noua interfaţă a ordinelor de meci pentru echipele de tineret (în varianta beta), ne-am gândit să vă ţinem la curent cu toate problemele cunoscute şi cele la care lucrăm în acest moment. Lista ar putea creşte pe măsură ce ne sunt raportate noi probleme şi vă invităm să reveniţi pentru a citi noile mesaje. Testare plăcută.

Pe lista noastră pentru interfaţa normală:
- Vârsta şi numărul de pe tricou ar trebui să fie şi ele criterii de sortare a jucătorilor
- Poziţiile (MC, FC, etc.) pentru căsuţele jucătorilor de rezervă (pentru o mai bună vedere de ansamblu)
- Afişarea poziţiilor ocupate în mini-teren
- La selectarea unei poziţii în mini-teren, alte sectoare relevante ar trebui să fie şi ele selectate
- Înlăturarea opţiunilor ce presupun comportamente imposibile pentru rezerve (de pildă, portar ofensiv).

3-25-2010 Lista de lucrări pentru noua interfaţă (versiunea pentru deficienţii de vedere)

Versiunea de astăzi este una pre-beta şi ne-am bucura să vă aflăm părerea. Puteţi accesa forumul Hattrick Access pentru a ne ajuta să creştem uşurinţa cu care navigaţi. Aici veţi găsi o listă cu problemele cunoscute la care lucrăm. Atenţie, pentru ca noua interfaţă să funcţioneze, trebuie să accesaţi meniul Preferinţe şi, în submeniul Preferinţe Site, să alegeţi Ordine meci pentru deficienţii de vedere.

Pe listă:
- Validare Javascript (pentru a nu folosi un jucător de două ori, etc.)
- Schimbări
- Cartonaşe
- Formaţia standard
- Sănătate
- Calităţile jucătorilor
*Această interfaţă va fi folosită şi pentru telefoanele mobile şi browser-ele vechi, precum IE6

3-18-2010 Echilibrare dezechilibrată

Suntem siguri că aţi observat întoarcerea numerelor serverelor în bara de adrese. Din cauza tuturor problemelor de performanţă din ultima lună (închideri, probleme cu Firefox, rulare greoaie) am decis să oprim noul sistem de echilibrare a traficului. Se pare că era sursa tuturor problemelor. N-a reuşit niciodată să facă ceea ce trebuia, iar furnizorul hardware nu are vreo soluţie imediată, aşa că ne-am întors la metoda mai veche de a echilibra traficul folosind serverele. Site-ul ar trebui să meargă mai repede decât a făcut-o în ultima perioadă, iar numărul închiderilor să se reducă simţitor. E posibil să încercăm cândva o reparare a sistemului de echilibrare, însă deocamdată am considerat oportun să punem punct acestei situaţii. Se pare că o pereche veche de jeanşi poate fi uneori mai comodă decât una nouă.

Săptămâna aceasta am reparat de asemenea bug-ul care făcea să dispară meciurile din HT-Live.

3-17-2010 Probleme nocturne

Site-ul a fost închis între 1 şi 2 dimineaţa (ora HT), iar transferurile au fost şi ele amânate cu o oră. Vom duce muncă de convingere cu serverele mâine dimineaţă şi sperăm că vor vedea în curând situaţia cu alţi ochi.

3-16-2010 Bug pe forum

Pentru cei care au văzut forumul dispărând azi dimineaţă: problema poate fi rezolvată ieşind pentru 15 minute din sistemul Hattrick şi apoi întorcându-vă. Ar trebui apoi să vă puteţi readăuga forumurile şi reseta opţiunile.

Problema era legată de memoria cache a unui server web, 15 minute ar trebui să îi dea îndeajuns de mult timp să dispară.

Dacă acest bug apare în continuare chiar dacă aţi urmat instrucţiunile de mai sus, ne puteţi contacta.

Că tot veni vorba de bug-uri, dacă aveţi probleme de logare cu Firefox, încercaţi să ştergeţi memoria cache a browser-ului, să închideţi toate tab-urile şi să-l reporniţi. Apoi ar trebui să funcţioneze.

3-10-2010 Sortarea meciurilor în HT Live

De acum vă puteţi sorta meciurile în HT-Live, aranjându-le în ordinea dorită. Trebuie doar să treceţi cursorul deasupra chenarelor corespunzătoare meciurilor şi vor apărea săgeţile de sortare.

Update:
S-ar putea să fie nevoie de o ştergere a cache-ului din browser pentru a putea vedea şi folosi săgeţile.

3-3-2010 Luminiţa de la capătul serverului!

Suntem destul de siguri că am găsit cauza recentelor probleme de server: pierderi de memorie. Ceva consumă foarte multă memorie şi cu timpul nivelul de memorie devine atât de scăzut încât serverul responsabil cu sesiunile utilizatorilor nu mai funcţionează, făcând să cadă întreg site-ul împreună cu el. Suntem uşuraţi că am găsit cauza problemelor, dar în acelaşi timp trebuie să ştiţi că e destul de greu să aflăm cu exactitate sursa pierderilor de memorie şi că vom avea nevoie de ceva timp pentru a o găsi.

Însă ştiind cauza problemei putem lua măsuri împotriva ei pentru ca site-ul să nu se mai închidă. Tocmai asta am făcut; multe dintre aceste măsuri au fost luate deja (şi le vor urma altele). Nu credem că veţi observa vreo diferenţă când navigaţi pe site şi sperăm că măsurile vor pune capăt închiderilor repetate cu care ne-am confruntat recent.

(Acestea fiind spuse, încă trebuie să aflăm de ce există pierderi de memorie înainte de a putea garanta că problema e rezolvată complet).

3-3-2010 Lista de transferuri poate fi accesată

Prin lansarea de cod de astăzi am reparat problema link-urilor către lista de transferuri (a se vedea mai jos) de ieri. Săptămâna aceasta nu avem alte noutăţi, munca noastră concentrându-se pe schimbările de sezonul viitor (a se vedea ultimul editorial), precum şi pe investigarea recentelor/actualelor probleme de server.

3-2-2010 Link-urile către lista de transferuri

Există momentan o problemă la deschiderea paginii Lista de transferuri, dacă folosiţi paginile de transferuri ale echipelor voastre sau link-ul direct (dreapta sus). Deschiderea acestei pagini prin meniul Internaţional --> Lista de transferuri este însă posibilă.

Mai trebuie menţionat că toate aceste link-uri funcţionează cu unele browsere.

2-27-2010 Încă o închidere

Astăzi s-a produs o nouă închidere de 40 de minute a site-ului. Avem probleme cu un server care este o parte esenţială din sistem, însă se opreşte uneori fără avertisment şi provoacă închiderea întregului site. Lucrăm încă la rezolvarea acestei probleme, dar e foarte probabil să avem alte dificultăţi astăzi şi mâine. Vom face tot ce putem pentru a limita închiderile şi sperăm să găsim o soluţie permanentă până săptămâna viitoare.

2-26-2010 Din nou probleme de server

Vineri dimineaţă ne-am confruntat din nou cu probleme de server şi cu o închidere a site-ului. La fel ca săptămâna trecută, a fost implicat serverul care administrează sesiunile de logare ale utilizatorilor (parcă vrea să ne transmită că nu-i plac weekend-urile), chiar dacă problema în sine a fost alta.

Din cauza naturii problemei, nu am putut afişa de îndată un mesaj referitor la închidere. Motorul de transferuri a fost însă oprit, toate termenele-limită fiind extinse.

Desigur, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca totul să funcţioneze aşa cum trebuie. Astfel de închideri sunt inacceptabile.

2-24-2010 Note de lansare

În cursul acestei săptămâni am primit rapoarte despre o defecţiune care afişa rezultatul final în HT-Live înainte de sfârşitul meciului. Am descoperit că acest lucru se întâmpla doar dacă utilizatorul folosea Livefox (un add-on CHPP). Credem că am reuşit să rezolvăm problema, însă vom fi în continuare atenţi pentru a ne asigura că nu mai apare.

Alte lansări de astăzi:
- Această pagină de informaţii despre sistem are de acum o arhivă (link-ul e la sfârşitul paginii), dacă vreţi cumva să recitiţi mesajele mai vechi.
- Am reparat un bug care făcea imposibilă promovarea juniorilor de 17 ani şi 0 zile.
- Alte câteva mici reparaţii la forum.

2-21-2010 Probleme duminică

Din nefericire, s-a produs o nouă închidere neplanificată în timpul meciurilor de duminică. Problema este aceeaşi cu cea de vineri şi sâmbătă, şi anume serverul responsabil cu sesiunile utilizatorilor online care nu mai funcţionează şi trebuie repornit. Asta face ca serverele să nu mai accepte noi conexiuni, iar întregul site pare închis (deşi utilizatorii deja logaţi pot naviga în continuare). Situaţia, desigur, nu poate rămâne aşa, urmând să fie găsit un remediu, însă până acum eforturile noastre nu au avut succes. Ne pare rău.

Transferurile care aveau termenul-limită în jurul orei 14:00 HT au fost prelungite cu 2 ore.

2-19-2010 O nouă închidere

Astăzi am avut de două ori probleme cu serverele. Cel care ţinea evidenţa utilizatorilor online a fost upgradat ieri, dar se pare că au apărut noi tipuri de probleme. Lucrăm la ele, desigur. Deadline-urile de transfer din perioada de nefuncţionare au fost extinse cu o oră.

2-19-2010 Extinderea termenelor de transfer

Hattrick a fost inoperabil din cauza unor probleme de server. Toate deadline-urile de transfer au fost prelungite cu două ore.

Update: Am mai prelungit cu încă o oră respectivele deadline-uri, deoarece unii useri ne-au raportat probleme de logare. Problema e deja rezolvată.

2-19-2010 Am rezolvat problema licenţei de manager

Toate problemele ivite la obţinerea licenţei au fost rezolvate, iar managerii afectaţi şi-au încasat banii.

2-18-2010 Nu se primesc banii pentru licenţa de manager

Pe moment, avem o problemă cu primirea banilor pentru noile echipe pe măsura completării licenţei. Lucrăm la rezolvarea problemei şi, desigur, la restituirea banilor respectivi, astfel că nu mai e nevoie să scrieţi echipei GM despre asta.

2-17-2010 Un bun venit călduros şi câteva note de lansare

În primul rând, bun venit tuturor pe pagina de informare! Sperăm să vă fie de folos. Vă prezentăm în partea de jos câteva note făcute în timpul testării acesteia în Stage. De asemenea, veţi găsi jos şi câteva instrucţiuni scrise pentru Stage, dar valabile şi aici.

Lansate astăzi:
- Accidentările şi cartonaşele sunt de acum vizibile pe pagina jucătorului chiar şi în timpul meciurilor. Ele sunt actualizate după meci.
- O notificare pe pagina jucătorului (şi pe cea de transferuri) vă informează dacă el joacă sau nu în momentul respectiv.
- Poziţia în ligă şi meciurile câştigate consecutiv vor fi de asemenea vizibile pe pagina echipei (plus o alertă dacă echipa joacă în acel moment).

Cele de mai sus îmbunătăţesc două lucruri: fair play-ul pe piaţa de transferuri (unii manageri şi-au vândut jucătorii accidentaţi în timpul meciurilor, bazându-se pe faptul că accidentarea era ascunsă) şi eliminarea câtorva spoilere care vă sugerau rezultatele înainte de terminarea meciurilor.

Dincolo de acestea, astăzi facem câteva reparaţii ale unor buguri de pe forum şi totodată lansăm această pagină şi blogul.

Fiindcă am vorbit despre blog, e de menţionat că acum LA-ii pot traduce anunţurile de pe pagina de informaţii despre sistem. Traducerea acestui blog este voluntară, astfel că, dacă puteţi citi această pagină şi altfel decât în engleză, faceţi o plecăciune LA-ilor ţării voastre.

2-4-2010 Câteva schimbări la HT Live

Printre bucăţile de cod lansate în această săptămână se numără nişte schimbări şi îmbunătăţiri la HT Live:
- Loviturile de departajare sunt adăugate la rezultate în meniurile de meci
- O nouă numărătoare inversă pentru meciurile live
- Rezultatul devine îngroşat la finalul meciului
- A fost rezolvată problema meciurilor pierdute prin neprezentare (rezultatul nu era afişat în mod corect în meniurile de meci)

De asemenea, am reparat problema de prezentare a paginii de transferuri, unde nu apărea venitul pentru clubul de origine.

1-20-2010 Note de lansare

Noi bucăţi de cod au fost lansate astăzi, însă repararea problemei meciurilor întârziate în SUA (rapoartele aveau întârzieri de 20-25 minute) este cea mai importantă veste. Am reprogramat unele updateuri, acestea fiind cauza cea mai probabilă a întârzierilor.

Alte noutăţi:

Repararea unei probleme la afişarea istoriei meciurilor de cupă din ultimele două sezoane.

Textele referitoare la promovare (Echipa a promovat, de exemplu) apăreau în istoria seriei, însă au fost eliminate.

Antrenorii NT pot de acum să vadă evoluţia jucătorilor echipei naţionale.

Repararea unui bug care permitea programarea unui amical de juniori în timpul intersezonului de la echipele de tineret.

Plus alte câteva mici reparaţii şi schimbări..

1-14-2010 Note de lansare

Printre bucăţile de cod lansate ieri, merită menţionate:

Generale
O problemă la meniul dropdown al ligilor îi trimitea pe unii utilizatori în regiunea Berat din Albania (în locul unei regiuni din propria lor ţară). Eroarea a fost înlăturată.

Repararea unei probleme de afişaj (în momentul vânzării unui jucător venit de la tineret) din pagina detaliată a transferurilor.

Folosirea noii versiuni a steagului irakian.

Supporter
Implementarea sugestiei unui utilizator; de acum pe pagina Susţinători primiţi informaţii despre numărul actual al opţiunilor de susţinere, precum şi despre numărul lor maxim.

Stage
Repararea unui bug care provoca erori la ştergerea utilizatorilor Stage inactivi.

12-14-2009 Unde sunt meciurile de calificare?

Crearea meciurilor de calificare a fost amânată. Lucrăm la această problemă şi sperăm că meciurile vor apărea în cursul zilei de azi, dar va dura ceva vreme până vor fi vizibile pentru toate echipele.

12-2-2009 Note de lansare

Printre bucăţile de cod lansate azi se găsesc..

Generale:
O corectare a procedurii de logare. Unii nu se puteau loga din prima încercare, acum ar trebui să funcţioneze mai bine.

Un update al regulilor privind tragerea la sorţi (datul cu banul) în CM / CM U-20.

Legate de Supporter:
Repararea anunţurilor de presă, care nu erau actualizate pe pagina regiunii.

Pentru foştii Supporteri nu vor mai fi arătate avatarurile.

Tag-urile HT-ML funcţionează de acum în anunţurile de presă ale echipelor de tineret.

Forum:
Repararea unei probleme la opţiunea "Răspunde către Toţi".

11-25-2009 Note de lansare şi o scurtă introducere

Lansăm bucăţi noi de cod destul de des, dar de obicei vă anunţăm despre ele doar când iau forma vreunei îmbunătăţiri majore. Ceea ce vom încerca să facem aici (în afară de a vă ţine la curent cu problemele existente) e să vă oferim note de lansare pentru a va informa cu ce ne-am ocupat în ultima vreme.

Nu ar avea rost să menţionăm chiar toate lansările, unele putând fi detalii ce privesc sistemul sau lucruri abstracte care nu i-ar interesa decât pe împătimiţii programării, aşa că doar un fragment al muncii noastre va fi evidenţiat în acest mod. Sperăm totuşi că vi se va părea interesant să aflaţi o parte din ceea ce se întâmplă în culise.

Lansările unor îmbunătăţiri majore, ale unor noi reguli şi aşa mai departe vor fi comunicate în continuare pe pagina Hattrickul meu, în timp ce aici vom prezenta lucrări mai mici, dar nu lipsite de importanţă. În unele săptămâni ar putea apărea o listă lungă, în altele, una mai scurtă - depinde la ce am lucrat.


Lansări de astăzi:

O opţiune care vă permite să raportaţi un banner ce vi se pare nepotrivit sau conţine malware. O veţi găsi în partea de jos a fiecărei pagini.

O opţiune în pagina "Preferinţe echipă" care vă permite să refuzaţi promovarea suplimentară (a se vedea recentul editorial "Echipele bot, în cădere liberă").

Repararea link-urilor către echipele de tineret pe câteva pagini unde ID-urile acestora fuseseră încurcate cu cele ale unor echipe naţionale.

Informaţii mai cuprinzătoare despre schimbarea numelui echipei şi costurile asociate acestei acţiuni (în manual şi pe pagina "Preferinţe echipă").

O serie de mici modificări pentru a îmbunătăţi gradul de performanţă al site-ului.

 
Server 070